Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

HANNO HÖFER: „Speranța moare ultima, nu?”

„Când să ne fie mai bine, a-nceput războiul ăsta dement”

– Vine primăvara, Hanno! Ai aripile până la cer sau nu prea? Cu ce sentimente o aștepți?

– Ce pot să zic? E cu dus și-ntors răspunsul! În mod normal, după ce s-a încheiat cu toată perioada asta de covid, ar fi trebuit să-nceapă din nou con­certele – dar în Aprilie avem doar vreo două-trei, abia în luna Mai sunt programate mai multe. Când să ne fie și nouă mai bine, s-a terminat cu covidul și-a-nceputul războiul ăsta dement. Așa încât, în momentul de față, aripile nu prea sunt până la cer. Mai degrabă pleoștite. Sigur, noi încercăm să ne vedem înainte de viață, dar din păcate, nu e așa de simplu. Totuși, sunt bucuros că după doi ani de pan­demie, începe și la noi să se miște ceva în do­meniul muzical. Dacă n-ar plana peste noi umbra asta sinistră a războiului! Un coșmar!

– Crezi c-o să depășim vreodată panica și neliniștea care au pus stăpânire pe noi?

– Eu sper din toată inima ca da, doar speranța moare ultima, nu? Din păcate, universul a luat-o razna. Oricând se poate ivi o nouă amenințare: un cutremur, un tsunami, extratereștri?! Nici nu mai știi la ce să te aștepți. Parcă-s programate lucrurile să n-ai liniște. Cine s-ar mai fi gândit că se poate în­tâmpla așa ceva, în Europa secolului XXI?! Cu­lisele existenței noastre sunt pline de pericole. Via­ța și-a pierdut răgazul, tihna aia minunată, în care puteam visa.

– Oare muzica mai are putere să ne aducă bucu­ria după care tânjim, sentimentul de elibe­rare pe care-l trăim când o ascultăm?

– Eu cred că muzica chiar are puterea să ne schimbe gândurile și să ne bucure! Chiar dacă în perioada asta într-adevăr e puțin mai greu să te gândești la muzică și să mergi la concerte, cred că muzica e bine-venită. Te ajută să evadezi, să scapi de gândurile negre care ți se învârt în cap. Te poți duce într-o seară la un concert, stai și te detașezi de problemele de zi cu zi, trăiești efectiv o eliberare. Lucru care în pandemie nu s-a pu­tut întâmpla. E posibil ca perioa­dele astea atât de dificile pe care le-am străbătut – și încă le par­curgem – să se reflecte într-un fel și în stilul de viață, în felul cum vorbești cu lu­mea, în starea pe care o ai pe scenă și în felul în care cânți, în felul în care vezi totul în jur. Sigur că totul ne marchează. Dar, cu toate astea, muzica are pu­terea de descătușare pe care am așteptat-o cu toții și e bine-venită, mai ales în primăvara asta care mi­roase a război.

„Așteptăm vremuri normale la cap”

– Tu ce mai cânți și pe unde? Ce te mai mo­tivează? Colegii tăi de trupă ce fac?

La atac!

– În ultima perioadă, n-am dus-o deloc strălucit din perspectiva concertelor – pandemia ne-a ținut izolați, departe de scenă și de public, dar cum spu­­neam, în luna Mai și pe timpul verii, vom avea concerte, participări la festivaluri, și astfel sperăm să reintrăm în normal. De exemplu, la Fes­tivalul din Tulcea, particip cu un proiect numit „BluesCore” (început acum vreo 6 ani!), pe care-l am împreună cu Liviu Pop, cunoscut toboșar de blues, de origine română, care trăiește în SUA, și cu Raul Kusak, la orgă Hammond. Până atunci, în perioada 15-17 Aprilie, vom participa la un mini­fes­tival de blues în București, în „The Pub”, la care vor veni mai multe formații din toată țara (noi vom cânta chiar pe 17). Co­legii mei, la fel ca și mine, încep să se gân­deas­că la „adunare”; nici ei n-au făcut mare lucru în perioada asta din urmă, cei mai mulți au stat acasă, dar sunt și unii care au lucrat, au jo­bul lor, independent de muzică, unul este arhitect, altul lucrează la o fir­mă de sonorizări. De întâlnit ne-am mai întâlnit, am băut o bere, am mai cântat și-am așteptat să vină vremuri normale la cap.

– Pe unde mergi să cânți, cum simți publicul – dornic de distrac­ție, eliberat de obsesia pandemiei, de frica războiului din Ucraina?

– Daaa, e clar că publicul se simte eliberat de frica pandemiei, nu mai sunt restricții, l-am văzut că se manifestă entu­ziast. Totuși, o oarecare teamă tot există. Am mai vorbit pe la diverse cluburi de prin țară și mi-au spus că vânzările de bilete nu merg așa de bine ca înainte, războiul ăsta îți taie cheful de viață, stai țintuit la televizor și te uiți la știri. Și-ar mai fi un motiv: scumpirile, care-au venit și ele peste noi, de parcă n-aveam deja atâtea pe cap! Și oamenii încep să se gândească de două ori dacă să vină la concert sau să își drămuiască banii, ne­știind ce-i așteaptă. Până la urmă, trăind și văzând. Când vom începe efectiv concertele, vom simți starea de spirit a spec­tatorilor, dacă s-a schimbat, dacă publicului i-a fost dor de noi.

„Nea Vasile și Taraful de la Mârșa”

– Ai un băiat, în vârstă de 23 de ani, el cum reacționează la întâmplările din jur? Îl pregătești pentru viață?

Nightloser

– Ei, fiul meu s-a emancipat, are locuința lui, stă singur, vorbim însă des, ne întâlnim. Este pe picioarele lui, curând face 24 de ani, și eu nu mai pot fi purtătorul lui de cuvânt. Colaborează cu mai mulți muzicieni, este integrat în mai multe proiecte legate de muzică, de înregistrări. Tot în perioada de „dezmorțire” se află și el, până ce-o începe cu ade­vărat activitatea. În toată perioada asta, el a lucrat foarte mult de acasă, a compus muzică pe computer, căci activează în­tr-o zonă cu mult mai pu­ține concerte live, lucrează mai mult mu­zică de studio. În prezent, stă undeva, la țară, nu ne-am mai văzut de vreo lună și ceva.

– Filme documentare mai faci? Cândva, aveai pla­nuri mari.

– Da, tocmai lucrez la un proiect de film documentar despre Nea Vasile și Taraful de la Mârșa; este vorba de ultimul lăutar autentic din zona Giurgiu-Teleorman, un tip care, deși merge spre 86 de ani, încă mai cântă și-o fa­ce foarte bine. Am tot fost la el, la Mârșa, în județul Giur­giu, și în timpul pan­demiei. Am filmat cu el, am făcut interviuri și sper să iasă un do­cumentar închegat. Lui Nea Vasile și tarafului său le-am și scos un CD, în 2018 (numit chiar Nea Va­sile și Taraful de la Mârșa), am filmat înre­gistrările și sper să iasă un documentar muzical fain.

– Pentru concertele din vara asta vă pregătiți sau sunteți în faza când puteți apărea pe scenă direct, ca marii jazzmani?

– Nu ne mai întâlnim să repetăm, nu mai este nevoie s-o facem, ne cunoaștem atât de bine, că nu mai e cazul, doar dacă înregistrăm vreo piesă nouă, altfel ne-ntâlnim la o bere…

– Hanno, tu de unde îți tragi echilibrul, ai și pentru noi un sfat bun?

– Da’ cine zice că sunt echi­li­brat? Ha, ha, ha! Nu știu dacă sunt eu cel mai în măsură să dau sfaturi despre echilibru, cert este că în ziua de azi ai nevoie de strategii. Este important să nu te lași co­pleșit de tot felul de informații, să faci un pas în spate – asta apropo de social media, de facebook și toate pros­tii­le astea care te pot dez­bina și te în­ră­iesc. Ar fi bine să punem surdină pe rețelele de so­cia­lizare, să jude­căm după capul nostru și cred că astfel ne vom men­ține și echilibrul de care mă în­trebi. Mentalitatea de turmă este periculoasă.

Ruxandra Constantinescu

Fără ezitare, Ruxandra Constantinescu face parte dintre cei cărora scriitoarea Sânziana Pop le-a schimbat cursul vieții, tranșant. Mărturisește că-și dorise dintotdeauna să facă parte dintr-o echipă cu care Sânziana lucra (reportajele realizate la televiziunea națională au rămas de referință, până astăzi!). Deși absolventă a Universității Politehnice din București, pasiunea scrisului a fost ca pilitura de fier în apropierea magnetului uriaș numit Sânziana Pop. S-a nimerit ca prima lor întâlnire (1990) să fie o pecete definitivă, neatinsă până-n prezent, și să-i devină parte din echipa redacțională a revistei „Formula AS”. Înainte de asta, Ruxandra Constantinescu a scris la „Universul Bucureștilor”, la „Viitorul românesc”, „Seara”. Din 1991, face parte din redacția „Formulei AS” (scrie, difuzează revista, lucrează în publicitate), iar din 1994 până în prezent este secretar general de redacție. Visul de-odinioară este un prezent continuu.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian