Imaginile cu râuri ce curg la vale ducând mii de sticle din plastic, au ajuns atât de frecvente, încât în curând nu ne vor mai impresiona. România se sufocă sub gunoaie, iar autoritățile nu vor sau nu știu să ia măsuri, pentru a pune piciorul în prag. Cel mai simplu model ar fi sistemul de „garanție-returnare”, care a avut un succes uriaș în multe țări europene. Legea este pregătită și la noi, însă fără nicio explicație, ministrul Mediului o amână de șase luni, mult mai sensibil la presiunea marilor producători de mase plastice, decât la vocea opiniei publice. Am rugat-o pe Elena Rastei, reprezentantă a „Zero Waste România”, una dintre cele mai active organizații susținătoare ale sistemului de returnare, să ne explice avantajele acestuia.
„Sistemul garanție-returnare va diminua semnificativ poluarea cu plastic”
– Pe înțelesul tuturor, cum ar funcționa această lege și ce beneficii ne-ar aduce?
– În prezent, omenirea produce peste 300 milioane tone de plastic pe an și se estimează că vom produce de trei ori mai mult, în 2050. Practic, am produs în ultimii 10 ani mai mult decât în toată istoria noastră, până în anul 2000. Peste 40% din plasticul generat la nivel global este de unică folosință, fiind proiectat să ajungă deșeu imediat după utilizare. În România, situația este tragică: reciclăm doar 13% din totalul deșeurilor, în timp ce câmpiile, pădurile, râurile sunt sufocate de deșeuri din plastic. Sistemul „garanție-returnare” a fost identificat de experți ca fiind unul dintre cele mai eficiente instrumente pentru prevenirea poluării cu plastic. El presupune ca, după achiziționarea unui produs, clientului să i se restituie o sumă de bani în momentul în care returnează ambalajul. Garanția pe care consumatorul o lasă temporar la magazin revine în portofelul său. Sistemul (SGR) este implementat deja cu succes în peste 15 țări europene și vizează, atât refolosirea ambalajelor returnabile, cât și reciclarea pentru ambalaje de unică folosință. În ceea ce privește SGR pentru recipiente de unică folosință, un mare avantaj este riscul de contaminare scăzut, spre deosebire de sistemul de colectare clasic, organizat de salubriști, prin care plasticul se poate murdări cu substanțe care pot îngreuna sortarea și reciclarea.
– Ce impact a avut acest sistem în alte țări europene?
– Cu condiția să fie bine gândit, sistemul „garanție-returnare” pentru recipientele de băuturi contribuie la creșterea ratei de colectare la peste 80%, dacă ne uităm la experiența numeroaselor state care au adoptat sistemul. Asta nu înseamnă doar un mediu mai curat și mai sănătos, dar și șanse să evităm amenzi semnificative pentru România. Țări precum Croația, Danemarca, Estonia, Finlanda, Germania, Lituania, Olanda, Suedia au depășit în general cu peste 80% rata de reciclare pentru ambalaje, la aproximativ doi ani după adoptarea acestui sistem, conform raportului Comisiei Europene. De pildă, în 2015, în Lituania, înainte de introducerea sistemului „garanție-returnare”, erau aruncate 113 recipiente pentru băuturi pe cap de locuitor pe an, mai mult de una la fiecare trei zile, pe persoană. Până în 2017, după primul an de funcționare al sistemului, rata scăzuse brusc la doar 14 recipiente, abia unul pe lună. Așadar, la doar un an de funcționare a sistemului, în Lituania media sticlelor aruncate pe an s-a redus de peste 8 ori.
„Curaj, domnule ministru!”
– Dacă este atât de eficient, de ce ministrul Mediului tărăgănează de jumătate de an implementarea acestui sistem?
– România întârzie adoptarea SGR, în ciuda beneficiilor demonstrate, din cauza opoziției industriei, mai exact, a producătorilor de băuturi și a comercianților. Ministerul Mediului a inclus sistemul „garanție-returnare” în legislație abia în 2016, apoi l-a eliminat în 2017, în ciuda presiunii publice, pentru ca mai apoi să îl reintroducă în 2018. La momentul respectiv, am implicat experți internaționali, reprezentanți din partea sistemelor „garanție-returnare” estonian și lituanian, unele dintre cele mai eficiente din Europa, funcționale în țări cu condiții economico-sociale similare cu cele din România. Normele de aplicare au fost elaborate abia pe parcursul anului 2020, sub coordonarea ministrului Mediului Mircea Fechet, însă legea nu a ajuns să fie publicată în Monitorul Oficial. Industria a profitat de schimbarea ministrului Mediului și a reluat presiunea asupra noului ministru, Tanczos Barna. Miza campaniei noastre nu este doar aceea de a avea un sistem „garanție-returnare” în orice formă sau condiții, ci de a avea un SGR eficient, centralizat, autofinanțat, autocontrolat și transparent. Ne bucurăm că tot mai mulți cetățeni și ONG-uri au înțeles această miză și ni s-au alăturat. Suntem recunoscători miilor de cetățeni care au trimis mesaje către Ministerul Mediului și către deputați, ONG-urilor internaționale care ne-au susținut, furnizând expertiză bazată pe cele mai bune practici europene, și celor 18 ONG-uri din România aliate cauzei. România ar putea economisi 40 de milioane EURO în fiecare an, numai prin introducerea SGR pentru sticle de plastic de unică folosință. Nu credem că se va renunța, este presiune din partea UE, dar este posibil să sufere modificări în detrimentul eficienței, dacă se adeveresc semnalele că Ministerul va ceda lobby-ului industriei. În cel mai rău caz, există posibilitatea ca actualul ministru să nu își mai asume aprobarea SGR în mandatul dânsului. Curaj, domnule ministru Tanczos Barna!
Exemple pozitive
– Ne-am obișnuit atât de mult cu plasticul, încât multă lume se întreabă de ce-i punem gând rău…
– Poluarea cu plastic este o problemă uriașă, de proporții planetare, care nu va putea fi rezolvată prin reciclare. Pentru a înțelege de ce reciclarea nu rezolvă, singură, problema poluării cu plastic, este necesar să înțelegem, mai întâi, ce este plasticul. Materialele plastice sintetice pot fi de natură organică, anorganică sau mixtă, în cea mai mare parte fiind derivate din combustibili fosili, precum petrol și gaz natural. Plasticul este ușor și rezistent. Însă tocmai rezistența îl face periculos pentru biodiversitate. În 2014, existau peste 5,25 trilioane de particule de plastic în apele lumii. Din cauza lor, mor anual în jur de 100.000 de mamifere și un milion de păsări. Puține industrii, asemenea celei producătoare de plastic, au cunoscut o creștere similară în decursul ultimilor 60 de ani. Cu toate acestea, plasticul a devenit victima propriului său succes. Deșeurile se acumulează, reciclarea este costisitoare și ineficientă. Plasticul a devenit un simbol al crizei societății noastre postmoderne și una dintre provocările majore ale secolului 21, deși e departe de a fi singura. Problema trebuie abordată în mod pragmatic, cu ochii larg deschiși,și fără nicio iluzie că am putea avea o planetă fără plastic. Cauza principală a poluării cu plastic este producția de plastic nereciclabil și/sau de unică folosință. Proasta proiectare a produselor și materialelor, lipsa educației duc la o rată de reciclare globală de sub 10% din deșeurile de plastic, în timp ce sute de tipuri de plastic din diverse rășini și culori ajung fie în incineratoare, fie în gropi de gunoi sau în natură.
– Putem încheia într-o notă optimistă: există și motive de speranță în lupta contra plasticului?
– Cu o infrastructură potrivită, românii pot separa deșeurile chiar și pe cinci fracții (hârtie/carton, plastic și metal, sticlă, biodeșeuri și amestecate/rezidual). Comuna Sălacea din județul Bihor reprezintă o remarcabilă poveste de succes, impunându-se drept un bun model de bune practici care poate fi replicat în comunitățile rurale din România. Rata de reducere a deșeurilor a crescut de la 0% la 55%. Sătenii din Sălacea au reușit să crească rata de colectare separată de la 1% la 61 % în doar trei luni.
În Valea lui Mihai, din județul Bihor, sătenii colectează gunoiul pe cinci (!) fracții, pe un model inspirat de orașul Hernani, din Spania, locul cu unul dintre cele mai înalte grade de colectare separată a deșeurilor din UE: 90%. Încă din 2014, cand nu se vorbea asa mult despre reciclare și colectare separată, Târgu Lăpuș din Maramureș era acceptat în rețeaua orașelor „Zero Waste”. Și mai sunt exemple. Toate aceste comune și orașe au lucrat gratuit cu specialiștii „Zero Waste” și au avut primari cu voința de a implementa măsurile recomandate și de a găsi fonduri (pentru o comună mare, fondurile necesare pentru infrastructură sunt de vreo 20-30 de mii de euro), iar surse de finanțare se găsesc din plin. Succesul a fost o combinație între a le oferi oamenilor infrastructură și a-i amenda pe cei care nu respectă regulile. Așadar, drumul este deschis, exemple de urmat avem, este nevoie de dorința comunităților de a avea o țară mai curată.
Romanian