„A venit toamna… acoperă-mi inima cu ceva”

Trecerea dintre anotimpuri implică schimbări bruște de temperatură. Resimțim aceste schimbări de multe ori la nivelul întregului organism, sau uneori la nivelul unor organe pentru care manifestăm o sensibilitate crescută. Așa se întâmplă și odată cu venirea toamnei. Soluția ideală este, și în acest caz, gemoterapia, care ajută organismul să facă față dezechilibrelor pe care le poate aduce toamna.
Astenia – este bine să o îndepărtăm de la noi, pentru ca nu cumva efectele ei să ne copleșească și chiar să se somatizeze, afectându-ne nu doar buna dispoziție, ci reducând și rezistența organismului. Iar frica indusă de pandemie o poate amplifica.
Gemoterapicele cu acțiune tonică antiastenică pot fi selectate și în funcție de vârstă. Pentru copii și adulți deopotrivă, Extractul din muguri de Cătină aduce energia și vigoarea de care avem nevoie. Are efect revigorant la nivel fizic și psihic, acțiune antioxidantă, tonică, vitaminizantă și neurostimulantă. Școlarii sau studenții pot completa cura cu Extractul din semințe de Mesteacăn, un tonic al sistemului nervos cu recomandare în stări de astenie psihică, cu dificultăți de concentrare.
Adulții obosiți pot adăuga la cura cu gemoterapicul din muguri de Cătină, Extractul din muguri de Stejar sau Extractul din mlădițe de Sequoia, acesta din urmă fiind gemoterapicul cu acțiune antiastenică recomandat în special persoanelor de peste 50 de ani. Cu toate acestea, gemoterapicul de Sequoia ar putea fi administrat, la modul general, și persoanelor care se simt îmbătrânite în anumite circumstanțe ale vieții, ce ar putea avea drept cauză chiar astenia de toamnă.
Grija pentru întărirea imunității
A devenit o modă ca toamna să urmăm o cură pentru a crește rezistența organismului. O facem în general cu vitamine și minerale – în special vitamina C, vitamina D3, o sare de Zinc – cu efecte dovedite de întărire a imunității. Putem combina această cură și cu extracte gemoterapice care cresc rezistența organismului, cum sunt Extractul din mlădițe de Măceș (prin vitamina C naturală și un conținut bogat în polifenoli și magneziu, cu rol în lupta împotriva stresului oxidativ), Extractul din muguri de Mesteacăn (cu conținut bogat în polifenoli, flavonoide de tipul quercitinei, cu potențial important antioxidant și antiinflamator), Extractul din muguri de Cătină (imunomodulator, vitaminizant și tonic al sistemului nervos) sau Extractul din muguri de Porumbar, acesta din urmă în special recomandat persoanelor care se îmbolnăvesc ușor, ca puternic reactivator al metabolismului. Se pot combina în cura gemoterapică urmată timp de 1-2 luni două, trei, sau chiar toate cele patru extracte gemoterapice. De asemenea, există o formulă fito-gemoterapică pentru imunitate, vitalitate și sănătatea plămânilor, Polygemma 21-Imunitate și vitalitate, concepută în special pentru această perioadă, când există și pericolul infectării cu virusul SARS-CoV-2, pe lângă virusurile gripale sezoniere.
La debut de răceală și gripă

La primele semne de răceală, cu afectare rino-sinusală, cura de întărire imunitară se poate continua, completată cu Extract din muguri de Carpen și Extract din muguri de Coacăz-negru sau Extract din muguri de Arin-negru. Acestea vor ajuta prin acțiunea antiinflamatoare, cicatrizantă și de eliberare a mucusului de la nivelul căilor respiratorii superioare. Dacă se instalează curbatura – durerea musculară generalizată – însoțită de febră, dureri de cap, dureri oculare – primele semne ale gripei sau ale infecției cu virusul SARS-Cov-2, țineți neapărat legătura cu medicul de familie.
Creșterea rezistenței la frig
Tulburările de circulaţie periferică sunt frecvent întâlnite la multe persoane – vârstnici și tineri – iar vremea rece care se instalează începând din toamnă le agravează. Gemoterapicul recomandat pentru creşterea rezistenţei la frig este Extractul din muguri de Coacăz-negru. Rezultatul benefic este datorat stimulării directe a cortico-suprarenalei.
Pentru persoanele friguroase, care sunt stresate şi obosite, se recomandă asocierea la gemoterapicul din muguri de Coacăz-negru a Extractului din muguri de Stejar, cu acţiune revitalizantă şi tonică generală. Pentru tinerii friguroşi, combinaţia dintre Coacăzul-negru şi Extractul din muguri de Brad are, în plus, efect remineralizant, tonic şi întăritor şi la nivelul circulaţiei periferice.
Gemoterapicul din muguri de Coacăz-negru se administrează în principal dimineața sau, dacă se va administra de 2 ori pe zi, prima administrare din zi să se încadreze în intervalul orar 8-10, pentru a se sincroniza cu apogeul activității cortico-suprarenalei.
Acutizarea durerilor de stomac
Toamna, durerile de stomac se pot acutiza dacă aveți o sensibilitate la nivel gastric sau o afecțiune deja instalată. În cazul acesta, gemoterapia poate aduce alinarea durerii și, de multe ori, vindecarea unor afecțiuni de tipul leziunilor organice, a tulburărilor funcționale sau a celor neurovegetative şi psihosomatice de la nivel gastro-duodenal. Gemoterapicul de elecție este Extractul din muguri de Smochin, cu acțiune la nivelul stomacului, duodenului și colonului, reglator la nivel neurovegetativ, de aceea fiind util și în cazul în care afectarea este de natură psihosomatică. S-a demonstrat că reglează secreţia gastrică (util în tulburări ale secreţiei gastrice de tip hipoaciditate sau hiperaciditate) și cicatrizează mucoasa digestivă. Se recomandă cura de întreţinere de 1-2 luni.
Pregătirea articulațiilor pentru sezonul rece

Articulațiile pot începe să „scârțâie” la instalarea vremii reci și ploioase. O întreținere a funcționalității articulare o poate asigura cura cu gemoterapice cu efect antiinflamator, care, spre deosebire de medicația antiinflamatoare de sinteză, este lipsită de reacții adverse. Extractul din muguri de Jneapăn, Extractul din scoarță de Salcie, Extractul din sevă de Mesteacăn – sunt gemoterapice ce pot fi combinate în cura de întreținere a mobilității articulare. La acestea se poate adăuga – pentru cei care au valori crescute ale acidului uric – Extractul din muguri de Frasin, antiinflamator și uricozuric. O cură de 2 luni, repetată de 2 ori pe an, își va produce efectele de reducere a inflamației și durerii, iar la administrarea preventivă, celor care au peste 50 de ani le va susține mobilitatea articulațiilor.
Model pentru o detoxifiere de toamnă
În cartea Oboseala cronică, doamna dr. Sorina Soescu, vicepreședinte al „Asociației Române de Gemoterapie și Homeopatie”, recomandă pentru cura de întărire și detoxifiere de toamnă – pentru adulți și copii deopotrivă – două gemoterapice: Extractul din muguri de Alun, pe perioada de Lună în scădere, și Extractul din muguri de Nuc, pe perioada de Lună în creștere. Este o abordare a gemoterapiei în concordanță cu ritmurile biologice (anotimpuri și fazele Lunii). Astfel, se administrează un gemoterapic de detoxifiere – Alunul – în perioada de Lună în scădere și un produs gemoterapic pentru tonifiere și imunizare – Nucul – în perioada de Lună în creștere, când va fi amplificat efectul acestuia.
A venit toamna și fiecare dintre noi își poate pregăti un program de susținere a stării de sănătate. Vă invit să luați în calcul și gemoterapia, ca terapie blândă și eficientă. Nu va dura mult să vă convingeți de efectele sale.
Farm. sp. Carmen Ponoran