Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Câțu și Roșia Montană

– Poziția echivocă a premierului a surprins pe multă lume –

Cu doar câteva zile înainte de ședința în care Comitetul UNESCO va lua din nou în dis­­cuție, după 3 ani, trecerea Roșiei Montane în patrimoniul universal, subiectul revine abrupt în actualitate, alimentat de un comentariu făcut de premierul Florin Cîțu, care spune că poziția României va fi dis­cutată în coaliție. Poziția echivocă a premierului a surprins pe multă lume, care înțelesese că plecarea guvernului PSD de la Palatul Vic­toria a pus capăt lungului șir de inconsecvențe ale statului român în cazul salvării valorosului patrimoniu din inima Munților Apuseni. După ce, la precedenta discutare a dosarului la UNESCO, România s-a opus adoptării lui! (încă una dintre nenumăratele trădări care i se trec prea ușor cu vederea PSD-ului!) – so­cie­tatea civilă a sperat că noua coaliție, din care USR-ul (născut chiar din protestele împotriva proiectului minier de la Roșia Montană) face parte, are o poziție fermă, de susținere a inclu­derii regiunii în patrimoniul universal. Or, lucrurile nu par să stea așa, lasă să se înțeleagă de­clarația lui Florin Cîțu. Aflat în plin război intern, înainte de alegerile pentru președinția PNL, premierul – a cărui părere sinceră pe subiect nu o știm – se află în sfera de influență a puternicei filiale PNL din Alba, a cărei pă­re­re pe subiectul Roșia Montană o știm prea bi­ne, din păcate. Atât societatea civilă, cât și membri importanți ai USR-PLUS, Dacian Cioloș și Mihai Goțiu, au reacționat imediat la alerta unei posibile schimbări de poziție a Guvernului față de dosarul de la UNESCO. Cu atât mai mult cu cât, pe surse, se spune că nici UDMR-ul nu vede cu ochi buni acceptarea dosarului de către UNESCO, iar asta chiar nu e o surpriză, cunoscute fiind antecedentele for­ma­țiunii și ale membrilor ei de vază față de păduri și față de alte resurse ale României.

Pentru USR-PLUS, o recunosc chiar liderii săi, chestiunea Roșiei Montane este o chesti­u­ne de viață și de moarte. Un eventual eșec în așa-zisele negocieri din coaliție ar fi o piatră de moară pentru partidul condus de Dacian Cioloș și Dan Barna. Dar riscul cel mare este al premierului Cîțu, care joacă o carte foarte riscantă, dacă merge pe mâna susținătorilor Gold Corporation din PNL. Popularitatea, și așa destul de fragilă a premierului, s-ar prăbuși total, în fața opiniei publice. Să nu uităm că PNL a fost unul dintre principalii beneficiari ai protestelor anti-PSD, pornite chiar de la scan­dalul Roșia Montană. Discursul frontal an­ti-PSD al lui Florin Cîțu, din perioada de opo­­ziție, a fost unul dintre atuurile care l-au adus în funcția de premier. Dacă acum, sub con­du­cerea sa, PNL repetă rușinea de a se opu­ne, ca PSD-ul Vioricăi Dăncilă, intrării Ro­șiei Mon­ta­ne în patrimoniul UNESCO, cu ce ar fi mai bun partidul său decât ciuma „roșie”, împotriva că­reia vitupera chiar el, acum un an de zile?! Unde s-a mai pomenit o țară care să refuze de do­uă ori la rând, sub coaliții total di­ferite, onoa­rea de a intra, cu bogățiile sale, în pa­trimoniul UNESCO? Ar fi o rușine greu de imaginat!

Testul Roșia Montană, care va fi tranșat zilele acestea, va fi un test cu adevărat serios pentru coaliție. Bine ar fi fost ca dosarul Roșia Montană să nu mai suporte nici o discuție. Dar ne-am obișnuit, deja, că în coaliția de guver­na­re mai întâi s-au negociat funcțiile și abia apoi principiile. Acum, că funcțiile s-au îm­păr­țit, a venit momentul să vedem cum stăm cu prin­ci­piile…

Ciprian Rus

Jurnalist, trainer şi analist media. A debutat în 1997 şi a activat în presa studenţească până în 2001, după care şi-a continuat activitatea la „Monitorul de Cluj”, unde a fost, pe rând, reporter, editor şi redactor-şef. În 2008, a fost recrutat în cadrul trustului Ringier, ca redactor-şef al publicaţiei „Compact”, apoi ca online content manager al site-ului capital.ro şi ca redactor-şef adjunct al săptămânalului „Capital”. Din 2010 este reporter la săptămânalul „Formula AS”.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian