Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

GABRIEL PĂUN: „Să oprim chinuirea animalelor exportate!”

– În urmă cu doi ani, am văzut acele imagini terifiante de la Midia, unde un vapor s-a scufundat și peste zece mii de oi au murit înecate. De-atunci pare că nimic nu s-a schimbat pentru bietele animale din România, trimise la ex­port. Am stat de vorbă despre această problemă, a supliciului animalelor, cu neobositul ecologist, Gabriel Păun. Nu doar pentru a evoca o temă sum­bră, ci pentru a vedea cât mai clar situația și soluțiile posibile –

„Vapoarele care transportă animalele sunt niște închisori plutitoare”

– Suferința animalelor este o temă care pe mulți îi face să întoarcă privirea în altă parte. Re­cunosc că nici eu nu pot să privesc acele imagini ale cruzimii oamenilor… De ce este important să discutăm acest subiect în România?

– Sigur că nu este ușor să priveșți cruzimea oa­menilor față de animale, dar dacă întoarcem pri­virea, asta nu înseamnă că problema dispare. Ea es­te tot acolo, animalele suferă în continuare. Oricât de greu ne-ar fi, mai bine să vedem realitatea și să încercăm să găsim soluții. Este o problemă urgentă și importantă, luând în calcul faptul că România este pe locul unu în lume, ca număr de animale ex­portate, bovine și ovine la un loc. În plus, România se face responsabilă și pentru autorizarea a mai mult de jumătate dintre vapoarele aprobate să ex­porte animale vii. Și trebuie spus clar: cele mai multe astfel de vapoa­re au venit în România pe un fond de corup­ție, pu­nând în pericol nu doar animalele, dar și echipajul și traficul maritim. Flota care transportă animalele vii este cea mai bătrâ­nă flotă de pe planetă, având cele mai vechi vapoare, efectiv, niște închisori plutitoare. Din 78 de vapoare ca­re vin să ia animale din România, 50 sunt pe lista neagră a Eu­ropei. În consecință, tra­gediile sunt ine­vi­ta­bile și ele nu întârzie să apară. Cu toate a­ces­tea, lucrurile nu ies la lumină decât dacă se întâmplă sub ochii noștri. A fost ca un fă­cut că vaporul din no­­iembrie 2019, pe nu­me „Queen Hind”, s-a răs­turnat la Midia, imediat ce au ridicat ancora și au scos frânghiile de la țărm. Acolo au murit 99% dintre cele peste 14.000 de oi. Acest accident a scos la iveală faptul că existau punți secrete, inexistente în schema vaporului, supra­în­cărcate de animale. Adică, între etaje mai puneau și câte un mezanin, pentru a înghesui mai multe oi. Astfel, evident că centrul de greutate s-a ridicat, și vaporul s-a răs­turnat. Este o tragedie despre care am aflat, dar cine știe câte alte zeci de mii de ani­male nu au murit de căldură sau de foame și sete…

„Cea mai urâtă față a industriei cărnii”

– Investighezi problema transportului de animale vii de mai mulți ani. Ce ți se pare cel mai tragic în această poveste?

– Investighez această problemă de peste 10 ani, alături de organizații partenere din Europa. Am fost în toate porturile europene și am urmat traseul ani­malelor în tot Orientul, până pe străzile din Liban, Palestina sau Iordania. Pot spune că atunci când vorbim de exportul animalelor vii, vorbim de cea mai urâtă față a industriei cărnii și de cea mai bar­bară industrie care există și a existat vreodată pe fa­ța planetei! Vorbim de o suferință inutilă. Deși un animal ar trebui să fie sacrificat cât mai aproape de locul în care a trăit (după cum cere Autoritatea Eu­ropeană pentru Siguranța Alimentelor), trans­por­tul animalelor pe vapor, avion sau camion poa­te dura de la zile la săptămâni. De exemplu, cursa până în Golful Persic durează chiar și trei săp­tă­mâni, pe mări agitate, vara, la temperaturi insu­por­tabile. Aceste croaziere nu se desfășoară fără mor­ta­litate și suferință inutilă, iar vara, stresul termic este inimaginabil. Au fost curse în care animalele s-au copt de vii în propria piele… Suferința acestor animale nu este acceptabilă, iar marea majoritate a românilor a fost surprinsă când a aflat că există aceste transporturi. Nici măcar clienții din țările arabe nu înțeleg de ce se transportă animalele vii, și nu carnea congelată sau refrigerată. Rabinii is­raelieni sunt nemulțumiți că animalele ajung la ei mur­dare, epuizate și cu hormoni de stres, motiv pentru care și ei consideră că acest co­merț cu animale vii ar trebui să înceteze. Pentru ei este important să ajungă carnea în condiții salubre, să res­pecte religia – animalele sa­crificate nu tre­buie să sufere de foame, se­te, frică, nu tre­buie să se va­dă unul pe ce­lălalt înainte de sacrificare și să fie sa­cri­ficate cu o sin­gură tă­ietură. Pare că ni­meni nu mai vrea această tragedie pentru ani­male, și totuși ea con­tinuă, sub sigla României.

„România trebuie să exporte carne, nu animale vii”

– Țăranii români câș­tigă bani din acest export de animale, pentru ei este important. Ce altceva ar putea face cu ele, pentru a avea o sursă de venit?

Suferință inutilă pe vapoarele morții

– România trebuie să exporte carne, nu animale vii, astfel țăranii români ar câștiga mai bine și mai sigur. Exportând animale vii ne facem o reputație proastă în lume și, în plus, exportăm locuri de mun­că, bani din taxe, pentru că valoarea adăugată nu ră­mâne în România, ba chiar chiar și subvenții, crescătorii fiind puternic subvenționați de stat și UE. România exportă majoritar mieluți, ieduți și viței. Fermierii sunt bucuroși că primesc banii ra­pid de la firmele de comerț, care nu sunt româ­nești, însă fermierul român este prins într-o cap­ca­nă: este la mâna țărilor arabe. Se inventează o boală mai mult sau mai puțin reală, așa cum s-a în­tâmplat în trecut cu boala limbii albastre, când au oprit brusc importul din România, până ce au scăzut prețurile. Economistul român Claudiu Ca­zacu a făcut un stu­diu și a arătat că prin înlocuirea etapizată a ex­por­tului de animale vii cu cel de car­ne refrigerată și con­gelată, România ar câștiga aproa­pe 6000 de locuri de muncă și peste 60 de milioane de euro anual doar din taxe.

– Ce firme se ascund în dosul afacerii cu ex­por­tul de animale vii?

– Nu sunt firme românești, cu excepția uneia sin­gure, care se află sub conducerea fostei Securi­tăți. În rest, toate firmele sunt arabe, din Siria, Li­ban, Golful Persic. M-am speriat acum câțiva ani, când a fost adus în Ministerul Agriculturii, în mod ilegal, un sirian fără cetățenie, care l-a avut ca naș de nuntă pe nimeni altul decât Liviu Dragnea. În Si­ria, el era specialist în creșterea bananelor în se­ră, dar a fost adus în România ca expert în deschi­de­rea de noi piețe pentru exportul cu animale vii. A fost, deci, o marionetă politică, fapt trecut cu vederea de stat și chiar încurajat.

„Ororile pe care le-am văzut m-au îmbolnăvit”

– Țăranii români știu ce se întâmplă cu ani­malele lor? Știu unde ajung și în ce condiții sunt transportate acolo?

Pe vapor, fără apă sau mâncare

– Țăranii noștri sunt foarte atașați de animalele lor și știm că o vacă sau un vițel sunt pentru ei ca un membru al familiei. S-a întâmplat că, într-una dintre investigații, am putut urmări un vițel de la un țăran din Hunedoara, din târgul Hațegului, și până la sacrificarea lui, pe marginea unui trotuar, în plină stradă, în Palestina. Ne-am întors după aceea la el să îi arătăm imaginile. N-a putut să se uite la tot filmul. A început să plângă și s-a în­depăr­tat de noi. A spus că, dacă știa unde ajunge vițica lui, nu o vindea. O vânduse ca să își plătească niște datorii, nu ca să se îmbogățească.

– Tu cum ai rezistat să vezi și să filmezi atâta suferință? Nu te-a afectat?

– M-a afectat și fizic cu o boală făcută la stres, dar și emoțional, încât am ajuns să discut regulat cu un psiholog. După câte o zi în țările arabe, unde filmăm sacrificarea animalelor în plină stradă sau în portbagajul mașinii, eram plin de sânge pe haine, pe camera de filmat… Ajungeam acasă și mi se părea că nu pot să scap de mirosul ăla groaznic de sânge, oricâte dușuri îmi făceam… Dar trauma mea este cea mai mică problemă, trauma ar trebui să fie a politicienilor, care au puterea să schimbe realitatea asta și nu o fac. Ce mă doare cel mai tare este că, deși îmi risc viața, sănătatea și echilibrul emoțional pentru a filma aceste orori, cei mai mulți decidenți întorc capul și nu vor să vadă așa ceva. No­roc, totuși, cu Uniunea Europeană, care a fost mult mai receptivă și, cel mai probabil, va im­pune măsuri ferme. Despre imaginea țării nu mai vor­besc…

– Care crezi că este soluția cea mai bună la această problemă a exportului de animale vii?

– Soluția e să se facă centre de colectare a ani­malelor cât mai aproape de locul unde au crescut și să fie duse la cele mai apropiate abatoare. Acolo să se certifice sacrificările „Halal” și „Kosher”, iar subvențiile să se dea, de la abator, pentru animale predate, nu pentru creștere și pajiști. În felul ăsta, totul se fiscalizează, câștigă atât statul, cât și fermierul care vrea să fie plătit rapid, și să aibă stabilitate prin­tr-un contract de lungă durată. Am pune capăt unei suferințe inutile, la care ani­malele sunt supuse în prezent.

Catalin Manole

Născut în 1978, la Călărași, dar crescut în Slobozia, a urmat la Bucurelti studii de Filosofie și Jurnalism. Lucrează ca reporter pentru „Dilema” și „Plai cu Boi”, colaborând în paralel cu BBC, Tele7abc, LA&I etc. În 2002, este declarat Reporterul Anului de către Clubul Român de Presă. Locuiește 3 ani la Paris, unde își aprofundează studiile de Filosofie la Sorbona și efectuează stagii de pregătire la „Liberation” și RFI. În 2005, se alătura echipei de reporteri de la „Formula AS”. „Reporterul are una dintre cele mai frumoase meserii: să pună în cuvinte misterul și emoția vieții”.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian