Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

ROD DREHER (scriitor american convertit la ortodoxie): „Această ideologie actuală, emanată de stânga occidentală, ne distruge civilizația și vă va distruge și pe voi”

V-ați întâlnit cu el într-un număr trecut al revistei. Este unul dintre cei mai impor­tanți scriitori americani ai momentului. Are tot ce presupune celebritatea americană – volume best-sellers, interviuri la marile televiziuni, dar și controverse legate de faptul că este ortodox. Nu prin naștere, ci printr-o lungă căutare a sensului vieții. Am reluat dialogul cu Rod Dreher, pentru a discuta despre cartea sa, tradusă și în românește, „Live not by lies” („Să nu trăim în minciună”), dar și despre criza morală a lumii occidentale, care ame­nință să ajungă și la noi.

„Pentru americani, ortodoxia este o mare ciudățenie”

– Sunteți, așa cum ne-ați spus într-un interviu anterior, „un creștin orto­dox devotat”, după o convertire specta­culoasă, petrecută în urmă cu cinci­sprezece ani. Și pentru că această trecere la ortodoxie a născut dezbateri aprinse peste ocean, vă întreb cum pri­vesc americanii spre ortodoxie? Ce cred ei despre credința noastră?

– Ortodoxia e văzută drept „ciudată” în America. Creștinii americani gândesc că Dumnezeu vrea să fim cumsecade, politicoși, să fim fericiți și să trăim confortabil. Or, ăsta nu e creștinism auten­tic! Ortodoxia nu s-a lăsat niciodată înșelată de această iluzie: în concepția ei, creștinismul nu invită la confort. Înainte să fiu ortodox, eu am fost un catolic militant, oricând dispus să argumentez de ce catolicismul deține adevărul. După ce am renun­țat la credința catolică, am fost profund tulburat și am fost recunoscător Domnului, că mi-a mai dat o șansă în ortodo­xie. Dar mai știam și că nu mai aveam nicio autoritate să spun: „A, uită tot ce spuneam despre catolicism, ortodoxia conține ade­vărul!”, chiar dacă cred acest lucru. Prin urmare, am decis să tac și să trăiesc ca un creștin ortodox, cât pot de bine, și să las să vorbească viața mea și scrierile mele. Paradoxal, tocmai această tăcere a mea se pare că pe mulți i-a pus pe gânduri. Primesc tot timpul e-mail-uri de la oameni care îmi spun: „Am primit Sfântul și Marele Mir. Nu știam ce în­seam­nă ortodoxia, până când ți-am citit cartea”. Ei ajung să se dumirească indirect, mai degrabă din descrierile mele despre cum e să mergi la bise­rică, cum e când postești, cum e când spui rugăciu­nea lui Iisus. Și asta are cârlig la oameni. În acest sens, mă bucur să fiu un mărturisitor al ortodoxiei și al lucrării lui Dumnezeu prin credința ortodoxă. Dar, cum am spus, pentru americani, ortodoxia este o mare ciudățenie. Vedem azi cum oamenii se îndepărtează tot mai mult de creștinism, în America. Generația tânără, ge­nerația fiului meu, care are 21 de ani, va fi prima generație din America în care nu vei mai întâlni mulți creștini. Asta nu s-a mai întâmplat nicio­dată. Ei bine, se întâmplă acum. Totuși, cred că dacă noi, ortodocșii, ne păstrăm credința și ne-o trăim cu curaj, fără ascunzișuri, atunci mulți oameni rătăciți în întuneric, poate chiar protestanți sau catolici care și-au pierdut credința, vor ajunge să vadă ce ne-a dăruit Dumnezeu în credința ortodoxă și ni se vor alătura. Și văd că lucrul acesta se întâmplă chiar acum! E o mare binecuvântare!

„Voi, cei din Europa de Est, aveți resurse care nouă ne lipsesc”

– În cartea dvs. „Să nu trăim în minciună”, vor­biți cu multă căldură despre experiența spiri­tuală a Europei de Est, din care lumea occidentală ar avea ce învăța…

Cu noul său volum, proaspăt tradus și în română

– Absolut! Occidentul zilelor noastre are mare nevoie de înțelepciunea voastră răsăriteană prac­tican­tă, născută în suferințele pe care le-ați îndurat în comunism. Eu am scris această carte fiindcă, acum cinci sau șase ani, când vorbeam cu oameni care emigraseră în America, din Uniunea So­vietică sau din alte țări comuniste din estul Europei, ei îmi spuneau că ceea ce văd că se întâmplă în America în zilele noastre le amintește de ceea ce lăsaseră în urmă în „gulag”: că oamenii sunt per­secutați, dacă sunt bănuiți că nu au o gândire politică corectă, că pot fi acuzați de rasism, homofobie, înfierați pe plat­formele de socializare, pentru a fi dis­truși. Acestea sunt aspecte familiare pentru oamenii care au trăit în comu­nism. Dar noi, în America, nu înțelegem ce ni se întâmplă. Da, am scris această carte și ca să explic de ce oamenii care au trăit în comunism văd lucrurile cu care ne confruntăm noi, astăzi, în secolul XXI, ca o altă formă de totalitarism. De aceea am călătorit în Europa de Est, ca să aflu ce putem face. Am vorbit cu disidenți creștini și m-am informat din scrierile lor, ca în cazul Părintelui Gheorghe Cal­ciu, din minunatele sale predici, din memoriile sale din închi­soa­re, fiindcă vreau ca americanii, în particular, și occidentalii, în general, să înțeleagă pericolul în care ne aflăm și greutatea vre­murilor pe care le trăim – vre­muri de criză, vremuri de deci­zii. Voi ne puteți da din înțelep­ciunea voastră! Trebuie să fiți încrezători în ce ați învățat și în ce v-a fost dăruit prin tradiție, mai ales dinspre Biserică. Mă întristează când îi aud pe câte unii tineri din România, Ungaria sau alte țări spunând că se ruși­nează de cultura lor și că-și doresc să aibă tot ceea ce are Vestul, de parcă le-ar fi mai bine așa. Nu, nu le-ar fi mai bine! Noi, în Oc­cident, ne autodistrugem – distrugem familia, dis­tru­gem posibilitatea educației, ne prăbușim, pur și simplu. Voi trebuie neapărat să refuzați ideologia „de gen”, să refuzați corupția asta morală, care vine din vest.

Simboluri ale ortodoxiei românești: biserica de lemn a Mânăstirii Lupșa din Apuseni

Sigur că vestul nu e chiar rău cu totul, eu sunt mândru de Vest, acolo e cultura mea, moștenirea mea, dar această ideologie actuală emanată de stân­ga occidentală ne distruge civilizația și vă va distru­ge și pe voi. Eu încerc să le spun alor mei de acasă că trebuie să ne îndreptăm privirea spre est, așa cum cei de acolo priveau cu jind spre vest, când sufereau sub totalitarismul sovietic. Acum, noi avem nevoie să învățăm de la voi, pentru că voi toți aveți un dar pe care ni-l puteți oferi nouă. Și vreau să-mi dedic viața, câtă îmi mai rămâne, cu voia lui Dumnezeu, întăririi acestor punți, între vest și est, spre a ne ajuta unii pe alții. Voi, cei din Europa de Est, aveți resurse care nouă ne lipsesc. Și mă bucur că mă aflu aici și că mă pot întâlni cu frații și surorile mele în Hristos din estul Europei, ca să duc cu mine acasă înțelepciunea lor. Pentru că de asta ne-a lăsat Domnul să trăim în vremea noastră.

– Credeți că ortodoxia e suficient de puternică încât să joace un rol însemnat peste ocean? Ar putea schimba ceva în America?

– În timpul vieții mele nu, pentru că suntem mult prea puțini ortodocși. Dar sunt încredințat că, pe măsură ce credința creștină se dizolvă în America, unde foarte mulți întorc spatele bisericilor catolice și protestante, dacă noi, ortodocșii, rămânem ferm pe poziție, în cele ce ne-au fost dăruite, toți aceștia vor simți nevoia unui refugiu, a unui sprijin, a ceva ce îi poate aduce la o întâlnire profundă cu Dumne­zeu, o întâlnire care să le dea puterea să reziste în fața oricăror persecuții. Un subiect despre care îmi place să vorbesc în America, atunci când le vorbesc despre ortodoxie, sunt relatările despre oameni ca Părintele Gheorghe Calciu din România și mărtu­riile sale, despre oameni precum Constantin Opri­șan, care a murit la Jilava. Astfel de povești sunt cu totul străine în America, unde nu s-a pomenit să îndure cineva astfel de suferințe pentru credința sa. Iar oamenii care caută ceva care să-i aducă mai aproape de Dumnezeu, să le schimbe viața și să le deslușească rostul suferințelor în viață, oamenii aceș­tia văd că ortodoxia le dă răspunsurile. Dacă le-o explicăm și dacă trăim în spiritul ortodoxiei, ea le apare ca o soluție autentică. Cred că generația nepoților mei ar putea începe să înțeleagă acest lucru, dacă noi, ortodocșii, ne păstrăm credința. Dar pe drumul acesta nu poți merge fără suferință. Mul­țu­mesc lui Dumnezeu că noi, ortodocșii, avem o teologie profundă a suferinței, care lipsește cu desăvârșire creștinătății americane.

– Ce este cu adevărat greșit în Statele Unite, țara visurilor pentru milioane de oameni?

Mânăstirea ctitorită de Principesa Ileana în Elwood, Pennsylvania

– Ar fi mult de vorbit… Alexandr Soljenițîn a spus că, atunci când a fost trimis în Gulag, unii dintre deținuți ziceau că problemele din Rusia, cu revoluția bolșevică, erau cauzate de faptul că oame­nii uitaseră de Dumnezeu. Lui i s-a părut o afirmație superficială, un fel de clișeu, dar pe măsură ce trăia mai mult în Gulag și se gândea la criza rusească, a înțeles că aveau dreptate, că toate acele lucruri teribile se întâmplau pen­tru că oamenii se depărtaseră de Dum­nezeu. Și eu cred că este același răs­puns pentru ce se întâmplă acum în lumea modernă. Sub comuniști, s-a încercat construirea paradisului pe pământ, fără Dumnezeu, și am văzut că au adus, de fapt, iadul pe pământ. Încercăm și noi același lucru astăzi, în America și în Europa Occidentală, dar într-un mod mult mai agreabil.

Interiorul Bisericii ”Sfânta Treime” din Los Angeles

Cre­dem că stăpânim totul și că nu avem nevoie de Dum­nezeu, să ne spună El ce să facem; că putem folosi tehnolo­gia ca să creăm lumea pe care ne-o dorim. Ceea ce facem, de fapt, este că ne transformăm copiii în monștri, prin transsexualitate, prin hormonii cu care îi injectăm, prin faptul că le lăsăm pe adolescente să-și ex­tirpe sânii ca să devină bă­ieți… E ceva ne­bunesc, sata­nic, în ideea că avem noi drep­tul de a remo­dela lumea după chipul și ase­mănarea noastră. Cred că aceasta e cauza pro­blemei: ne-am uitat rădăcina transcen­dentă, am uitat că sun­tem copii ai lui Dumnezeu. Nu sun­tem noi Dumnezeu, sun­­tem copii ai lui Dumnezeu și slujitori ai Lui. Eu cred că până și credința creștină, cel puțin în țara mea, a fost com­promisă de această ideologie modernă, conform căreia creș­tinismul ar trebui să fie un fel de sprijin terapeutic pentru împlinirea de sine. Până prin secolul 19, noi, occidentalii, eram mai mult sau mai puțin religioși. Chiar dacă nu cre­deam în Dumnezeu, credeam în virtute, în ceva mai presus de noi, pe care eram chemați să-l atingem. Dar din secolul 20, am deve­nit foarte „psiholo­giști”: credem că nu există Binele și Răul și tot ce putem spera este să trăim cu anxietățile noastre. În anii 1960, era faimos un autor american, un evreu laic, pe nume Philip Rieff, care a scris o carte memorabilă, inti­tulată Triumful terapeuticii, o carte de-a dreptul profetică. El pre­vestea dispariția religiei, pentru că, spunea el, oamenii au de­căzut, trăind în căutarea plăce­rii și a confortului. Oame­nii nu mai trăiesc pentru virtute sau pentru Dumnezeu, pentru ve­chile repere, pentru că asta pre­supune suferință. În prezent, suferința ne repugnă, drept care acceptăm oricâte abuzuri și atrocități, în încercarea de a scă­pa de suferință. De aceea ve­dem cum se ridică astăzi o nouă formă de totalitarism, care se bazează, în parte, pe fap­­tul că omul occidental se teme de suferință, de orice riscuri și lipsuri în viață.

„Copiii trebuie să fie feriți de cultura anti-creștină”

– Cum abordaţi problema religiei ȋn familie, cu copiii dvs.?

Biserica românească ”Sf. Naștere a Domnului” din Chicago

– Este o ȋntrebare foarte importantă. Ne con­fruntăm ȋn această lume modernă cu o religie rivală, această woke („trezire”), cum ȋi spun adepții ei, o ideologie politică nouă, care nu este o ideologie politică reală, ci o formă de religie seculară. Încerc să ȋmi ȋnvăţ copiii cu ce ne confruntăm. Ceea ce eu şi soţia mea am făcut cu ei este să ȋncercăm ca ȋn conversaţiile zilnice pe care le avem, să le spunem diferenţa dintre adevăr şi minciuni, despre min­ciunile pe care lumea le spune despre trans­sexua­litate, despre sex, despre ce ȋnseamnă să fii fiinţă uma­nă. De asemenea, i-am trimis la o şcoală creş­tină, pe care noi o numim şcoală creştină clasică. Este o mişcare nouă ȋn SUA, ȋn care şcolile creştine predau fundamentele civili­zaţiei occidentale, pre­dau scrie­rile greceşti şi romane, până ȋn perioada modernă. În schimb, curentul principal din majori­tatea celorlalte şcoli ame­ricane este să ne facă pe toţi să ne rușinăm de trecutul nostru. Noi ne-am educat copiii ȋntr-un mod cu totul diferit, astfel ȋncât să fie mândri de civilizaţia din care fac parte. Părinţii trebuie să pre­gătească ȋn mod constant ima­ginaţia morală a copiilor lor, pentru că, dacă noi nu facem asta, copiii vor fi „catehizaţi” de această cultură anticreştină. Ne-am crescut copiii ȋncă de când erau micuţi astfel ȋncât să realizeze că sunt vremuri când trebuie să stai ȋmpotriva mulţi­mii, de dragul adevărului şi de dragul lui Hristos. Ei ȋncă nu au fost puşi la un asemenea test, pentru că fiul cel mare are abia 21 de ani, dar sper că ȋşi vor aminti cum au fost crescuţi. Aş putea să spun că, ȋntr-un mod foarte specific, eu şi soţia mea am fost extrem de stricţi cu copiii ȋn ce priveşte rețelele de socializare. Este o greşeală tipică pe care atât de mulţi părinţi ameri­cani, chiar şi părinţi creştini, o fac: consideră că, dacă merg la biserică duminica şi dacă ȋşi trimit copiii la şcoli creştine, asta rezolvă totul. Apoi le dau copiilor telefoane inteligente, pe care copiii pri­mesc prin internet atât de multă informație coruptă, primesc pornografie, tot felul de discuţii despre transsexualitate şi alte lucruri ase­menea. Eu şi soţia mea am fost nevoiţi să adoptăm o poziţie foarte fermă şi să le spunem: „Ne pare rău, dar nu puteţi avea asta, nu puteţi fi expuşi fără discernământ la tot ce vine pe in­ternet şi la ce vine de pe rețelele de socializare”. Copiilor nu le convine şi protestează, pentru că toţi prietenii lor au asemenea lu­cruri, dar eu şi soţia mea ştim că miza este mult prea mare pentru a preda armele, la acest capitol. Asta cred că este una dintre marile bă­tălii ale familiilor ortodoxe şi este una dintre marile bătălii cu care se confruntă toate familiile. Dacă vom continua să ne opunem ferm acestor culturi, atunci ortodoxia noastră nu poate fi doar ceva trăit numai duminica dimineaţa, ci ȋn fiecare zi a anului, ȋn fie­care ceas al zilei.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian