Zodia găștilor

„Gașca mea”: așa se numea un imn de cam­panie împrumutat de Traian Băsescu din reper­to­riul pop autohton. Alegerea cântecului s-a dovedit foarte inspirată! Mesajul și energia pe care le-a transmis melodia au mobilizat excelent și activul de campanie al PD-ului, și electoratul înspre încă una dintre importantele victorii po­litice ale fostului președinte. Însă ceea ce, la începutul anilor 2000, era doar o găselniță simpatică, me­nită să atragă tineretul spre secțiile de votare, a devenit, două decenii mai târziu, însăși roata motrice a vieții noastre politice. Dovadă – PSD-ul „teleor­ma­nizat” al lui Liviu Dragnea, care în ultimii ani ai domniei nu a făcut decât să ilustreze genera­li­zarea princi­piului găștii la nivelul întregii clase politice.

Cu cinci partide parlamentare, alte patru cu peste 1% din voturi și încă vreo patru care mai apar, din când în când, în radarul sondajelor de opinie, România ar trebui să satisfacă, în mod normal, apetitul pentru putere al actorilor activi politic. Asta, cu atât mai mult cu cât are unul din­tre cele mai mari aparate administrative din Uni­unea Euro­peană, deci, locuri din belșug pentru așa-numita clientelă politică. Totuși, în ultima vre­me, asistăm la un fenomen pe cât de interesant, pe atât de im­previzibil prin efectele sale: parti­delor românești (chiar și celor de la putere), li se pare prea mică „plăcinta” pe care o au de împărțit. De aici, o luptă fra­tricidă violentă, cum nici în anii ’90, la începu­tu­rile democrației noastre originale, nu vedeai. Fiecare partid e împărțit pe găști, iar găștile, la fel ca găștile de cartier din aceiași ani ’90, își aruncă ocări, se bălăcăresc, asta când nu se încaieră, care cu bâtele, care cu levierele, care cu crosele. De­gea­ba ai câștigat alegerile ca mem­bru al unui partid, dacă nu ești parte din gașca ce face jocurile! Prin urmare, încheierea unui ciclu elec­toral nu mai e, cum ne obișnuiserăm, în­cepu­tul unei perioade de liniște și construcție, e, dim­potrivă, abia începutul răfuielilor intestine…

Viața politică, cu hărțuielile și excesele ei bi­necunoscute, nu a fost niciodată un teritoriu prea ten­tant pentru specialiștii cu reputație din do­me­nii-cheie pentru bunul mers al țării. Dar un partid matur putea convinge un astfel de specialist să i se alăture, sub promisiunea de a-l apăra de atacu­rile din exterior. Acum, că astfel de atacuri se dau între membrii aceluiași partid, cu atât mai greu va fi pentru găștile din partidele noastre să își asigure minimum de profesioniști, pentru o guvernare res­ponsabilă. În timp ce un universitar sau un antre­prenor de succes cu greu se vor mai lăsa angrenați în politică, nimic nu-i vine mai bine micului po­litruc înșurubat prin partidele noastre decât aceste certuri interne, în care se poate dovedi util șefului său, în așteptarea unei recompense pe măsură, la final de bătălie. Și, evident, aceste recompense, sinecuri – cum am văzut de atâtea ori – se oferă toc­mai în dauna adevăraților profesioniști.

A venit momentul ca partidele românești să iasă din logica răfuielii interne și să se comporte cu ma­tu­ritatea impusă de apartenența noastră eu­ro­peană. Primul partid care va înțelege asta, nu doar că își va apropia specialiștii de care avem atâta nevoie, dar are șanse să schimbe, cu ade­vă­rat, ceva în Ro­mânia. Dar cum să gândești la bi­nele a ceva mai ma­re decât tine, când ție, propriul partid îți e prea mare pentru măruntele interese de gașcă?!