Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

ARSENIE BOCA, în evocarea părintelui ANDREI COROIAN

– Se împlinesc 32 de ani de la moartea mult iubi­tului Sfânt al Ardealului –

Porunca din vis

Părintele arhimandrit Andrei Coroian de la Catedrala Episcopală din Deva nu l-a întâlnit nicio­dată pe părintele Arsenie Boca. La vremea când Sfântul Ardealului a trecut la Domnul, părintele An­drei era foarte tânăr. Dar după moarte, s-au văzut, cel puțin o dată. S-a întâmplat în urmă cu aproape 20 de ani. Se apu­case să citească cea mai importantă carte a părintelui: Cărarea Împă­răției. A început-o, dar nu a termi­nat-o. I s-a părut că în ea părintele Arsenie nu spusese neapărat ceva nou. Și mai era la mijloc și nerăb­dare. În perioada aceea, tânărul An­drei trecea printr-o cumpănă. Își în­cepuse studiile de teologie, dar nu avea de gând să le termine. Profe­sorii îi ofereau teorie, dar el dorea viață, pentru asta se călugărise. Pe Hristos îl dorea, nu teoriile legate de el. Se gândea chiar să se retragă în Sfântul Munte cu totul și să trăiască acolo ca pustnic. În învălmășeala aceasta de gânduri confuze s-a rugat și a avut un vis: în el i-a apărut un părinte bătrân, îmbrăcat cu sacou și purtând un fes alb pe cap. A știut, undeva, în adân­cul sufletului, că e părintele Arsenie Boca, deși, din fotografii, îl cunoștea doar așa cum arăta în anii tinereții: în haină neagră, călugărească, încins cu o centură la brâu. În vis, părintele Arsenie i-a spus doar două lucruri: să termine de citit Cărarea Îm­părăției și studiile de teologie. Și așa a făcut. Ani mai târziu, ajuns la Prislop, a văzut în chilia unei maici, o fotografie cu părintele Arsenie Boca la bă­trânețe, făcută în anii când trăia retras la Sinaia. Era exact așa cum îi apăruse în vis: cu fesul alb și cu barba ninsă, îmbrăcat în sacou. A fost șocat. De atunci, sunt prieteni pe viață veșnică. Poate de aceea, despre părintele Arsenie Boca nu vorbește niciodată la trecut. Numai la prezent. Pentru părin­tele Andrei Coroian, Sfântul Ardealului este foarte viu și foarte prezent.

– Părinte Andrei Coroian, de ce ȋl iubiţi într-atât pe părintele Arsenie Boca?

– De când am auzit prima dată despre el, am simţit ceva foarte deosebit duhovniceşte, am simţit că e un om cu un har cu totul special, înzestrat cu un dar cum afli la puţini părinţi, poate chiar unic, cu un har care vine cu multă smerenie și multă dul­ceaţă a inimii. Apoi, cu timpul, citindu-i cărțile, ru­gându-mă lui, mergând la mormântul lui, ȋncet-ȋn­cet, l-am cunoscut mai bine. În scrierile sale găseşti multă smerenie, un har tămăduitor, un har cu totul deosebit, care ȋl face cumva aparte. L-am simţit de atunci foarte apropiat şi pot spune că am ajuns să am o legătură spirituală cu el, mai ales de când sunt aici, la episcopia din Deva. În multe privinţe, am simţit că aşa cum ajută milioane de oameni, mă ajută şi pe mine. Ori de câte ori m-am rugat lui pen­tru ceva, pur şi simplu m-a ajutat pe loc. Părintele Arsenie Boca e un părinte adevărat, un părinte după chipul lui Dumnezeu. De câte ori mă gândesc la el, mă gândesc că a fost un duhovnic care se aseamănă cu Hristos, pe care l-a căutat toată viața. Iar faptul că se duc acum milioane de oameni la mormântul de la Prislop ȋmplineşte cuvântul Mântuitorului: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi”. (Matei XI 28). Toată lumea care vine la mormânt simte o bucurie, o mângâiere, o pace, și pleacă de acolo cu o alinare. Între timp, am ȋnţeles de ce e special și cum lucrează harul pe care ȋl transmite părintele Arse­nie. Fiecare mare duhovnic are un specific al lui. Eu l-am cu­noscut ȋndeaproape pe părintele Cleopa, am mers de multe ori la dânsul, la părintele Sofian Boghiu m-am spovedit de câte­va ori, la părintele Teofil Pără­ian, de asemenea, la părintele Ioanichie Bălan sau la părintele Iustin Pârvu. Fiecare a fost deo­sebit ȋn felul lui, dar părintele Arsenie Boca a avut, pe lângă darurile duhovniceşti, nişte da­ruri native, cu totul rare. Cum zicea părintele Teofil Părăian: „Orice ar fi făcut părintele Arsenie Boca, ar fi fost deo­sebit”. Şi dacă se făcea medic, nu era un medic obişnuit, sau arhitect, sau inginer, orice alt­ce­va s-ar fi făcut. Avea nişte daruri native. În măr­turiile despre părintele Arsenie se scrie că el a venit pe această lume trimis de Dumnezeu la rugăciunile Sfinţilor Mucenici Brâncoveni. Și eu cred lucrul acesta. Are nişte daruri native pe care nu le are ori­cine, asta e clar.

„Mama lui a rămas curată până l-a născut”

– Ce au ele așa de deosebit?

Părintele Andrei Coroian

– Dacă îi citești biografia nu se poate să nu vezi asta. Până și locul în care s-a născut parcă e mai pre­sus de lume. Ești acolo, în munți, parcă deasupra pă­durilor, deasupra norilor. Ai zice că părintele Arsenie Boca s-a născut ȋntre ȋngeri şi flori. Mama sa, o fată cu­rată, care a trăit a­colo toată via­ța, s-a ȋndră­gos­tit de tatăl părinte­lui, care era pădu­rar. S-au căsă­torit, l-au zămis­lit pe pă­rintele Arse­nie, iar apoi tatăl a plecat ȋn America să mun­cească, lă­sându-și acasă soa­ța cu pă­rintele Arsenie în pântece. Așa că ma­ma lui a rămas curată până l-a născut, ceea ce e un lucru deosebit, de care, din păcate, nu se mai ţine cont astăzi. Me­dicina din ultimii 20 de ani (mi-a spus asta un medic din Atena) recunoaște că educaţia copiilor începe încă din timpul celor nouă luni de sarcină. Ce face mama ȋn timpul celor nouă luni va genera ȋnclina­ţiile pe care le va avea copilul pe tot parcursul vieţii. Tot timpul acestor nouă luni, mama părintelui, care a stat acolo, sus, în munte, împreună cu mama bă­trână, care era și ea foarte credincioasă, s-au rugat foarte mult până să se nască el. Avea o icoană la care ținea în mod special, de care nu se despărțea niciodată și de care părintele, când s-a născut, s-a trezit ȋndrăgostit de ea, Maica Domnului şi Pruncul Iisus. Într-un loc, părintele Arsenie Boca și zice: „Eu m-am născut credincios. M-am trezit pe lume credincios”. Asta, din pricina rugăciunilor mamei și bunicii. Un alt fapt inedit este că părintele Arsenie nu a fost dus la şcoală până la zece ani. A avut un verişor, dascălul Vasile Crucin, un om cu studii, cu o bibliotecă impresionantă, care a avut un rol hotă­râtor ȋn viaţa micului Zian. Vasile Crucin l-a pregă­tit pe părintele Arsenie Boca acasă, unde a de­prins tainele literelor şi ale cifrelor. Așa că s-a dus la școală doar ȋn clasa a cincea, la Brad, practic, atunci când a intrat la liceu. Pe vremea aceea, liceul începea în clasa a V-a și ținea, ca și acum, până într-a XII-a. Așa și-a trăit părintele Arsenie Boca toată copilăria, sus în munte, ȋntre ȋngeri şi flori. Dacă veți merge acolo să meditați, veți avea o reve­laţie. Eu m-am sim­țit ca atunci când am fost în pele­rinaj la Sfântul Mormânt. Într-adevăr, acolo e ceva cu totul special. Și doar dacă mergi acolo unde s-a născut și a copi­lărit, ȋnţelegi de ce la Sâmbăta şi-a făcut chilie în stâncă, în munții Făgăraș, la 1.700 de metri. Și înțe­legi și de ce a ȋnceput să dea semne de sfinţenie, încă din liceu. A fost și un elev eminent, a ȋnvăţat franceză, germană, cânta la pian și la flaut, a ter­minat şef de promoţie. Dar el nu a pus accent pe asta, a pus accent pe trăirea lui Hristos. Colegii îl numeau „Sfântul” încă din liceu, pentru că a ȋnceput devreme să practice asceza. Apoi, încă din facultate, a făcut unele minuni, dau mărturie unii colegi. În facultate a trăit ca sfinţii capadocieni, Vasile și Gri­gorie. El nu mergea decât la cursuri şi la para­clis, unde se ruga aproape neȋncetat, împre­ună cu părin­tele Serafim Popescu şi viitorul mitro­polit Nicolae Mladin. Un tânăr frumos și zvelt, cu ochi albaştri, să nu discute cu fete deloc ȋn perioada facultăţii?! Vă ȋnchipuiţi, asta e o asceză mare, deosebită. S-a păstrat foarte-foarte curat.

„Când a început să predice la Sâmbăta, era deja văzător cu duhul”

Propovăduind în altarul de vară de la Sâmbăta de Sus

– Credeți că darurile pe care părintele Arsenie le-a avut din naștere au crescut, prin felul ascetic al vieții lui, până la a-l apropia de sfințenie?

– El a primit și harisme duhovnicești în timpul șederii sale în Sfântul Munte Athos. Când a revenit în țară și a ȋnceput să predice la Sâmbăta era doar diacon, dar era deja văzător cu duhul, iar ăsta este un dar rar, nu oricine-l primeşte. Poate la bătrâneţe să devină vreun duhovnic văzător cu duhul. Or, pă­rin­tele Arsenie le spunea oamenilor care urmau să plece pe front, dacă se vor ȋntoarce sau nu. Sau le des­coperea credincioșilor păcatele pe care nu le măr­tu­riseau, dar din cauza cărora sufereau. A venit odată la el o femeie şi i-a spus că i s-au furat 20.000 de lei, iar părintele i-a răspuns: „Ți-ai omorât două fetiţe. Trebuia să le creşti cu banii ăia. Uite, de aceea acum ţi s-au furat banii şi nu o să-ţi mai meargă bine ȋn casă, că ţi-ai omorât copiii ȋn pântece”. Cum zicea şi Înalt Preasfințitul Serafim Joantă, că părintele Arsenie e singurul care a pus punctul pe „i”, adică a vorbit pe față des­pre păcatele astea: desfrâul, avortul, care ne bân­tuie şi azi. A fost singurul care a luat o po­zi­ţie concretă şi corectă, arătând, chiar şi din pers­pectiva geneticii, urmările pe care le are păcatul. Și toate acestea, pentru că el l-a făcut transparent pe Hristos ochilor noştri, care sunt întunecați de păcate. Poate că cel mai impre­sio­nant cuvânt despre perioada aceea de la Sâmbăta de Sus este cel scris de el însuși, la Securitatea din Râmnicu-Vâlcea, ȋn 1945. Acolo el și-a făcut o autobiografie, în care spu­ne: „Într-o iarnă, probabil prin 1941, ne tre­zim cu o avalanşă de oameni de toate vârstele şi treptele, năpădindu-mă să stau de vorbă cu ei despre necazurile lor. Aci m-am trezit să fac duhovnicie cu oamenii, deşi nu eram preot. Ştiam că tot ce păţesc oamenii, li se trage de pe urma greşelilor sau păcatelor. Aşa m-am văzut silit să primesc preoţia şi misiunea majoră a propo­văduirii lui Hristos-Dumnezeu adevărat şi Om ade­vărat, precum şi a sfinţirii omului, ca să aibă pacea lui Dumnezeu în sine, absolut în orice împrejurări s-ar afla în viaţă. Asta îmi este toată misiunea şi ros­tul pe pământ, pentru care m-a înzestrat cu da­ruri – deşi eu sunt nevrednic. Pentru asta sunt soli­citat în toate părţile, ca să propovăduiesc iubirea lui Dumnezeu şi sfinţirea oamenilor prin iubire. De alte gânduri şi rosturi sunt străin”. Ei, un cuvânt ca acesta nu s-a mai zis, poate, ȋn literatura noastră duhovnicească, să propovăduieşti oamenilor „iubi­rea lui Dumnezeu şi sfinţirea oamenilor prin iubi­re”. Cine e iubirea lui Dumnezeu? Hristos! Hristos e iubirea ȋntrupată, „ȋntru El locuia trupeşte toată deplinătatea dumnezeirii”, cum zice Sfântul Apos­tol Pavel. Un om care să Îl fi iubit aşa profund pe Hristos, precum Arsenie Boca, care să propovă­duiască iubirea lui Dumnezeu ȋntrupată şi sfinţirea omului prin iubire, prin Hristos, prin taine, prin spo­vedanie, prin ȋmpărtăşanie, prin rugăciune, prin maslu, nu a mai fost. Şi era şi un văzător de Dumne­zeu! Părintele Arsenie Boca L-a văzut pe Mântuito­rul aievea, ȋn gara din Chişinău, ȋndurerat de expul­zarea basarabenilor după instalarea regimului bol­şe­vic. O vedenie care i-a lăsat o tristeţe toată viaţa. Avea să spună apoi: „L-am văzut pe omul durerilor, proorocit de Isaia, pe Hristos ȋndurerat!”.

„Părintele Arsenie face minuni în continuare”

Chilia săpată în stâncă în Munții Făgăraș

– Părinte Coroian, aţi creionat minunat un portret de sfânt. Dumneavoastră sunteţi ȋn contact foarte apropiat cu credincioşii din Deva și Țara Haţegului. Cum ȋl privesc ei, azi, pe părintele Arsenie? Aţi ȋntâlnit cazuri speciale, pe care el să le fi mijlocit la domnul Iisus Hristos?

– Tot timpul părintele s-a manifestat ca un sfânt. Eu am fost ani la rând la parastasul din 28 noiem­brie, chiar ȋnainte de a veni la Deva, pe când eram la Cluj. La început, veneau cam 10.000 de oameni, apoi au urcat la 20.000, la 30.000 şi tot aşa. S-a ajuns și la 100.000. Pelerinajul de la Prislop, din ziua plecării sale la cer, creştea de la an la an. Şi erau tot mai multe mărturii şi minuni. Sigur că a existat o anumită temere de transmitere a unui entu­ziasm prea mare al minunilor, ceea ce a scos ȋn evi­denţă şi acele detractări făcute de Securitatea comu­nistă, precum şi reţinerile asupra autenticităţii sfin­ţeniei părintelui. Dar părintele Arsenie face minuni ȋn continuare. Se comportă aşa cum s-a comportat toată viaţa: ca un harismatic, ca un purtător de Dum­nezeu. Știu multe astfel de minuni de la cei care au asistat la ele. Părintele Crăciun Opre, care a făcut vreo 17 ani de ȋnchisoare comunistă, mi-a povestit că el era student la teologie, atunci când părintele Arsenie Boca propovăduia la Sâmbăta de Sus, şi mergeau la el mai mulţi studenţi: părintele Nicolae Bordaşiu, Înaltpreasfinţitul Antonie Plămă­deală, părintele Dometie Manolache… Vara, cel pu­ţin o mie de oameni erau tot timpul ȋn curtea mâ­năs­tirii Sâmbăta. Mai puţin de o mie de oameni nu erau niciodată! Și, la un moment dat, au adus ȋntr-o roabă, că nu erau cărucioare pe atunci, o fată de vreo 10-11 ani, care era paralizată. Au adus-o, iar pă­rintele, după ce stătuse vreo două-trei zile în biserică, a ieşit afară, a luat-o ȋn braţe şi a dus-o ȋn biserică şi s-a rugat. A doua zi de dimineaţă, fata a ieşit din biserică pe picioarele ei, vindecată com­plet. Părintele Nifon Boboia de la Prislop mi-a po­vestit și el că a fost martor la mai multe întâmplări stând acolo. Mi-a povestit despre vindecarea de cancer a soţiei unui inginer, care a trăit până acum, nu demult, avea vreo 90 şi ceva de ani. Femeia fu­sese bolnavă de cancer prin anii 1970 şi ceva, când părintele Arsenie picta la Drăgănescu, în Argeș. Și s-a dus la părintele şi i-a spus: „Părinte, Viorica e pe moarte, medicii i-au mai dat câteva zile de trăit.” Şi plângea. Spunea că părintele a lăcrimat şi el, apoi a intrat ȋntr-o cameră şi s-a rugat câteva minute. A ieşit de acolo şi i-a spus: „Du-te, scoate-o din spital şi du-o la orice medic din România, din Cluj, Târgu Mureş, unde vrei tu, vezi dacă o să mai găsească o urmă de cancer ȋn ea!”. Şi, ȋntr-adevăr, ea s-a vin­decat şi a mai trăit zeci de ani. Sunt lucruri care ara­tă o mare ȋndrăzneală la Dumnezeu. Şi mai sunt multe! Un om care s-a spovedit la mine era şef de post ȋn Chinteni, acum 20 de ani, dar avea evlavie mare la părintele Arsenie. Mi-a povestit de vindeca­rea unui copil mut, care a sărutat crucea de la mor­mântul părintelui Arsenie Boca şi a vorbit pe loc, după şase ani ȋn care ȋl purtaseră la toate maslurile din ţară: şi la Sfânta Parascheva, şi la Bucureşti. Băiețelul avea și un frăţior mai mic, pe care ȋl che­ma Vasilică. Și s-au trezit că băiatul mut a spus: „Mami, Vasile pupă crucea!”. El, care nu vorbise ni­cio­dată! La aceeaşi ȋntâmplare a asistat şi părin­tele Nifon Boboia, care era şi el aici, la mânăstire.

Deja sunt 4-5 cărţi de mărturii din Ţara Făgă­raşului, mărturii despre minunile pe care le-a făcut părintele Arsenie Boca, unele săvârșite chiar cu cei de altă credinţă, ȋndeosebi protestanţi – saşi, secui, maghiari din zona Mureşului, Covasnei şi Harghi­tei. Eu cred că scrierile părintelui nu sunt atât de valorificate pe cât ar merita. Deşi s-a scris foarte mult despre dânsul, nu cred că se citește și ceea ce a scris el însuși. În 2016, am scris și un studiu pe tema asta, peste 60% din titlurile religioase din România apărute atunci pe piață erau ȋn legătură cu părintele Arsenie Boca!

„Canonizarea o face Dumnezeu și poporul”

– Părinte, la finalul interviului pentru care vă mulțumesc că ați binevoit să ni-l dați, vă pun şi o ȋntrebare dureroasă: de ce nu e părintele Arsenie Boca canonizat?

– Asta nu e o ȋntrebare dureroasă, ci o între­bare vindecătoare! Canonizarea, până la urmă, cred că o face Dumnezeu și poporul, adică, toţi cei care se roagă părintelui, citesc cuvintele lui, ȋl ascultă, ȋl cinstesc ca pe un sfânt. Deci, nu ne ȋndoim de sfinţenia părintelui Arsenie, ci o trăim! Asta, pe de o parte. Pe de altă parte, ȋmplinirea canonizării oficiale e o chestiune de timp, pentru că sunt anumite proceduri care durează. S-a aşteptat sute de ani pentru cano­nizarea unor sfinţi în biserică, pentru că unii au detractori și după ce mor. Prin anii 1960, Sfântul Nectarie, care trecuse la Domnul în 1920, ȋncă avea foarte mulţi detractori. Foarte mulţi! Greu se obţine un consens, pentru că oamenii nu au atotştiinţa sau atotiubirea lui Dumnezeu, și până când se ajunge la consensul general al unei canonizări oficiale, tre­buie să treacă timp. Dacă există bunăvoinţă, la un moment dat, se găseşte acel discernământ, ȋn care se vede linia de lumină. Se vor lămuri lucrurile ȋn timp, nu e nicio ȋndoială. Dacă un părinte pe care-l cinstim e sfânt la Dumnezeu, el ne transmite asta. Așa se întâmplă și cu părintele Arsenie Boca. Ne rugăm lui şi vedem toţi câți ne rugăm că simţim ha­rul lui ȋn sufletele noastre. Se vede şi acum: tot timpul sunt oameni la mormântul lui. Mai merg şi eu, seara sau după-masa, la mormânt, să mă rog, şi tot timpul sunt oameni acolo, o sută-două de oameni care se roagă. Și se simte un har! Stai trei minute şi pleci, dar cât stai acolo nu eşti ȋn timp, eşti ȋn afara timpului! Și este un har, o mireasmă pe care o mai simt şi la Sfântul Munte Athos, şi la peştera Sfintei Teodora. Părintele Arsenie a fost un purtător de Hristos, care ni L-a prezentat pe Hristos, l-a propo­văduit pe Hristos-Iubire şi sfinţirea omului prin Hristos-Iubire. Pe om nu ȋl atrage altceva decât dra­gostea, orice ai face. Cine ȋmprăştie iubire şi revarsă iubire va culege iubire. Altfel, orice ar fi, impre­sionează un timp: cultura, ştiinţa, puterea impre­sionează o vreme. Dar iubirea e ceva care atrage veşnic şi fericeşte veşnic. De asta iubirea e o virtute care nu e din lumea asta, zice Sfântul Pavel, şi de aceea va rămâne ȋn veac. Părintele Ar­senie poartă un izvor de iubire. Ăsta e harul lui, de fapt: un izvor de iubire pe care ȋl simţi. Trebuie doar să îl rogi să o reverse asupra ta.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian