Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

„M-am vindecat de hernie de disc, prin tratamentul cu acupunctură al domnului Li Luoxi”

Stimată redacție „Formula AS”,

Sunt Florin, am 50 de ani, locuiesc în Bucu­rești, de meserie taximetrist, și întotdeauna m-au chi­nuit durerile de spate, datorită faptului că tre­buie să conduc toată ziua. Într-o zi am făcut o cri­ză puternică, de nu mă puteam mișca. Am che­mat sal­varea și am fost internat la spital, unde doctorii mi-au spus că trebuie să mă opereze de hernie de disc. Am fost speriat, gândindu-mă ce mă fac mai târziu și am căutat alt trata­ment.

Soacra mea e cititoare fidelă a revistei „For­mula AS” și a aflat acolo despre un doctor chinez care face tratamente cu acupunctură. Am zis să încerc, neavând altă soluție. Am făcut 15 ședințe și mi-a dat să iau și niște medicamente din plante pentru dureri. După terminarea tratamen­tului, m-am simțit bine, mi-au dispărut durerile complet. A trecut un an și jumă­tate și n-au mai revenit, pot să lucrez nor­mal, să fac treabă prin curte, pe-acasă.

Toate acestea au fost posibile datorită dom­nului doctor Li, care m-a ajutat să scap de ope­rație. Îi sunt recunoscător și mulțumesc și revistei „Formula AS”.

Pentru cei care vor să meargă la domnul doctor Li Luoxi, adresa este: str. Vasile Lascăr nr. 169, sector 2, București, tel. 021/210.41.64, 0766/56.46.69.

FLORIN – București

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian