Dr. LAWRENCE CHUKWUDI NWABUDIKE – medic primar dermatolog, specialist acupunctură și homeopatie – București, tel. 0752/30.45.36, 0746/01.76.60, e-mail: [email protected], www.drnwabudike.ro
Tulburarea de care vă plângeți se numește cheilită angulară, și este o tulburare frecvent întâlnită. Nu ați dat foarte multe informații despre dumneavoastră, cum ar fi vârsta sau alte boli de care suferiți, pentru a putea intra în mai multe detalii.
Cheilita angulară poate avea următoarele cauze:
* Infecții bacteriene (stafilococ/ streptococ, candida sau virusuri – herpes simplex).
* Scurgere de salivă din gură, ceea ce creează un mediu umed propice pentru candida sau cauzează iritare, ducând la o eczemă de contact.
* Buze uscate.
* Plierea buzelor la colțuri (încrețire, provocată de vârstă), ceea ce predispune la întreținerea umezelii în zona respectivă, ducând la candida și la eczeme de contact.
Factorii de risc care predispun la apariția afecțiunii:
* Vârsta – sunt predispuși mai ales bătrânii și bebelușii.
* Tratamente cu anumite medicamente, cum ar fi antibiotice (tulbură echilibrul normal al microbilor din gură, ceea ce poate permite proliferarea candidei); retinoizi pentru acnee sau psoriazis (cauzează uscăciunea gurii, predispunând la cheilită); prednisone sau corticosteroizi în aerosoli (predispun la candida).
* Boli – diabet, anemie, boală HIV sau cancer (de plămâni, ficat, rinichi, pancreas, leucemie), toate duc la imunosupresie, facilitând infecțiile. Diabetul prost controlat oferă un mediu de cultură bun pentru candida, prin creșterea glicemiei. Imunosupresia poate crește și riscul de infecții cu stafilococ sau cu herpes simplex.
* Carențe nutriționale – deficitul de vitamina B2 și fier sunt asociate cu un risc sporit de candidoză.
* Fumatul – este asociat cu un risc sporit de cheilită.
* Aparate dentare – pot predispune la cheilită, mai ales dacă nu se potrivesc bine.
* Lipsa dinților – poate cauza apariția pliurilor la colțurile gurii.
* Boli inflamatorii intestinale – Boala Crohn.
* Uscăciunea gurii – situații care produc diminuarea salivei, inclusiv folosirea anumitor medicamente (antipsihotice, chimioterapie, radioterapie).
* Piele uscată – boli ca dermatita atopică pot provoca cheilita.
Clinic vorbind, pacienții pot observa o iritare la colțurile gurii. În plus, pot avea dureri, mâncărimi, senzația de uscăciune și arsuri, precum și un gust neplăcut în gură. De asemenea, pot exista eritem (înroșire), fisuri (crăpături), tumefacție (umflare), vezicule, precum și sângerare. Toate acestea pot provoca dificultate în a mânca, ceea ce poate duce la scăderea în greutate și carențe nutriționale.
Din punct de vedere naturist, următoarele pot fi utile:
* Igienă orală adecvată – este bine să se clătească gura și cu apă sărată.
* Probleme dentare – trebuie corectate de un stomatolog.
* Evitați să vă umeziți foarte des buzele, căci creează un mediu prielnic pentru cheilită.
* Apa – trebuie consumată în cantități adecvate, pentru a evita deshidratarea, ce poate duce la buze uscate.
* Mișcarea fizică – ajută la creșterea imunității organismului.
* Evitați stresul – scade imunitatea.
* Dietă – de evitat zahărul. Multe legume și fructe, precum și un regim cu mese regulate.
* Suplimente cu vitaminele B și fier.
* Plante medicinale – Mușețelul este un foarte bun dezinfectant, se poate aplica local și se poate folosi la clătirea gurii; uleiul de măsline poate fi un bun emolient; Aloe vera (antiinflamator) și uleiul de arbore de ceai (antimicrobian) pot fi de folos, aplicate local.
* Apicultură – mierea de albine și propolisul (de calitate!) pot avea efecte locale antimicrobiene și de vindecare a pielii.
* Homeopatia – este ideală, ca modalitate de tratament. Un medicament individualizat poate fi de mare folos, atât pentru candida, cât și pentru celelalte cauze menționate anterior.
Cheilita poate fi semnul unor boli grave. Este bine să vă consultați medicul, de îndată ce vă bănuiți de această boală!
Vă urez succes!
Dr. ANGELA HIMOVITH – tel. 0748/11.24.20, 0748/11.24.21, e-mail: [email protected] www.secret-herbs.net
„Ajutați-mi fratele cu tratamente naturiste pentru Zona Zoster” (Răspuns pentru VIRGIL – București, F. AS nr. 1442)
Zona Zoster este cauzată de virusul Zoster, care face parte din categoria virusurilor herpetice. El este prezent în stare inactivă la aproape toate persoanele care au avut varicelă în copilarie, localizându-se la rădăcina nervilor. Atunci când sistemul imunitar este slăbit, virusul se reactivează, manifestându-se printr-o erupție cutanată specifică, sub formă de vezicule. Tratamentul convențional este prescris de către medicul specialist. În prezent, nu există niciun tratament pentru eradicarea completă a virusului.
Medicina pe bază de plante ajută foarte eficient la tratarea Zosterului. Plantele au proprietăți antivirale și pot inhiba dezvoltarea virusurilor, în același timp ajută la creșterea producției de celule albe din sânge, astfel întărind activitatea sistemului imunitar, care luptă împotriva invaziei microorganismelor în corpul nostru. În plus, ierburile sunt bogate în enzime digestive și o varietate de vitamine, minerale și antioxidanți – necesare pentru sănătatea organismului și menținerea unui sistem imunitar puternic.
Plantele care susțin și relaxează sistemul nervos sunt printre cele care nu trebuie să lipsească din tratamentul pentru tratarea Zonei Zoster. Vă recomand o cură cu Nervton, Cellforce, Immunoforce Canadien Sweet Extract, căci substanțele active ale plantelor din aceste produse au proprietăți imunostimulatoare, antivirale, conțin vitamine, minerale, aminoacizi și au rol de relaxare și susținere a sistemului nervos. Deoarece principala cauză a unui focar de virus este scăderea funcției sistemului imunitar, trebuie luate măsuri pentru a proteja și conserva acest sistem.
* Este important să mențineți un aport ridicat de alimente întregi și proaspete: legume și fructe, cereale integrale, leguminoase, nuci și semințe.
* Adoptați un consum redus de: zaharuri rafinate, făină, grăsimi și uleiuri, produse chimice alimentare industrializate (arome, conservanți, coloranți alimentari), dar și alimente de origine animală.
* Evitați consumul de cafea, ceai, băuturi cu zahăr, sucuri etc.
* Efectuați activități fizice în mod regulat, de cel puțin trei ori pe săptămână, de minimum 30 de minute de fiecare dată. Este recomandat să combinați tehnici de relaxare, cum ar fi yoga, tai chi.
* Consumați alimente bogate în lizină, cum ar fi: leguminoase, hrișcă, semințe de dovleac, lapte de fistic, pește, legume și fructe, fasole verde, ananas, avocado, caise, pere, mere.
* Mâncați în fiecare zi 5-10 căței de usturoi proaspăt, pus într-o salată sau zdrobit într-un sos de salată.
* Curcuma este bine-cunoscută pentru proprietățile sale antibiotice naturale, ceea ce o face fără îndoială unul dintre cele mai bune tratamente naturale pentru vindecarea și ameliorarea Zonei Zoster.
* Evitați alimentele bogate în arginină, precum ciocolata, nuca de cocos, gelatina, ovăzul, mazărea, grâul, arahidele, soia, germenii de grâu etc.
* Beți o cantitate suficientă de apă, între 8-12 pahare pe zi, pentru a vă ajuta sistemul limfatic să elimine Zona Zoster.
* De îndată ce încep furnicăturile, este recomandat să aplicați ulei de arbore de ceai, ulei de eucalipt și ulei de lavandă – câte 2 picături din fiecare, pe care le adăugați în 10 ml de ulei de semințe de dovleac sau ulei de măsline. Se aplică pe zona afectată. În afară de aceste remedii, tot ce rămâne de făcut, conform celor mai bune informații găsite în medicina modernă, este menținerea igienei locurilor infectate și evitarea utilizării unor remedii ne-benefice, cum ar fi antibioticele.
Pentru orice informație ne puteți apela la telefon: 0748/11.24.20/ 0748/11.24.22.
Farm. Carmen Ponoran – Asociația Română de Gemoterapie și Homeopatie, e-mail: [email protected] www.gemoterapie.ro
„Sufăr de alergodermie și am un prurit intens” (Răspuns pentru LĂCRĂMIOARA – București, F. AS 1482)
Stimată doamnă, pentru că toate testele alergologice făcute au ieșit bine, fără să identifice cauza acestor manifestări de tip alergic, iar tratamentul antialergic cu antihistaminice nu a dus măcar la o ameliorare, vă propun să încercați un tratament homeopat, apelând la un medic homeopat, pentru că tratamentul se individualizează în homeopatie. De aceea, vă propun un consult la doamna dr. Gabriela Ion din București (prin programare la clinica Veroniki sau la clinica Bioterramed). Dânsa este medic homeopat, specializată și în imunonutriție. O altă abordare poate fi făcută prin imunonutriție, în cazul în care ar fi vorba de o intoleranță alimentară sau de o alergie alimentară nedecelată. Ca tratament gemoterapic, vă recomand o cură de detoxifiere cu extracte gemoterapice, care va avea în vedere sprijinirea eliminării toxinelor de la nivel renal, intestinal și al pielii. De administrat, timp de două luni, Extract din mlădițe de Cedru, 2 ml dimineața, Polygemma 13 – Piele detoxifiere, 2 ml la prânz și Polygemma 15 – Intestin detoxifiere, 2 ml în cursul după-amiezii.
Numai bine!