Un model de succes în sport: baschetul clujean („U”-BT)

Multe s-au prăbușit în România după aban­donarea sistemului ultracentralizat de plani­ficare și decizie comunist. A durat până când agri­cultura și industria și-au revenit. În agricul­tură avem deja nenumărate exemple de bune practici, suntem producători im­por­tanți de grâu, tocmai într-un moment în care ne paște o criză alimentară, avem ferme de prima clasă, iar vinurile noastre iau premii peste tot în lume. În in­dus­trie, produse „made in România”, precum Dacia Sandero sau Duster, au succese de vânzări pe cele mai pretențioase piețe din lume. În industria IT sau în cea de film suntem un reper important.

Numai sportul românesc pare blestemat să nu se mai ridice din negura de la finele anilor ’90. O vreme, rezultatele au mai venit din iner­ție. Dar discipline la care eram ași au clacat, rând pe rând. Sigur, pentru regimul Nicolae Ceaușescu sportul era, întâi de toate, un mijloc de propagandă a „socialismului multilateral dezvoltat”. Sportivii erau încadrați pe la diverse uzine, antrenorii aveau mână liberă în pregătire, nimeni nu crâcnea în front. Iar când drumul spre vic­torie trebuia accelerat, cluburi ca Steaua sau Dinamo s-au transformat în selecționate națio­nale. Nimic din toate astea nu mai e posibil azi, deși sume generoase de la bugetul de stat con­tinuă să finanțeze tot felul de cluburi. În ultimii ani, mai ales la sporturile de echipă, România a avut puține sclipiri – Oltchim și CSM București la handbal, CFR Cluj la fotbal – dar victoriile nu au putut fi capitalizate, în lipsa unui model care să poată fi replicat. CSM continuă să fie o gau­ră neagră a banilor publici, în vreme ce fot­balul clujean nu mai are succese în Europa, du­pă ce finanțarea lui Paszkany Arpad s-a în­cheiat, odată cu criza economică.

În acest context deplorabil, echipa de bas­chet a Clujului, „U”-BT, a obținut marți o calificare istorică în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, după ce a trecut de echipe din cele mai importante campionate ale Europei și a câștigat ambele grupe în care a jucat. Sunt mul­te statistici la care clujenii au excelat, urmare a jocului lor spectaculos, desprins parcă din ce­lebra ligă americană NBA. Dar dincolo de sta­tistică, victoriile „U”-BT aduc cu ele ceva ce lipsește cu desăvârșire din peisajul nostru: un model de programare a performanței. Modelul înseamnă, în linii mari, asta: un sponsor local pu­ternic, Banca Transilvania, o conducere spor­tivă profesionistă, formată din foști mari jucă­tori ai Universității Cluj, o comunitate activă, care umple meci de meci sala sporturilor din oraș, și niște jucători, cei mai buni dintre ei străini, care au fost aleși în primul rând pe baza caracterului lor, care se identifică cu valorile clubului și ale României până într-acolo încât – cazul căpitanului Patrick Richard – sunt gata să joace pentru Naționala noastră.

Se prea poate să nu fi auzit de sezonul de excepție făcut de „U”-BT Cluj-Napoca: televi­ziunile noastre de sport încă nu au depășit mo­men­tul șuetelor fără sens cu Gigi Becali și alții ca el, iar „U”-BT nu generează scandaluri. Pre­ședintele clubului, fost rector al Universității de Medicină, nu se ocupă cu așa ceva. De fapt, fiecare om din club își vede strict de treaba lui, nu se apucă nimeni de prin loje să îi dicteze echipa antrenorului Mihai Silvășan. Ajunsă în­tre primele opt echipe din Liga Campionilor, „U”-BT are acum șansa să facă istorie. Îi ținem pumnii. Și ne-am dori ca modelul patentat prin succesele din acest an să fie copiat de cât mai multe echipe și federații din România.