Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Pr. Constantin Oprea (consilier în cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților): „Mai mult ca niciodată, avem nevoie de pace și bunăvoire între oameni”

Preoți români pe frontul binelui

Chiar acum, în timp ce aștern aceste rân­duri, războiul din Ucraina continuă să zdrobească vieți și destine omenești. La granița de nord a României, bunătatea oamenilor încearcă să aline aceste suferințe adânci. Să le îmblânzească, nu doar prin ajutor material, ci și prin vorbe bune și gesturi frățești. Încă din a doua zi de război, mila și ajutorul au poposit în Vama Siret, prin preoții ortodocși din Arhiepiscopia Sucevei și Ră­dăuților, organizați exemplar de ÎPS Calinic, arhi­episcopul lor. Ajutorul pe care-l acordăm acum ucrainenilor nu este însă cu totul nou. Și înainte de război, granița dintre noi și ei era trecută mereu. Părintele Constantin Oprea, consilier în cadrul Ar­hiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, știe foarte bine asta pentru că slujește la Straja, un sat de lângă fron­tieră. L-am prins la telefon chiar când venea de la Vama Siret, unde fusese să îi ajute pe refugiați. Și după interviu a plecat tot acolo, pentru că preoții noștri au organizat un punct în care sunt prezenți zi și noapte. Cum­va, Dumnezeu, văzând răutatea ru­șilor, și-a organizat și el un front, în care iubirea în­frânge ura.

„Legăturile noastre cu preoții români din Ucraina sunt foarte strânse”

– Părinte Constantin Oprea, aş ȋncepe dialogul nos­tru prin a po­meni un interviu publicat săptă­mâ­na tre­cută în revista noastră cu pă­rintele Vasile Covalciuc, din Sto­ro­jineț, un oraș din zona Cer­nău­­țiu­lui, în care se vorbește de un fapt mai puțin cu­noscut: anume, că parohiile româ­neşti din Ucraina sunt ajutate de pa­rohiile din țară, mai ales de cele din Arhiepiscopia Sucevei și Rădău­ților, nu doar de acum, din perioada a­ceas­ta a răz­boiului şi a crizei refu­gia­­ţilor, ci… dintotdea­una. Gra­niţa trasată de cel de al doilea război mon­dial nu poate des­părți dragostea românilor în­tre ei.

Părintele Constantin Oprea

– Într-adevăr, Biserica Ortodoxă Română s-a ȋngrijit ȋntotdeauna de fraţii români din afara graniţelor ţării. Mai ales aici, ȋn Arhiepiscopia Suce­vei şi Rădăuţilor, există un ochi care plânge ȋntotdeauna pentru cei rămaşi dincolo de „sârma ghim­pa­tă”, aşa cum numesc granița foarte mulţi. Cre­dincioşii și preoţii biseri­cii de aici, dar şi foarte mulţi preoţi din ţară, i-au aju­tat mereu pe româ­nii din preajma Cer­năuţiului –    zonele Herța, Crasna, Storojineț, lo­ca­lități care au peste 90% etnici români. I-am ajutat întotdeauna, atât material, cât și prin sprijinul nos­tru sufletesc, datorită legătu­rilor foarte strânse pe care le avem cu preoții slu­jitori de acolo. Și fiindcă vorbim des­pre ei, trebuie să vă spun și o durere care ne frămân­tă și pe noi, și pe cei de acolo: starea învă­țămân­tului românesc. Dacă la începutul anilor ’90 erau cam 250 de școli în care se preda în limba română, ac­tual­mente, în 2022, mai avem doar 8 școli cu predare în limba română. Nu vreau să intru în alte detalii referitoare la acest aspect, dar este o durere pentru părinții care sunt nevoiți să-și trimită copiii la școala cu predare în limba ucraineană și să-și piardă, în felul acesta, limba în care s-au născut și au crescut înaintașii lor. De aceea, flacăra limbii române și a credinței noas­tre strămoșești se menține mai cu seamă în rândul comunităților bisericești, prin preoții români de acolo. Sângele apă nu se face. De aceea, la ziua de prăznuire a binecredinciosului Ștefan cel Mare și Sfânt, zeci de preoți, împreună cu mii de români din comunitățile lor, vin din Ucrai­na la Putna să se în­chine la mormântul voie­vodului. La rândul nostru, noi, preoții din Suceava, de fiecare dată când sun­tem chemați, mergem și sprijinim acțiunile și acti­vitățile românilor noștri de dincolo de graniță, din Bucovina de Nord. Deci ajutorul a existat și înainte de această perioadă tul­bure, de restriște. Acum, zona Cernăuțiului a devenit o zonă de refu­giu pentru toți ucrainenii. Foar­te mulți sunt nevoiți să vină aici din zonele Harkov, Mariupol, afectate de război, pentru că, deo­camdată, zona Cernăuțiului e una liniștită.

„Întotdeauna a existat un ajutor tacit între ucraineni și români”

– Ați pomenit de românii-ucraineni care vin în pelerinaj la mormântul lui Ștefan cel Mare. Dar românii ortodocși de la noi merg, și ei, în pele­rinaje în Ucraina?

Ostașii lui Hristos de pe frontul iubirii

– Dintotdeauna creștinii noștri evlavioși au fă­cut pelerinaje la locurile sfinte ale Ucrainei: Lavra Peșterilor din Kiev, Lavra Poceaev, Mânăs­tirea Bănceni, de lângă Cernăuți. Și eu am fost, de mai multe ori, și pe vremea când eram student la teolo­gie, dar și de când sunt preot, să mă închin la Lavra Peșterilor, acolo unde sunt sute de sfinte moaște ale martirilor și cuvioșilor. Întotdeauna a existat această legătură spiritua­lă, duhovnicească, între noi și ucrai­­neni, ei fiind un popor majoritar creștin orto­dox. Și cred că acest schimb a fost din­totdeauna reci­proc: și noi am mers să căutăm la ei oaze de liniște, dar și ei au venit la mâ­năstirile noastre din Bucovina. Sigur că nu am avut cu ei legăturile pe care le avem cu frații noștri români din Buco­vina de Nord. Dar întotdeauna a existat un ajutor tacit între ucraineni și români, un ajutor făcut, cum spune vorba româ­nească, „la mica înțelegere”, nu la nivel guvernamental. Au exis­tat, apoi, și legături pe par­tea economică, ele apar întot­deauna în zonele aces­tea de gra­niță: micul comerț, mai mult de la ei la noi, pentru că la ei si­tua­ția economică și salariile sunt destul de mici în compa­rație cu ale noastre. Aș putea să dau o mărturie simplă: eu slujesc chiar pe fâșia de graniță, în comuna Straja, de lângă Vicovu de Sus, lângă Putna. Și, în pie­țele ce se organizează săp­tămânal – joia, vi­ne­rea și sâm­băta –, foarte mulți ucrai­neni vin și vând produse de-ale lor. E firesc că se creea­ză o le­gătură, cu avantaje pentru ambele părți.

– Părinte, dar, ca popor, cum sunt ucrainenii, pe care azi îi sfâr­­tecă bombele rușilor? Întreb pă­rintele și, totodată, pelerinul din dum­nea­voastră.

– Eu i-am simțit ca pe un popor foarte evlavios. Fiind hirotonit preot și îmbrăcat în haina preo­țeas­că, mer­gând pe stradă, întotdeauna erau câțiva care își plecau capul și veneau să ceară binecuvân­tare. Și sunt oa­meni primitori. Sigur că de­pinde și de locul unde mergi, depin­de și de ce faci acolo, dar eu, fiind cu inima cu­rată, deschisă întotdea­una, cu gân­dul bun, când am fost la dânșii, am fost primit cu binețe.

– Vă propun acum să vorbim puțin și despre felul în care v-ați or­ganizat ajutoarele umanitare, în­tr-un fel care impresionează pe toa­tă lumea…

– Știți că biserica a fost con­stantă în ceea ce privește sprijinul acordat celor nevoiași, deși ni­cio­dată nu am vrut să ieșim în evi­den­ță, ca „să dăm bine pe sticlă”, cum se spu­ne, mai nou, în presă. Noi ne facem datoria de sute de ani, așa cum ne-a învățat Mântuitorul Iisus Hris­tos, din iubire și milă față de cel aflat la necaz. Așa se face că, încă din a doua zi de război în Ucraina, pe 25 februarie, Înaltprea­sfințitul Părinte Calinic, arhiepiscopul nostru, îm­pre­ună cu părintele nostru vicar și cu un comitet de organizare, au convo­cat o ședință de urgență prin care au stabilit câteva puncte de sprijin în Vama Siret pentru ucrainenii care treceau, speriați de război. Ne-am organizat imediat! Și de atunci, prin bunăvoința tuturor preo­ților eparhiei și a oamenilor de bine, dar și prin sprijinul celorlalte eparhii din țară și din diaspora, ne-am mobilizat și suntem prezenți, 24 de ore din 24, în punctul de trecere a frontierei din Vama Siret, oferind sprijin și consi­liere refugiaților ucraineni. Foarte important a fost spri­jinul duhovnicesc. Cei care ve­neau din Ucraina erau speriați, panicați, debusolați, iar prezența Bise­ricii acolo, în punctul de frontieră, a fost, pot spune, o binecuvântare pentru ei, ucrai­nenii sunt credin­cioși și prezența unui preot e un punct de sprijin și de nădejde. Apoi a venit și aju­torul ma­terial, la înce­put un ceai cald, o cafea, un pachețel cu mân­care și produse de igienă, pentru că refugiații au plecat luând cu ei doar o trăistuță în mână și în cealaltă, un copilaș (uneori, doi sau trei), plân­gând de-ți rupea inima.

Sacoșele cu jucării

– Ce v-a impresionat cel mai mult?

Convoaiele umanitare ale arhiepiscopiei pleacă spre Ucraina

– Chiar din a doua zi, după ce am început să mergem în vamă, soția mea a spus că vrea să vină și ea cu mine, să ajute. Și m-a întrebat ce să ia cu ea ca să dăruiască. I-am spus că mâncare și haine erau destule, dar că nu am văzut să fie jucării, și treceau o mulțime de copii. Așa că soția a luat două sacoșe mari cu jucării (noi avem o fetiță mică, de un an și opt luni) și am plecat în vamă. Treceau mame cu copii și le-am împărțit jucăriile. Vă spun sincer, am plâns când i-am văzut cum luau jucăria, se uitau la ea, o sărutau și o strângeau în brațe. Vă dați seama prin ce trec copiii aceștia? S-a întâmplat ca o mamă refugiată să-și piardă copilașul în mul­țime. În mulțimea aceea de mii de oameni era aproape imposibil să-l mai găsească. Auto­ritățile noastre au luat-o atunci pe mamă într-o ma­șină cu megafon și au lăsat-o să-și strige fiica prin porta­voce. Mașina mergea încet și, peste mulțimea aceea imensă, se auzea vocea disperată a mamei – „Veronica, Veronica!” Fetița a recunoscut vocea, s-a apropiat de mașină și și-a găsit mama. Este o întâm­plare care, oricât de tare ai fi, nu are cum să nu te marcheze.

„Am donat până acum peste o mie de tone de alimente”

– Sunteți, chiar acum, în timp ce vor­bim, între două drumuri. Ați venit din vamă, după care vă întoarceți să aju­tați. Ce fac preoții acolo?

– Fac multe. Poate că în primul rând ar trebui să îi amintesc aici pe transla­tori. Noi avem în rândul preoţilor Arhie­pis­copiei Sucevei şi Rădăuţilor 35 de vor­bi­tori de limbă ucraineană. Ei stau, prin rotație, non-stop în vamă, dar nu doar acolo. De preoții translatori a fost nevoie şi la gara Burdujeni, de unde pleacă foar­te mulţi refugiați spre alte oraşe ale Ro­mâniei, ca de acolo să poată lua avionul spre Europa sau unde au rude şi familii. E mare nevoie de preoți, mai ales în cen­trele de refugiați. Preoții vorbitori de ucrai­neană, când nu sunt rânduiţi ȋn vamă, merg prin centrele de refugiaţi şi spovedesc oamenii, stau de vorbă mai ales cu mamele, pentru că foar­te multe mame cu copii au părăsit Ucraina și e o mare mângâiere pentru ele să poată fi spovedite și împărtășite. Împărtășania le dă o ȋncredere că Dum­nezeu nu le-a pă­răsit şi nu le părăseşte. Să știți că ucrai­nenii au mare încredere în preoți. La un moment dat, un repre­zen­tant al Inspec­toratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) a venit la cortul nos­tru, cu o mamă și cu un copilaş de doi ani ȋn braţe. Mămica plângea de nu se putea opri și nu putea să spună altceva ȋn limba ucraineană decât: „Duceţi-mă la un preot ortodox, duceţi-mă la un preot ortodox!”. În astfel de clipe, suportul mo­ral contează enorm. Pe chipul refugiaților se citește panica, frica, debusolarea, de multe ori s-a ȋntâm­plat să treacă pe lângă cortul nostru și să refuze un ceai cald şi un pacheţel, să plece mai departe, pentru ca, în scurt timp, să conştientizeze că, de fapt, au nevoie de ele, și trebuie să se ȋntoarcă să le ia. În astfel de clipe, întâlnirea cu un preot în care ai încredere poate să însemne foarte mult.

– Se știe că Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților oferă și sprijin material. În ce constă el?

– Oferim mult ajutor, pe mai multe paliere, fiecare coor­donat de câte un preot res­ponsabil. Sun­tem prezenți în vamă 24 de ore din 24, avem acolo trei ture cu patru-cinci preoţi şi cel puţin cinci voluntari. Volun­tarii ne ajută foarte mult – şi le adu­cem mul­ţumire şi pe aceas­tă cale. Ei fac posibil ca ȋn vamă să le oferim refugia­ților per­ma­nent mâncare cal­dă, ceai, cafea și produse de igienă. Pe lângă această pre­zen­ță în va­mă, ne-am implicat și în trimi­terea de convoaie umanitare în Ucrai­na. Ştirile care au pre­zen­tat lumii ce face arhiepis­copia noastră au făcut ca foar­te mul­te organizaţii la nivel mondial, din Europa și până în Statele Unite ale Ame­ricii și Canada, să apeleze la sprijinul nostru pentru a primi aju­toa­rele umanitare din străi­nă­tate şi a le transmite mai departe, dincolo, ȋn Ucrai­na. Ieri am avut, de exemplu, o ȋntrevedere cu un preot din Biserica Anglicană, care s-a arătat dispus să ne ajute prin comunitatea sa din Londra. Mulțu­mită acestui sprijin, din țară și străinătate, am orga­nizat până acum convoaie umanitare cu peste o mie de tone de alimente, produse neperisabile, materiale teh­nico-sanitare, care au fost trimise Mitropoliei Cernăuţiului şi Bucovinei, iar de acolo, prin Înaltul Meletie de la Cernăuţi, convoaiele au plecat ȋn zo­nele din Ucraina unde amenință foa­mea. Pe lângă organizarea acestor convoaie, noi am pus la dispo­ziţia refugiaţilor ucraineni şi maşini pen­tru trans­port: autocare și microbuze. Refu­gia­ților care nu au vrut sau nu au putut să plece mai departe le-am ofe­rit cazare. Actualmente, avem peste 2.700 de locuri de cazare disponibile ȋn mâ­năstiri, parohii şi la eno­riaşi, ȋn care s-au cazat până acum peste 6.500 de oameni. Lor le oferim și asis­tență medicală, sub forma unei rețele de ȋngrijire la domiciliu. I-am sprijinit pe refugiații pe care i-am primit în mâ­năs­tirile și parohiile noastre cu tot ce am putut şi spe­răm să facem asta și ȋn continuare.

„În clipa de față, cel mai mare ajutor este rugăciunea”

– Părinte Oprea, există o mulțime de oameni care ar vrea să intre, și ei, în această mare armată a binelui. Dumneavoastră, prin Arhiepiscopia Su­cevei și Rădăuților, sunteţi un fel de pod spre cei aflați în nevoi. Ce ar trebui să fa­că românii care vor să aju­te?

Din Ucraina vin cel mai des familii cu copii

– Aș vrea, în primul rând, să vă aduc ȋn atenţie un fapt une­ori neglijat: cel mai mare aju­tor pe care bunii noştri creş­tini ro­mâni îl pot aduce este, de fapt, rugă­ciunea. În acest mo­ment, rugă­ciunile sunt esenţia­le! Să ne rugăm către Dumne­zeu să aducă pace pe pământ, să facă pace ȋn acest colţ de lu­me. Să ne gândim la cuvintele pe care ȋngerii le-au intonat la naşterea Domnului: „Slavă ȋn­tru cei de sus, lui Dum­nezeu, şi pe pământ pace, ȋntre oa­meni, bunăvoire”. Avem, mai mult ca niciodată, nevoie de pace şi de bunăvoire ȋntre oa­meni, ȋntre aceste popoare care se răz­boiesc. Să Îl lăsăm pe Dumne­zeu să conducă lumea, cum a făcut-o şi până acum, să ne binecuvânteze ȋntotdeauna cu harul Său cel dumnezeiesc.

Iar cei care vor să ajute și ȋntr-un mod concret, aşa cum ne ȋndeamnă şi Evanghelia, o pot face cu orice le stă ȋn putinţă. Pot să trimită alimente, dar să fie neperisabile – conserve de carne, peşte, paste, bulion, ulei, făină, zahăr. O bună parte din ele vor pleca ȋn Ucraina şi o altă parte va rămâne aici, în lo­­­cu­­rile unde avem cazaţi refugiaţi. Se mai pot tri­mite medicamente, produse de igienă sau materiale tehnico-sanitare. Puteți să luați legătura cu noi, cei de la Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, ȋn speţă, cu părintele Iustin Tănase, care este şi coordo­na­torul asistenței refugiaților. Pe site-ul arhiepiscopiei veți găsi și adresa, și numerele de telefon de care aveți nevoie. Se pot trimite și bani ȋn con­turile noas­tre, ale arhiepiscopiei, specifi­când în vira­ment că sunt pentru refugiaţii din Ucraina. Con­turile noastre se găsesc pe site-ul Ar­hiepiscopiei Sucevei şi Ră­dăuţilor, des­chi­se atât ȋn lei, cât şi ȋn euro sau dolari.

Dacă ȋmi permiteţi o paranteză, ȋn pre­să s-a spus că au trecut granița mulţi ucrai­neni bogați. Într-adevăr, au trecut și mulţi oameni cu bani, dar chiar şi cei cu bani au avut nevoie de un sprijin moral. Asta a fost la început, dar acum, din ceea ce ob­servăm, au ȋnceput să vină şi oa­meni mai amărâţi, oameni care, pe lângă dure­rea aceasta a războiului, au şi durerea lip­sei financiare. Îi ajutăm cu tot ceea ce putem. Contează foarte mult pacheţelul, acel „kit alimentar” cum ȋi spunem noi, pe care ȋl oferim şi care le ajunge pentru o zi-două, asta contează foarte mult ȋn aceste mo­mente de durere. Chiar ne-au mărtu­risit ucrainenii: „Nu ne aşteptam ca popo­rul român să ne primească aşa de bine”.

Preoții traducători sunt în vamă non-stop

Cei care doresc să ajute cu alimente ne­pe­risabile o pot face la adresa: Așe­ză­mân­tul de copii „Sf. Ierarh Leontie de la Ră­dă­uți”, Calea Bucovinei nr. 201, Ră­dăuți, jud. Suceava, cod 725400. Tel: 0330/56.64.41.

Dacă doriți să cereți detalii sau să ofe­riți cazare, puteți lua legătură cu: pr. Iustin Tănase, tel.    0751/15.62.35 sau cu pr. Io­nel Constantin Maloș, tel. 0740/31.47.77. Pen­tru ajutoare în bani, puteți folosi con­turile de mai jos, specificând în transfer că sunt pen­tru refugiații din Ucraina:

– în lei: RO51RNCB0234037010910014,

– în euro: RO78RNCB0234037010910110,

– în dolari: RO30RNCB0234037010910004.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian