CRISTIAN NEAGOE „Greenpeace Romania”: „Identitatea are preț mai mare ca aurul”

– Pe 25 iulie ar trebui să fie aprobat dosarul UNESCO al Roșiei Mon­tane. „Misterul” țesut de guvern în jurul evenimentului creează neli­niște și proteste –

Dosarul pentru includerea Roșiei Mon­ta­ne în cercul restrâns și onorant al mo­numentelor UNESCO a fost făcut de „Institutul Național al Patrimoniului din România” și s-a lucrat la el timp de cinci ani. A fost un dosar foarte bine întocmit, realizat cu mulți experți, pentru a fi un document profesionist și eficient. În perioada Guvernului tehnocrat, ministrul culturii de la acea vreme, Corina Șuteu, și-a asumat pe pro­prie răspundere depunerea dosarului la UNESCO, în ianuarie 2017, în ultima zi de man­dat. Un an mai târziu, sub Guvernul Viorica Dancilă, cu doar două zile înainte de aprobare, dosarul este suspendat de către cei din PSD, cu argu­men­tul că ar putea să influențeze arbitrajul internațional în pro­cesul dintre „Gabriel Re­sources” și statul român, de la Washington. Anul trecut, la presiunea societății civile și a presei, Guvernul Orban reini­țiază procedura de includere a Roșiei Montane pe lista UNES­CO. Dar iată că acum, tot sub un guvern liberal, auto­ritățile nu mai spun clar că vor susține dosarul, ci că se vor purta discuții în coaliție… Pretextul e același, ca și în cazul guvernului PSD: teama că acceptarea dosarului ar pu­tea să influențeze procesul care se desfășoară în America, și unde, în caz de eșec, România riscă să plătească 4 miliarde de dolari despă­gu­bire. Pentru a afla ca­re este opinia „par­tizanilor” Roșiei în problema dosa­rului UNESCO, ne-am a­dresat unui vechi mi­litant ecologist, bun cu­nos­cător al pro­blemei.

– Cât de real este argumentul invocat de pesediști și liberali, deo­po­trivă, privind daunele de miliarde, pe care Ro­mânia urmează să le plătească, în cazul când pro­cesul desfășurat în America ar fi pierdut?

– Este un fals argument! Invocat mereu, însă fără nicio bază reală. Roșia Montană era oricum protejată ca patrimoniu național, prin lege, încă din 1992! Înainte ca „Gabriel Resources” să existe, Roșia Montană era patrimoniu protejat! Cei care și-au asumat că vor face acolo exploatare minieră știau asta încă de la început. Așa cum știau că este nevoie și de un aviz de mediu, aproape imposibil de obținut. Au persistat, totuși, în a forța exploa­ta­rea, și acum, când se dovedește imposibil, dau sta­tul român în judecată… De fapt, „Gabriel Re­sources” reclamă faptul că România le-a promis avizele necesare, pe care acum refuză să le mai dea. Or, avizele sunt condiționate de legi, iar legea Pa­trimoniului și a Mediului sunt doar două dintre ele. Sigur că se poate exploata aurul de la Roșia. E chiar de dorit, dar să o faci fără să distrugi mediul și istoria. Așa că eu nu înțeleg „sperietoarea” des­păgubirilor, mai ales în cazul unor oameni politici, care ar trebui să aibă informații complete, le­gate de caracterul exploatării. Includerea în UNES­CO nu are cum să influențeze procesul din America, pentru că Roșia Montană era deja parte a patrimo­niului național. Și, nu în ultimul rând…procesul de acolo este deja încheiat, nu se mai pot depune probe, se așteaptă decizia.

– Includerea în UNESCO a Roșiei Montane schimbă datele exploatării miniere?

– În mod real, includerea în UNESCO nu schimbă datele proble­mei pentru cei ce vor să exploateze, pen­tru că Roșia Montană este deja patri­moniu național. Ce face UNESCO este să confirme valoarea acelui loc, la nivel internațional. E ca și cum acel loc va primi o medalie de recunoaștere la nivel internațional, și va avea și fi­nanțări, ca să restaureze și să păstreze mai bine, ceea ce există deja. Această includere în patrimoniul mondial este, dacă vreți, o distincție de excelență prin care o comunitate internațională își oferă sprijinul, ca noi să păstrăm și să protejăm mai bine ceea ce avem. Asta înseamnă, de fapt, UNESCO: na­țiunile unite pentru știință, educație și cultură. Totuși, un astfel de titlu ne ține la adăpost și de eventuale decizii naționale, așa cum a vrut să facă Victor Pon­ta, care dorea să dea o le­ge prin care exploatarea să fie mai importantă de­cât pa­tri­moniul. Legea nu a trecut, dacă vă aduceți aminte, pentru că sute de mii de oa­meni au ieșit în stradă, timp de patru luni…

– După includerea în UNESCO, mai este posibilă exploatarea minieră acolo?

– Câtă vreme exploatarea se face protejând mediul și patrimoniul, ea este posibilă, ba chiar de dorit. Soluțiile ar fi, eventual, exploatarea tradițio­nală, așa cum s-a lucrat inițial. Știm că la Roșia au existat familii de mineri care dețineau celebrele cuxe, drepturi de exploatare a aurului. Lucrau cu dalta și ciocanul, într-un fel care nu afecta patri­moniul. Poate aceasta ar fi o soluție, ca oamenii să își recapete aceste drepturi, de altfel, naționalizate și niciodată retrocedate. Aceste drepturi au fost cedate companiei „Gabriel Resources” (nu se știe cum), deși ar fi trebuit date înapoi oamenilor, după revoluție. Dar indiferent de soluții, un lucru e sigur: la Roșia Montană trebuie protejate istoria, tra­diția și natura unică a acelor locuri din Apu­seni. Asta nu se poate negocia. Identitatea are preț mai mare ca aurul.

– Țineți legătura cu localnicii de la Roșia Mon­tană? Ei ce părere au despre ceea ce se va de­cide zilele acestea în Guvern și, eventual, la UNESCO?

– Da, ținem legătura cu roșienii și sunt și ei în­grijorați de ceea ce se întâmplă. Ar vrea să se în­cheie odată această dezbatere și să poată trăi și ei normal. Cu siguranță știți că acea zonă este decla­rată monoindustrială, și din cauza asta, ro­șie­nii nu pot obține aprobări ca să dezvolte turismul, să își deschidă o pensiune, o brutărie sau orice altă înde­let­nicire ce nu are legătură cu mineritul. Este o si­tua­ție dramatică acolo! O comunitate ținută cap­ti­vă, de peste 20 de ani…

– Peste 30 de guverne ale României nu au reușit să salveze sau să clarifice situația Roșiei Montane. Există o explicație pentru acest eșec?

– Nu sunt un intim al cercurilor politice, așa că nu am o explicație clară. Însă pot să bănuiesc că au existat mereu beneficii ascunse – fie bani, fie influență, fie sprijin în diferite pro­bleme. Așa cred că a apărut o presiune în toată sfe­ra politică, un soi de complicitate la crimă, indife­rent de partide. Dar este posibil să fie vorba și despre ignoranță – oa­meni pentru care două sute și ceva de tone de aur valorează mai mult decât niște „pietre vechi”, chiar dacă pe acele pietre este scrisă istoria României. Exploatarea aurului la Roșia datează de pe vremea dacilor și romanilor. Nu în ultimul rând, ar mai fi și ipoteza că dacă se vor scoate la lumină statele de plată din ultimii ani, multe cariere politice se vor prăbuși. Este și asta o presiune…

– Ce se poate întâmpla pe 25 iulie, când este așteptat verdictul UNESCO? La ce scenarii să ne așteptăm?

– România poate retrage sau suspenda dosarul, sau poate merge mai departe cu el. Cea mai proastă so­luție este retragerea, pentru că înseamnă reface­rea de la zero a întregului dosar. Nici suspendarea nu e o variantă prea bună. Cei de la UNESCO ar putea decide chiar ei să refuze dosarul, la o nouă suspendare. La nivel internațional nu te poți juca chiar așa cu aprobările – acum vreau, acum nu mai vreau. Mai ales că alte state abia așteaptă să le fie recunoscute valorile de patrimoniu de către UNESCO și se luptă pentru aprobarea dosarelor. Or, noi, ba depunem, ba suspendăm, ba ne răzgân­dim, nimeni nu are timp pentru asemenea bâlbâieli diplomatice. Ar fi un eșec major, atât pentru Ro­mânia, cât și pentru actuala administrație liberală. A doua variantă este cea optimistă, în care Româ­nia lasă dosarul să își ur­me­ze cursul, el se aprobă și am putea să mer­gem îna­inte, către o normalizare a situației de la Roșia Montană, la care visăm cu toții de atâta timp.