Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

De ce este România „un stat eșuat”

După tragedia de la spitalul de boli infecţioase din Constanţa – ultima (deocamdată) dintr-un lung şir de tragedii asemănătoare – preşedintele Klaus Iohannis a declarat că „statul a eşuat în a-şi proteja ce­tăţenii!”. Declaraţia lui este uluitor de asemă­nă­toa­re cu cea fă­cută, la sfârşitul unicului său mandat, de preşedintele Emil Constantinescu: „M-a învins securitatea!”. Emil Constantinescu recunoştea, astfel, eşecul guvernării CDR-PD (1997-2000), în care românii îşi puseseră atâtea speranţe. Guvernarea Convenţiei Democratice şi a Partidului Democrat nu a reuşit să reformeze un sistem administrativ pus în operă de „moştenitorii lui Ceauşescu”, de „băeţii lui Ion Iliescu”, cei care au pre­luat, din 1990, „sarcina” administrării statului ro­mân. Urmând ceea ce a părut mai târziu drept un ade­vărat plan de confiscare a statului, ei şi-au împărţit „misiunile”, o parte co­tropind instituţiile statului, con­trolându-le astfel func­ţionarea, cealaltă parte asu­mându-și rolul con­ducerii politice printr-un „partid” aparent demo­cra­tic, dar care a rezultat din năpârlirea fostului PCR. FSN-ul, FDSN-ul, PDSR-ul şi PSD-ul (cum s-a nu­mit, până la urmă, noul „partid al maselor populare”) a realizat „trecerea de la socialism la capi­talism” prin „privatizări” bine dirijate, ce au trans­format fosta nomenclatură comunistă într-o prosperă oligarhie, ce domină şi acum ţara. „Oligarhia roşie” a vândut străinilor (care ar fi fost proşti să nu cum­pere!) acti­vele fostei economii socialiste, privatizată. Epuizarea plă­cintei reprezentată de această avere a statului (în fapt, a tuturor românilor), a împins-o la transfor­marea într-o birocraţie de stat (după ce sub regimul comunist a fost birocraţie de partid), incom­petenţa şi parazitarea veniturilor statului (rezultate din impo­zitele şi taxele tuturor contribuabililor) devenind principala ei sursă de întreţinere.

Nu este de mirare că această oligarhie biro­cra­tizată a crescut nemăsurat, a complicat sistemul ins­tituţional pentru a-i adăposti pe „pensionarii” ei, şi-a acordat nenumărate avantaje speciale. La stabilita­tea ei a vegheat partidul (PSD-ul), inclusiv prin fi­lialele sale, rupte formal de el, din nevoi de aparenţe de­mo­cratice. Aparenţa pluripartidică trebuia să func­ţioneze pentru că, în contextul geopolitic post-co­munist, Ro­mâ­nia nu se putea izola (cum ar fi vrut na­ţional-co­munismul ceauşist) de blocul lumii de­mo­cratic-civili­zate. Stăpânirea sigură a ţării a pre­supus, însă, distru­gerea partidelor veritabile (cazul PNŢCD-ului) sau penetrarea lor prin reprezentanţi acoperiţi ai noii clase conducătoare. Era inevitabil ca, în urma acestei aşe­zări realizate în cele trei de­cenii de postcomunism, statul (exploatat tot mai in­tens de nesăţioasa oligarhie birocratizată) să ajungă la faliment în administrarea contractului social prin care s-a fundamentat.

Domnul Iohannis are dreptate: statul român este un „stat eşuat”. Întrebarea care se pune, după această constatare a celui ce este desemnat să reprezinte chiar statul, este din ce cauză orice încercare de reformare, de „normalizare” a funcţionării structurilor statului pare sortită căderii în derizoriu? Ce face imposibilă alinierea României la modul de funcţionare al de­mocraţiilor consolidate?

Răspunsurile ar putea veni din cercetarea situaţiei politice prezente. O coaliţie ajunsă la putere, cu un program reformist aparent radical, a fost demolată prin acţiunea unor grupuri din principalul partid al guvernării, PNL-ul. Şeful administraţiei, impus de președinte, premierul Florin Cîţu, a blocat iniţiativele re­­formiste ale partenerului USR- PLUS din coaliţie, demiţându-i fără niciun preaviz miniștrii, ba, şi, mai mult, a amânat sine die transpunerea în fapt a pro­gra­mului comun de restructurare a sistemului.

Circul campaniei electorale interne din PNL, care a ţinut afişul evenimentelor publice din România, nu a făcut altceva decât să dezvăluie abandonarea de că­tre partidul liberalilor a doctrinei şi programului lor, sub impulsul unui grup de interes, similar celui din spatele PSD. De altfel, cine priveşte lista „echi­pei câşti­gătoare” a premierului Cîţu, constată că majori­tatea ei este alcătuită din adepţi ai fostei USL, „uniu­nea” ce urmărea împărţirea „frăţească” a resur­selor ţării, între aşa zişii social-democraţi şi liberali. Re­ve­nind la tragedia de la Constanţa, ea era inevi­tabilă, toc­mai pentru că „filosofia sistemului”, con­cre­tizată în formula „lasă, că merge şi aşa”, a învins chiar şi în partidele proclamat anti-PSD-iste.

Preşedintele Klaus Iohannis a constatat, prin ur­mare, corect că „statul a eşuat”. O constatare care nu exclude întrebările privind chiar rolul jucat de el în această dramă, neputința de a-i pune capăt după șapte ani de la numirea sa ca mai-mare al României.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian