* Martin Kitchen, „O istorie a Germaniei moderne. De la 1800 până în prezent”, traducere și note de Mugur Butuza, editura Humanitas (tel. 0723/68.41.94), 634 pag.
Pentru cei care vor să înțeleagă, atât cât se poate, lumea de azi, istoria Germaniei moderne e semnificativă fiindcă evenimentele ei au avut consecințe pe tot mapamondul. Care ar fi motivele ca o comunitate legată doar prin limbă – și aceasta marcată de dialecte regionale –, împărțită în multe entități statale vag delimitate teritorial într-un imperiu („Sfântul imperiu roman de națiune germanică”), să ajungă în doar două secole una din marile puteri ce au dominat epoca modernă? Cum s-a întâmplat ca, într-un timp scurt la scara Istoriei, o societate feudală fărâmițată și interconflictuală să devină o mare putere economică și o cultură universal cunoscută? Și mai ales ce i-a împins pe germanii reuniți într-un stat modern, cu o civilizație înaltă, să derapeze în barbarie criminală, să declanșeze două războaie mondiale și Holocaustul? Răspunsurile încearcă să le dea în cartea aceasta profesorul universitar canadiano-britanic Martin Kitchen, specializat în istoria politică, economică și militară a Germaniei. El își fixează ca reper începutul secolului al XIX-lea, pentru că abia de atunci, după ce Napoleon a unit într-o „Confederație a Rinului” multele stătulețe germane și le-a impus Codul civil francez, se poate vorbi de apariția unei conștiințe naționale, de trecerea spre formarea concretă a unui stat unitar german. Înfrângerea imperiului francez, la care au contribuit și germanii revoltați de dominația acestuia, a lăsat loc unor încercări de definire a „germanului”. Filosofi, istorici, sociologi, tot felul de cărturari au dezbătut și dezbat încă dacă german e cel provenit din ascendenți germani, cel născut pe teritoriul Germaniei sau vorbitorul de limbă germană care a contribuit prin realizările lui la propășirea țării și a culturii ei. Două puteri cu pretenții de unificare au dominat după înfrângerea lui Napoleon acest spațiu divizat politic și economic: Prusia în Nord și Austria în Sud. Statele vestice din jurul Rinului, marcate de idei liberale de sorginte revoluționară franceză, și statele estice, militariste și conservatoare, formau un fel de federație, cu un Parlament doar decorativ. Martin Kitchen observă cum, treptat, liberalismul ce a culminat cu Revoluția de la 1848, extinsă în toată Europa, a evoluat spre un nou naționalism, prin ridicarea unei clase de mijloc întreprinzătoare, dornică de stabilitate socială și delimitare teritorială sigură. Prusia a reușit asta în zona nordică pe care a dominat-o militar, folosind o ideologie-liant: amenințarea „dușmanului extern” (Franța și apoi Rusia, slavofonii în general) și a „dușmanului intern” (alogenii, evreii în special). Această ideologie naționalistă a fost exacerbată după Primul Război și a stat la baza rasismului nazist. După dezvoltarea extraordinară a societății industriale, după afirmarea marilor ei valori culturale intrate în patrimoniul mondial, după înfrângerea în Marele Război și interludiul „Republicii de la Weimar”, germanii au adoptat totalitarismul nazist. ale cărui aspirații imperiale au declanșat Al Doilea Război Mondial. Zdrobirea Germaniei hitleriste și procesul de denazificare au împărțit spațiul ei în două state concurente: Republica Federală, redevenită democrație liberală, și R.D.G., în care s-a înlocuit o formă de totalitarism cu alta, cea comunistă. Reunificarea de după căderea Zidului în noiembrie 1989 a ridicat însă la suprafață o mulțime de probleme legate de acceptarea realităților istorice. Profesorul Kitchen le analizează cu finețe, combinând istoriografia clasică și studiul schimbărilor sociale într-o panoramă complexă a „fenomenului german”.
