O pierdere grea pentru „Formula AS”: Ne-a părăsit MARIUS PETRESCU

Unul după altul, „veteranii” „Formulei AS” se duc: Silvia Kerim, Sorin Preda, Bogdan Lu­pes­cu, și acum, Marius Petrescu. Prieteni dragi și ziariști străluciți, au pus umărul la „înte­me­ierea” revistei care tocmai împlinește 30 de ani… La cei 67 de ani ai săi, anevrismul cerebral de ca­re nu știa, cu toate că-l purtase toată viața, a ieșit din „adormire” și l-a îngenuncheat pentru tot­dea­una pe Marius. O întâmplare cumplită, de­oarece vi­talitatea și veselia de care era cuprins per­ma­nent îl făceau să pară… nemuritor. Gazetar de-o via­ță, după ce lucrase scurt timp la „Biblio­teca Aca­demiei”, a scris o vreme la revistele „Zig Zag” și „Expres”. Trans­plantat la „Formula AS”, a dat întreaga măsură a talentului său, fiind dis­tins cu Marele premiu pen­tru expresivitate jur­nalistică, acordat de Clubul Român de Presă. Cu câțiva ani mai vârstnic ca el, îmi dau seama că „leatul nos­tru” e co­tropit tot mai mult de timpul necruțător. E greu fără Marius. E greu fără Sorin, fără ine­galabila Silvia, scăpărător de frumoasă și de efer­vescentă, fără genialul reporter Bogdan Lupescu. Am fost la mor­mân­­tul lui Marius, din cimi­tirul „Sfânta Vi­neri” din Bucu­­­rești. Știindu-l ga­ta de șotii, plin de umor și mare amator de pe­treceri între co­legi, am avut impresia că par­ticip la una dintre glu­mele lui, făcute la un pahar. Îi datorăm agape de neuitat, sărbă­tori pe care le gu­verna ca un rege, cu verva și harul lui de po­ves­­titor. Trăise o vre­me la Paris, și amintirile lui de pe Sena se­mănau cu poveștile din „O mie și una de nopți”. Dragul și minunatul de Marius! La ultima noastră convorbire tele­fo­nică, mi-a promis că-mi va face o vizită în Gorj, ca să gustăm frun­tea țuicii de anul ăsta. N-a venit, și i-am adus eu o sticlă cu do­pul smolit. Țuică de țuică. Țuică de… uliță, țuică de prune, țuică din stră­vechimi. Are culoa­rea tutunului, dar în loc să ciocnim, o să vărs din pahar câteva picături… Mi-l închipui zâm­bind, cu veșnicul lui papion prins la gât. Domn pân’ la moarte, pe ea n-a re­ușit să o pă­că­leas­că. Dar chiar și așa, Marius nu ne-a părăsit. Este cu noi, co­legii lui de redacție, cu frumoasa lui soție Ade­lina, cu cele două fete pe care le-a iubit mai pre­sus de ori­ce… În­chis în atâtea inimi, Marius Pe­tres­cu este nemu­ritor.

(Citiți în paginile de mijloc ale revistei, unul dintre reportajele lui)