Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

„Am parodontită purulentă cronică evolutivă” (Răspuns pentru RUXANDRA – Constanța, F. AS nr. 1296)

Foto: Shutterstock

1. Am avut și eu infecție la o măsea; se făcea o pungă cu puroi la rădăcină, în gingie, și trebuia mereu să dau puroiul afară prin apăsare la baza gingiei, altfel mă durea rău. Doctorul stomatolog mi-a aplicat de câteva ori, prin tamponare, o soluție care mi-a rănit limba, dar fără rezultat satisfăcător. Mi-a spus că nu poate să facă altceva. M-am tot gândit ce să mai fac și într-o zi m-am gândit să în­cerc cu argilă. Am luat argila și am pus cataplas­me în fiecare seară, la culcare, pe locul de unde ieșea puroi. Am repetat operațiunea 3-4 săptămâni și am scăpat de suferință. De atunci au trecut 6 ani și nu mai am probleme. Dumnezeu să vă ajute!

LUMINIȚA – Galați

2. Paradontita purulentă are un tratament foarte simplu și sigur.

* 30 de picături de tinctură de propolis 30% (de la Apicola, deoarece alte tincturi similare nu au această concentrație) se pun pe o bucățică de pâine și se consumă după fiecare masă principală (deci de 3-4 ori pe zi), ultima dată chiar înainte de cul­care, fără a mai pune ceva în gură. Miezul de pâine cu propolis (cât mai puțină pâine) se mestecă bine și se înghite.

* Polen de albine cu miere 1/1 – se zdrobesc sau se macină grăuncioarele de polen, se amestecă cu miere polifloră, apoi se mestecă bine și se în­ghite (o linguriță dimineața și una seara). Sănătate!

LIVIU G. – Alba-Iulia

„La numai patru ani, fetița mea se masturbează” (Răspuns pentru R. T., F. AS nr. 1309)

1. Fetița dvs. nu se mastur­bează, așa cum cre­deți. Aceeași problemă am avut-o și eu cu fetița mea cea mică, în urmă cu mai mulți ani. Am mers la me­dic și mi-a re­co­man­dat să-i fac un exa­men co­pro­parazitologic. După mul­te ana­lize, am depistat că avea oxiuri. Am mers la me­dic cu rezultatul și mi-a dat un tratament adec­vat vâr­stei și greutății copilului. Medi­ca­mentul se nu­mește Ver­­mox și este unguresc. Acest medic mi-a ex­pli­cat și fe­nomenul: oxiurii stau ghem în anus și pot eva­da de aco­lo, ajungând la organele genitale ale fe­ti­ței, pro­vo­când acele mișcări ale picio­rușelor. De aceea, vă sfă­tu­iesc să-i fa­ceți fetiței dvs. analiza co­pro­pa­ra­zi­to­lo­­gică și ast­fel o să scăpați de coșmar. Dacă la primul re­zultat nu apare nimic, repetați analiza de mai multe ori. Ui­tați-vă și în olița copilului, da­că nu apar în fe­cale viermi­șori. Vă doresc sănătate!

MAGDA T.

2. M-am confruntat și eu cu ace­eași problemă, acum 20 de ani. Fiica mea, în jurul vârstei de 3 ani, avea ace­leași mani­fes­tări ca și nepoțica dvs. (se mas­turba prin fre­carea picio­rușelor, până când ador­mea). Eram și eu dis­perată. Medicul psi­hiatru mi-a spus să nu-mi fac probleme, că „din așa ceva nu se moare”, dar un alt medic pe­diatru (Bu­nul Dumnezeu să-i dea sănă­tate), pe care l-am con­sultat câteva luni mai târziu, mi-a spus că nu poate fi decât o iritație lo­ca­lă și că recomandă o igienă perfectă, prin spălarea în fie­care zi cu ceai de mușe­țel. După o săptămână de spă­lă­turi, nu s-a mai în­tâmplat acest fenomen. Succes!

S. L. – București

„Sufăr de inflamație cronică la nivelul tălpilor” (Răspuns pentru MARIA F., F. AS nr. 1327)

Dacă vi se umflă tălpile, înseamnă că organis­mul dorește să elimine niște toxine care nu pot fi eliminate pe cale naturală (urină, transpirație, fecale). Trebuie să ajutați corpul tratându-l intern și extern, dar mai ales să găsiți cauzele care au dus la îmbolnăvire, pentru ca boala să nu recidiveze. Încercați să faceți timp de două săptămâni urmă­toarea schemă de tratament naturist:

* La o oră după cină, faceți o baie la tălpi (până la glezne) cu apă și sare grunjoasă (sau sare ma­rină). Folosiți o lingură de sare la un litru de apă fier­binte (cât suportați). Durata: 15 minute (până se răcește apa).

* După 30 de minute, aplicați pe tălpi o cata­plas­mă din 4-5 cepe mari, date pe răzătoare, ames­tecate cu 10-15 foi de varză zdrobite bine (fără nervuri). Vă bandajați bine tălpile, apoi vă puneți pe picioare șosete de lână. La început, țineți cata­plasma timp de o oră, după care măriți durata până la trei ore zilnic, timp de două săptămâni.

* În paralel cu tratamentul tălpilor, dar la ore diferite, tot timp de două săptămâni, aplicați același amestec (ceapă și multă varză – aici se poate lăsa foaia nezdrobită) pe zona rinichilor. Durata: de la o oră până la o noapte întreagă. Aten­ție! Pentru ban­daj folosiți materiale din bumbac peste care pu­neți un prosop gros și un șal de lână! Este periculos să simțiți „rece” în zona rinichilor sau la picioare în timpul tratamentului. Ceapa aplicată pe tălpi poate scădea tensiunea arterială – micșorați canti­tatea în acest caz. Veți urina mai mult ca de obicei; de aceea, beți 2-3 litri de apă zilnic, în funcție de nece­sitatea organismului. Ur­mă­riți cantitatea de urină, culoarea, sedimentul în 24 de ore, chiar gus­tul. Dacă urina este sărată, foar­te acră sau urât mi­rosi­toare, înseamnă că se elimină toxinele. Notați tot ce observați și ce simțiți; în acest fel, participați la propria dvs. vindecare.

* După cele două săptămâni, chiar dacă vă sim­țiți mai bine, aplicați pe tălpi cataplasme cu argilă (folosiți suport textil din bumbac), în strat de până la 1 cm. Durata: 1-2 ore, în funcție de cum o supor­tați. Argila nu trebuie încălzită, iar pentru prepa­ra­rea cataplasmei se folosesc vase de porțelan și lin­gură de lemn. Suportul textil pentru orice fel de cataplasmă trebuie fiert pentru următorul tratament.

* Trebuie să vă verificați ali­mentația, modul cum combinați alimentele și le repartizați la fie­care masă, cât de mult timp mes­tecați alimentele, starea dvs. psi­hică. Analizați stresul care a dus la boală, frica lăuntrică.

* Beți zilnic un ceai din rădă­cină de nalbă-mare (mace­rat la rece timp de 8 ore), o lin­guriță la 250 ml apă. Ceaiul de salvie recomandat de Breuss are un spectru larg de acțiune. Folo­siți două lingurițe de plantă la 250 ml apă. Se fierbe timp de un minut, se lasă apoi la infuzat încă un minut. Se bea rece, la tem­peratura camerei, pe sto­ma­cul gol, și nu se mănâncă nimic timp de 30 de minute. Evitați conser­vele și tot ceea ce conține aditivi alimentari. Rugați-vă pen­tru sănătatea dvs., a fa­miliei și a celor bol­navi. Dăruind, veți dobândi! Multă sănătate!

MIHAELA – București

„Sufăr de o acnee oribilă” (Răspuns pentru A. C. – Brașov, F. AS nr. 1487)

Mă tratez de acnee de mult timp și în prezent am reușit să o stopez cu Doxicilină, argilă te­ra­peutică și ceai de coada-șo­ri­ce­lu­lui. Masca de ar­gilă este sal­va­toa­re, dar nu neglijați tra­­tamentul intern! In­­fecția poa­te fi mai profundă, în sân­ge, de exem­plu. Ar­­gila terapeutică o pu­­teți procura de la d-l Mircea Bocan din Alba-Iulia (tel. 0788/23.38.73). Evi­tați pe cât posibil bă­u­tu­rile al­coo­li­ce! Succes!

ANDREEA – București

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian