Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Păsările nu mai cântă…

De câte ori am fost, în ultima vreme la țară, în Gorj, să petrec zile de odihnă la sora mea, Maria, în ca­sa noastră părintească, m-am întors trist, cu gân­durile pierdute în amintiri. Satul Bărbătești, așa cum îl știam din copilărie, aproape că nu mai există! La CFR, singurul angajat cu șapcă și uniformă albastră este șeful gării. El vinde bilete, el anunță trenul, el pune bariera să oprească trecerea vreunei căruțe, el salută mecanicii și ridică paleta verde. S-a închis și poșta. Mai activează o singură poștăriță, căreia mașina județeană îi aduce acasă tot ce are de distribuit. Căminul cultural nu mai are di­rector, biblioteca sătească nu mai are bibliotecar și stă închisă, căminul nu mai dă filme și nu se mai des­chide decât la nunți și botezuri. Nu mai sunt baluri și nimeni nu mai chiuie noaptea pe uliță, la întoar­cerea de la dans. Nu mai pleacă nimeni cu buciumul, după Paști. Nu mai paște nimeni vitele, caii, oile și caprele pe dealurile rămase pustii. Țăranii s-au rupt de natură, viile și livezile s-au sălbăticit, lupii și vulpile au plecat (cine știe pe unde, poate undeva în UE), ciripitul pă­sărilor s-a stins. Nici toamna, nici primăvara, nu mai auzi o ciocârlie, nu mai cântă o pișcanfloare, nu te mai bucură un cuc, nu mai ciripește pițigoiul sau codo­ba­tura, ruscuța verzuie, nopticoasa și viola de pri­mă­vară. Toate trăgeau la viile înflorite sau la pomii înmuguriți. Toamna se ascundeau în tufișuri și chiar în grădinile gopodarilor, în șurile de coceni și paie, în șoproanele pline cu lucernă. Drama păsărilor nu este însă doar românească. În ultimii 25 de ani, există în America și Europa peste 200.000 de zone unde cân­tecul păsărilor este tot mai redus. Cu alte cuvinte, nu doar în satul meu, în satele Gorjului și ale Româ­niei, ci și în toată Europa, în ambele Americi și în Canada, biodiversitatea este amenințată, fiind tot mai săracă, tot mai puțină. Păsări și oameni sunt supuși unei pre­siuni tot mai mari, ca urmare a împuținării diversității globale, și a tăierii criminale a pădurilor. Dispar, spun cercetătorii, „peisajele sonore naturale”, ceea ce a rămas este „omogen și liniștit”. Cel puțin la noi, nu mai vezi, nu mai auzi păsăretul furișat prin vii și fă­ge­turi, apropiindu-se iarna de sat. E liniște în ființa na­turii, liniște în păduri și liniște în sate. Copiii nu mai țipă nici ei pe dealuri, la săniuș, nu mai lasă gă­lăgia copilărească să ocupe… peisajul „sonor”. Când eram de 10 ani, jucam fotbal pe șoseaua pietruită din fața școlii. Toți „fotbaliștii” erau desculți, plini de zgaibe. Astăzi, nu mai găsești nici un copil pe o rază de un kilometru în jurul școlii. Și iată cum problema nu se referă doar la păsări și la biodiversitate, ci și la oameni. Iar deco­nec­tarea de natură are un impact negativ asupra să­nătății fizice, a capacității de gândire și a bucuriei su­fletești. Cum să existe, când păsările au amuțit? Doam­ne ajută-ne, și nu ne uita!

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian