Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Soarele și gemoterapia

– Anul acesta, bucuria vacanței a fost amenințată de temperaturile extreme, care au făcut ca soarele să ne devină dușman. Pentru că ele vor fi prezente și în septembrie, e bine să adoptăm un comportament potrivit –

Soarele și efectele razelor sale în organism

Foto: Shutterstock – 3

Este bine să profităm de zilele însorite de vară, să preluăm din forța soarelui în pielea noastră, acolo unde este demarat procesul de formare a vi­ta­­minei D3, care va parcurge apoi un drum lung și își va produce efectele binefăcătoare la nivelul în­tregului organism. Știm acum cu toții acest lu­cru, mai ales ca lecție pri­mită pe perioada pande­miei, pen­tru întărirea imunității cu vitamina D3.

Radiațiile solare în exces sunt însă și surse de producere a temuților radi­cali liberi de oxigen, pe care organis­mul nos­tru îi contracarează cu sub­stanțe antioxi­dante produse în corp sau provenite din surse externe, cele mai importante fiind, desigur, ali­men­tele cu putere antioxi­dantă, pre­cum fructele care abundă în sezonul cald (cireșe, caise, căpșuni, zmeu­ră, afine, mere, pere), legumele (castra­veți, vinete, spanac, varză, conopidă, morcovi, țelină, sfeclă), ceaiul verde, și lista poate continua. De asemenea, puterea antioxidantă a organismului este diminuată de sedentarism și este stimulată de activitatea fizică.

Să ne bucurăm de vară și de căldură, dar să evităm expunerea în exces la soare, care, în timp, poate să scadă rezistența organismului. De aseme­nea, nu este de neglijat nici accelerarea procesului de îmbătrânire a pielii, ca rezultat al expunerii la soare, la orele de vârf.

Protecție solară prin gemoterapie

Protecția solară este un subiect mult discutat și presupune, în primul rând, abordarea unor mă­suri de protecție adaptate tipului de piele, în strân­să legătură cu sensibilitatea acesteia. Tot mai mult se apelează la cosmetice cu factor de protec­ție solară, pe care le alegem în funcție de gradul de protecție necesar. În special persoanele cu pie­lea foarte albă este foarte important să se prote­jeze față de expunerea prelungită la ra­dia­țiile solare. O altă recomandare este evita­rea expunerii la soare între orele 11-16, pe care destul de puțină lume o respectă, obser­vând cum arată plajele la orele de vârf ale amiezii.

Alergie solară, eritem solar, insolație

Coacăz negru

Cu ajutorul gemoterapiei putem contraca­ra din efectele nocive ale expunerii la soare, prin admi­nistrarea de extracte gemoterapice, care vor putea completa protecția externă cu creme și loțiuni cu administrare internă, care reduc inflamațiile și iritația.

Fie că este vorba de alergie solară sau eritem solar (arsură), pentru protecție se vor folosi Ex­tractele gemoterapice din muguri de Coacăz-ne­gru și din muguri de Smochin. Trebuie să știm că alergia solară nu este același lucru cu arsura so­lară, ci este o reacție anormală a siste­mului imuni­tar la radiațiile solare, în timp ce ar­sura solară apa­re după o expunere prelungită la soare, în spe­cial la ore nepotrivite.

Extractul din muguri de Coacăz-negru are o importantă acțiune antiinflamatoare la nivelul în­tre­gului organism, iar Extractul din muguri de Smochin protejează pielea de iritații. Adminis­trând cele două extracte gemoterapice preventiv și pe perioada expunerii la soare, manifestările alergiei solare sau ale eritemului solar pot fi reduse mult în intensitate.

În cazul persoanelor cu piele sensibilă, cu o săptămână înainte de plecarea la mare, se poate în­cepe cura gemote­ra­pică cu Extract din muguri de Coa­căz-negru, dimineața, și Ex­tract din muguri de Smochin, seara.

Pe perioada sejurului la mare, se va continua cura, cu Extract din mu­guri de Coacăz-negru și Extract din muguri de Smochin, dimineața, și Extract din muguri de Smochin, îm­preună cu Extract din muguri de Tei argintiu, seara. Administrarea lor poate proteja inclusiv de eventuale deranjamente gastrice, prin acțiunea reglatoare a Smochinului, la acest nivel.

Putem completa această cură gemotera­pică cu Orz verde – redu­tabil antioxidant, care se găsește sub formă de pudră sau suc, cum este Extractul de Orz verde, din care puteți pune în apa pe care o beți o lingură de suc, la 500 ml de apă.

Extractul din muguri de Coacăz-negru va pu­tea reduce și efectele insolației, asociat cu Ex­tract din muguri de Arin negru și Extract din mlădițe de Măceș – câte 2 ml din fiecare, diluați în 1 litru de apă și băuți în înghițituri mici, pe par­cursul a 2-3 ore. Extractul din muguri de Smochin poate fi, de asemenea, adău­gat, dacă insolația este în­soțită de sen­zația de greață. Dacă aveți însă ten­siu­nea arterială crescută, folosiți combinația fără Coacăzul-negru.

Gemoterapie pentru trusa de urgență

În afară de subiectul protecției solare, vă propun abordarea prin gemo­terapie a unor situa­ții, cum sunt: înțepăturile de insecte, ochii în­ro­șiți, febra musculară, pielea deshidratată, infec­țiile urinare și deranjamentele intestinale sau aler­gia la ambrozie.

Înțepături de insecte

Pentru protecția de înțepături de insecte și re­ducerea inflamației, Extractul din muguri de Coa­căz-negru se poate administra de două ori pe zi, iar local se poate folosi o cremă sau ulei cu Ar­nică.

Protecție oculară

Ochelarii de soare de calitate – cu protecție UV – sunt recomandați mai ales celor cu sensi­bilitate la nivel ocular, dar este bine să îi purtăm și pentru a nu dobândi o astfel de sensibilitate. Ur­mând cura cu Extract din muguri de Coacăz-ne­gru veți avea și o protecție oculară. La nevoie, în caz de ochi înroșiți, după o baie la piscină, puteți adăuga și Extractul din mlădițe de Caprifoi, care va susține recuperarea.

Febră musculară și piele deshidratată

Extractul din radicele de Porumb, prin acțiu­nea cicatrizantă asupra leziunilor din fibrele mus­culare inflamate, este recomandat în durerile mus­culare generate de un efort susținut. Local, se poate aplica o cremă sau unguent cu Arnică.

Acest extract gemoterapic, obținut din tinerele rădăcinuțe ale porumbului, are și acțiune dermo­protectoare, în situațiile cu piele deshidratată, fe­no­men care poate să apară după expunerea la soare.

Infecții urinare și deranjamente intestinale

Infecțiile de căi urinare sunt frecvente în acest anotimp, mai ales la frecventarea piscinelor, dar și din alte cauze. Dacă aveți o sensibilitate la acest nivel și faceți des infecții urinare, puteți preveni o eventuală cistită cu Extractul din mlădițe de Merișor, cu efect antibacterian și antiinflamator. Acesta are și acțiune modulatoare asupra motili­tății intestinale (readuce echilibrul în caz de con­sti­pație sau diaree) și reechilibrează flora intesti­nală.

Alergie la ambrozie

Carmen Ponoran

Când plecați în excursie în perioada de înflo­rire a ambroziei, care începe din luna iulie și du­rează până în toamnă, este bine de știut dacă sun­teți alergici la polenul acestei plante. În gene­ral, dacă aveți un teren alergic, puteți deveni aler­gici și la polenul de ambrozie, chiar dacă nu a fost cazul până în acest an. Tot Extractul din muguri de Coacăz-negru, principalul ge­mo­­terapic cu acțiune anti­aler­gică, vă poate aju­ta și în această situație, putând să îl admi­nistrați preventiv, pe peri­oada sejurului.

Iată cum doar câteva extracte gemo­te­ra­pice vă pot fi de mare ajutor în sezonul cald. Organismul nos­tru are o ma­re putere de re­echili­bra­re, iar gemotera­pia sus­ține acest proces.

Farm. sp. Carmen Ponoran

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian