FLORIN STOICAN (Președinte al Asociațiilor Kogayon și Parc Natural Văcărești): „Ariile naturale protejate reprezintă tezaurul unei țări, asta lăsăm moștenire generațiilor viitoare”

În doar trei luni, primele ale anului 2022, sfera politicului a pornit atacuri susținute, pe mai multe fronturi, asupra ariilor naturale protejate, într-o încercare murdară de a profita de pe urma noii crize mondiale. ONG-urile de mediu au fost amenințate, găsite țap ispășitor pentru creș­te­rea prețurilor în domeniul energetic și chemate în Parlament să dea socoteală. Pe una din ultimele plaje sălbatice ale Europei, acolo unde nu aveai voie să ridici un cort, s-a construit fundația unui com­plex hotelier. Guvernatorul Rezervației Bio­sfe­rei Delta Dunării, expert în zona de mediu, a fost demis și înlocuit cu o persoană fără nici o ex­perien­ță în domeniu, același lucru petrecându-se și la șefia Agenției Naționale pentru Arii Natu­rale Protejate. Recent a trecut de Senat,    fără nici un studiu economic sau de impact asupra naturii, și „legea Zamfir”, care permite reîn­ceperea construcției unor hidrocentrale în arii pro­tejate. L-am rugat pe Florin Stoican, geo­log, activist de mediu, fondator de parcuri na­tu­rale și președinte al unor asociații impor­tante de mediu, să ne explice sensul acestor atacuri și presiuni.

„Posturile sunt oferite pe criterii politice, nu pe cele ale competenței”

– Pentru început, să încercăm o definiție a ariilor protejate. De ce sunt ele importante în identitatea unei țări?

– Aceste arii sunt zone naturale care, pe baza unor studii științifice, au fost con­siderate de o valoare majoră, fapt ce a dus la acordarea unui statut guverna­mental de protecție. Le putem numi tezaurul țării, ce trebuie lăsat moștenire generațiilor viitoare. Ele au atât rolul de a conserva flora și fauna, dar și de a atrage proiecte de dezvoltare, în special prin turism, a comunităților zonale. Ro­mânia nu se poate lăuda în acest sens. Ungaria, de pildă, o țară cu o diver­si­tate naturală ce nu se compară cu cea a noastră, stă mult mai bine în ceea ce pri­vește proiectele turistice bazate pe natură. La fel și Slovenia, care are un procent de două ori mai mare ca al nostru de arii protejate și care inves­tește masiv, atât în conservare, cât și în dezvoltare ba­zată pe patrimoniul acestor arii na­turale prote­jate.

– Ce rol are Agenția Națională pentru Arii Na­tu­rale Protejate?

– Povestea ANANP este tristă. Eu sunt una din vocile care au cerut ani de zile înființarea unei ast­fel de agenții, pe modelul celor din alte țări, unde există instituții specializate ce se ocupă de aceste arii protejate. La noi, multă vreme, statul a ales să cedeze atribuțiile și responsabilitățile unor terți, ONG-uri, primării, universități. Vreo 60% din arii nu erau în responsabilitatea nimănui, pentru că nu mai voia nimeni să vină și să se ocupe de ele, pe ba­nii și pe munca lui. Era deci nevoie de o agen­ție care să tragă o linie directoare, să coor­doneze. În­ființată în urmă cu cinci ani, ea s-a alăturat din pă­cate multor altor instituții ale statului în care pos­turile sunt oferite pe criterii politice, nu pe cele ale competenței în domeniu. În loc să um­ple golurile existente în rețeaua de administrare a arii­lor, Agenția a ales să le retragă tuturor celor ce munciseră până atunci custodia, astfel încât foar­te multe arii protejate au rămas, fie ale nimă­nui, fie gestionate de câte unul, doi oameni pe județ, total depășiți de responsabilități. În unele locuri sunt oameni ce încearcă să facă treabă bună, în altele, ei se rezumă la a aproba toate cererile de proiecte în acele arii, exploatări forestiere, balastiere, cons­trucții, fapt care poate face mult rău naturii. Dure­rea noastră, a celor ce ne ocupăm de conservarea naturii, este aceea că înființarea Agenției nu a adus nici un impact pozitiv concret, noi nu am văzut nici un plan de management realizat în acești ani de ANANP.    Se vor investi mulți bani din PNNR, dar noi nu avem nici un raport de evaluare legat de activitatea de până acum a Agenției.

„La noi, mediul a fost privit mereu ca un moft”

– În fruntea Agenției a fost numită recent o tânără fără experiență în domeniu, la fel ca și în cazul noului guvernator al Deltei Dunării. Cum se explică aceste numiri? Ne lipsesc specialiștii?

– Sunt numiri politice, au fost trimiși de partid acolo. Noi am susținut mereu numirea unor teh­nicieni în aceste posturi, care să fie scoase de sub sfera politicului.    Nu ducem lipsă de specialiști. Din păcate, la noi, mediul a fost mereu privit de po­liti­cieni ca un moft, un capitol care nu contează, iar cei puși în funcții-cheie, în instituțiile de mediu, au fost mai mereu instalați astfel încât să fie contro­labili de către anumite grupuri de interese și politi­cieni. Aceste funcții au fost vânate nu pentru a re­zolva problemele de mediu, ci pentru a permite in­tervenții care afectează natura.

Nu există nici un studiu care să arate câtă energie vor oferi aceste hidrocentrale

– Legea repornirii hidrocentralelor pe râurile de munte, propusă de senatorul Zamfir, a    fost numită de activiștii de mediu „legea antinatură”! De ce? Ce impact negativ presupune?

– În spatele înființării ariilor protejate din Ro­mânia au stat studii științifice aprobate de Acade­mia Română și de Guvern, iar acum vine statul să spună că ridică „puțin” protecția pentru a se dis­truge câteva zone, după care pune protecția la loc. Pe pretextul securității și independenței ener­ge­tice, se vrea repornirea construcțiilor hidrocentralelor începute înainte de 2007, anul integrării în UE. Nu există nici un studiu care să arate câtă energie vor oferi aceste hidrocentrale, dar estimarea noastră e că e vorba de sub 1% din producția națională, deci in­signifiant, nu stă în picioare economic vor­bind. Legea asta nu face decât să legalizeze niște ilegalități întâmplate în trecut. De pildă, hidrocentralele din Defileul Jiului au început să fie construite, deși se știa că acolo va fi parc național. Dar, ca în atâtea cazuri, au zis: „Hai s-o facem, că după aia o să fie gata cons­truită și n-au ce să ne mai facă”. Există și o decizie judecătorească ce le-a anulat avi­zele. Legea Zamfir ar urma să bage „în tub” unul dintre ultimele râuri mari, sălbatice, ale României, Jiul, și să distrugă ecosistemul din jur. Pe lângă Defileul Jiului, intră în discuție și hidrocentrala de la Răstolița, precum și alte zone. Noi am cerut o listă cu ariile care sunt vizate de această lege, dar nu am primit ni­mic până azi. Pentru politicieni nu contea­ză speciile acvatice și flora ce vor dis­părea, am observat că iau în derâdere, ba­gate­lizează efectele, așa cum au fă­cut în­totdeauna. Cum să se „împie­dice” o hi­drocentrală de-un cuib de pa­săre? – ace­lași tip de discurs comu­nist de pe vre­mea lui Ceaușescu, același pa­trio­tism găunos. Heirupism care în­cearcă, de fapt, să acopere crasa in­com­­­­pe­tență și incul­tură ecologică a autori­tăților și po­­liticienilor, într-un moment când lumea întreagă luptă pentru sal­varea mediu­lui, atât cât ne-a mai rămas.

– Ce-i de făcut? Aveți soluții?

– E greu să te lupți cu o astfel de atitudine. Noi, ca ONG-uri, societate civilă, nu prea suntem luați în seamă de politicieni. Nu-i mai interesează nici procesele de infringe­ment ale Comisiei Europene, s-au obișnuit cu ele și își văd de interesele lor. În legea ariilor protejate se spune că se admit doar excepții ce țin de sigu­ranța populației și de securitatea națională, dar uite că se dau tot felul de derogări.    Cine știe ce va mai urma? Ce se schimbase în România în bine în ulti­ma vreme era faptul că trebuia să urmăm strategia europeană favorabilă naturii, și astfel asaltul asupra mediului se mai temperase. Criza energetică pro­dusă de războiul din Ucraina a dramatizat situația. Po­liticienii prind curaj, tocmai pentru că și UE dă un pic în spate, sub pre­siunea efectelor războiului.