Formula AS în Gorj: Coloana infinită a gunoaielor

S-a întâmplat de mai mult de o sută de ori ca, în toiul nopții, să-și ia copiii și să ple­ce de-acasă pentru a scăpa de mirosul in­fernal ce se înstăpânise peste oraș. O duhoare care învăluie, fără respect pentru ceea ce reprezintă, Masa Tă­cerii, Poar­ta Săru­tului, Co­loana infinită a lui Brân­cuși, parcul și centrul orașului Târ­gu-Jiu. Un fla­gel ce in­vadează tot mai adânc, sate și orașe din Ro­mânia, re­zultat al unor afa­ceri mur­dare, care, cu spri­jinul auto­rităților locale co­rupte, otră­vesc comuni­tăți în­tregi. Iar când unul dintre oameni se ri­dică și luptă, este dat în ju­decată chiar de poluator, purtat cu vorba și descurajat de insti­tu­țiile statului. Însă lupta și exem­plul lor sunt esențiale.

Zeamă toxică, cu acid sulfuric

„L-am văzut într-o dimineață pe băiatul meu, un adolescent bine făcut, de 1,98 m, cum pleacă la școală galben la față, după o noap­te otrăvită de ema­nații de hidrogen sulfurat. Abia închi­sese ochii. Du­pă două ore, m-a sunat diriginta să merg să îl iau. Nu se simțea bine, respira greu. Uneori, și mie și so­țului meu, ni se inflamează zone ale gâtului, ne simțim amețiți, epui­zați”. În 2008, Mădălina Șara­patin s-a mu­tat cu familia în casa ridicată în curtea bunicilor ei, aco­lo unde co­pilărise, într-un cartier mărginaș al orașului Târgu-Jiu, numit Slobo­zia. Coșmarul a în­ceput opt ani mai târziu, când a simțit pentru pri­ma oară un miros putred și înțe­pător, și a încercat să afle de unde vine. La 2 kilometri depăr­tare, se cons­truise un depozit de deșeuri ce pornise, ca atâtea altele, cu o ile­galitate: se afla prea aproa­pe de ca­sele din jur. „Atunci nu aveam nicio idee ce înseamnă acest miros. Acum știu. Au depo­zitat gunoiul fără să-l trateze, cum scrie în nor­mele tehnice, și nici nu l-au acoperit periodic cu pământ, iar Agenția pentru Protecția Me­diului a închis ochii. Sta­țiile de epurare ce tra­tea­ză levigatul, acea zeamă toxică ce se scurge din deșeuri, folosesc acid sulfuric. În anul 2020, au folosit 320 de tone de acid sulfuric, față de 100 de tone, cât aveau voie, conform autorizației. Vă dați seama ce înseamnă asta?”. Mădălina Șarapatin a so­licitat sprijinul Poliției Locale pentru prima oară în 2018. I s-au dat asi­gurări că se va rezolva situa­ția. După câteva luni, când a înțeles că instituția nu a mișcat un deget, a mers în audiență la prima­rul din Târgu-Jiu, Marcel Roma­nescu. O experiență de ca­re-și amintește cu inima strân­­să. „Eu credeam că audiență înseamnă să-i spui primarului în față ce pro­blemă ai, și el să în­cerce să rezolve pro­blema comu­nității. M-am înșelat amar­nic. În birou se aflau mai multe persoa­ne din antu­rajul pri­marului, între care un secretar care, de fiecare dată când încer­cam să ex­plic problema, începea să țipe la mine. A fost im­posibil să port o dis­cuție normală. La fel de deza­măgită am fost și de Gar­da de Mediu. În naivitatea mea, credeam că autorită­țile sunt făcute să rezolve lu­crurile. Dar în loc să fie de partea noastră, a ce­tățenilor, ele au acționat împotrivă. În iunie 2020, a avut loc o poluare masivă a Iazului, un pârâu de lângă depozit, în care au vărsat permeat, o apă în care se tratează levigatul cu acid sulfuric. Nu a mai rămas nicio vietate, nicio broască în acel pârâu, oamenii își irigau serele cu el, acum e mort. Apele Române au dat doar amendă, deși inițial spuseseră că s-a întocmit dosar penal. În vara lui 2020, a fost ceva cumplit. Un jurnalist local, Nar­cis Daju, a făcut o filmare cu drona, în care se vede cum pe câmp, dincolo de depozit, se strân­sese un lac otrăvitor de levigat. A doua zi de di­mineață, la ora 7, era să cad în casă, atât de pu­ternic era mirosul, toată ziua am fost roșie la față, cu stare febrilă. Mă intoxi­casem de la aer. După ce imaginile au fost date la TV, am mers la fața locului, cu câțiva localnici revoltați. Făptașii (de­pozitul Polaris) încercau să acopere cu buldoze­rele dovezile. S-a înregistrat la Parchet un dosar de cercetare penală, dar nu s-a făcut nimic până acum”. Această lipsă de tragere la răspundere, amânările pedepselor unor infrac­țiuni grave de mediu îi încurajează pe marii po­lua­tori, ce știu că au spatele asigurat și își permit să creeze noi dezastre. Dar la Târgu-Jiu a fost inițial altfel. Protestele cetățenilor și dovezile strânse de Aso­ciația „Slo­bozia vrea aer curat!”, fondată de Mădălina Șara­patin, au închegat co­munitatea și au avut impact. Activitatea depo­zitului de deșeuri a fost suspen­dată în martie 2021, însă bucuria nu avea să du­reze. Peste doar câteva luni, poluatorul și-a reluat activitatea la cote maxime.

În bejenie, la rude și prieteni

Și s-a mai întâmplat ceva de-a dreptul uluitor! Mădălina Șarapatin a fost dată în judecată de poluator, pe mo­tiv că-i afectează imaginea. Po­luator care își permite să trimită cu camionul firmei deșeuri chiar în cartier, unor localnici dispuși să le incinereze pe furiș. „De la un timp, am observat că mirosul s-a schim­bat, a devenit înțepător, te ia ame­țeala instant, în timp ce aparatul nos­tru ce măsoară nivelul de hi­drogen sulfurat nu mai prezintă depă­șiri, după ce în trecut indicase depășiri de zeci de ori ale nivelului maxim admis. Am aflat ce se în­tâmplase: cei de la Polaris au schim­bat metoda, au început să tra­teze deșeurile folosind acid clorhi­dric. Am ajuns să verificăm seara care sunt culoarele prin care bate vântul și, de multe ori, când simțim că vine mirosul, plecăm de acasă, dormim la rude, la prieteni. Noi stăm la 2 kilometri distanță de de­pozit, vă dați seama cum trăiesc cei ce au casele la câteva zeci de metri de el? Pur și simplu, sunt condamnați la moarte. Nu pot să înțeleg atitudinea autorităților locale. Ajunge și la ei mirosul și totuși, în afara prece­den­ților doi prefecți, care au stat puțin în funcție, toți au fost de partea polua­torului. Asta, în condițiile în care senzorii am­plasați în curtea Colegiului Na­țional „Tudor Vladi­mirescu” sunt mai mereu roșii. Nu au și ei copii care merg la grădiniță, la școală, care se joacă afară, nici măcar la copiii lor nu se gândesc?”

La „Masa tăcerii”, cu masca pe față

Mădălina Șarapatin a fost 13 ani profesoară, acum lucrează ca expert contabil. A înființat aso­ciația „Slobozia vrea aer curat” când a simțit că nu se mai poate, că trebuie să facă și altceva în afara se­sizărilor și participării la proteste, iar asta îi consumă mult timp și ener­gie. Plus bani, pentru a se apăra în ins­tanță și a ataca în nu­mele asocia­ției. „Noi atacăm «Po­la­ris», instituția primarului și Agen­ția pentru Protecția Me­diului, pen­tru autorizația de mediu dată. La ultimul termen, Primăria a venit cu un teanc gros de acte, dar ce să vezi: tocmai cele două hârtii ce fă­ceau subiectul plângerii noastre lip­seau de la dosar. Nu le găsiseră! În plus, am avut acum surpriza ca de partea lor să intervină și Consiliul Ju­dețean. Noi contestăm deschi­derea celei de-a treia celule de de­pozitare. Pri­­ma celulă s-a umplut în zece ani, a doua e aproape plină du­pă trei ani, iar acum ur­mează deschi­derea celulei trei, care va fi cât pri­me­le două la un loc. Proiectul e tip piramidă, peste primele trei urmează să apară alte trei, ceea ce ar însemna să fim condamnați la gazare pentru urmă­torii 20-30 de ani. Oricum, răul e deja făcut, dar tre­­buie oprit, măcar în ultimul ceas. Deja, dacă urci din parcul central, acolo unde este Ma­sa Tă­cerii, de pe malul Jiului, se vede depo­zitul. Când vor fi 6 celule, una peste cealaltă, vei admira o nouă atrac­­ție turistică a Gorjului, un uriaș mun­te, o pi­ramidă de gunoaie, și vei vizita com­plexul monu­mental Brâncuși cu masca antipoluare pe față.”

Războiul unui om liniștit

Ion Mădălin Ungureanu, primarul comunei gorjene Bălești, poate fi „mândru”: pe data de 1 ia­nuarie 2022, pe harta senzorilor Airly, cea mai poluată localitate din România era Bălești. „Po­luare extremă!” scria în dreptul ei. Locuitorii din Bălești nu inhalează doar hidrogen sulfurat, adus de vânt de la depozitul „Polaris” din Târgu-Jiu, ci și particule de sticlă pisată de la un oaspete de seamă New NRC Reci­clare, care și-a început afacerea în Băleni prin două hârtii dubioase. Au­to­rizația de la Direcția de Sănătate Publică ce pre­ciza că incinta firmei de reciclare se află la 70 de metri de prima locuință, și schimbarea statutului, prin bunăvoința Primăriei, la „zonă industrială”. Ast­fel, a apărut în plin sat, în­tre casele ridicate cu 50-70 de ani în urmă, lipit de gardul lor, un poluator ce nu respectă normele lega­le. Cum în multe astfel de situații, toată lumea se știe cu toată lumea și nimeni nu vrea să-i supere pe cei „de sus”, localnicii au pre­ferat să tacă și să înghită. Când nu s-a mai putut, au cerut ajutorul unui om pe care-l știau că nu pleacă capul și nu știe de frică: Ilie Holtea, eco­no­mist, un oltean dornic de liniște, ce pă­ră­sise orașul Târgu-Jiu și se muta­se în 2015, cu familia, în Cornești, unul din satele comunei Bălești. Zo­na era verde, li­niștită, cu sere, pe­piniere și terenuri agricole lu­crate de localnici.    Viața tihnită de la țară a luat sfârșit, însă, când pe un teren pe care se aflase cândva un conac boie­resc, au în­ceput să apară, în toiul nop­ții, zeci de camioane ce descăr­cau tot felul de utilaje, de­șeuri și to­că­tură de sticlă pisată. „Eu mi-am lu­at casă aici, ca să trăiesc liniștit. Dar când îți saltă podeaua casei, sari din pat la cinci dimineața și duduie ca­mioa­nele la câțiva metri de capul tău, te ridici și te lupți. Sunt foarte mulți oameni în județele astea sărace din sud, care lu­­crea­ză la stat și cărora le e foarte frică să spună ce-i supără, ca să nu-și piardă locul de muncă. Chiar dacă trăiesc în acel aer otrăvit, se tem să zică ceva. Alții sunt plătiți să tacă, mai nou, sunt plătiți și jurnaliști locali să spu­nă la TV, că totul e bio, cu­­rat, când evidențele a­ra­­tă invers. Eu întot­dea­una, când am avut ceva de spus, am spus adevărul direct în față, n-am ni­ciun stres”. Hotărât și priceput, Ilie Holtea a des­­co­perit nereguli grave în toate adeverințele, actele, avi­zele firmei ce depozita deșeuri și resturi de sticlă reciclată în fosta curte a conacului, vecină cu casa sa. Curtea, plantele, frunzele erau pline de par­ti­cule de sticlă, pe care le găsea și în purifi­ca­torul de aer din casă. Când deschidea fereastra să ae­ri­seas­că,    intra sticlă pisată mărunt, ca un nor de ni­sip. Nu se mai putea trăi, au fost doi ani groaz­nici.    Ajunsese să își ducă de două ori pe săp­­tă­mână co­pilul la medicul ORL, pentru pro­bleme le­gate de gât și de respirație. Problemele au dis­pă­rut după ce Ilie Holtea, prin dovezile strânse timp de doi ani și puse pe masa Gărzii de Mediu, a pre­fec­tului de Gorj și a presei, a oprit activitatea fir­mei po­luatoare din curtea vecină. O victorie de excep­ție, însă lupta avea să continue în centrul comunei.

Susținătorii dezastrului: autoritățile locale și județene

„Poluatorii au fost și sunt foarte bine sprijiniți de tot ce înseamnă autorități județene și locale, care le eliberează documentele necesare. Au auto­ri­zație pentru 12.000 de metri pătrați și au mai cum­­părat 10 hectare, undeva, în spate, pentru a se ex­tinde. Deja ferestrele caselor sunt mur­dare de acea sticlă pisată, se așează pe mașini, peste tot. E o mare problemă, chiar la drumul na­țio­nal, lângă curțile oamenilor, un depozit unde ei aduc sticlă pe care o mărunțesc cu utilaje speciale și o depo­zitează în aer liber. Vorbim de sute de mii de tone.” În 2020, la solicitarea lui Ilie Holtea, prefectul de Gorj a trimis Corpul de control. S-au    găsit o serie de ilegalități în actele firmei, iar acti­vitatea aces­teia părea că se va opri. Noua coaliție de guver­nare, PSD-PNL, a dat totul peste cap și a repus pe șine mașinăria, chiar dacă 1.200 de locuitori ai Bă­leștiului au semnat o petiție pentru oprirea activi­tății. Și în acest caz, poluatorul a dat în judecată pe cel ce a îndrăznit să ridice vocea, Ilie Holtea, dar el știe că are dreptatea de partea sa și că în cele din urmă va răzbi. Participă la șe­dințele Consiliu­lui Local pentru a supraveghea felul în care se petrec lucrurile în comună, și face ceea ce ar trebui să facă toți cei ce doresc o viață mai curată: să ia atitudine. „Ve­dem zilnic cum acești oameni de­pășesc limită după limită, în isteria lor contra să­nătății publice. Toate gropile de gunoi, toate depo­zitele autorizate și susținute ilegal, chiar în mijlo­cul comunităților, fără cea mai mică încercare de pro­tejare a me­diului, ne otrăvesc pe noi toți. Fie­care parc distrus, fiecare depozit de deșeuri adus mai aproape ne duce pe noi mai departe de o co­munitate sănă­toasă. Copiii noștri vor fi cei afectați de betonarea naturii, de praful și de gazele gropilor de gunoi. Nu trebuie să mai asistăm impasibili, ci să spunem răspicat că nu suntem de acord. Au ajuns cu tupeul la cote maxime, ne aduc gunoaiele lângă case, vor să facă profit cu prețul sănătății noastre și tot ei ne dau în judecată. Sunt sus­ți­nuți de primari fără vi­ziune,    fără respect pen­tru oa­meni, cu inte­rese mă­runte, fricoși. Avem drep­tul garantat de Cons­­tituție la sănă­tate. Haideți să-l apă­răm! Trăim într-o co­mu­nitate aflată în pe­ricol, cu râurile pline de levigat și de gunoaie, inspirăm particule de sticlă. Aici suntem, oa­meni buni. Ce facem, con­tinuăm cu aceste ne­norociri, sau lup­tăm?”.