Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

ELENA RASTEI (activist de mediu): „Plasticul a devenit una dintre provocările majore ale secolului XXI”

Imaginile cu râuri ce curg la vale ducând mii de sticle din plastic, au ajuns atât de frec­vente, încât în curând nu ne vor mai im­presiona. România se sufocă sub gunoaie, iar auto­ritățile nu vor sau nu știu să ia măsuri, pentru a pune piciorul în prag. Cel mai simplu model ar fi sistemul de „garanție-returnare”, care a avut un succes uriaș în multe țări europene. Legea este pre­gătită și la noi, însă fără nicio explicație, minis­trul Mediului o amână de șase luni, mult mai sensi­bil la presiunea marilor producători de mase plas­tice, decât la vocea opiniei publice. Am rugat-o pe Ele­na Rastei, reprezentantă a „Zero Waste România”, una dint­re cele mai active organizații susținătoare ale sis­temului de returnare, să ne explice avantajele acestuia.

„Sistemul garanție-returnare va diminua semnificativ poluarea cu plastic”

– Pe înțelesul tuturor, cum ar funcționa această lege și ce beneficii ne-ar aduce?

– În prezent, omenirea produce peste 300 mi­lioane tone de plastic pe an și se estimează că vom produce de trei ori mai mult, în 2050. Practic, am produs în ultimii 10 ani mai mult decât în toată istoria noastră, până în anul 2000. Peste 40% din plasticul generat la nivel global este de unică folo­sință, fiind proiectat să ajungă deșeu imediat după utilizare. În România, situația este tragică: reciclăm doar 13% din totalul deșeurilor, în timp ce câm­piile, pădurile, râurile sunt sufocate de deșeuri din plastic. Sistemul „garanție-returnare” a fost iden­tificat de experți ca fiind unul dintre cele mai efi­cien­te instrumente pentru prevenirea poluă­rii cu plastic. El presupune ca, după achizițio­narea unui produs, clientului să i se restituie o sumă de bani în momentul în care returnează ambalajul. Garanția pe care consumatorul o lasă temporar la magazin revine în portofelul său. Sistemul (SGR) este im­plementat deja cu succes în peste 15 țări europene și vizează, atât refolosirea ambalajelor returnabile, cât și reciclarea pentru ambalaje de unică folosință. În ceea ce privește SGR pentru recipiente de unică folosință, un mare avantaj este riscul de conta­mi­nare scăzut, spre deosebire de sistemul de colectare clasic, organizat de salubriști, prin care plasticul se poate murdări cu substanțe care pot îngreuna sor­tarea și reciclarea.

– Ce impact a avut acest sistem în alte țări europene?

– Cu condiția să fie bine gândit, sistemul „garanție-returnare” pentru recipientele de băuturi contribuie la creșterea ratei de colectare la peste 80%, dacă ne uităm la experiența numeroaselor state care au adoptat sistemul. Asta nu înseamnă doar un mediu mai curat și mai sănătos, dar și șanse să evităm amenzi semnificative pentru România. Țări precum Croația, Danemarca, Estonia, Finlan­da, Germania, Lituania, Olanda, Suedia au depășit în general cu peste 80% rata de reciclare pentru ambalaje, la aproximativ doi ani după adoptarea acestui sistem, conform raportului Comisiei Euro­pene. De pildă, în 2015, în Lituania, înainte de introducerea sistemului „garanție-returnare”, erau aruncate 113 recipiente pentru băuturi pe cap de locuitor pe an, mai mult de una la fiecare trei zile, pe persoană. Până în 2017, după primul an de func­ționare al sistemului, rata scăzuse brusc la doar 14 recipiente, abia unul pe lună. Așadar, la doar un an de funcționare a sistemului, în Lituania media sticlelor aruncate pe an s-a redus de peste 8 ori.

„Curaj, domnule ministru!”

– Dacă este atât de eficient, de ce ministrul Mediului tărăgănează de jumătate de an imple­mentarea acestui sistem?

– România întârzie adoptarea SGR, în ciuda beneficiilor demonstrate, din cauza opoziției indus­triei, mai exact, a producătorilor de băuturi și a comercianților. Ministerul Mediului a inclus siste­mul „garanție-returnare” în legislație abia în 2016, apoi l-a eliminat în 2017, în ciuda presiunii pu­blice, pentru ca mai apoi să îl reintroducă în 2018. La momentul respectiv, am implicat experți inter­naționali, reprezentanți din partea sistemelor „ga­ran­ție-returnare” estonian și lituanian, unele dintre cele mai eficiente din Europa, funcționale în țări cu condiții economico-sociale similare cu cele din România. Normele de aplicare au fost elaborate abia pe parcursul anului 2020, sub coordonarea mi­nistrului Mediului Mircea Fechet, însă legea nu a ajuns să fie publicată în Monitorul Oficial. Indus­tria a profitat de schimbarea ministrului Mediului și a reluat presiunea asupra noului ministru, Tanc­zos Barna. Miza campaniei noastre nu este doar aceea de a avea un sistem „garanție-returnare” în orice formă sau condiții, ci de a avea un SGR efi­cient, centralizat, autofinanțat, autocontrolat și transparent. Ne bucurăm că tot mai mulți cetățeni și ONG-uri au înțeles această miză și ni s-au alăturat. Suntem recunoscători miilor de cetățeni care au trimis mesaje către Ministerul Mediului și către deputați, ONG-urilor internaționale care ne-au susținut, furnizând expertiză bazată pe cele mai bune practici europene, și celor 18 ONG-uri din Ro­mânia aliate cauzei. România ar putea econo­misi 40 de milioane EURO în fiecare an, numai prin introducerea SGR pentru sticle de plastic de unică folosință. Nu credem că se va renunța, este presiune din partea UE, dar este posibil să sufere modificări în detrimentul eficienței, dacă se ade­veresc semnalele că Ministerul va ceda lobby-ului industriei. În cel mai rău caz, există posibi­litatea ca actualul ministru să nu își mai asume aprobarea SGR în mandatul dânsului. Curaj, dom­nule mi­nistru Tanczos Barna!

Exemple pozitive

– Ne-am obișnuit atât de mult cu plasticul, încât multă lume se întreabă de ce-i punem gând rău…

– Poluarea cu plastic este o problemă uriașă, de proporții planetare, care nu va putea fi rezolvată prin reciclare. Pentru a înțelege de ce reciclarea nu rezolvă, singură, problema poluării cu plastic, este necesar să înțelegem, mai întâi, ce este plasticul. Materialele plastice sintetice pot fi de natură orga­nică, anorganică sau mixtă, în cea mai mare parte fiind derivate din combustibili fosili, precum petrol și gaz natural. Plasticul este ușor și rezistent. Însă tocmai rezistența îl face periculos pentru biodi­versitate. În 2014, existau peste 5,25 trilioane de particule de plastic în apele lumii. Din cauza lor, mor anual în jur de 100.000 de mamifere și un milion de păsări. Puține industrii, asemenea celei producătoare de plastic, au cunoscut o creștere similară în decursul ultimilor 60 de ani. Cu toate acestea, plasticul a devenit victima propriului său succes. Deșeurile se acumulează, reciclarea este costisitoare și ineficientă. Plasticul a devenit un simbol al crizei societății noastre postmoderne și una dintre provocările majore ale secolului 21, deși e departe de a fi singura. Problema trebuie abordată în mod pragmatic, cu ochii larg deschiși,și fără nicio iluzie că am putea avea o planetă fără plastic. Cauza principală a poluării cu plastic este produc­ția de plastic nereciclabil și/sau de unică folosință. Proasta proiectare a produselor și materialelor, lipsa educației duc la o rată de reciclare globală de sub 10% din deșeurile de plastic, în timp ce sute de tipuri de plastic din diverse rășini și culori ajung fie în incineratoare, fie în gropi de gunoi sau în natură.

– Putem încheia într-o notă optimistă: există și motive de speranță în lupta contra plasticului?

– Cu o infrastructură potrivită, românii pot se­para deșeurile chiar și pe cinci fracții (hârtie/car­ton, plastic și metal, sticlă, biodeșeuri și ameste­cate/rezidual). Comuna Sălacea din județul Bihor reprezintă o remarcabilă poveste de succes, im­punându-se drept un bun model de bune practici care poate fi replicat în comunitățile rurale din România. Rata de reducere a deșeurilor a crescut de la 0% la 55%. Sătenii din Sălacea au reușit să crească rata de colectare separată de la 1% la 61 % în doar trei luni.

În Valea lui Mihai, din județul Bihor, sătenii colectează gunoiul pe cinci (!) fracții, pe un model inspirat de orașul Hernani, din Spania, locul cu unul dintre cele mai înalte grade de colectare se­parată a deșeurilor din UE: 90%. Încă din 2014, cand nu se vorbea asa mult despre reciclare și co­lectare separată, Târgu Lăpuș din Maramureș era acceptat în rețeaua orașelor „Zero Waste”. Și mai sunt exemple. Toate aceste comune și orașe au lu­crat gratuit cu specialiștii „Zero Waste” și au avut primari cu voința de a implementa măsurile reco­mandate și de a găsi fonduri (pentru o comună mare, fondurile necesare pentru infrastructură sunt de vreo 20-30 de mii de euro), iar surse de finan­ța­re se găsesc din plin. Succesul a fost o combi­nație între a le oferi oamenilor infrastructură și a-i amenda pe cei care nu respectă regu­lile. Așadar, drumul este deschis, exemple de urmat avem, este nevoie de dorința comunită­ților de a avea o țară mai curată.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian