* Sașa Pană, „Născut în ‘02 – memorii, file de jurnal, evocări”, Editura Pandora M, colecția Anansi (tel. 021/300.60.90), 832 p.
Despre avangarda artistică românească s-a scris mult în ultimele decenii. S-au făcut simpozioane internaționale, s-au publicat cărți despre mai toți scriitorii și pictorii avangardiști, s-au publicat albume și s-au reeditat volume ale personalităților curentelor avangardiste. Studiate în facultăți de profil, ele au făcut subiectul unor sinteze critice semnate de specialiști în domeniu (Ion Pop și Petre Răileanu sunt primii care-mi vin în minte). Pentru toți cercetătorii avangardei din România și ai reprezentanților ei, o sursă prețioasă o reprezintă memoriile lui Sașa Pană și arhiva adunată de el cu pasiune de colecționar, începând din anii ‘20. A păstrat manuscrisele tipărite la revistele și editurile lui, „Unu” și „Orizont”, între 1928-1947, scrisori, desene, fotografii, vaste colecții de ziare și periodice, dosare cu articole decupate, programe de spectacole, plus o imensă bibliotecă – toate puse la dispoziția celor interesați în casa lui din strada Dogari 36, încă din timpul vieții sale, sfârșite în 1981. Apoi, prețiosul material a putut fi consultat prin bunăvoința fiului său, Vladimir Pană. Volumul de memorialistică „Născut în ‘02”, publicat în ediție princeps în 1973 la Ed. Minerva și reeditat acum, nu e doar o sursă documentară pentru studioși și pasionați, ci și o poveste de viață, o confesiune scrisă cu farmec și umor, cu năstrușnicia și spiritul ludic specific avangardiștilor. După aproape o jumătate de secol, memoriile lui Sașa Pană rămân o lectură savuroasă și cu atât mai interesantă cu cât acești revoluționari ai artei, în general oameni de stânga, au apucat să vadă direcția absurdă, nocivă pe care au luat-o opțiunile lor ideologice din tinerețe, nenorocirile sociale pe care le-au generat îngrădirea valorii pe care o prețuiau cel mai mult, libertatea. Având în vedere perioada în care și-a scris și publicat Sașa Pană autobiografia, cu gândul și la sitele Cenzurii, accentuările meritelor lui de comunist ilegalist capătă un bemol dacă ne gândim că în felul acesta a putut evoca și prieteni stabiliți în Occident, unde căpătaseră notorietate, precum Victor Brauner, Tristan Tzara, Marcel Iancu, Gherasim Luca, D. Trost ș.a. Avangarda însemna, pentru acei tineri de după Primul Război eliberarea de sub tirania formelor artei consacrate, violentarea clișeelor de gândire, sfidarea normelor societății burgheze, eliberarea reprimărilor din subconștient. În cartea sa de referință, Sașa Pană își povestește, sub un motto din M. Blecher („tot ce scriu a fost cândva viață adevărată”) cele două existențe paralele: aceea, sub numele de Alexandru Binder, de medic militar, nevoit să se supună rigorilor cazone, și aceea sub pseudonim, de poet, prozator, editor pe speze proprii, cu economii din soldă, al revistei și editurii de avangardă „Unu”. Lui îi datorăm faptul de a fi recuperat și publicat manuscrisele rămase de la sinucigașul Urmuz, dar și că i-a făcut cunoscuți pe Ilarie Voronca, Stephan Roll (Gheorghe Dinu), Paul Păun, Virgil Gheorghiu, Geo Bogza, D. Trost, Gherasim Luca, Claude Sernet, Ion Vinea etc. Cele peste 800 de pagini reconstituie nu doar fapte și întâmplări din viața lui și a artiștilor grupați în jurul revistelor și editurii finanțate cu sacrificii (de pildă, procesul pentru pornografie intentat lui Geo Bogza), ci și evenimentele politice și culturale din toată perioada avută în vedere, cu ecoul lor public imediat. Avem astfel o mulțime de povești, de destine, de anecdote ce reînvie România din anii ‘20 până în 1948, cu detalii comice sau tragice care s-ar fi șters dacă Sașa Pană nu le-ar fi consemnat la cald.
