La începutul primăverii, mă duceam mereu să mă plimb pe lacul de la Vădeni (barajul de pe Jiu) și am observat două lebede pereche (mascul și femelă). Nu aveau cuib. Și-au construit unul, apoi au făcut și ouă. Și s-au apucat să clocească. Lebăda stătea mai toată ziua pe ouă, iar domnul soț păzea zona, aducându-i de mâncare. Făceau cu schimbul. Uneori ieșea și ea, venea să mănânce, și lebădoiul îi ținea locul, încălzind cuibul. Am tot venit și plecat multe zile.
Să fi trecut, cred, o lună și ceva, când, ajungând într-o zi pe baltă, ce îmi văd ochii: un record! Zece pui! De obicei o familie de lebede dă naștere la 5-6 pui, ăsta e normalul.
Erau nespus de frumoși. Stăteam ore în șir, urmărindu-i cum înoată, cum mănâncă și cum se bagă la somn, urmându-și părinții, care nu-i scăpau din ochi. Ce-i drept, se mai strâmbau, uneori, sâsâind la mine. Au ajuns la maturitate doar 9 din ei. Unul s-a pierdut sau poate a murit.
E o splendoare să îi vezi, mai ales când se plictisesc că nu le mai ajunge locul să înoate și pleacă toți unsprezece, pe Jiu la vale, în șir indian. Zboară, au și ore de antrenament. Profesoară e lebăda mamă care face câțiva pași în alergare, și apoi, deschizându-și aripile larg, se ridică în zbor. Ai senzația că sunt avioane de vânătoare, când te uiți pe cer, și la joasă înălțime, vezi 11 lebede trecând peste capul tău.
E impresionant să urmărești cum evoluează viața unor păsări, să vezi cum făpturile acelea abia ieșite din găoace stăpânesc acum cerul toamnei, cu zborul lor elegant.
P.S. Din păcate, există oameni care nu se informează și nu știu că nu e bine să dea de mâncare pâine sau pufuleți, când puii sunt încă mici. Îi pot ucide.
FLORIN BĂLTĂȚOIU
Romanian