Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

ALECU RENIȚĂ (scriitor și jurnalist, directorul revistei „NATURA” din Chișinău): „Ce ar mai fi rămas din credința, limba și sufletul nostru, dacă am fi crezut că sârma ghimpată de pe Prut nu va rugini niciodată?”

Despre Basarabia, în pragul aniversării MARII UNIRI

„Doru-mi-i de Dumneavoastră,/ Ca unui zid – de o fereastră!”

– Dragă Alecu Reniță, bunul nostru prieten din Chișinău, ni s-a făcut dor de tine și prin tine, de Ba­sa­rabia. Nimeni, niciodată, n-a militat și n-a vor­bit, mai cu durere, dor și cu spe­ranță, despre jumătatea de inimă a României, de dincolo de Prut. Oare schimbările politice pro­duse în ultima vreme te-au făcut mai op­timist?

– Trăiesc același sentiment de dor față de marii su­fletiști de la revista „Formula AS”, de voi, cei care mergeți în pas, nu cu moda, ci cu România eter­­nă. O să vă răspund cu vocea Basarabiei, adu­nată într-un distih genial, care arată starea și ati­tu­dinea adevărată a românimii înstrăinate din stânga Prutului, față de poporul român și Patria lor furată – România: „Doru-mi-i de Dumnea­voas­tră, / Ca unui zid – de o fereastră!”. Dis­ti­hul aparține fra­telui meu de baricadă, prietenului de-o viață, Ni­colae Dabija, care, în primăvară, subit, a pornit că­tre ceruri, lăsându-ne pe toți cu inima frântă și ochii împăienjeniți de lacrimi. A tre­cut o jumătate de an de la pierderea lui nă­prasnică, survenită în mod ciu­dat și fulgerător, și încă nu pot să-mi revin. Rân­durile luptătorilor pen­tru readu­ce­rea „Acasă” a Basarabiei se răresc simțitor, iar ale cos­mopoliților, mancurților și pro­fitorilor de pe am­bele maluri ale Prutului cresc în progresie geo­metrică. Generația de aur a Basa­rabiei românești, care a avut înțelep­ciunea și curajul, în anii de dic­tatură sovietică și teroare, să unească intelectua­litatea și poporul, într-o singură armată și voință, readucând în teritoriile ocu­pate Limba Română, Alfabetul Latin și Trico­lorul, începe să fie substi­tuită de milionarii din umbră, de partidele mol­do­veniste și băieții șme­cheri, cu dublă cetățenie, ro­mână și rusă, care vor să trăiască „ghini” și cu Estul, și cu Ves­tul. Dispar luptătorii fără simbrie. Șta­feta prin care păstrăm cu sfințenie idealurile Miș­cării de Re­naștere Na­țio­nală nu vine s-o preia nicio for­ma­țiune politică res­ponsabilă, niciun grup unit de tineri, lăsând lupta noastră pentru reîntre­girea neamului românesc pe seama timpului. Din păcate, pe ambele maluri ale Prutului, ideea uni­tății națio­nale a fost margina­li­zată, persiflată și arun­cată din agenda guver­nan­ților. Totuși, îmi păs­trez optimismul. El nu are nicio legătură cu po­liticienii buni sau răi, ci e alimentat din interior, din înțelegerea istoriei unității nea­mului românesc și capacitățile miraculoase ale românimii de a su­pra­viețui în condiții de ge­nocid străin, de catas­trofe sociale sau pră­bușiri de imperii.

„Basarabia românească nu e nici Moldova sovietică și nici Moldova de azi”

Chișinăul pe când mai aparținea României

– Care e starea de spirit a basara­be­nilor? Li s-a mutat gândul de la Moscova că­tre Bru­xelles?

– Am destule argumente să afirm că Ba­sarabia românească rămâne o mare necu­nos­cută, iar inter­pretările care se fac asupra felului ei de a fi, ade­seori sunt superficiale, rupte de realitate și fără substan­ță. De exemplu, în mai 1912, țarul și ca­marila sa au organizat la Chișinău și în întreaga gu­bernie, timp de o săptămână, festivități pom­poase, închi­nate centenarului „eliberării Basa­ra­biei de sub ju­gul turcesc și alipirea pe veci la Ru­sia”. Peste șase ani, Basarabia „alipită pe veci” se rupea de la Rusia și se unea cu Patria-Mamă – Ro­mânia. În 1975, de pe clădirea Aca­demiei din Chișinău, un student dă jos placa rușinoasă, instalată în cinstea „elibe­rării Ba­sarabiei de sub jugul ocupanților români”, și de­clară odioșilor an­chetatori că „Basarabia e pământ românesc, iar România nu putea să-și ocupe pro­priul ei teritoriu”. Pe timpul lui Brejnev, primul se­cretar al partidului comunist al Moldovei, Ivan Bo­diul, o lichea românofobă până la ultima fibră, ra­porta victorios la Moscova ani­hi­larea și distru­ge­rea definitivă a „naționalismului românesc.” Peste doar câțiva ani, mulțimile deș­teptate inundă străzile Chișinăului, își impun voința și readuc Limba Română, Alfa­betul Latin și Tricolorul, ca, în cele din urmă, să se rupă și de la imperiul răului și să facă podul de flori, pe care să se reîntoarcă Acasă, la România-Mamă. Spun aceste lucruri ca să se știe că Basarabia româ­neas­că nu e nici Moldova so­vietică, și nici Moldo­va de azi. Această Basarabie ne­vă­zută, sfârtecată, prigonită, terorizată, strivită de tancu­rile rusești, aruncată în GULAG-uri și Si­berii de gheață – doar Ea păstrează sufletul româ­nesc în stânga Prutului și luptă pentru reîntregirea na­țiunii; doar Ea face parte din plămada nemu­ri­toare a poporului român și din temelia pe care se înalță România eternă. Starea de spirit a basa­ra­benilor români a fost una constantă, de când Stalin și Hitler ne-au dezmembrat țara, în blestematul an 1940. Să reparăm marea nedreptate istorică și să re­întregim po­porul român. Cât îi privește pe mol­dovenii so­vietici, ei continuă să admire steluța ro­șie de la Kremlin, iar cei independenți își în­dreaptă ochii spre Bruxelles, urechile fiin­du-le lipite și de Mos­cova, și de Berlin.

„Problema problemelor a fost, este și va rămâne problema identitară”

– Cum apreciezi relația actuală a României cu Basa­ra­bia? România se implică real sau e o simplă for­malitate?

Anotimpurile Moldovei

– România și poporul român au avut cele mai calde și frumoase sentimente față de acea parte din ființa națională, ră­masă în teritoriile înstră­inate, indiferent de atitudinile mojicești ale guver­nărilor antiromânești de la Chișinău și ale cio­coimii ne­păsătoare de la București. Nea­mul nos­tru de pe am­bele maluri ale Prutului a tre­cut prin multe cum­­pene și încercări, iar întreaga lui istorie arată o evoluție îndârjită, adeseori eroică, dar și în­țe­leaptă, de a-și păstra și apăra unitatea. În adâncu­­rile sale, popo­rul român e foarte strâns le­gat, și nu prea bagă în seamă frontierele artifi­ciale, care l-au des­părțit secole la rând și încă îl mai des­part. Ce ar mai fi rămas din credința, lim­ba și su­fletul nostru, dacă am fi crezut că sârma ghimpată de pe Prut nu va ru­gini niciodată, iar imperiul ru­sesc ne va în­ghiți pen­tru totdeauna? Chiar dacă anumiți politi­cieni de la Chișinău sau Bucu­rești ar înnebuni și ar îndrăzni să ne învrăjbească, poporul român i-ar mătura din calea unității noastre. La Chi­șinău, cei mai înrăiți conducători antiromâni, de la Lu­cinschi la Vo­ronin și până la Dodon, au pier­dut puterea, fiindcă se împotriveau adevărului istoric că basara­benii sunt români prin naștere, vorbesc limba română și patria lor este România. Aceeași soartă îi așteaptă pe toți politicienii, indi­ferent pe ce mal de Prut se află, care se vor opune proceselor de re­întregire ale nea­mului românesc. Cât privește im­pli­carea cla­sei politice de la Bucu­rești, pentru a scoate R. Mol­dova din mlaștina so­vietică, se cere să spu­nem câtorva lucruri pe nume. Aș vrea să nu se con­funde ajutoarele generoase din partea popo­ru­­lui român, acordate nouă, și pentru care ne ex­primăm profunda recunoștință, cu legă­turile insti­tuționale dintre cele două state. Oricât s-ar aduce în prim-plan nevoile curente, dificultățile de colabo­rare vechi sau noi, pro­blema pro­blemelor a R. Moldova a fost, este și va rămâne problema iden­titară.

Se crede, foarte greșit, că ajutându-i ma­terial pe moldovenii so­vietici, alias inde­pen­denți, le vindeci traumele is­torice, le schimbi men­ta­­li­tatea impe­ria­lă și îi scapi de rușinea ro­mâ­nofobiei. Nici povestea României bogate și atrac­tive, nici pașaportul românesc nu îi face să creadă că ei sunt români și că Țara lor e România. O spun cu mare durere: o parte mare din moldovenii so­vietici, care au slujit cu fidelitate re­gimul de ocu­pație sovietic – au năpârlit, au luat cetățenie ro­mâ­nă, se reped după îndemnizații și ajutoare din Țară, dar au aceeași atitudine imperială de pe timpuri, dispre­țuitoare față de români și România. Cu­noscând foarte bine realitățile și ingineriile so­cial-ideolo­gice care au deformat grav mentalitățile colective și au schilodit creierii moldovenilor în perioada de ocupație sovietică, viziunea noastră prevedea, înainte de toate, soluționarea problemei iden­titare, în cadrul marilor transformări inițiate în 1989-1990. Nu întâmplător, Miș­carea de Renaștere Națională și Primul Parlament au mizat, în primul rând, pe reîntoarcerea memo­riei colective, pe edu­cație și școală, pe stu­dierea și cunoașterea adevă­rului istoric, pe culti­varea demnității ro­mânești. Cred că Mir­cea Druc, prim-ministrul din acea pe­rioa­dă, și Nicolae Mătcaș, ministrul învăță­mân­tului, pot confirma ce procese ample am lansat în edu­cație, instruire, mass-media. Intrasem în dia­log cu peste patru milioane de moldoveni și ei în­ce­puseră să ne asculte și să ne creadă. Dar, ca și în cazul altor revoluții, pe ușa din spa­te au intrat pro­fitorii, oportuniștii și servi­ciile secrete rusești. Încă nu am explicații bazate pe documente, de ce politicienii de la București l-au înfiat și finanțat masiv pe Iurie Roșca, agentul Mos­covei, ferindu-se de „Mișcarea românească din Basarabia” și sus­ținând necondiționat guver­nările antiromânești. În afară de declarațiile de serviciu, fără conținut, de la Cotroceni, ne poate spune cineva care este viziunea și strategia clasei po­litice de la București față de românii din Ba­sarabia și Ucraina? De ce, timp de 30 de ani, nu es­te elaborat și făcut public un document de po­litici ale statului român față de R. Moldova, care ar sta la baza tuturor relațiilor dintre Chișinău și Bucu­rești? De cine ne ascun­dem? De Rusia, de UE, de SUA? Să fim serioși… Cunosc destul de bine temerile și abordările po­li­ticienilor din Parlamentul Ro­mâniei: ei nu doresc sub nicio formă să pună în dis­cuție și în documente comune, subiecte sensi­bile, care, chipurile, „dez­bină societatea moldo­ve­neas­că”.

E vorba de denu­mi­rea corectă a limbii ca limbă ro­mână, de statutul juridic-is­toric al Basarabiei, de ori­gi­nea sau etnogeneza moldo­ve­nilor. Să clarificăm pretinsele subiecte sensibile: ultimul recensământ, din 2014, cu unele statistici măsluite, nu a putut, totuși, să ascundă ceea ce se știa de la 1812 – carac­terul deplin românesc al Ba­sa­­rabiei. Din numărul total al populației – 78% au declarat că sunt moldoveni, iar 7% români. Suntem 85%. Alte 15% se încadrează în patru co­­munități etnice, în care rușii dețin puțin peste 4%. Nu sun­tem gubernie a Federației Ru­se, ca 4% din populație să ne oblige să vorbim în altă limbă decât cea română. Ni­meni nu este în drept să ne scrie istoria în afară de noi, să ne impună teoria stalinistă a moldove­nismului, să ne în­doctrineze populația că „moldovenii sunt primii, ei au apărut cu 500 de ani înaintea ro­mânilor etc.” Ca să eli­minăm pentru totdeauna fal­surile aberante și pre­tinsele subiecte sensibile, im­puse de Rusia țaristă și sovietică, în Declarația de Independență față de Moscova, pe care am votat-o la 27 august 1991, se spune foarte clar că Basa­rabia și Bu­co­vina sunt părți integrante ale Mol­dovei istorice, iar din 1918, ale României reîn­tregite. Limba vor­bită de moldoveni este limba ro­mână și punctum. Ac­tua­la putere de la Chișinău, ca să scoată „su­biectele sensibile” din societate, ar trebui să pună în apli­cație conținutul Declarației de Independență și să recunoască oficial că R. Mol­dova este cel de-al doilea stat românesc, iar moldovenii din stânga Prutului sunt parte a po­porului român și vor­besc limba română; că toate documentele și directivele UE, Convențiile și Acor­durile inter­naționale tra­duse în limba română de autoritățile abilitate din România devin valabile și în R. Moldova. Apoi, să se formeze grupuri complexe de experți pe dome­nii, de la București și Chi­și­nău, și să înceapă armo­nizarea structurilor de stat, până la unificarea mi­nis­terelor cele mai com­patibile. Primele trei mi­nistere, care ar func­ționa pe o platformă sau ma­trice comună, ar fi cele ale învă­țămân­tului, protecției mediului și in­frastructurii. Edu­cația, Natura și Infrastructura vor ridica ecluzele ruginite și R. Moldova va în­cepe să iasă din mlaștina sovietică. Important e să pornim la drum, să nu așteptăm dezlegare de la Kremlin.

„Am simțit pe pielea mea ce înseamnă corectitudinea politică”

– Pentru cei care te cunosc (și așa cum do­vedești și în interviul de față) ești un intelectual militant, cineva care arde cu adevărat pentru țara și neamul lui. Nu te simți jenat să fii patriot, în lumea atât de co­rectă politic, gata să servească toate cauzele le­gate de sex și de rasă, dar ni­cio­dată pe cele națio­nale?

– Așa-numita „corectitudine politică” se cere să fie cunoscută și studiată, fiindcă ea face parte din ele­mentele războiului hibrid, care subminează li­bertățile, democrația, națiunile și construcția euro­peană. „Corectitudinea politică” nu e o simplă sin­tagmă, ci un concept confuz, pus în aplicare de că­tre Troțki și bolșevicii fanatizați, după preluarea pu­te­rii în 1917 („Cine nu gândește ca noi e îm­potriva noastră”). Am cunoscut pe pielea mea, ca om de creație și cul­tură, ce a în­semnat „corectitu­di­nea poli­tică” în Uniu­nea So­vietică și care au fost consecințele ei asu­pra Basarabiei, pre­cum și asupra in­di­vi­dului și a popoa­relor din imperiu. Con­cep­tul de „co­rec­titudine politică”, a­dus de co­misarii ro­șii, ur­mă­rea să trans­forme comu­nis­mul în reli­gie, să dis­trugă individul și na­țiunea, iar din me­lanjul ob­ținut să cre­eze omul nou – „ho­mo sovie­ticus”. Du­pă război, în Basarabia ocupată, promotorii „co­rec­titudinii politi­ce” au organizat în fie­care lo­cali­tate au­toda­fe­uri, în care au ars sute de mii de cărți în lim­ba româ­nă, editate în pe­rioa­da interbelică, arun­când pe foc ope­rele lui Eminescu, Alec­sandri, Creangă, Coș­buc, Iorga, Pârvan. Acolo au ars ma­rile perso­na­lități ale neamului românesc și partea senină, fru­moasă a sufletului basarabean. Din acea cenușă au ieșit amneziile colective și ura față de România. „Corectitudinea politică” a făcut prăpăd în manuale și învățământ, a băgat spaima în inte­lectualitate, a distrus toate formele de gân­dire li­beră și a introdus, la nivel instituțional și in­di­vi­dual, cenzura și au­tocenzura. După ce mol­dovenii au trecut prin „corectitudinea politică”, instaurată prin teroare și transformată în normă de conduită în URSS, ei au început să-și piardă con­ști­in­ța, demnitatea și iden­titatea. „Corectitudinea politică” din perioada sovietică a cultivat disprețul față de minoritățile naționale, rușinea de a face parte dintr-o națiune mică, de a vorbi „o limbă primitivă”, de a nu avea nimic în comparație cu „fra­tele mai ma­re”, care s-a sacrificat pe sine și a luat „să feri­cească” niște înapoiați adunați în 15 re­publici unio­nale. Am trăit această umilință, in­clusiv când, peste jumătate de milion de moldoveni sovietici, în urma propagan­dei, au renunțat benevol la originea lor, la limba ma­ternă, la neamul lor. Ei aveau un singur ideal — să devină ruși cu acte în regulă. Limba lor maternă a devenit rusa și ei râ­deau de ceilalți confrați când vorbeau în „moldo­ve­nește”. Așa a început fabri­carea mutanților, a mancurților fără memorie, fără părinți, fără limbă maternă, fără țară. Un pericol care își scoate colții și azi. Sub masca „corectitu­dinii politice” se as­cund monștri: nu lă­sați „bine­făcătorii” să-și bată joc de marile valori românești, nu le dați voie să dic­teze și să vă spună cine este Eminescu, Hașdeu, Iorga, Vieru sau Goga, nu le permiteți să intre în altar și să înceapă să vă învețe ru­găciunile lor. O să ajungeți, la sigur, ca moldo­venii sovietici, că­rora le era rușine de neamul lor, de limba mater­nă, de istoria națională, de identi­tatea lor românească.

„Aștept reîntregirea ca pe o Înviere”

– Conduci, de ani buni, revista NATURA, în­ființată cu mult înainte să fie la modă ecolo­gismul. Ce te face să fii mesagerul ei?

– Natura nu-i altceva decât Planeta vie care te poartă prin Univers, „moșia” în care părinții și nea­mul tău îngrijesc apele, câmpiile, munții și pădu­ri­le. Pentru mine, Natura înseamnă pă­mântul ma­tern și casa părintească, sufletul româ­nesc și Ro­mânia întreagă. Când am gândit numele revistei, în 1989, fiindcă în Basarabia ocupată, cuvântul România era arestat și interzis, am căutat ceva deo­sebit, în care să încapă dragostea noastră față de patria-mamă, și m-am oprit la NATURA. Cine do­rește să cunoască, să vadă și să simtă Ro­mânia din stân­ga Prutului, dar și întregul spațiu românesc, poa­te beneficia de colecția celor 356 de numere, care reprezintă munca uriașă a unui co­lectiv de mari sufletiști. În prezent, orice român din țară și din lume se poate abona on-line (www.natura.md/ abonare) la revista NATURA. Ar fi minunat să ne susțineți, să simțim solidaritatea fraților noștri de pretutindeni.

– Spiritul tău unionist se manifestă și geo­gra­fic. Pentru tine, natura este gata „unită”, Mol­­dova și România la un loc…

– Nistrul, care se întinde pe teritoriul nostru istoric peste 900 de kilometri, este poarta de intrare în paradis, în tot spațiul românesc. „Grădina Maicii Domnului” nu e doar o metaforă frumoasă, ci o rea­litate. Am văzut zeci de țări și nu exagerez: Ro­mânia e icoana lăsată de Dumnezeu pe pământ. Con­venisem cu Nicolae Dabija să facem, ca în ti­ne­rețe, nu doar turul Basarabiei, ci al întregii Ro­mâ­nii, și împreună să zidim Cartea Țării noastre, el să scrie poemele, eu să fotografiez peisajele. După pandemie, cu ajutorul Domnului, s-ar putea să pornesc singur la drum…

– La 1 Decembrie celebrăm Ziua Națională a României. Cum trăiești această sărbătoare care, istoric, este și a Bucovinei și Basarabiei. Cu ce sentimente o aștepți?

– Mă teleportez în anul de glorie 1918, derulez filmul divin al reîntregirii neamului românesc, mă închin, mai întâi, „Sfatului Țării” de la Chișinău, care a dat semnalul că bate ceasul lui Dumnezeu și pentru români, mă ridic în sus, până la Cernău­țiul meu cel drag, mă plec în fața strălucitei elite unificatoare din Bucovina noastră, apoi mă îndrept spre inima Țării, la Alba Iulia, acolo unde sufletul meu se umple de bucurie, la văzul întregului meu popor, care își trăiește ora sa astrală și își ia destinul în propriile mâini. Recunoștința mea nu are margini față de făuritorii Marii Uniri. La 1 Decembrie, refuz să ies din atmosfera anului 1918 și să revăd prezentul…

– Îți propun să sfârșim interviul într-un mod optimist. De unde îți tragi speranța și bucuria?

– Mama avea chip solar și suflet cald, care ema­nau iubire, încredere și bucurie. Se agăța de viață, când totul se prăbușea în jur. Ieșea de sub dărâ­mături, își făcea cruce și pornea la drum mai îndâr­jită, să-și refacă cuibul. Credea în dreptatea lui Dumnezeu, în neamul și copiii ei. Încrederea mea în dreptatea divină e ereditară. Cred că Cel-de-Sus nu va îngădui la nesfârșit marea nedreptate isto­rică, și va reîntregi poporul român, într-un viitor pe care îl aștept ca pe o Înviere.

Foto: ALECU RENIȚĂ

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian