– Ce ritualuri aveți la trecerea dintre ani? –
Eliza Soare, 75 de ani, pensionară
„Trebuie să stai treaz, să stai de veghe’’
„Îmi aduc aminte ca prin vis: fratele meu mergea cu plugușorul. Era cel mai voinic din grupul lui, dădea cu biciul ca nimeni altul și, când începea să zică «Aho, aho, copii și frați», te furnica pe șira spinării! Era copil, nu cred că știa el prea mult esența tradiției, dar cu siguranță o simțea! Ăsta era felul lui de a aduce binele în curțile unde colinda. Eu, fată fiind, trebuia să merg cu sorcova, dar îți spun sincer, nu-mi plăcea, eram timidă, mă fâstâceam. Și mama era așa de blajină și bună, mă lăsa în bobii mei… Aș da orice să fiu din nou acolo, pe ulița noastră, să mă mândresc de ce grozăvie de frate am! Dar uite că nu se mai poate, drăguța mea… Așa că da, acum, de Anul Nou, am o tradiție de om bătrân! Pentru că respect etimologia cuvântului revelion, care, știi?, vine din franțuzescul réveiller, și înseamnă de veghe. Așa că asta fac: stau de veghe. Îmi aprind câte o lumânare la fiecare fereastră, chiar și la gemulețul de la baie. Am niște lumânări bune, tip bloc, aduse de fiică-mea din Danemarca, din ceară naturală. Le las să pâlpâie până a doua zi și nu-mi fac griji că ar lua foc. Îmi fac și o cafea pe la 9 seara, o cafea turcească. Asta, ca să rămân trează. Pentru că nu e bine să dormi de Anul Nou, asta știu de la mama. Trebuie să stai treaz, să stai de veghe, în felul ăsta îngropi anul vechi și-l primești pe cel nou. Și reușesc să rămân trează până la răsărit. Știi ce bine e?! Și mai am un obicei care îmi aduce liniște, an de an, în noaptea de revelion: mă apuc să recitesc cărți ce mi-au marcat tinerețea. Uite, anul ăsta o să recitesc La vie en fleur, de Anatole France. Și, recunosc, mai am un ritual de început de an: devorez o cutie întreagă de trufe de ciocolată, hihihi…”.
Georgiana Rotaru, 34 de ani, operator date
„Port ceva roșu”
„Pe bunica mea trebuie să o întrebi cum se ademenește binele la început de an, nu pe mine. Eu m-am prostit la oraș, cred. Urbanul ăsta de zi cu zi m-a îndepărtat mult de tradiții. Ce să zic, m-a îndepărtat chiar și de mine însămi. Dar asta e altă poveste, pentru altă dată. Eu nu fac decât să port ceva roșu în noaptea dintre ani. Iar soțul meu crede în prea puternicul dop de șampanie. Dacă dopul iese ușor, va fi un an bun, dacă dopul nu iese ușor, Doamne, ai milă de noi, haha! Dar cu bunica mea e altă poveste. Draga de ea, an de an, în seara de Revelion, face două plăcinte cu brânză dulce și stafide. Și îți spun cu mâna pe inimă, cu siguranță aburul ăla de plăcinte fierbinți, abia scoase din cuptor, ademenește cu vârf și îndesat binele. Ai spune că e ceva banal, că la țară se tot coc plăcinte, dar nu, bunica le face doar de Anul Nou! Are legătură cu sporul casei, mi-a zis. Și îmi amintesc din copilărie, cum frământa aluatul și-l descânta și îi cânta. Erau singurele dăți când o auzeam pe bunica Maria cântând. Rămâneam vrăjită. Dar hai să-ți mai spun ceva, apropo de întrebarea ta. Îmi amintesc că într-un an, tot la țară eram, cred că aveam vreo 9 ani, și o fată mai mare din sat mi-a zis că în noaptea dintre ani poți să-ți visezi ursitul. Mi-a explicat ritualul: un fir de busuioc, o rămurică de măr și un ban. Toate într-un vas cu apă, lângă pat. Zis și făcut. Le-am pus acolo, am adormit și l-am visat. Serios! Un bărbat înalt, cu ochi verzi. Hai să-ți arăt o poză cu soțul meu, să te convingi”.
Alexandru Comșa, 45 de ani, asistent laborant
„Eu fac zgomot. Mult zgomot!”
„O să vă spun sincer, dar nu săriți să mă judecați… În noaptea de Anul Nou, eu fac zgomot. Mult zgomot. Artificii, petarde, chiuit… Să vă spun și de unde mi se trage. Vedeți dumneavoastră, până acum câțiva ani, dacă vedeam vreun vecin că aruncă petarde, eram în stare să chem poliția! Nu le suportam! Dar apoi s-a întâmplat să ajung într-un sat uitat de lume, undeva prin Moldova. Și-acolo, un uncheș, din vorbă în vorbă, mi-a zis că răului îi e frică de ceva: de zgomot și de lumină. Zgomotul și lumina alungă duhurile rele! Înțelegeți?! M-au atins profund vorbele uncheșului! Și am făcut imediat conexiunea cu Revelionul nostru de orășeni. Mă refer la tradiția asta cu artificiile, cu petardele… Cred că jumătate din cei care simt nevoia să bubuie petarde de Anul Nou habar n-au de ce o fac, habar n-au că în spatele gestului lor se află un ritual. Dar asta nici nu contează atât de mult, că ei nu sunt conștienți… Contează efectul. Pentru mine, gălăgia aia pe care o fac la miezul nopții, e și un fel de exorcizare: alung duhurile rele! Când aprind artificii, nu știu, parcă mă eliberez! Copiilor le-am luat clopoței, de exemplu. Să zdrăngăne și ei. Și i-am învățat cum clinchetul clopoțeilor aduce numai și numai lucruri bune. Deci, familia Comșa face gălăgie mare de Anul Nou și o face cu bucurie. E cum zice fetița mea, Clara: tati, facem magie!”.
Ilinca Gheorghiu, 22 de ani, studentă
„E simplu: prin dans ademenesc binele”
„Lucrul pe care pun accent cel mai mult în noaptea de Anul Nou e starea mea de spirit. Cum mă simt în momentul în care se schimbă anii… Încerc să fac abstracție de tot ce a fost rău, îmi ignor grijile și încerc să mă bucur. Și reușesc! Am o bucurie de copil de Anul Nou. Bucuria asta mă ia pe sus! Și, da, am o rețetă de ademenit binele. Sună așa: se mănâncă ceva dulce, se bea un pahar de vin roșu, neapărat sec, se aruncă tocurile, se dă muzica un pic mai tare, se înalță picioarele pe vârfuri și se dansează. Dar se dansează, cum să-ți spun…, ca și cum nimeni nu se uită la tine. Ca și cum ești liber, cel mai liber, ca și cum ești cel mai tare dansator! Și dansezi mult, râzând, până simți că nu mai ai suflu! E o taină în dans, o detașare, nu știu cum să-ți spun… Probabil e ca și cum ai zbura, ca și cum ai levita… Deci, oriunde aș fi, în orice fel de context, eu asta fac de Anul Nou: dansez! Uite, îmi amintesc un an, eram cu părinții mei, eram cam supărați, bunicul era în spital, avea ceva destul de grav. Eh, și a fost un revelion trist, fără muzică, doar cu un televizor uitat în fundal. Cu toate astea, știi ce am făcut la miezul nopții? Mi-am pus muzică la căști, am ieșit afară în ger și, ușor-ușor, m-am lăsat în voia ritmului și am dansat singură, într-o curte întunecoasă, până s-a dus tot frigul și toată tristețea și am simțit doar eliberare! Și mai e ceva, dansul din noaptea de Anul Nou, cred eu, e altfel… Simt eu că, așa, la modul cosmic, are altă încărcătură… Probabil chiar se întâmplă ceva în noaptea aia, nu știu… Se deschid cerurile, se întâmplă vreo chestie dincolo de noi, dar chiar e altfel! Eu când dansez am, așa, un sentiment de început de lume, parcă e ceva tribal, dacă vrei, ca și cum dansul e o incantație. Și îmi pun dorințe, să știi, cum să nu?! Dansez ce dansez, râd, mă umplu de starea aia și apoi cad lată pe canapea, închid ochii și îmi doresc ceva. Și, da, acel ceva se împlinește. Ca să fiu sinceră, au rămas două dorințe neîmplinite, dar, heei, sunt tânără, e timp, am răbdare. Da, e simplu: prin dans ademenesc binele. Și sper să fiu mereu așa, oricum mi-ar lua-o viața pe dinainte, să nu uit să dansez. În special de Anul Nou”.
Mihail Bănică, 61 de ani, învățător
„Aici e taina: în iubire și împăcare’’
„Domniță dragă, eu întâmpin Anul Nou la biserică. De fapt, el mă întâmpină pe mine. Se întâmplă așa de 10 ani. Pentru că acum 10 ani, pe 31 decembrie, m-am trezit brusc singur. Nu intru în detalii… Și am simțit că trebuie să fac ceva, ca să nu mor de inimă rea. Așa că în seara aia, ultima din an, m-am bărbierit, m-am îmbrăcat frumos și m-am dus la biserică. Și, cum să vă spun, de atunci n-am mai fost singur nicio clipă! S-a întâmplat atunci ceva în mine, ceva ce m-a schimbat profund. A fost ca un medicament, ca un balsam. După slujba aceea de la miezul nopții, eu am devenit alt om, și tristețea pe care o simțeam mi-a devenit liniște. Atât de simplu, da… Ca un puf… Părintele Andrei, duhovnicul meu, zice că am fost atins de aripa Duhului Sfânt… Cine sunt eu să-l contrazic? Și să vă mai spun ceva: oamenii pe care i-am întâlnit acum 10 ani în biserică îmi sunt și acum prieteni, iar bisericuța aceea a devenit pentru mine un fel de casă părintească. Așadar: cum să ademenești binele la început de an?! La fel cum trebuie să-l ademenești tot anul: având inima ușoară, bună, smerită! Iubind oamenii atragi binele! Eu, la biserică, am învățat asta după ce, la finalul slujbei, părintele ne-a rugat să ne îmbrățișăm între noi. Străin cu străin, dar frate cu frate. Aici e taina: în iubire și împăcare! Le recomand tuturor: fraților, măcar o dată în viață, mergeți de revelion la biserică, la slujbă! O să vedeți ce bine o să vă fie apoi, o să vă simțiți sufletul atât de ușor, ca atunci când erați prunci… Și vă garantez că viața o să fie mai bună cu voi după ce vă apropiați de Dumnezeu!”
Anchetă realizată de ANDRA OCNARU
