„Pandemia a «interzis» relația public-artist. Ce păcat!”
– Vă numărați printre cei mai iubiți compozitori și interpreți de muzică ușoară românească. Decenii întregi, aparițiile dvs. pe micul ecran și în concerte au reprezentat un regal. Astăzi, unde vă pot întâlni cei cărora le este dor să vă vadă?
– De-a lungul a aproape șaptezeci de ani de muzică, nu cred că aparițiile pe scenă sau la televiziune au reprezentat un interes major pentru public sau pentru mine. Mult mai importantă a fost alegerea mea de a scrie muzică, pe care s-o cânte interpreții cărora le-am încredințat melodiile. Satisfacția e mult mai mare când un solist de primă mână primește ropote de aplauze, cântându-mi o compoziție! Lumea mă cunoaște și mă definește în calitatea mea de compozitor. Chiar și atunci când am apărut ca solist vocal, mi-am cântat tot propriile melodii (cu o singură excepție: „Și dacă”, melodia lui Vasile Veselovski). De altfel, e greu să pot spune dacă în zilele de astăzi publicul te mai poate urmări pe vreo scenă, pentru simplul motiv că pandemia a „interzis” relația public-artist. Ce păcat!
– Cum vă simțiți printre muzicile de azi?
– Îmi place formularea „muzicile de azi”. Societatea s-a remodelat și, odată cu ea, și cântecul. Dinamica vieții noastre este alta decât pe vremea profesorilor mei sau chiar pe vremea tinereții mele. Nu veți mai găsi melodii sentimentale sau dramatice, pentru simplul motiv că lumea NU MAI ARE TIMP, iar ritmul în care viețuim este sugerat de obsedanta tobă mare, din aproape toate cântecele pe care le ascultăm astăzi: bum, bum, bum! Este aproape o sărbătoare, dacă printre cântecele, unele chiar caraghioase sau absurde, apare un „Vals” ca acela compus de Smiley. Eu cred însă, în continuare, că sufletul are nevoie și de melodii mai afectuoase, așa cum le scriu eu sau mulți alți colegi de-ai mei. De patru ani și jumătate, alcătuiesc o emisiune la „Radio România Cultural”, în fiecare sâmbătă, între orele 22.00 și 24.00. Am reușit să propun ascultătorilor peste 2000 de melodii de muzică ușoară românească, de la Anton Pann și până la creațiile tinerilor de astăzi. Directorul postului, alături de care prezint emisiunea, Radu Croitoru, este foarte mulțumit de audiență. Așa că am dreptul să spun că mă simt ca acasă, printre toate aceste muzici despre care mă întrebați.
„Viața mea din afara profesiei a fost una «efervescentă»”
– Cum e să treci din luminile rampei în umbra lor? Cu ce ați înlocuit efervescența de altădată?
– Efervescența despre care vorbiți mă includea doar până în urmă cu… cincizeci de ani (!), când aveam o orchestră minunată cu care cântam la mare, la „Ambasador” sau „Intercontinental”. În general, viața mea din afara profesiei a fost una „efervescentă”; și probabil că de aceea marea majoritate a cântecelor compuse de mine au fost lirice. Spre compensare!
– Există o rețetă prin care bucuria scenei poate fi mutată în viață? Sunteți un om bucuros?
– Sunt un om vesel. Am convingerea că o viață fără zâmbet e searbădă și… nocivă. Pentru toți. Nu mi-am mutat bucuria scenei nicăieri. Am scris muzică și mi-am imaginat-o cântată pe… mai multe scene.
– Cum arată o zi din viața dumneavoastră, domnule Moculescu?
– Nu există un tipar fix al unei zile. Nici chiar în aceste 16 luni „pandemice”, cu toate interdicțiile, nu cred să fi avut două zile identice. Nu sunt dezorganizat, dar nici tipicar, precum cei născuți în zodia Fecioarei, din care cunosc câteva specimene spectaculoase!
– Vă gândiți uneori la viitor? Dacă da, cum îl visați?
– Problema „viitorului” e valabilă pentru alți subiecți intervievați! Nu mă întrebați cum îmi visez viitorul. Cam cât timp cuprinde viitorul dumneavoastră, pentru care vă faceți visuri?
– Ce vă doriți cel mai mult în acest moment al vieții?
– La vârsta mea, dorința de sănătate e primordială, deși în tinerețe nu realizam ce înseamnă sănătatea, de aceea am fumat în neștire și am piedut mii și mii de nopți (în general, cântând). Și îmi doresc ca fiica mea, Nidia, să aibă o viață mai rectilinie decât aceea pe care am avut-o eu.
Romanian