O eliberare cu cântec?

Eliberarea fostului lider PSD Liviu Dragnea a stârnit un val de comentarii în toate mediile româ­neşti. Dacă aș fi adeptul teoriilor conspirației, aș spune că eliberarea condiționată a lui Dragnea a fost o „lovitură” calculată, ca la șah, din partea unor in­teresați (serviciile, președinția, guvernul și, evident, occidentalii). Pentru ei, Dragnea ar mai avea un rol de jucat: acela al reconstruirii unui „partid” al celor oprimați de „dictatura feroce” pe care a găsit-o la eliberare și al celor dezamăgiți de starea actuală a PSD-ului, gruparea pe care el a condus-o atât de „com­petent”, spre fericirea poporului. Alte teorii sus­țin, dimpotrivă, că Dragnea, care nu mai poate să ocu­pe imediat funcții de conducere,va scinda PSD-ul, în care mai are de altfel, destui susținători. „Dăr­ni­cia” dragnistă (pe banii statului), promovările fide­lilor în funcții de stat, imunitățile asigurate (prin mu­ti­larea conștientă a Justiției) sunt aspirații care au ră­mas în vigoare pentru mulți „stângiști”, ce consideră că ăsta trebuie să fie rolul unui partid. Dragnea fă­cuse „România fericită”, și dacă nu ar fi fost stopat în „misiunea lui”, de o justiție comandată de „străini” și de cozile lor de topor de aici, ar fi dus-o, pentru mult timp, spre „noi culmi de cultură și civilizație”. În ce constă fericirea românilor? Iată câteva din obiec­tivele lui: detașarea de UE și NATO, (re)națio­nali­zarea resurselor țării, eliminarea multinațio­na­lelor și reinstaurarea „valorilor străbune” (credință, tradiție, familie etc.). Sub conducerea „vândutului” (sau teleghidatului de „servicii”) Marcel Ciolacu și a „vicleanului” Vasile Dîncu, cărora li s-au alăturat toți „baronii” ce îl slujeau odinioară pe el, PSD-ul a fost „castrat” de tema naționalistă, s-a transformat în­tr-un „partener critic” al puterii (părând un „partid eu­ropean”, în sensul corect al termenului), s-a „mo­leșit”, abandonând apărarea, cu orice preț, a fidelilor și clienților săi. Pentru „conspiraționiști”, acțiunile dragniste vor duce la scindarea onorabilizatului par­tid, acțiune necesară, pentru că, prin rutina guvernării și prin greșelile acumulate în activitățile sale ad­mi­nistrative, coaliția la putere este în pierdere de viteză. După ultimul sondaj INSCOP, PSD-ul conduce în intențiile de vot cu 30%. Dragnea știe că întoarcerea lui în „partid” este inutilă (statutul interzicând pro­mo­varea la conducere a „penalilor dovediți”, cum a fost și în cazul lui Adrian Năstase), dar știe și că mulți dintre „baronii” promovați de el, și care l-au „trădat” la greu, sunt capabili să trădeze din nou. Cum Vasile Dîncu a impus în promovarea internă a partidului o serie de criterii de performanță, notorietate pozitivă și „energie tinerească”, mulți dintre baroni știu că se apropie „pensionarea” și vor avea tot mai puține șanse să se retragă în posturi căl­duțe, din administrația statului, după ce PSD-ul va reveni la putere. Ce va face Dragnea cu „disidenții PSD-iști”? În AUR nu poate intra cu ei, pentru că, deși noul partid a preluat temele suveranist-indepen­dentiste, ale autarhismului economic și ale antiocci­dentalismului cultural, practicate de PSD-ismul drag­nist, gruparea nu vrea să își compromită șansele de a păstra iluzia electorală, că este un „partid anti-sistem”, cu politicieni de tip nou, mai puțin îmbă­trâniți în rele. Ar rămâne PER-ul, în care mulți drag­niști „deraiați” de PSD s-au refugiat, care ar dobândi astfel „vizibilitate națională”, în perspectiva viitoa­relor alegeri. O impunere spectaculoasă a lui ar putea duce la „reabilitarea oficială” a lui Dragnea și la rechemarea lui la conducere.

Am putea adăuga la aceste scenarii conspirațio­niste și altele, inclusiv cele ale posibilei „teleghidări” a lui Dragnea, destabilizatoare pentru stânga, prin dosarele lui („America” și „Teldrum”) aflate pe rol. Teleghidarea ar putea fi – pentru unii – principalul motiv al „clemenței” neașteptate a judecătorilor din Giurgiu față de el.

Am scris, desigur, despre toate aceste posibile evoluții ale autoproclamatului „deținut politic” Liviu Dragnea, din perspectiva teoriilor conspirației. Nu sunt adeptul lor. S-ar putea ca, în ciuda aspirațiilor lui de revenire pe scenă, fostul deținut să constate că „aura” lui se reduce la câțiva fideli scoși din joc, de reconstruitul PSD (Carmen Dan, Codrin Ștefă­nescu etc.), care nu pot gândi fără „șef”, și că „eli­berarea condiționată” nu înseamnă și reabilitare sau ștergerea învinuirilor din celelalte dosare. E drept, Dragnea are, el însuși, foarte multe date despre foștii săi colaboratori, pe care i-ar putea șantaja și care, tocmai de aceea, vor face totul ca să îl înfunde iarăși.

Privit la rece, personajul este, totuși, ușor ridicol, situația lui părând oarecum calchiată după cea a celebrului gangster Al Capone, condamnat pentru „evaziune fiscală”, pentru că nimeni nu putea sau nu voia să dovedească crimele sale reale. Dragnea n-a fost condamnat pentru marile sale „tunuri” (averea din Brazilia, din băncile străine sau din țară) sau pentru uneltirile lui de capturare totală a statului, ci pentru o „găinărie” cu bani publici, la CJ Teleorman. Capone a fost, ca și Dragnea, eliberat după ispășirea pe­depsei. N-a mai ajuns însă niciodată în poziția pe care a deținut-o în fruntea mafiei americane. „Ceva” îmi spune că și cu Dragnea se va întâmpla la fel. În acest moment, problemele reale ale României sunt cu totul altele.