Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Campioanele sănătății: Fructele și legumele roșii

Foto: Shutterstock – 12

– E lucru știut că fructele și legumele reprezintă surse vitale de vitamine si minerale. Efectul este însă și mai mare dacă apelați la sortimentele roșii. Ce le face atât de speciale și ce beneficii aduc aflați din informațiile următoare –

SFECLA ROȘIE scade tensiunea arterială

Hipertensiunea arterială este o boală extrem de răs­pândită, dar asta nu înseamnă că trebuie să ape­lăm imediat la medi­ca­mente pentru normali­za­rea ei. Sfecla roșie este un sub­sti­tut ideal. Pe lângă cantitățile gene­roa­se de substanțe minerale și de vitamine, rădăcina con­ține și mult nitrat, care contribuie la di­latarea vaselor de sânge, scă­­zând tensiunea. Cine bea zilnic 250 de ml de suc poa­te reduce valorile crescute cu până la 10 mmHg. Efectul se face simțit la scurt timp.

ROȘIILE ne apără de cancer

S-a dovedit că roșiile scad riscul apa­riției anumitor forme de cancer. Sub­stanța numită licopen pe care o conțin protejează țesuturile de substanțe dău­nă­toare. Studiile atestă efectul de protecție a celulelor, mai ales în cazul can­cerului de prostată, rinichi și plămâni. Legu­mele trebuie fierte. Cu cât le fierbem mai mult, cu atât eli­be­rează mai mult licopen. O cantitate deosebit de mare se găsește, de altfel, în pasta de tomate.

PRUNELE stimulează digestia

Când digestia se poticnește, nu e necesar să apelăm de îndată la la­xative. Ca alternativă, pu­tem mânca zilnic opt până la douăspreceze pru­ne. Fibrele pe care le conțin accelerează di­ges­tia. Ele se umflă în intestin și îi stimulează activitatea, fiind ideale pentru combaterea con­sti­pației. Și sorbitolul conținut în prune are un efect laxativ.

RIDICHILE reglează nivelul zahărului din sânge

Rădăcinoasele au foarte puține calorii, doar 16 la suta de gra­me. Asta le trans­formă în niște ali­mente perfecte a­tunci când dorim să slăbim. În plus, ri­dichile au și un indi­ce glicemic scă­zut. Datorită acestui fapt, bulbii sunt foarte potriviți pentru a menține nivelul zahărului din sânge sub control. De acest lucru au de profitat atât diabeticii, cât și oamenii sănătoși.

RODIILE susțin sistemul neuro-muscular

Cu un conținut de 290 mg de potasiu la 100 de grame, rodia se numără printre fructele cele mai bogate în potasiu. De acest mineral bene­ficiază mai ales mușchii și nervii. Dacă în sân­gele nostru se găsește prea puțin din acest mineral, ne putem con­frunta cu perturbări ale ritmului cardiac. Adăugați în salatele dvs. semințe de rodie, sau beți zilnic o jumătate de pa­har de suc proaspăt stors.

ARDEII ROȘII întăresc sistemul imunitar

Aceste legume sunt deosebit de bogate în vitamina C. Ele ne întăresc puterea de apărare a organismului con­tra afecțiunilor. În­tr-un stu­diu realizat la Univer­sitatea William Pat­ter­son din Statele Unite, ar­de­iul roșu a fost iden­ti­ficat drept „cea mai sănătoasă le­gumă”, mai va­loroasă decât, de exem­plu, broccoli, morcovii sau lămâile.

ARDEIUL IUTE inhibă durerea

Atunci când avem mușchii în­cordați și dureroși ne poate ajuta un masaj cu ardei iute. Capsaicina pe care aceștia o conțin stimulează cir­culația sângelui, eliberează tensiunea acumulată în mușchi și blochează transmiterea semnalelor de durere. Se procedează astfel: 3 linguri de ardei iute proaspăt se taie mărunt (fără semințe), se călesc 10 minute în 250 de ml de ulei, se scurg și se lasă la răcit. Cu preparatul obținut se masează zona cu probleme. Folosiți însă nea­părat mănuși! O alternativă este reprezentată de plasturii cu capsaicină de la farmacie.

CĂPȘUNILE – aliatele creierului

Studiile științifice au demonstrat că fisteina conținută în căpșuni stimulează creșterea celu­lelor nervoase, menținând astfel creierul în for­mă. Ideal este consumul zilnic a 150 de grame de fructe. Nici când sezonul căp­șu­nilor trece nu trebuie să re­nun­țăm la gustoasele fructe roșii, pentru că le găsim de-a lun­gul întregului an, sub for­mă congelată. O veste încă și mai bună este că produ­se­le congelate conțin uneori și mai mulți nutrienți de­cât fructele pe care le găsim pe rafturile magazinelor, ele fiind supuse procesului de con­gelare rapidă, de îndată ce au fost culese.

COACĂZELE îmbunătățesc circulația sângelui

Coacăzele își datorează culoarea roșie mai mul­tor substanțe diferite, cunoscute sub numele de an­to­cianine. De pe urma acestora are de câștigat, în special, inima. Antocianinele combat depunerile de pe vasele de sânge (așa-numita arterioscleroză) și asigură un flux sanguin mai bun către mușchiul ini­mii. Doza zilnică recomandată este de 35 până la 40 de boabe. Deosebit de perisabile, fructele trebuie mâncate rapid, pentru că nu rezistă în frigider decât circa două zile.

STRUGURII catifelează pielea

Gustoși și sănătoși, strugurii ne ajută să avem și o piele frumoasă, datorită con­ținutului de vitamine B și alți compuși orga­nici, pre­cum fla­vonoidele și res­ve­ratrolul. Aceste substanțe vitale mențin elas­ticitatea pielii și împiedică îmbă­trâ­nirea ei prematură. Culoarea stru­gurilor joacă un rol decisiv: sor­ti­mentele al­bastre și roșii conțin sem­nificativ mai multe substanțe sănă­toase decât strugurii deschiși la cu­loare.

VARZA ROȘIE – fântână a tinereții

O punem pe masă, mai ales la prilejuri festive, ca gar­nitură pentru fripturi și cârnați. Dar varza roșie ar trebui să fie prezentă mult mai des în farfurii. Conține o cantitate mare de vitamina C, care ne protejează celulele de radicalii liberi, având efectul unei adevărate fântâni a tinereții. E bine de știut că vitamina C nu reacționează bine la căldură, se pierde mult în timpul fierberii. De aceea, se recomandă consumul verzei roșii sub formă de salată: tăiați varza crudă mă­runt, adăugați oțet de mere, ulei, piper și sare. Potrivit Orga­nizației germane pentru con­sumatori (Stiftung Wa­rentest), varza roșie conține de trei ori mai multă vitamina C decât majoritatea sortimentelor de varză albă.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian