SORIN JURCA (Vicepreședintele Fundației Culturale „Roșia Montană”) -„S-a făcut dreptate. Mai e nevoie ca și procesul de la Washington să aibă un final fericit și Roșia Montană va porni pe un drum corect”

– Roșian get-beget, ostaș de linia întâi în bătălia pentru salvarea Roșiei Mon­tane, Sorin Jurca a participat și ca martor, la procesul din Washington, pe care statul român îl duce cu compania „Gold Corporation”. Evenimente fierbinți și importante, pe care l-am invitat să le co­menteze în paginile „Formulei AS” –

„Dacă a crezut că poate să ne cumpere și tăcerea, «Goldul» s-a înșelat”

– Ai fost martor direct al unui eveniment is­toric: intrarea Roșiei Montane sub tutela UNES­CO. Totodată, ai participat, ca „martor”, la procesul de la Washington, dintre statul ro­mân și „Gold Corporation”. Cum s-a întâmplat?

– Am fost selectat de către avocații României prezenți la proces, ca reprezentant al opoziției de la Roșia Montană. Criteriile după care am fost ales numai dânșii le știu. Vorbim de „Leaua & Aso­ciații” din București și „Casa Lalive” din Geneva, Elveția. Deși emoțiile pe care le-am trăit au fost mari, am fost motivat de faptul că lupta pentru Roșia se apropia de un final fericit, că strădania noastră nu fusese zadarnică. Am parti­cipat la două ședințe, în sediul Băncii Mondiale. Cred că m-am pre­zen­tat onorabil. Sunt sigur că de­poziția mea va folosi foar­te mult în proces și va salva statul de a plăti ace­le sume exorbitante pe care com­pania le-a in­ven­tat. Atmosfera a fost foarte ten­sionată. Agre­sivitatea avo­ca­ților și a mar­torilor compa­niei mi s-au pus ca niște gheare în piept… Participam la un spec­tacol cu public ostil și cu multe opinii contra mea, ceea ce mi-a dat mai multă forță și stă­pânire de sine. Am rostit fără reținere adevărul. L-am privit țintă pe jude­cătorul-pre­ședinte, care a fost foarte atent la spu­sele mele. Și, bi­ne­înțeles, am răs­puns strict la în­trebările avo­ca­ților. După ce am depus jură­mân­tul în fața tribunalului, timp de două zile mi s-a in­terzis să mă întâl­nesc cu mem­brii echipei noastre. După audiere, aș fi vrut să întreb pe cineva cum a fost, dar era interzis. Abia a treia zi am putut vorbi cu avocații și m-au felicitat toți. Am con­ști­in­ța împăcată pentru ceea ce am făcut. I-am repre­zentat pe roșienii care se opun ex­ploa­tării aurului cu cia­nuri, care vor ca frumusețile Roșiei să ră­mână așa cum le-a făcut Dumnezeu, să putem trăi liniștiți, în lo­cul nașterii și al copilăriei noastre. M-am bucu­rat să constat că argumentele mele sufle­tești au fost înțelese peste Ocean, în lumea destul de rece a finanței și eco­nomiei mondiale. Când a crezut că poate să ne cumpere și tăcerea, „Goldul” s-a înșelat.

„Roșia Montană este o valoare universală”

– Cum au primit roșienii vestea despre tre­cerea sub protecția UNESCO?

– Unii au fost bucuroși, alții nu. Mulți dintre ei nu înțeleg ce avantaje reprezintă un sit UNES­CO. Sunt încă sub spectrul promi­siunilor și con­strângerilor „Gold Corporation”, făcute vre­me de 25 de ani: locuri de muncă și casă nouă, la oraș. Sunt oameni care nu știu să judece și cu ini­ma. Ne pun mereu o singură întrebare: „Și acum, ce se întâmplă cu noi?”. Au fost duși de val, și tot ce a spus compania au luat-o de bună. Nu știau ce înseamnă să lucreze într-o exploatare cu cianuri, dar așteptau deschi­derea minei! Dacă ar fi să aflu ce crede lumea, m-aș referi mai de­grabă la ce spun românii din afara Roșiei Mon­tane. Din zeci de localități am primit mii de me­saje tele­fonice de felicitare și de bucurie.

– De ce crezi că intrarea Roșiei Montane sub tutela UNESCO este un act de dreptate? De ce trebuia salvată neapărat?

– Atât în subteran, prin galeriile sale istorice, cât și la supra­fa­ță, prin natura ei unică și tradiția gospodăriilor țărănești, Roșia Montană repre­zin­tă nu numai o valoare lo­cală, ci și una univer­sală. Avem galerii de peste 2000 de ani, unice în lume (cea mai lungă rețea de galerii dacice și ro­mane); există un peisaj minier cultural unic, avem case de patrimoniu superbe, care pot, doar ele, să atra­gă turiști. Pe o su­prafață re­strân­­să avem 44 de case de pa­tri­mo­niu! Măr­tu­riile mi­ne­ritului, din epoca agatâr­șilor și până as­­tăzi, pot fi văzute doar la Ro­șia Mon­­tană. Sunt 140 de galerii din toate epocile! Nu merită ele oare vă­zute și puse în valoare? Tre­buiau dinami­tate? A existat la un mo­ment dat o pro­pu­nere de com­pro­mis: numai un frag­ment din situl minier să de­vină parte a UNESCO, restul urmând a fi trans­format în afacere econo­mică. Din fericire, insti­tuția Patri­moniului Mon­dial și-a pus ștampila pe întregul sit. Comisiile interna­ționale care au vizi­tat Roșia au fost im­presionate de originalitatea galeriilor. Sunt încă multe lucruri de descoperit la Roșia, mii de ar­tefacte arheolo­gice, drumuri ro­mane, există un cimitir roman și un monument funerar circular spectaculos, pe care compania a regretat că l-a scos la suprafață. Mai sunt și galeriile de la Zeus, săpate cu apă arun­cată peste pietre în­cinse; gale­riile de la Piatra Corbului și stelele funerare ro­mane, altele decât cele duse la mu­zeul de istorie din București. Este obli­gatoriu ca statul român să facă un plan al pro­tejării integrale a acestor ga­lerii, așa cum au rămas de la strămoșii noștri.

„Voi renova casa bunicii mele, Maria, ca s-o transform în muzeu”

– Ești roșian get-beget și, în ciuda presiunii instaurate de Gold, nu ai plecat. Nimeni nu știe mai bine ca tine ce ar trebui făcut pentru ca Roșia Montană să aibă soarta pe care o merită. Cum vezi dezvoltarea localității în viitor?

– Totul ar trebui început de la autoritățile lo­cale, de la primărie. Avem un primar goldist, dar dacă ține la comună, la cei care l-au ales, ar trebui să pună în mișcare viața satului. Primul pas este să deblocheze PUG-ul și PUZ-ul care, la ora ac­tuală, interzic dezvoltarea zonei pe alte căi decât prin minerit. Să lăsăm liberă agricul­tura montană, creșterea vitelor, să permitem evaluarea corectă a galeriilor. Un rol important îl vor avea, în atra­ge­rea de fonduri europene, și ONG-urile. Zecile de case minunate, de patri­moniu, trebuie să fie re­novate urgent. Acestea pot fi trans­formate în pen­siuni și muzee, de­oarece turismul va fi esen­­țial. Eu voi renova ca­sa bunicii mele, Maria, ca s-o transform în mu­zeu de is­torie a locului. Casa are 150 de ani și e plină de mobilier și țe­sături de epocă. De ase­menea, sistemul de galerii daco-ro­mane trebuie amenajat pentru vizitarea de către turiștii de pre­tu­tindeni. Vor fi cre­ate o mul­țime de locuri de muncă, pentru cu­rățarea gale­rii­lor da­co-romane. Sunt une­le în care nu a intrat nimeni, de două mii de ani. Dacă guver­nul, folosindu-se de fon­duri euro­pe­ne, va lua în serios dez­vol­tarea Ro­șiei Mon­tane și va finanța lu­cră­rile, ajutând pri­măria, va fi mult de lucru la noi. Slujbe vor fi destule, și bine plă­tite. Nădăj­du­iesc ca lucrul acesta să-i con­vingă pe ezitanți. Așa cum v-am spus, peste 90% dintre ro­șieni nu știu ce în­seamnă UNESCO, de aceea ar tre­bui să fa­cem o dezbatere în care să le explicăm ce avem de făcut. Îmi do­resc suficientă pute­re pentru a-i convinge să se implice în activi­tatea nouă a loca­lității, să participe la re­cons­trucția ei. O să facem presiuni pe guvern, avem argumente, ce facem nu e o joacă. Din 1995 până azi, s-au pe­rindat 30 de guverne la Bucu­rești. Nici unul din ele nu a reușit să pornească mi­neritul cu cianuri în Mun­ții Apuseni. Es­te mo­mentul ca guvernul actual să în­țe­lea­gă viitorul și să-și lege frumos exis­tența, de decizia gene­roasă a UNESCO. Prin introducerea în Patri­moniul Mondial, Roșia Montană nu-și trăiește sfârșitul, ci începu­tul.