* Hervé Le Tellier, „Anomalia”, traducere și note de Mădălina Ghiu, Editura Pandora M, colecția Anansi (tel. 021.300.60.90), 334 p.
În peisajul destul de plat al romanului francez de azi, „Anomalia” chiar și-a meritat Premiul Goncourt 2020, căci atât subiectul cât și structura lui pot încânta orice fel de cititor. Hervé Le Tellier e „la bază” matematician, dar a făcut carieră de poet, prozator și dramaturg. Din 2019 e președintele grupării literare OULIPO (Ouvroir de Litterature Potentielle), fondată în urmă cu 60 de ani și în ale cărei manifeste, redactate tot de un matematician, François Le Lionnais, se spunea că scopul acestui Atelier e să exploreze ludic puterea creatoare a constrângerilor, inventând structuri noi. E ceea ce face și acum Le Tellier, combinând inteligent, cu complicitatea cititorului, teme și personaje ale culturii populare – de la seriale TV și filme hollywoodiene la literatură comercială, muzică „ușoară”, jurnalism senzaționalist și monden, dispute politice și teorii ale conspirației de pe rețelele de socializare etc. Deși le multiplică posibilitățile combinatorii într-o construcție alambicată, fluiditatea narațiunii nu are de suferit. În primele capitole ne sunt prezentate pe rând niște personaje-tip, mondial cunoscute din thrillere, povești de familie, de dragoste, despre artiști, despre traume psihice etc. De pildă, un ucigaș plătit, Blake, care duce o viață dublă, la Paris fiind, sub un alt nume, familist pașnic și proprietar de restaurant; o tânără monteuză de film, pasionată de munca ei, Lucie, cuplată cu un arhitect de succes mult mai vârstnic pe care nu-l iubește; o energică avocată americană, Joanna, apărătoare a victimelor unui gigant farmaceutic care a produs un insecticid cancerigen; un romancier cuadragenar, Victor Miesel, nevoit să trăiască din traduceri, fiindcă romanele lui nu au succes de piață; un star rock nigerian intrat în mașinăria de promovare; o familie cu doi copii, Kleffman, al căror tată brutal e militar cu misiuni în Afganistan ș.a. Toți aceștia se regăsesc printre cei 230 de pasageri din avionul Boeing 787 din cursa Air France Paris-New York, pilotată de căpitanul David Markle, căruia i se descoperise recent o tumoră malignă. Avionul trece printr-o teribilă furtună dar reușește să depășească turbulențele și să aterizeze cu bine la destinație la 10 martie 2021. Numai că, după 160 de zile, la 24 iunie 2021, exact același avion, cu aceiași pasageri și echipaj, aterizează la New Jersey. De aici, de la pagina 137, încep temele SF, de spionaj, psihologice, științifice, căci pasagerii din mai și cei din iunie sunt genetic aceiași indivizi, cu aceleași biografii și amintiri. La trecerea prin zona de turbulență avionul și toți cei din el s-au duplicat. Intervin FBI, CIA, armata, sunt convocați savanți laureați Nobel să explice fenomenul, președinți de state urmăresc cercetările. Se emit tot felul de ipoteze, între care și „Ipoteza Bostrom”. Rezumată, aceasta susține că noi credem că suntem oameni, când de fapt suntem doar programe într-o lume virtuală, produse de o civilizație ajunsă la un stadiu post-tehnic, cu o putere de calcul inimaginabilă. Pentru a putea elabora un protocol adecvat și evenimentelor de natură irațională cum e misterul acestei dedublări, autoritățile îi arestează pe pasagerii aterizați în martie. Aceștia au trăit în plus trei luni de noi întâmplări în viața personală, față de duplicatele lor din iunie, rămase ca în ziua de martie când au plecat de la Paris. Scenele în care personajele sunt confruntate cu ele însele sunt grozave, matematicianul și dramaturgul având o excepțională imaginație, maliție și capacitate de a proiecta situații neașteptate.
