Toamnă literară la Iași

– Desfășurată săptămâna trecută la Iași, cea de-a IX-a ediție a Festi­va­lului de Literatură și Traducere a scăpat la mustață de o posibilă anu­­lare, oferind celor câteva sute de oameni veniți din toată țara bucu­ria reîntâlnirii cu literatura și cu autorii ei –

Nouă lucruri care ne-au plăcut la FILIT

Organizarea

…pentru că, deși s-a suprapus pe una din cele mai apăsătoare săptămâni ale anului, în plină criză politică și sanitară, FILIT a fost un pariu câștigat. Cu purtarea obligatorie a măștii, cu control repetat al certificatului verde, cu distanțare în sală și in­vitați mai puțini, festivalul fondat de Lucian Dan Teodorovici, Florin Lăzărescu și Dan Lungu s-a desfășurat în condiții ireproșabile. „Un festival normal într-o lume anormală”, care ne-a de­mons­trat, dacă mai era nevoie, că, atunci când oamenii dau dovadă de responsabilitate, și cultura ne poate salva.

Invitații

… pentru că ei sunt lava fierbinte a FILIT-ului, motivul principal pentru care publicul vine la Iași. Mai puțin numeroși ca în alți ani, cu mai puține nume străine în catalog, fiindcă mai mulți au preferat să se fe­rească de neplă­ce­ri­le unei posibile ca­rantine, invitații de anul acesta au îm­brăcat cu pre­zen­ța și entu­zias­mul lor festi­valul în haine de sărbă­toare. Am a­flat din cu­lise că, dacă pan­demia nu ne-ar fi pus într-o situație atât de deprimantă, am fi avut pe scena Tea­trului Național din Iași un mare scri­itor nobelizat, care și-a anulat în­să venirea chiar în ultima clipă. I-am văzut în schimb pe poeții croați Mi­ros­lav Kirin și Goran Čolakhodžić, tra­duși recent într-o antologie, dar și pe Nada Topić, miste­rioasa cu păr roz, ale cărei poezii des­pre tata, recitate pe scena Tea­trului Național, au fost pentru mulți dintre noi o revelație, pe poeta și prozatoarea Ana Blan­diana, laureată a premiului Herder, căreia i s-a dedicat și ultima seară a festivalului, pe fran­țuzoaica Muriel Augry, care, printr-o întorsătură interesantă a destinului, e astăzi directoarea „Institutului Francez” din Iași, pe olandeza Cornelia Golna, născută în SUA, dintr-o mamă româncă și un tată aromân (locuiește în Leider­dorp) și a cărei fabuloasă poveste a strămoșilor ei o găsiți în ro­manul „Eroi pătați”, publicat la Editura Eikon; pe autorii de literatură pentru copii, Carmen Tiderle, Diana Popescu și Alex Moldovan, pe poeții Radu Andriescu, Radu Vancu, Ioana Ni­colae, Ștefan Manasia și Florin Iaru, pe bel­gianul Jean Marc Turine, al cărui roman, „Teo­dora, fiica fluviilor”, a fost recompensat cu „Prix de Cinq Continents de la Francophonie”, pe traducătorii Justina Bandol, Jan Willem Bos și încă pe atâția poeți, pro­zatori și traducători. Printre ei, și invitatul spe­cial de anul acesta, portughezul José Luís Peixoto, pe care l-am putut urmări o seară întreagă pe scena Teatrului Național, într-un dialog despre literatură, despre Portugalia natală și despre cel mai recent roman al său tradus în română, „Autobio­grafia”. Copilul teribil al lite­ra­turii portugheze, tradus azi în peste 30 de limbi, a fost prezent timp de cinci zile la Iași. Am aflat de la el că îi place zacusca la nebunie, că ascultă rock „supărat” și că va mai sta o vreme pe-aici. Ti­mi­șo­renii i-au oferit o rezidență literară, pentru că în România se simte de fiecare dată acasă.

Casa Muzeelor

…pentru că, deși lip­sit anul acesta de fami­liarul cort din centrul Ia­șiului, care aduna lao­laltă, ca într-un joc de con­fetti, toată eferves­cența festivalului (în cortul FILIT îi puteai întâlni la cafea, deo­potrivă, pe Dan Coman și pe nobelizata Olga Tokarczuk, pe Herta Müller și pe Florin Lă­zărescu, pe Ion Mu­re­șan și pe Mihail Șișkin), FILIT și-a găsit, totuși, o gazdă bună. Casa Mu­zeelor, deschisă în fos­tul Palat al Vieții Ro­mânești, a fost anul acesta km 0 al FILIT-ului, punctul care a găz­duit întâlnirile cu citi­torii, dezbaterile, biroul de presă și librăria. Clă­direa generoasă, ca­re a adăpostit cândva redac­ția revistei lui Ibrăi­leanu și care, mai târziu, a permis în curtea ei și nefericitul pogrom de la Iași, a de­venit azi, sub mâna directorului Muzeului Na­țional al Litera­turii Române, Lucian Dan Teo­dorovici, o minu­năție. Am descoperit acolo 11 ca­mere dedicate istoriei teatrului evreiesc (puțini știu că în perioa­da interbelică, jumătate din popu­lația Iașiului era evreiască, iar primul teatru în lim­ba idiș din lume a fost chiar la Iași), dar și 5 în­căperi dedicate po­gromului și celor 14.000 de evrei uciși. Dar Casa Muzeelor înseamnă și Mu­zeul Copilăriei în Co­munism, unde te poți așeza într-o bancă de lemn exact ca pe vremuri, în timp ce admiri cra­vata roșie și basca de pionier. Sau Muzeul Lite­raturii și Muzeul Poeziei, vedetele de anul acesta ale festivalului. Am intrat în ele neîncre­zătoare și am descoperit cu uimire un loc în care inima litera-turii zvâcnește de viață: m-am privit și foto­grafiat în oglinda lui Caragiale, am scotocit prin colecția de suveniruri a lui Mihail Sadoveanu, am mân­gâiat pereții tapetați cu volu­me din dor­mitorul lui Emil Brumaru (unde cănile de cafea zac pe fie­care maldăr de cărți), am ascul­tat o ședință de altădată a Junimii și-apoi, ca Hänsel și Gretel pe urmele firimiturilor presărate în pădure, am urmat șirul nesfârșit de pantofi de poeți (de la adidașii lui Dan Coman, până la mo­casinii comozi ai lui Ion Mureșan, de la ghetele lucioase ale lui Claudiu Komartin și până la pan­tofii curcubeu ai Elizei Macadan), am reconstituit poeme scrise, cuvânt cu cuvânt, pe pietre de râu, și versuri scrise pe umbrele, am mângâiat valiza lui Arghezi și m-am amuzat copios să-mi caut poeții preferați în „Tabloul Periodic al Ele­men­telor” (Dacă nu mai aveți răbdare până ce îl veți vizita, o să dau din casă și o să vă spun că Bro­ma­riu (Brumaru) e prescurtat Br, Nobeliu (Cărtă­res­cu) e prescurtat No, în timp ce Bacoviu (Bacovia) e, desigur, Pb. La Muzeul Poeziei, uriașa instalație de artă con­temporană creată de artistul vizual Ion Barbu, literatura, scuturată de praf și de pre­judecăți, devine un adevărat spectacol. Mărturie stau și cele o sută de sticle de toate for­mele, în care sunt închise, pentru eternitate, ma­nus­crisele poeților noștri: de la sticla minusculă a Norei Iuga, până la damigeana lui Chris Tănă­sescu, de la sticla-femeie a lui Pavel Șușară, până la sticla îmbrăcată a lui Dinu Adam. Iar în mijloc, printre zeci de picto-poeme, ca un joc de panglici de la cer la pământ, un univers de manuscrise nesfâr­șite! Dacă asiaticii sunt convinși că lumea se sprijină pe o carapace de broască țestoasă, hu­ne­doreanul Ion Barbu pare convins că ea s-a năs­cut dintr-o mașină de scris.

Acestui muzeu fabulos, plin de umor și de culoare, i-a fost dedicată și prima dintre serile festivalului, care a purtat ca titlu o parafrază după Radu Stanca: „Suntem cei mai frumoși din orașul acesta”. Un vers jucăuș, pictat pe una dintre oglinzi, care s-a viralizat în timp record pe internet și a devenit sloganul celor cinci zile petrecute la Iași.

Vremea bună

…pentru că, în ciuda tuturor restricțiilor, FILIT s-a bucurat totuși de prezența unui invitat special, capricios de obicei și gata să se răzgândească atunci când ți-e lumea mai dragă: Vremea Fru­moa­să. La final de Octombrie, când aleile din Par­cul Copou abia se mai văd de covorul de frunze, Iașiul a înregistrat 20 de grade în termometre. O șansă uriașă pentru un festival care a fost nevoit să-și limiteze evenimentele desfășurate la interior. O bucurie nesperată și pentru invitații care au stat afară, la discuții aprinse, până foarte târziu. Fără lumina aurie a soarelui, care a șerpuit molcom pe străduțe și printre cafenele, care s-a odihnit leneșă pe acoperișuri și pe tarabele buchiniștilor, FILIT-ul n-ar fi fost cu siguranță la fel.

Dezbaterile

…pentru că un festival nu înseamnă doar cărți și scriitori, ci și idei care amprentează o epocă și o industrie întreagă ce gravitează în jurul lor. Cum supraviețuiești în pandemie? Cum se face editarea de carte? Cum se scrie pentru copii? E literatura scrisă de femei receptată diferit? Și câtă discri­mi­nare intervine când e vorba de premii? La FILIT am ascultat cu plăcere discuții despre cum pot su­praviețui editurile mici, despre cum te rein­ventezi când societatea pare pusă de-a curmezișul, dar și confesiuni despre subtilitățile actului de traducere sau întâmplări amuzante din „bucătăria” tra­ducătorilor. Am participat la ateliere de jurna­lism sau bandă desenată, am împărtășit soluții și am tras cu ochiul, pentru inspirație, în laboratorul de lucru al tuturor.

Noaptea Albă a Poeziei

…pentru că an de an noaptea dedicată poeziei a fost printre cele mai așteptate și mai prizate seri. Mutată pe scena Teatrului Național, scăldată în auriul decorurilor, în vișiniul catifelelor și în plușul verde al fotoliilor, poezia s-a îmbrăcat anul acesta în glam. A vibrat pe ritmuri electro în lu­mini vio­lete la Mugur Grosu, a fost țipată cu furie de Mi­runa Vlada și Elena Vlădăreanu, a fost re­citată din memorie de poetul nevăzător Radu Ser­giu Ruba, a fost ironică la Andrew Davidson, la Florin Iaru și la Robert Șerban, dar și tandră, percutantă, luci­dă sau clocotitoare la Ioana Ni­colae, Marius Chi­vu, Ștefan Manasia sau Olga Ștefan. În tot ca­zul, s-a recitat mai bine și s-a auzit mai bine decât anii trecuți în cortul de festival. A plutit răvășitoare prin­tre lumini și a rămas cu noi multă vreme după ce seara s-a încheiat.

Parodiile originale

…pentru că de la FILIT nu se pleacă niciodată cu mâna goală, ci cu geamantanul burdușit de cărți. Anul acesta, FILIT a venit în întâmpinarea iu­bitorilor de poezie cu un proiect cu totul spe­cial. A invitat 25 de poete și 25 de poeți să scrie poezie pornind de la câte un vers din Eminescu, Topâr­ceanu, Cazimir, Alecsandri și Codreanu, cei cinci poeți patroni ai orașului Iași. Rezultatul? O co­lecție bijuterie, de 5 volume, „Parodii origi­nale”, pe care m-am grăbit s-o pun în bagaj, știind că nu se găsește în librării. O provocare literară în care i-am găsit la un loc pe Svetlana Cârstean și pe Marin Mălaicu Hondrari, pe Lucian Vasiliu și pe Matei Vișniec, pe Adela Greceanu și pe Vlad Alui Gheorghe. Și pe mulți alții care, într-un lim­baj cât se poate de actual, scriu o poezie adevărată și intensă, despre viețile lor și lumea de azi.

Publicul

…pentru că e de departe cel mai prețuit invitat. Iar cifrele nu fac decât să confirme. La Iași au participat în programele FILIT 4220 de persoane, la care se adaugă, grație pandemiei, încă 9132 de urmăritori online. Dar FILIT înseamnă și pro­gramul „Scriitori în școli”, care, mulțumită unor profesori cu adevărat pasionați de literatură, aduce mai aproape de tineri textul literar, punându-i pe elevi față în față cu autorii preferați. Am întâlnit la Iași tineri citiți și spon­­tani, care te sur­prind cu puterea lor de analiză, cu sub­ti­litatea întrebărilor, cu per­ti­nen­ța obser­va­țiilor. Dar și oa­meni îndră­gos­tiți de literatură, lip­siți de prețiozitate sau em­fa­­ză, care mă fac să cred că nici nu s-ar fi găsit un loc mai bun pentru un festival de litera­tu­ră decât mol­comul Târg al Ie­și­lor, care a dat atâ­tea nume de scri­i­tori. La FILIT, li­ceenii dau și un pre­miu al lor, prin­­tr-un juriu alcă­tu­it de 29 de elevi din 11 licee. Dis­tincția a mers anul a­cesta către scrii­toarea Simona Goșu, dar în cursă au intrat și ro­ma­ne de Ioana Pâr­vulescu, Bogdan Co­șa, Simona Sora și Ștefan Manasia.

Controversele

…pentru că ele țin flacăra literaturii aprinsă și fac, uneori, sarea și piperul unui festival. După cinci zile de întâlniri și bucurii literare, discursul Anei Blandiana din ultima seară de FILIT, în care a comentat felul în care se vorbește în Occident de minoritățile se­xua­le, a reușit să îm­partă lumea pre­zen­tă în două și să stâr­neas­că ecouri pe re­țelele de so­cia­lizare. E de­mo­cra­ția doar o vic­to­rie a majorității asu­pra minorită­ți­lor, cum afir­mă ea, sau de­mocrația are ne­vo­ie de instru­men­te care să-i pro­tejeze și pe cei mai vul­ne­rabili din­tre noi? Și, la urma urmei, cât de sin­cronizată e azi lite­ratura ro­mână cu dez­ba­te­rile occi­den­­tale? În­trebări cât se poate de ni­me­rite, la care fie­care și-a gă­sit pro­priul răspuns. Vio­lent pe alocuri, scan­dalul din spa­țiul virtual n-a reu­șit to­tuși să spulbe­re vra­ja unui festival în care po­ezia ridică i­mu­­ni­tatea, iar euforia literaturii se răs­pândește co­munitar.

Radu Vancu

„Timp de o săptămână FILIT iluminează orașul”

Max Weber are o definiție a națiunii, da­­tă acum un secol, care îmi place foarte mult. O națiune, spune el, e o comunitate de memorie și de sentiment. Un festival, aș spune eu, înseam­nă exact asta: o co­muni­ta­te de me­mo­rie și de sen­timent. În­seamnă oa­meni ve­niți din toate col­­țu­rile țării sau ale pla­­netei, care caută fru­musețea și sunt obiș­nuiți să o capteze și să o pună în cuvinte; oameni care se adună pentru că lucrul care îi leagă e chiar literatura, felul în care știu să trăiască și să își ex­prime prin ea vârfurile de intensitate. Fi­indcă și scriitorii, și cititorii, și traducă­to­rii, și editorii sunt oameni care se ocupă cu diferite forme de intensitate. Aceste co­munități create în jurul unui festival sunt, pentru mine, chiar mai importante decât latura lui culturală. Nu-mi pot imagina FILIT-ul fără întâlni­rile cu liceenii de la ALECART, îndră­gos­tiți de literatură mai până peste marginile iertate; fără râsul lui Florin Iaru, care ilu­minează încăperile; fără oamenii care se strâng noaptea într-o ca­meră de hotel, pre­cum sectele străvechi în catacombe, ca să vorbească despre Zei­ța Lor Literatura până în zori. Fără toată a­ceas­tă fosfo­res­cență sau euforie, care pen­tru mine face parte din chimia litera­tu­rii. Ceea ce reușește FILIT e să adune aceste inten­sități împre­ună, ale scriitorilor și ci­titorilor deo­po­tri­vă, aceste mari cantități de fru­mu­sețe care, timp de o săptămână, ilu­minează orașul. Suntem o sectă stranie și ferme­cătoare, care crede că prin cuvinte poate spune ceva despre lumea în care tră­iește. La Iași ne adunăm cu toții într-un loc ca să ne ve­rificăm credința asta. Și plecăm de fie­care dată întăriți, convinși că Zeița Noas­tră Literatura chiar există, că e la fel de stranie & de fermecătoare ca noi înșine.

Florin Iaru

„O literatură cu un singur locuitor e iadul pe pământ”

Sunt multe festivaluri în Ro­mâ­nia, de toate soiurile. Sunt fes­tivaluri de poezie la Bistrița și Si­biu, sunt festivaluri de literatură la Timișoara și București. Ceea ce deosebește FILIT de toate ce­lelalte este solidaritatea, în ciuda faptului că oamenii care vin aici au adesea opinii diferite și, une­ori, chiar și mici dușmănii. Dacă revin cu drag aici de fiecare dată e tocmai pentru această soli­da­ritate, pentru publicul tânăr de aici, care e absolut fenomenal (știu că școala se face la fel peste tot, dar Iașiul are niște profesori in­credibili, care aduc mai aproa­pe de elevi literatura contem­po­rană), pentru bucuria discu­ții­lor pe care le pur­­tăm îm­pre­­ună în fiecare seară, în care fie­­care din noi își de­pășește pro­priul dis­confort și își încearcă pă­rerile. La FILIT, lu­mea nu vine din obli­gație, vine pen­tru că vrea. Vine ca să desco­pere scriitori de care nu a auzit niciodată sau ca să se apropie de cei pe care i-a ci­tit. Și ce neno­rocire pentru unii iu­bitori de lite­ratură, care, ne­fi­ind vacci­nați, au urmărit festi­va­lul online! O lite­ratură cu un sin­gur locuitor e ia­dul pe pământ. Or, la Iași îți rea­mintești dintr-oda­tă că nu ești sin­gur, că sunt mulți cei ca tine, frământați de aceeași pa­siune.