Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Propagandă și realitate

Împotmolirea armatelor ruseşti în Ucraina i-a obligat pe „maeştrii” propagandei imperiale ruseşti să „schimbe placa”. Niciunul dintre influencerii ruşi nu mai susţine acum că ţara lor a lansat „operaţiunea specială” pentru a-i opri pe „neonaziştii” ucraineni să-şi continue „ge­no­cidul” rusofonilor (din Donbas, dar şi din restul Ucrai­nei!) şi chiar să atace „maica Rusia”. Pentru cetăţenii ei, termenii „nazist” şi „neonazist” desemnează – pe drept – tot ce este mai rău pe lumea asta. Educaţia ideologizată de zeci de ani, care i-a privat pe ruşii de rând de ca­pa­citatea de a judeca independent realitatea în care trăiesc, acceptând orice difuzează statul, i-a făcut să accepte ini­țial şi această aberaţie propagandistică. Eşecul răz­bo­iului-fulger (cum ar fi trebuit să fie „operaţiunea spe­cială”) a lăsat însă loc de îndoială şi i-a împins pe unii din­tre ei să reflecteze la adevăratele scopuri ale acţiunii. „În­doiala” este, în cazul tuturor totalitarismelor, cea mai mare primejdie internă pentru stat. Cum să nu se îndo­iască însă cetăţenii Rusiei, când constată că „neonaziştii care au pus stăpânire pe Ucraina” sunt susţinuţi de ma­joritatea absolută a conaţionalilor lor, şi că guvernul de la Moscova îi târăşte în sărăcie şi mizerie, ca urmare a sancţiunilor pe care comunitatea internaţională în an­samblu le impune ţării lor? Oricât de docili sau spălaţi pe creier ar fi ruşii obişnuiţi, ei nu pot accepta o insinu­are propagandistică ce ar susţine că lumea întreagă s-a „na­zificat”, pentru a le distruge statul. „Schimbarea de ma­caz” a formulelor „mobilizatoare” pentru ei, şi im­plicit de justificare a agresiunii Rusiei, a venit brusc. De acum, este vorba de o „ciocnire a civilizaţiilor şi cul­turilor”, de o luptă între „perversul globalism occidental” şi „tradiţiile umanist-ortodoxiste şi naţionale” ale „tu­turor ruşilor” şi ale vecinilor ei de aceeaşi credinţă şi acelaşi tip de raportare la valorile tutelare. Atacul Rusiei împotriva unui stat suveran şi independent, Ucraina, şi ameninţările la adresa vecinilor ei din proximitatea ime­diată capătă, dintr-odată, un caracter „nobil”, de cruciadă or­todoxă salvaţionistă!, iar „poticnelile” armatei „cru­ciate” (pigmentată cu „voluntari” ceceni, sirieni şi li­bi­eni!) au făcut ca, printre tezele naţionalist-ortodoxiste şi ecumenic-tradiţionaliste, să se strecoare şi afirmaţii mai pragmatice, cum că „obiectivul principal”, de etapă, al invadatorilor, ocuparea bazinului rusofon al Donbasului, a fost atins. Nu m-ar mira aşadar ca – în cazul în care con­traofensiva ucraineană eliberează Hersonul – pro­pa­ganda rusească să susţină că, de fapt, armata „elibe­ra­toare” s-a retras pentru că, în „umanismul” ei, după ce le-a dat o lecţie „neonaziştilor”, nu mai vrea să ucidă ci­vili. „Neonaziştii” trebuie însă să ştie că, dacă nu acceptă cererile „de bun simţ” ale ruşilor, aceştia pot recurge la „ar­gu­mentul chimic sau nuclear”.

Am mai semnalat asemenea schimbări bruşte ale pro­pagandei ruseşti imperiale, prin care albul devine negru şi invers, de mai multe ori. Interesante mi se par însă efectele lor pentru poziţionările susţinătorilor Rusiei din statele cu care ea se învecinează şi chiar din restul continentului european. Rusia şi-a pregătit de mult timp lo­viturile pentru refacerea imperiului, cultivând („spon­sorizând”) în toate aceste state, agenţi de influenţă, gru­pări politice „antisistem”, oficine propagandistice bine „în­zestrate”, cu scopul de a preveni realizarea unui „front comun” împotriva agresivităţii sale (ceea ce tocmai s-a în­tâmplat!) şi de a le dezbina, prin diverse „favoruri” (în primul rând economice, prin crearea unor dependenţe totale de imensele ei resurse naturale). În propagandă au fost vânturate (contra plată!) temele suveranist-anti­glo­ba­liste, naţionalist-tradiţionaliste, xenofobe şi antiinte­gra­ţioniste, NATO şi UE fiind ţintele ei predilecte. In­vadarea nemotivată şi neaşteptată a Ucrainei i-a pus însă pe toţi „actorii propagandei proruseşti” în situaţii pe­nibile, trebuind să facă, după „modelul moscovit”, în­toar­ceri bruşte, contradictorii, ce le-au dezvăluit „anga­jările”. Astfel, dacă în „faza antinazistă” a agresiunii, „di­fuzorii externi” susţineau, după model Moscova, „arti­ficialitatea” statului ucrainean, care – ca orice stat nazist – ocupa teritoriile altora, pe care îi deznaţio­na­lizează, du­pă ce ruşii au afirmat (la „celebrul” miting de la sta­dion al lui Putin) că vor să ocupe integral statul agre­sat şi alte state ce au compus URSS-ul de odinioară, au devenit dintr-odată adepţii „neutralităţii”, ai „neames­te­cului în treburile interne” ale vecinilor. Refluxul actual al armatei ruseşti în Ucraina, şi trecerea în propaganda moscovită la „temele culturale şi civilizaţionale”, i-a împins să se aşeze pe aceleaşi coordonate, demonstrând că integrarea în organizaţiile occidentale (UE, NATO, etc.) duce la alienarea „sufletului strămoşesc” al comu­nităţilor pe care le reprezintă. Acceptând să sprijine ase­me­nea comunităţi, dându-le acces la piaţa sa liberă, oc­cidentul vrea, în fapt, să le „colonizeze” şi să le „uni­for­mizeze”. Niciunul dintre aceşti „difuzori” (grupări politi­ce, oficine propagandistice, „personalităţi naţionalist-cul­turaliste”) nu spun însă ce s-ar întâmpla dacă unitatea pe care occidentul tocmai a realizat-o s-ar destrăma, dacă statele (independente şi suverane, cum este încă şi Ucrai­na) s-ar regăsi singure în faţa imperialului vecin rus. Invadând Ucraina, Rusia a arătat pe faţă cum vede ea viitorul şi, deşi s-a împotmolit momentan în bătălia dusă, cum înţelege să îl şi realizeze.   

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian