Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Copiii, adolescenții și telefonul mobil

– Interviu cu Dr. Éva Kállay, Lector universitar în cadrul Departamentului de Psihologie al Universității „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca –

Drogurile lumii moderne

Dr. Eva Kallay

În ziua de azi, telefonul mobil (tableta) a de­venit o prezență obligatorie, în lumea co­piilor și adolescenților. Lipsa lui e resimțită ca o veritabilă umilință, o adevărată rușine. Te­lefonul îți acordă rang social. În plus, el ține și loc de doică. De ce să lași copilul pe mâna unei în­gri­jitoare, când poți să-i ocupi timpul cu telefonul mobil? Părinții își fac rost și ei de li­bertate, ocu­pându-și copiii, încă din cărucioare, cu imagini de pe tablete. Nici la joacă, în fața blocului, nu mai ies. Strigătele au dispărut, în­ghi­țite de liniștea tele­fo­nului. Un ve­ritabil „miracol”, dacă n-ai ști ce se ascunde în spatele lui. Fo­lo­site în ex­ces, telefoanele produc de­pen­dență, o legătură psihică la fel de pe­riculoasă ca drogurile sau al­coolis­­mul. Produc însingurare, spai­me, ade­seori suicid. O lume întune­cată, în ca­re am încercat să facem lumină, cu aju­torul unui specialist.

– Folosit inițial de maturi, tele­fonul mobil a devenit nelipsit din uni­versul copiilor și adoles­cenților. Aproa­pe 70% dintre români au telefon mobil. Și tendința este în creș­tere. Se poate vorbi despre depen­dență? Ce spun studiile?

– Ca să înțelegem complexitatea fenomenului dependenței de telefon, aș dori să imersăm această temă în specificul vremurilor în care trăim. În Ro­mânia, peste 67% din populație deține câte un te­lefon mobil și predicțiile arată că până în 2025, nu­mărul deținătorilor va crește cu cel puțin 10%. Mai țineți minte cum arăta și ce știa să facă primul dvs. telefon mobil? Al meu, la începutul anilor 2000, semăna izbitor cu un cartof, nu tocmai arătos, era greu și avea o antenă care se agăța de tot ce se gă­sea în jur. Acum, telefonul meu este micuț, subțire, ușor, are un ecran care redă imaginea la o calitate deo­sebită și nici nu a fost nevoie să fac luni de zile eco­nomii pentru a-l cumpăra. Dacă până nu de mult, telefoanele mobile erau preponderent folo­site pentru a facilita comunicarea verbală sau prin mesaje scrise (SMS), plus calculator și câteva jocuri rudimentare, acum, pe telefon avem internet la orice oră, jocuri video, cameră foto, acces la rețele de socializare. Putem face o mulțime de lu­cruri utile cu ajutorul acestui mic instrument și îl folosim extrem de des. Ne arată drumul cel mai scurt – nu și cel mai pitoresc – spre destinație. Pu­tem rezerva de pe tabletă bilete de tren/avion/tea­tru. O aplicație de pe telefon ne ajută să consumăm cantitatea de apă prescrisă de medic, eșalonată în mai multe doze. Putem să căutăm rețete de mân­care, de slăbit, sau să comandăm ceva de pe net. Ne numără pașii, kilometrii par­curși și caloriile con­sumate. Putem să ne verificăm pulsul, dar și ști­rile naționale, internaționale și cele de divertis­ment. De asemenea, grație rețelelor de socializare, aparent nu ne mai simțim atât de singuri: avem acces la viața, mai mult sau mai puțin privată, a pri­e­tenilor noștri apropiați sau doar vir­tuali. Te­lefonul ne anunță și cine are ziua de naștere, aju­tân­du-ne să ne onorăm obliga­țiile relaționale! Încet-încet, mulți dintre noi ne desfășurăm și activi­tățile profesionale pe platfor­mele disponibile pe te­lefoa­nele mobile. Profesori ca­re în perioada pandemiei au predat de pe telefoane mobile, copii care au învățat tot de pe acestea, sau me­dici care au des­fășu­rat consultații video cu pacienții lor. Dacă o luăm așa, telefoanele mobile par să fie o adevărată binecuvântare, atât pentru cei mari, cât și pentru cei mici. Se pune, totuși, o întrebare: dacă telefoanele ne sunt atât de benefice, de ce este în creștere alar­mantă numărul celor care se simt în­sin­gurați, de ce crește procentul celor anxioși, de­presivi, al celor cu tulburări de personalitate, ba chiar și numărul sinuciderilor? Problemele apar în momentul în care o persoană de orice vârstă dez­voltă o relație de dependență de acest dispozitiv, când nu mai poate duce o viață sănătoasă, echilibrată, datorită folosirii exagerate a telefonului. Din păcate, numărul aces­tor persoane este în continuă creș­tere, atât în rândul copiilor, ado­lescen­ților, cât și al a­dul­ților. Stu­diile arată că 6.3% dintre co­pii și 16% din­tre adolescenți prezintă semnele clare ale folosirii excesive a telefonului mobil, fetele atingând ni­veluri ușor mai ridicate decât băieții. Dacă în me­die o persoană obișnuită își atinge telefonul mobil de 2617 ori pe zi, în cazul celor care suferă de adicția de telefonul mobil, cifra este de 5427 ori pe zi!

Heroină digitală

– Cum se definește de­pendența de telefoanele mo­bile, care sunt semna­lele?

Foto: Shutterstock

– Dependența de ­te­­­­lefonul mobil este considerată a fi cea mai serioasă formă de dependență psiho­logică ca­re nu este cauzată de dro­guri. Ca să subli­nieze gra­vitatea fenomenului, renu­mitul psiholog ame­rican Nicholas Kardaras a in­trodus termenul de „Heroi­nă digitală”, pentru efec­tele folosirii ex­cesive a telefonului. Simpto­mele specifice acestei de­pen­dențe sunt: 1. Folosirea con­știentă a telefo­nu­lui mobil, în situații periculoase sau în contexte în care acest lucru este interzis, cum ar fi con­ducerea unui autovehicul. 2. Folosirea excesivă a telefonului mo­bil care poate duce la apariția con­flictelor în familie, cu cei apro­piați. 3. Scăderea interesului pentru activi­tăți împărtășite cu alții, și continuarea acestui tipar comportamental chiar și după ce persoana a realizat ce efecte devastatoare poate să aibă. 4. Când folosirea excesivă a tele­fonului cauzează probleme de sănătate men­tală, probleme profesionale și fa­mi­liale semnificative (stres, anxietate, izolare) sau chiar fizică, precum dureri de ceafă, probleme oftalmolo­gice. La nivel global, numărul per­soanelor care suferă de miopie este în creștere vertiginoasă. Acest lucru se dato­rează, pe de o parte, faptului că petrecem din ce în ce mai puțin timp în natură, pe de altă parte fap­tului că petrecem foarte mult timp cu ochii în ecranele calculatoarelor și tele­foanelor mo­bile. 5. Dorința com­pulsivă de a verifica dispo­ziti­vul. Primul lucru pe care cei în cauză îl fac după trezire este să își verifice telefonul, să vadă dacă au pri­mit mesaje, like-uri, notificări etc. Alții se tre­zesc în toiul nopții, ca să își verifice mesajele sau să joa­ce o partidă online. 6. Folosirea din ce în ce mai frecventă a telefonului, pentru a induce stări emo­țio­nale pozitive, sa­tisfacție, relaxare, sau pen­tru a re­du­ce intensitatea stărilor negative. Poa­te ați observat și dumneavoastră că, ori de câte ori ne plictisim, avem tendința să lu­ăm în mână telefonul. 7. Nevoia ex­ce­si­vă de a fi conectat la rețeaua de in­ternet. 8. Nevoia imperioasă de a răs­punde imediat la mesaje, in­diferent de priorități, prin inter­mediul telefonului, și nu prin contact direct. 9. Resimțirea unor stări de anxietate în cazul în care telefonul nu este disponibil, iritabilitate; apa­riția comportamen­telor agresive în momentul în care se limitează accesul la telefon.

Consecințe devastatoare

– Care sunt efectele dependenței de telefon, pe termen lung și scurt?

– Consecințele sunt devastatoare. În unele cazuri se accentuează stările anxioase, în alte si­tua­ții, stările de stres. Au fost cazuri în care s-a con­sem­nat și intensificarea stărilor depresive și a celor de însingurare. Unele studii arată că se poate ajun­ge chiar și la epuizare fizică și burnout. Acest tip de dependență este frecvent acompaniat de tulbu­rări de somn, de atenție, de gândire. Noile studii arată că folosirea exagerată a telefoanelor mobile, mai precis a rețelelor de socializare ac­cesate de pe telefon, a dus la creșterea numărului persoanelor care prezintă trăsături narcisiste, printre care cele mai importante ar fi: sentimentul de îndreptățire – mie mi se cuvine tot –, capa­cita­tea de empatizare re­dusă, sensibilitate exagerată la critică, agre­si­vitate verbală și chiar fizică, frică de abandon etc. Deci, chiar dacă beneficiile folosirii telefoanelor mobile sunt considerabile, în cazul dependenței, efectele nefaste le depășesc cu mult, mai ales dacă ne gândim la copii și ado­lescenți.

Cei mai amenințați: copiii și adolescenții

– Pericolul telefonului mobil poa­te fi cate­go­risit pe vârste: bebe­luși, preșcolari, școlari, ado­lescenți?

– Pericolul este foarte ma­re la toate vârstele, dar cate­goriile cele mai vulnera­bile sunt, în­tr-ade­văr, copiii și ado­les­cenții. Pericolul este evi­dent, în toate etapele dez­voltării fizi­ce, mentale, psiho­lo­gice, so­ciale. Este esențial ca în fie­care perioadă de viață, o per­soană să dezvolte capacitățile necesare funcțio­nării eficiente. Dependența de telefoanele mobile poate să apară chiar și la vârsta de 3-4 ani. Dacă un copil de 3-4 ani, în loc să se joace cu cei­lalți copii, se uită la desene, sau se joacă pe tabletă, nu achiziționează la timp abilitățile emoționale și sociale necesare. Astfel, el are șanse foarte mari să dezvolte în timp probleme serioase de relaționare, atât cu propria persoană (imagine de sine, stimă de sine, reglare emoțională), cât și cu ceilalți (inițierea și menți­nerea relațiilor sociale pozitive, rezolvarea eficientă a conflictelor). Este foarte important de menționat faptul că termenul de dependență de telefon este unul multifațetat – se poate referi la dependența de rețelele de socia­lizare, depedența de jocuri, dependența de urmă­rire a filmelor și seria­lelor, dependența de jocuri de noroc etc. În funcție de tipul acestor depen­dențe, motivele și manifestă­rile pot varia destul de mult. În unele cazuri, o imagine de sine nega­tivă, fapul că nu este înțeles și acceptat de cei apropiați, poate împinge un copil, un adolescent, chiar și un adult, să petreacă din ce în ce mai mult timp în lumea cre­ată de telefon, ceea ce pe moment îi aduce alinare și-l va face să se simtă mult mai bine. Fiecare dintre noi cunoaștem cazuri în care părinții au cedat în fața insisten­țelor copilului de a primi un telefon, sub pretex­tul că toată lumea din clasă are deja unul, chiar dacă adulții nu erau de acord cu acest lucru.

Vinovați sunt părinții

– Cât de mult contează exemplul părinților?

Foto: 123RF

– Niciun copil nu se naște cu telefonul în mână. Adulții sunt cei care din varii motive fa­cilitează accesul copilului la telefon. De ce? Unii fiindcă nu fac față „crizelor” copilului de a pune mâna pe obiectul magic. Alții o fac inten­ționat. Ca să poată respira și ei un pic, să intre și ei preț de câteva minute online, le oferă, pur și simplu, copiilor, telefonul cu desenele, filmu­lețele despre care știu că le vor capta atenția. Mai este și gru­pul pă­rinților care susțin că vor să ajute co­pilul să își dezvolte abilitățile digitale din timp, ca să nu ajungă șomer la vârsta adultă, deși studiile arată că aceste abi­lități pot fi achiziționate foarte bine și foarte ușor și la vârste mai mari. Să nu uităm că fiecare dintre noi avem nevoie și am avut de-a lungul vieții modele care ne-au influențat deci­ziile și traiectoria vieții în general. Deci, dacă un copil vede că pă­rinții lui preferă să petreacă timp pe telefon și nu povestind, simțindu-se bine împreună, va tinde să preia același compor­tament. Asta, chiar dacă el are nevoie de atenția, afecțiunea, acceptarea nemij­lo­cită a părinților, și nu a persoanejelor din dese­nele animate sau din filmulețe. Acum câțiva ani, am fost martora unui eveniment care m-a întristat și m-a pus serios pe gânduri. Într-o zi, într-o călătorie spre casă cu autobuzul, s-au așe­zat pe scaunele din fața mea o mamă cu băiețelul ei, în vârstă de 7-8 ani. Ma­ma ținea în mână telefonul și îl butona, în timp ce copilul încerca din răsputeri să o convingă să fie atentă la el, fiindcă dorea să îi povestească toate lu­crurile gro­za­ve care i s-au în­tâmplat în ziua res­pectivă la școală. Eu eram ochi și urechi de curio­zitate, însă mama repeta ca o placă stricată „Lasă-mă odată în pace! Nu vezi că am trea­bă? Stai cuminte că te poc­nesc, nesimțitule”. Am tras cu o­chiul. Treaba era să dea like-uri pe Facebook. Copilul a insistat mult și bine, dar după o vreme a renunțat, și restul călătoriei, de 45 de minute, s-a uitat pe fereastra autobuzului și i-a povestit unui per­sonaj imaginar tot ce i s-a întâmplat în ziua res­pectivă. Da, cred că exem­plul părinților, al adul­ților semnificativi contează enorm. Dacă reușim să le facem un program captivant și plăcut co­piilor noștri, în care telefoanele mobile să nu fie impli­cate, atunci avem șansa să reducem foarte mult impactul lor negativ. Cunosc câteva familii în care copiii nici nu vor să audă de telefon, fi­indcă au pro­gram extraordinar cu tati și cu ma­mi. E greu, dar se poate și merită.

Când copiii cer să fie duși la terapeut

– Poate copilul să gestioneze singur situația și să înțeleagă când e cazul să rupă dependența de telefonul mobil, de tabletă?

– Depinde de vârsta și maturitatea copilului. În literatura de specialitate s-au consemnat multe cazuri în care copiii, adolescenții mai ales, au cerut să fie duși la terapeut fiindcă au observat că au foarte mult de suferit din cauza depen­denței de telefon. În mod ironic, mulți dintre acești copii relatau că și părinții lor ar fi avut ne­voie de ajutor psiholo­gic, dar aceștia refuzau ideea, considerând că ceea ce făceau era per­fect normal. Însă, de obi­­cei, mai ales dacă este vorba de copii mai mici, sau de copii care pro­vin din medii defa­vo­rizate, șansele să își re­zolve singuri proble­mele de dependență sunt reduse. Aș insista, deci, pe ideea că pre­zența unui adult, fie el părinte, bunic, membru al fami­liei, cadru didac­tic, care să poată evalua si­tuația obiectiv și care să apeleze la ajutor specializat (psi­holog, psiho­terapeut etc.) este esențială. Un copil nu își prea poate da seama dacă suferă de depen­dență sau nu, însă adultul are mai mult dis­cernă­mânt și observă dacă în tiparul comportamental normal al copilului apar modificări sau nu. Însă acest lucru depinde de ceea ce înseamnă pentru adult folosirea normală a telefonului. Dacă și pă­rintele își petrece nopțile pe rețelele de socializare, dacă în timpul meselor de familie i se pare normal ca toată lumea să stea cu ochii în ecran, atunci șan­sele de a realiza faptul că ar avea un copil de­pen­dent de telefon sunt destul de mici.

– Cum se poate proteja un copil de depen­dența de telefon și de rețelele de socializare?

– Aș spune că mai întâi trebuie să vedem cum să ne protejăm pe noi și astfel să îi ajutăm și pe cei mai tineri. Spun asta, fiindcă suntem din ce în ce mai des bombardați de informații care ne îndeam­nă să folosim aceste dispozitive, atât în scop recreativ, cât și profesional. În același timp, și con­dițiile de viață ne împing serios în această direcție. Ce putem face pe viitor este destul de greu de an­ticipat, mai ales dacă ținem cont de dezvoltarea exponențială a tehnologiei și a efec­telor pe care le are. Ideal ar fi să depunem efor­turi concertate, să acționăm în echipă, tineri, adulți, părinți, cadre didactice, profesioniști din mai multe domenii. Dar asta este aproape o uto­pie. Un răspuns concret și universal este impo­sibil de oferit. Repet, motivele pentru care cineva devine dependent de telefon sunt variate, și re­clamă intervenție personalizată. Cred, însă, că în primul rând, adulții ar trebui să privească cu foarte mare responsabilitate, propriile obiceiuri de a folosi telefonul. Un al doilea pas ar fi să gă­sim modalități potrivite, prin care să îi pu­tem ajuta pe tineri să înțeleagă diferența dintre folosirea benefică și cea negativă a telefoanelor mobile. Voi încheia cu un exemplu concret. Data viitoare, când vă veți simți singuri și v-ar plăcea să povestiți cu cineva, folosiți telefonul pentru a invita persoana respectivă la o cafea, la o plim­bare, după care, întâlniți-vă cu ea și povestiți cât vă face plăcere, dar ascundeți telefonul, nu cum­va să vă distragă vreun mesaj nepoftit atenția de la discuție.

Dr. Éva Kállay este autorul și co-autorul mai multor cărți de specialitate, articole, traduceri publicate la edituri internaționale și naționale. Editor șef al revistei „Cognition Brain Behavior. An Interdisciplinary Journal”, precum și repre­zen­tantul național în România al Stress, Trauma, Anxiety and Resilience Society – STAR Society.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian