SELECȚIA „FORMULA AS”

* Lorenzo Marone, „Un băiat ca toți ceilalți”, traducere și note de Gabriela Lun­gu, Editura Humanitas Fiction (tel. 0723/68.41.94), 300 p.

Lorenzo Marone (n. 1974) a devenit unul dintre romancierii italieni traduși și bine vânduți, fiindcă „lucrează” cu bune sentimente într-o lume în care acestea sunt acoperite de nămo­lurile acide ale resentimentelor ce rod pe dinăun­tru, făcând oamenii să se considere victime. Otrăviți de gargariseala discursurilor pu­blice, de răcnete și minciuni, nu mai știu să-și exprime dezacorduri bazate pe logică și dau curs unor pulsiuni distructive, coa­gulate colectiv: adevărate bombe emoțio­nale, mai ușor de manipulat politic decât de dezamorsat. Deși, în opinia mea, Lo­renzo Marone nu joacă în Liga I a ficțiunii ro­ma­nești de azi, cărțile lui sunt o lectură bine­făcătoare prin preponderența tandreții asupra brutalității, a frumuseții asupra sordidului, a delicateții asupra grosolăniei. Lumea chiar are azi nevoie de așa ceva. Romanul pe care vi-l recomand mizează pe două surse de succes global verificat. Una e orașul Napoli – o lume de­venită simbol al discrepanțelor sociale, al cri­minalității organizate și al sacrificării pentru ade­văr și justiție – cadru al mai multor best­sellers (vă amintesc doar „fenomenul” Elena Ferran­te, deși v-am propus aici mai mulți romancieri na­politani remarcabili). A do­ua e nevoia infantilă de supereroi, hrănită cu benzi desenate și filme cu Bat­man și Spiderman (de fapt, mai toate poveștile copilu­lui universal au câte un supererou care învinge pâ­nă la urmă Răul și face drep­tate). Protagonistul lui Marone, Mimi, cel care povestește la persoana I, era în 1985, când se petrece acțiunea, un preadolescent stângaci, cu ochelari, care locuia în cartierul napolitan Vomero. Pasionat de cunoștințe științifice și de literatură, dar și de benzi desenate cu supereroi, băiatul de 12 ani visează să dobândească puteri miraculoase sau măcar să întâlnească în viața reală asemenea justițiari, pe care să și-i ia ca men­tori. Tatăl lui Mimi e portarul unui bloc în care locuiesc oameni înstăriți și, datorită slujbei, are la parter două cămăruțe în care se înghesuie trei generații: bunicii, părinții și cei doi copii, Mimi și sora lui mai mare, rebela Beatrice. Micul ochelarist avid de învățătură și apreciat de profesori, spre mândria părinților, își petrece timpul liber mai mult pe străzile din cartier, în­cercând să se facă acceptat de băieții preocupați exclusiv de fotbal și jocuri pe calculator, der­bedei șmecheri sau odrasle răsfățate și arogante. Băiețașului încă inocent, care înregistrează tot ce se petrece în cartier, dar și discuțiile adulților din preajmă, dorind să le vâre în tiparul poveș­tilor cu supereroi, i se pare că a găsit un ase­me­nea om în persoana unui locatar din bloc, un tâ­năr jurnalist, Giancarlo Siani. Acesta are curajul să dezvăluie în presă adevăruri despre orga­ni­zația mafiotă La Camorra, căreia îi știu de frică toți napolitanii, dar preferă să tacă. Curajosul ziarist – personaj real, căruia îi e și dedicat ro­manul – va fi ucis de mafioți în toamna lui 1985, dramă ce pune capăt copilăriei lui Mimi. În uni­versul ficțional al lui Marone, în care fapte și personaje reale se completează cu o imaginație și sensi­bilitate speciale, un loc aparte îl ocupă scrisul ca superputere. Lecția predată de Gian­carlo i-a hotărât soarta micului vecin, ajuns la ma­turitate prozator: „lectura și scrisul sunt pu­terile cele mai importante de care dispunem, ne des­chid mintea, ne fac să creștem, ne fac mai buni, ne dau curajul să facem ceea ce dorim (…). Mai mult decât de eroi e nevoie de persoane care să aspire să schimbe lucrurile în bine”.