Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

SOS – Cazuri de extremă urgență

„Un accident de mașină ne-a făcut praf viața”

Foto: Shutterstock

Stimată doamnă Sânziana Pop,

Citesc de foarte mult timp revista „Formula AS” și apreciez faptul că păstrați o linie de se­rio­zitate și sinceritate. Apreciez în mod deosebit reportajele superbe despre locuri minunate și oameni deosebiți. Vă felicit pe dvs și redacția, pentru tot ce realizați. Am vrut de multe ori să ape­lez la ajutorul dvs., dar m-am jenat, și ne­no­rocirea prin care am trecut îmi trezește amintiri cumplite. Nu vreau să intru în amă­nunte, vă descriu doar consecințele acciden­tului prin care am trecut. În timp ce mă deplasam pe au­tostrada Pitești-București, împreună cu fami­lia mea, soțul meu conducea, în dreapta lui stă­tea tatăl meu, în spate, eu, cu mama și cei doi copii. Cel mic, de un an și jumătate, la mine în brațe, iar cel mare, de 3 ani, la mama. Mașina a fost an­gre­nată într-un accident, fără nici o vină. Am fost loviți și ne-am rostogolit pe carosabil. Toți am fost accidentați grav, internați în comă. Co­pilul din brațele mele a decedat pe loc, pă­rinții mei au decedat, mai târziu, în spital, soțul meu a rămas infirm pe viață în cărucior, iar eu am rămas cu infirmitate, având un picior mai scurt cu 2 cm. În urma șocului, fiul meu cel mare nu a mers și nu a vorbit mult timp. Am făcut tot ce se poate să-l salvez. Dumnezeu a ținut cu el. A ter­­minat teologia și este profesor la un liceu. Eu am rămas singură, cu o viață distrusă pe veci. O duc greu. M-au năpădit o mulțime de boli, cu care nu pot să lupt din pensia mea, iar viața e tot mai scumpă. Fiul meu are familie grea.

Știu că ați ajutat foarte mulți oameni nevoiași prin fundația dvs. Dacă mă puteți ajuta și pe mi­ne, vă rămân profund recunoscătoare.

Cu drag,

DUMITRU ELVIRA – Str. Tudor Vladimirescu nr. 11, Bl. 1B, sc. B, ap. 15, Hațeg, jud. Hunedoara

„În urma unui tratament cu antibiotice mi-am pierdut auzul și sunt o povară pentru familie”

Doamnă directoare,

Subsemnatul Croitoru N. Ion, domiciliat în București, în vârstă de 75 ani, vă informez că datorită bolilor cronice pe care le am și datorită pierderii auzului în totalitate, în urma unui tra­tament cu antibiotice, nu mai pot comunica cu cei din jur decât cu ajutorul pixului și car­ne­țelului, deoarece nu cunosc semnele gestico-mimicale. După aproape 40 de ani de suferință, am devenit o povară pentru familie și am plecat la țară, unde locuiesc singur. Singura mea șansă de a mă descurca este să-mi cumpăr o tabletă tip Android, pentru a comunica. Precizez că până în prezent, am avut o tabletă Android veche de 15 ani, însă s-a defectat și nu mai poate fi repa­rată. Am nevoie și de medica­mente foarte scum­pe și greu de procurat, de îmbrăcăminte și ceva alimente. Vă informez că am intentat proces ca parte vătămată prin pier­derea auzului ca urmare a unui tratament greșit, dar durează foarte mult, fiind nevoit să plătesc și avocatul și taxe. Precizez că sunt un cititor fidel al revistei „Formula AS”, având abo­­­nament de peste 20 de ani. Acestea fiind zise, sper că voi fi ajutat prin intermediul Fun­dației dvs., precum și de onorații dvs. cititori. Dum­nezeu să vă binecuvânteze, „Formula AS”! Cu stimă și considerație,

CROITORU ION – str. Garoafei nr. 4, bl. 6, Sc. A, et. 4, ap. 9, sector 5, București

„Trăiesc cu o canulă în gât și pensie de 375 lei”

Bună ziua!

Sunt Digă Mihaela Lăcrămioara, cu para­lizie bilaterală și cu o canulă fixată în gât. M-ați ajutat acum 3 ani și vă rog din suflet să mă ajutați din nou. Am 48 de ani, sunt singură și îmi este foarte greu. Pensia mea de 375 lei nu îmi ajun­ge pentru pansamente, hrană și lemne. Nu am curent electric. Anexez cuponul și diag­nos­ticele, ca să vă dați seama de situația mea reală.

Dumnezeu să vă dea sănătate și putere de muncă, să vă răsplătească pentru binele pe care-l faceți celor bolnavi, bătrâni și săraci. Vă mulțu­mesc mult! Cu stimă,

DIGĂ MIHAELA LĂCRĂMIOARA – sat Hodivoaia, Șos. Alexandriei nr. 55, com. Putineiu, jud. Giurgiu, tel. 0735/85.66.98

„Marea urgență sunt medicamentele pentru plămâni”

Dragă redacție,

Mă numesc David Alexandru și locuiesc în satul Beciu, jud. Teleorman. Am tot amânat să vă scriu și să vă cer ajutorul, fiind foarte bolnav, dar n-am găsit altă ieșire din situația în care mă aflu. Am 72 de ani și o pensie de 1376 lei. În urmă cu doi ani, soția mea a murit de o boală incurabilă. Am rămas singur. Pe lângă boala de inimă pe care o aveam, mi s-au îmbolnăvit și plămânii. Am răcit și credeam că e ceva trecător, dar am ajuns în sta­re gravă la Spitalul Militar Central din Bucu­rești, cu lichid la plămâni, și alte complicații. Am ieșit din spital ameliorat, dar trebuie să merg la control și mă simt foarte slăbit. Poate dintre ci­titorii revistei, oameni cu milă în suflet și cre­dință în Dumnezeu, să mă ajute și pe mine ci­neva. Marea urgență sunt medicamentele și lem­nele, care s-au scumpit foarte mult. Mulțu­mesc pentru înțelegere. Bunul Dumnezeu să vă dea sănătate și multe bucurii! Cu respect,

DAVID ALEXANDRU – com. Beciu, sat Beciu, jud. Teleorman, cod 147376

(Atașez acte medicale, cupon pensie, act de venit de la primăria Beciu, actul de deces al so­ției)

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian