Deseori, durerile de picioare sunt provocate de varice și tromboflebită. Suferințele acestea cer o atenție deosebită! Netratate la timp, conduc la eczeme varicoase sau cangrenă. Ca să ajungeți mai repede la rezultatul dorit, trebuie să folosiți toate metodele posibile, astfel încât maladia să nu poată evolua. Dacă v-ați hotărât să începeți lupta cu varicele, trebuie, în primul rând, să vă lăsați de fumat; altfel nici un tratament nu va avea efect.
Fitoterapeuții cu experiență știu că, înainte de a începe tratamentul pentru varice, bolnavul trebuie să treacă la un regim alimentar special. Nu se mai consumă carne de porc, slănină, se reduce la minimum consumul de grăsimi animale, untul, produsele lactate grase ca: smântâna, frișca, brânza de vaci, laptele. De asemenea, se va renunța la consumul de produse alimentare dulci, afumate și conservate. Nu se vor face băi cu apă fierbinte și nici saună. Femeile vor renunța la încălțămintea cu tocuri înalte și la ciorapii treisferturi cu elasticul prea strâmt. Pentru ca vasele sanguine să-și păstreze cât mai bine elasticitatea, trebuie să adăugați zilnic în mâncare o jumătate de linguriță de ceai verde.
Pentru tratarea varicelor, se folosesc următoarele metode:
* Oțetul de mere: se toarnă pe palme și se freacă picioarele de jos în sus, dimineața și seara, în fiecare zi, timp de 1-2 luni. După fiecare frecționare, picioarele se învelesc în șervețele îmbibate în oțet de mere, se leagă apoi cu un prosop și se stă în pat sau în fotoliu, cu ele ridicate, timp de 30 de minute. În timpul tratamentului, trebuie să beți de două ori pe zi câte un pahar de apă cu două lingurițe cu oțet de mere. Oțetul de mere trebuie preparat în casă sau cumpărat din magazinele naturiste.
* Se taie felii subțiri de roșii și se aplică, de 3-4 ori pe zi, pe picioare.
* O felie de pâine albă se înmoaie în oțet de mere, se presară cu bicarbonat de sodiu, se aplică pe locul bolnav și se ține până apare senzația de arsură.
* Compresă preparată din pelin pisat, amestecat în proporție de 1:1 cu oțet de mere. În loc de pelin se poate folosi și feriga.
* Se prepară o alifie dintr-un gălbenuș de ou crud, amestecat cu aceeași cantitate de miere de albine și de vodcă. Se unge pe un șervețel de in, se aplică pe locul bolnav, iar pe deasupra, se învelește cu celofan și cu un fular sau basma de lână. Procedura se repetă timp de 10 zile, iar după o pauză de 10 zile se repetă din nou.
* Oamenii cu varice care locuiesc la țară pot folosi toată vara o buruiană cu care fiecare țăran duce o luptă cruntă: pălămida. Se folosește planta în întregime, inclusiv rădăcina. Se spală bine și se taie mărunt. Într-un ceaun umplut pe jumătate cu pălămidă, se toarnă apă, se fierbe 40-60 minute, se învelește bine cu o plapumă și se lasă 4 ore. În fiertură se înmoaie fâșii de bumbac sau de in nevopsite, cu care se pansează ușor picioarele, de jos și până sus. Lichidul nu se stoarce. Deasupra pansamentului se leagă celofan și o basma caldă sau un fular de lână și se lasă timp de 2-4 ore.
* Produse lactate – pe locurile bolnave, se aplică brânză de vaci sau lapte acru. Venele umflate se ung cu smântână și deasupra se presară cu pulbere de cretă.
* Pelin sau ferigă – imediat după ce culegeți una din plante, o tocați până obțineți o masă uniformă care se amestecă cu o cantitate egală de lapte acru. Se unge pe o fașă de tifon cu care se pansează locurile bolnave. După 5 zile de tratament se face o pauză de 5 zile, după care tratamentul se repetă, până dispar varicele.
* Frunze de varză (câte trebuie pentru acoperirea locurilor afectate), se stropesc cu agheazmă sau chiar apă curată, se pun într-o pungă de plastic, închisă bine, pentru a nu pătrunde aerul, apoi se bagă în frigider, timp de 24 de ore, la 3-5 grade Celsius. A doua zi, înainte de culcare, se spală picioarele afectate de varice cu apă rece fără săpun, după care se șterg bine. Frunzele de varză din punga de plastic se așează pe locurile afectate, se fixează cu un strat de fașă de tifon, ca să nu pătrundă aerul, și bolnavul se culcă. Dimineața, frunzele se scot, iar seara, înainte de culcare, procedura se repetă. Tratamentul durează 2-4 săptămâni. Neapărat se ține regimul alimentar precizat la început. Nu se poartă ciorapi terapeutici pentru varice și nici nu se înfășoară picioarele cu pansament elastic. (Procedura este contraindicată femeilor însărcinate.)
* Tinctură de castane: castanele cu coajă cu tot se dau prin mașina de tocat, până aproape se umple un borcan de 2-3 l. Se adaugă țuică de 40-50 grade. Când este nevoie de tratament, se scoate o cantitate de 200 ml preparat, se pune într-un borcan de 0,5 l, se umple borcanul cu vodcă, se agită bine de câteva ori și se lasă până când vodca capătă o culoare galbenă. Cu soluția obținută se fac comprese. O bucată de bumbac se înmoaie în vodcă, se scurge puțin și se aplică pe locul bolnav. Se acoperă cu celofan și se învelește cu un fular sau basma de lână, sau cu o stofă groasă.
* 1 pahar de miere de albine de mai se amestecă cu un pahar de suc de ceapă. Se ține 3 zile în cameră, apoi 10 zile în frigider. Se bea câte o lingură de trei ori pe zi, cu 30 de minute înainte de masă.
* Pentru bolnavii de varice este indicată consumarea zilnică a fierturii din frunze de morcov, în loc de ceai și apă.
* De două ori pe an, timp de o lună, se bea de trei ori pe zi ceai din frunze de pătrunjel. Peste 10 crenguțe de pătrunjel verde tăiate mărunt, se toarnă 2 pahare de apă clocotită, se acoperă bine sau se păstrează în termos timp de 10-15 minute, apoi se strecoară și se consumă câte 100 ml.
* De trei ori pe săptămână se șterg picioarele cu apă de gheață, de jos în sus, apoi pe locurile bolnave se aplică frunze de hrean sau varză. Apa de gheață se prepară în felul următor: într-o sticlă de plastic de 2 l, se toarnă 1 l de apă, se adaugă bucățele de lămîie tăiată sau coacăze roșii și se pune la congelator. După înghețarea apei, gheața se mărunțește cu ciocanul și se păstrează în continuare în congelator. Înainte de folosire, în sticla cu gheață se toarnă un pahar de apă fiartă răcită și se agită câteva secunde. Apa care se va folosi se toarnă într-un pahar, în care se înmoaie o bucată de tifon și, cu mișcări rapide, se șterg picioarele. Frunzele se bat puțin cu ciocanul înainte de a se aplica pe picioarele unse cu ulei, se înfășoară cu o fașă de tifon și se lasă peste noapte.
* Dereglarea circulației sanguine provoacă amorțirea degetelor de la picioare și crampe musculare. Se prepară un unguent dintr-un pahar de ulei nerafinat și 2/3 de pahar de foi de dafin tocate mărunt, care se lasă la întuneric timp de 6 zile. După o baie caldă la picioare, se frecționează zonele afectate cu acest unguent.
* Pentru îmbunătățirea circulației sanguine, se folosește un exercițiu simplu: vă ridicați în vârful picioarelor, dar nu mai mult de 1-2 cm, și apoi vă lăsați pe călcâie. Exercițiul se repetă de 20 de ori cu pauză de 10 secunde între mișcări (altfel exercițiul nu are rost, întrucât buzunarele venoase nu au timp pentru a se umple cu sânge). Exercițiile pot fi repetate de 3-4 ori pe zi.
Leacuri magice
* Străbunii noștri foloseau și alte metode în tratarea varicelor. Dimineața, adunau, cu o bucată de in, rouă de pe iarba din poiană și își înfășurau cu ea picioarele, rostind și o rugăciune de ajutor.
* Un ulcior de lut umplut cu apă se pune pe pământ, înainte de culcare. Dimineața, pământul de sub ulcior se adună cu lingura, se întinde pe o pânză de in, într-un strat nu prea gros, și se aplică pe locul bolnav.