Blestemul încă funcționează

Mişcările politice din România, care au dus la o alianţă a celor mai neîmpăcaţi duşmani, PSD-ul şi PNL-ul, nu au scăpat observatorilor occidentali. Într-un articol pe această temă, coti­dianul german „Frankfurter Allgemeine Zeitung” arată că reunirea într-o alianţă de guvernare a celor două partide înseamnă, în fapt, revenirea la putere a „eternului partid al corupţilor”, PSD-ul, căruia PNL-ul, condus de Florin Cîţu, i-a oferit „pe tavă” administraţia statului român. Articolul ridiculizează argumentele liberalilor, care moti­vează că situaţia gravă a ţării, secătuită de crizele pandemică, energetică şi economică, i-a deter­minat să „cotească” politic spre stânga. Dacă li­beralii ar fi vrut în mod sincer să stopeze efectele dure ale crizelor, ar fi propus, cum este firesc în astfel de cazuri, un guvern de „uniune naţio­nală”, adică o „administraţie de urgenţă”, în care programele partidelor şi conflictele politice generate de impunerea lor – ar fi fost suspendate, în favoarea unei acţiuni unitare. Or, după cum bine se știe, criza politică declanşată de PNL a avut ca scop îndepărtarea de la putere a singurei grupări politice veritabil-reformiste, USR-ul. Fondurile europene (aproape 30 miliarde de euro), venite prin PNRR, dar şi fondurile „de la bu­get”, drenate prin PNDL 3 („Anghel Sa­ligny”), reprezintă, însă, o tentație mult prea ma­re, pentru a nu fi lăsate la îndemâna unei grupări ce voia aplicarea unor criterii obiective și trans­parente în repartizarea lor. Se știe că mare parte a clasei politice româneşti „trăieşte” (şi îşi asi­gură continuitatea) din mulţumirea clienților ei, ori o distribuire „obiectivă” a fondurilor în cauză ar fi însemnat pierderea susţinerii acestei clien­tele şi, implicit, pierderea poziției în legislativ şi în structurile instituţionale ale statului. Liberalii lui Florin Cîţu au preferat, de aceea, să demoleze alianţa de centru-dreapta şi să se alieze cu cel mai clientelar partid, PSD-ul, chiar dacă „preţul” este împărţirea câştigurilor cu mult mai marele „adversar ideologic”. În felul acesta, PNL-ul a renunţat la doctrina şi programul lui în favoarea unui „mariaj contra naturii”, în care se aplică formula „tradiţională” că „dacă nu curge, (cel puţin) pică”. „Frankfurter Allgemeine Zeitung” a definit PSD-ul drept un „etern partid al co­rupţilor”. Definiţia se bazează pe observarea evoluţiei lui, în cele peste trei decenii de la răs­tur­narea comu­nismului. PSD-ul a făcut totul pen­tru a proteja interesele clientelei sale (clasa oligarhică, năs­cută din „privatizarea” averii sta­tului român), susţinând concomitent – prin apa­ren­te „măsuri so­cial-democrate” – iluzia că este „în slujba ce­lor mulţi”. Cu toate greşelile şi de­rapajele sale, PNL-ul (împreună, uneori, cu de­functul PNȚCD) a încercat să susţină o „clasă de mijloc”, a întreprinzătorilor particulari, a antre­prenorilor, interesaţi de accesul produselor lor la piaţa liberă. Clasa de mijloc este susţinătoarea unui „stat protector”, predictibil şi eficient în acţiunile sale. Pentru PSD şi clientela sa, statul este „un stat-binevoitor” ale cărui resurse (ali­men­tate din impozitele şi taxele tuturor) trebuie exploatate (parazitate) de deţinătorii puterii şi clienţii lor. PSD-ul s-a „eternizat” la putere, „adecvând” legislaţia statului cu scopul clar al conservării be­neficiilor câştigate de „elita” pe care o repre­zintă, deşi – propagandistic – se de­clară „partidul celor mulţi”. Aşa-numitele sale politici sociale au dus România în pragul co­lapsului, cum se vede acum, în momentul în care criza, potenţată de pandemie, a generat efecte socio-economice greu de stăpânit. Când a decla­rat că statul roman este „un stat eşuat”, preşe­dintele Iohannis a ra­dio­grafiat exact evoluţia acestuia, sub direcţia dată de PSD. Cu toate astea, a „binecuvântat” de la Cotroceni intrarea aces­tuia la putere alături de PNL. Finalul e trist pentru partidul lui Cîțu. „Echi­­pa” sa a cedat mi­nisterele „de forţă” (bă­noase) PSD-ului, într-un gu­vern pe care, formal, prin generalul Nicolae Ciucă, îl mai conduce. În realitate, fostul (de acum) partid al liberalilor a devenit o anexă mi­noră a PSD-ului.

Cu „noua guvernare”, România îşi prelun­geş­te agonic băltirea în coada Europei, fiind obligată – la viitoarele alegeri – să o ia (iarăşi) de la capăt, prin eforturile unei opoziţii politice radicalizate şi, pe moment, veritabile. „Bles­te­mul meşterului Manole”, cel al unei construcţii ni­ciodată termi­nate, încă funcţionează.