Text apărut în „Formula AS” nr. 1043 din 02.11.2012
Sunt o cititoare fidelă a revistei „Formula AS” şi vreau să vă împărtăşesc prin ce necaz am trecut, pentru că aşa ceva i poate întâmpla oricui. Am 27 de ani, sunt sociolog, locuiesc în Bucureşti şi lucrez într-o companie de transporturi internaţionale. La 21 de ani, când eram studentă, m-am angajat la o firmă de telemarketing, ca să mă pot întreţine financiar. Eram mândră de faptul că mă puteam descurca singură, fără să cer ajutorul părinţilor. Programul de lucru era de doar patru ore pe zi, iar salariul – incredibil. Practic, trebuia să răspund la telefonul mobil clienţilor interesaţi de produsele noastre şi să completez datele acestora în calculator. Comunicam zilnic cu zeci de oameni noi, primeam comenzi, rezolvam probleme. Aveam o mare responsabilitate; de performanţele mele depindea succesul firmei, aşa că mă implicam tot mai mult! Singurele lucruri care mă deranjau, încă de la începutul acestui serviciu, erau durerile de cap şi ameţelile uşoare de la sfârşitul programului. Aceste probleme aveau şi o explicaţie logică, pentru mine: stau cu telefonul la ureche toată ziua, vorbesc cu zeci de oameni, am şi ochii pironiţi pe monitorul calculatorului; poate că e firesc să rămân cu dureri de cap şi ameţeli, după atâta concentrare.
După două-trei luni de muncă în acest ritm, la sfârşitul zilei, durerile de cap au început să devină insuportabile, aveam ameţeli din ce în ce mai des, mi-au apărut şi probleme oftalmologice (nu vedeam bine de aproape, mai ales la citit). La serviciu mă simţeam din ce în ce mai rău, iar când vorbeam la telefon mă apucau nişte migrene chinuitoare, care ţineau ore întregi. Am decis să merg la spital, pentru investigaţii. După ce m-au văzut mai mulţi medici şi mi s-au făcut analize amănunţite, am primit o veste şoc: aveam o tumoare malignă pe partea dreaptă a creierului. Să nu dea Dumnezeu nimănui să audă aşa ceva! Eram bulversată, nu ştiam ce să fac, ce să le spun părinţilor, ce va fi cu viaţa mea… Am plâns o zi întreagă. M-am lăsat de facultate, de serviciu, nu voiam să mai văd pe nimeni, nici măcar prietenii apropiaţi. M-am internat la Spitalul Fundeni din Bucureşti. Am făcut chimioterapie şi am suferit o operaţie complicată pe creier. Am rămas fără păr, cu o tăietură urâtă în locul operaţiei, foarte slăbită şi fără nici o speranţă de viitor. Părerea medicilor despre apariţia tumorii era fermă: o anumită predispoziţie la această boală, dar în legătură directă cu serviciul meu. Evoluţia ei fusese provocată de influenţa nocivă a telefonului mobil şi a calculatorului, cu care stăteam în contact tot timpul. Într-o bună zi, după aproape un an de tratamente chinuitoare, medicul mi-a dat o veste incredibilă: tumoarea a fost învinsă! Tot el mi-a spus că asemenea cazuri care se termină cu bine sunt extrem de rare, că am avut mare noroc!
La externarea din spital, mi s-au impus unele restricţii, printre care şi lucrul la calculator, privitul la televizor şi utilizarea telefonului mobil. La început, n-am pus mare preţ pe recomandările medicilor – mă mai uitam la un film şi răspundeam la telefon, ori de câte ori mă suna cineva important. Dar mi-am dat seama că greşesc, deoarece mi se făcea rău imediat. Am scos din prize toate aparatele electrice şi electrocasnice, chiar dacă în vremurile noastre acest lucru înseamnă „să rămâi fără mâini şi picioare”, deoarece am devenit dependenţi de televiziune, iar aproape orice serviciu presupune utilizarea aparaturii moderne. Întâmplător, am aflat că în România a apărut un dispozitiv militar rusesc, numit Torser, care produce un scut complex de protecţie şi echilibrare bioenergetică împotriva radiaţiilor electromagnetice de la calculatoare, telefoane, televizoare, antene etc. Am căutat aparatul, am întrebat în stânga şi-n dreapta de el. Spre uimirea mea, am găsit multe păreri bune despre acest dispozitiv chiar în „Asul Verde”. O prietenă bună, pe care am rugat-o să caute pe internet informaţii despre dispozitiv, mi-a spus că a găsit emisiuni televizate în care Torserul a fost prezentat de generalul Emil Străinu şi de realizatorul TV Oreste Teodorescu. Apoi, a găsit informaţii despre Torser şi din alte surse: Academia Militară, Alexandru Mironov, UNESCO, Academia de Ştiinţe, congrese ştiinţifice şi expoziţii internaţionale. Am aflat astfel că Torserul este folosit de foarte mulţi oameni şi am decis să încerc ce efect are în cazul meu.
După ce mi l-am procurat, m-am aşezat în faţa televizorului cu Torserul în mână şi, după ce am văzut un film, mă simţeam foarte bine, fără să mai apară vreo stare de rău. Efectul puternic de protecţie produs de Torser era evident! La următorul control medical, i-am povestit despre dispozitiv doctorului meu. Am aflat, cu surprindere, că ştia de existenţa lui de vreo doi ani. Mi-a povestit că un prieten, tot medic, participase în Ucraina la un simpozion internaţional de medicină bioinformaţională, la care a fost prezentat dispozitivul Torser, şi i-a adus materiale care-i dovedeau utilitatea. Chiar şi soţia sa folosea unul, de peste un an.
Vă spun sincer că acest aparat mi-a schimbat, încă o dată, viaţa spre bine. Sunt conştientă că trebuie să am mai multă grijă de sănătatea mea decât alţii, dar cu ajutorul Torserului am posibilitatea, din când în când, să lucrez la calculator, pot folosi moderat şi telefonul mobil, am o viaţă cât de cât normală. Stimaţi cititori, aveţi grijă de sănătatea dvs.! V-am spus povestea mea ca o pildă. Nu lăsaţi copiii neprotejaţi în faţa acţiunii nocive a calculatorului sau a telefonului mobil! Aceste aparate electronice nu sunt chiar aşa inofensive pe cât credem noi. Ţineţi minte necazul meu şi unde se poate ajunge!
Georgiana S. – Bucureşti
COMENZI TORSER: tel. 0733.595.162, 0720.134.685, 0720.148.308, 0740.364.243, 0754.257.988, 0745.359.778
Utilizatorii despre Torser Video:https://www.youtube.com/user/shipov1
Torser in Formula AShttp://arhiva.formula-as.ro/articole/torser
Informaţii suplimentare pehttp://torser-oferte.ro/
Romanian