BEATRICE UNGAR (poetă și jurnalistă din Sibiu): „Din 1990 încoace, mulți oameni din Germania, Austria sau Elveția, dar și din alte țări, s-au stabilit la Sibiu”

„Cred că hârtia va rezista timpului!”

– Numele tău e legat de ziarul săptămânal de limbă germană „Hermannstädter Zeitung”, editat la Sibiu, care se află în al 55-lea an de apariție. Ce înseamnă pentru tine?

– Acum 34 de ani, mai exact pe 1 Martie 1988, am pășit pentru prima dată în redacția acestui ziar, care atunci purta numele „Die Woche”, adică „Săptămâna”. Primul număr al ediției noi a ziarului „Hermannstädter Zeitung” a apărut în 25 februarie 1968, dar primul ziar cu acest nume a apărut la Sibiu între anii 1861-1907. Din octombrie 1971, zia­rul a fost nevoit să-și schimbe denumirea, de­oarece dictatorul Ceaușescu a venit cu ideea ca toate toponimele să fie scrise oficial, doar în limba de stat. Să revenim la prima mea întâlnire cu re­dacția acestui ziar. Terminasem facultatea în anul 1985, dar nu am avut voie să mă angajez la ziar, de­oarece trebuia mai întâi – studiasem germană-ro­mână – să fac stagiul de trei ani în învățământ. Redacția avea nevoie de mine, am și scris în acești aproape 3 ani tot felul de reportaje, mai ales despre activități din Bratei, localitatea în care predam, și din Mediaș. Redactorul șef de atunci, Georg Scherer, căruia îi păstrez o pioasă amintire, a reușit să primească o dispensă pentru mine, așa că m-a putut angaja mai devreme – cu o condiție: să-mi dau definitivatul. Deși în acel timp cel care scria ziarul era… dictatorul (primeam cuvântările sale gata traduse prin telex, de la București), scriind în limba germană, aveam o nișă minusculă de libertate. Deja în timpul Revoluției din decembrie 1989 am scos primul ziar liber, sub vechea denumire, în 26 de­cembrie 1989. Pentru mine, a însemnat un pas in­co­mensurabil.

– De când te-ai despărțit de mașina de scris, realitatea din jurul tău s-a schimbat în bine sau în rău?

– Rău sau bine… Aici nu îmi permit să judec. Pot doar să constat că de când am trecut de la scri­sul pe mașina de scris la cel pe com­pu­ter, respectiv lap­top sau tabletă, schimbările în do­meniul tipografic ne însoțesc practic de ani de zile, și trebuie să mergem cu tim­pul, cum s-ar zice. Dacă mă gândesc doar la faptul că astăzi nu mai avem cum să descifrăm o dischetă – bănuiesc că tinerii nici nu știu ce este aia… Ori­cum, suporturile pe care păstrăm ziarul s-au schimbat ra­zant, dar noi tot pe hârtie tipărim, și în redacție, păstrăm legate toate ziarele, începând cu cel din 25 februarie 1968! Cred că hârtia va rezista timpului… Dacă privesc colecția ziarului din anul 1866 pe care o păstrăm în redacție, aceasta se poate citi foarte bine. Totodată, ne bucurăm că se lu­crează la Biblioteca Județeană Astra din Sibiu, la digitalizarea colecției de periodice, deci, și la ziarul nostru.

„Doamnele primar și viceprimar, opt consilieri locali fac parte din minoritatea germană din Sibiu”

– Mai există cititori de limbă germană în Sibiu? De fapt, câți germani mai tră­iesc în oraș?

– Având în vedere că cel puțin 3000 de copii și tineri merg la școlile sau secțiile de limbă germană din Si­biu anual, avem un potențial de citi­tori și cititoare bunicel. De asemenea, există studenți la germanistică sau la teologie protestantă, unde    vin și stu­denți și profesori din Germania, Aus­tria sau Elveția. Nativi germani în Si­biu sunt cam 2000 de suflete, dar au un rol important în viața Cetății. De exem­plu, doamnele primar și vice­primar și, actualmente, opt consilieri locali fac parte din minoritatea ger­mană din Sibiu. Numărul cititorilor a rămas constant și datorită prezenței ziarului pe internet. Avem o pagină de internet din 1996. Deci, ne pot citi vorbitori de limbă germană din toată lumea! Și avem abonați în aproape toată lumea, nu numai în România, Germania, Austria sau Elveția, ci și în Canada, SUA, Brazilia…

– În ciuda faptului că au plecat în număr mare în Germania în epoca Ceaușescu, sașii sunt, totuși, foarte prezenți în Ardeal. Se întorc din Ger­mania ca să celebreze tradiția, vechile sărbă­tori. Există speranța ca unii dintre ei să se resta­bilească în locurile din care au ple­cat defi­nitiv?

– Prezența sașilor în Ardeal se vede mai ales din punct de vedere al monumentelor, al ora­șe­lor… Mulți vin în timpul vacanțelor și se întâlnesc doar în Ardeal, pentru că în Germania nu au timp. Asta se întâmplă mai ales în satele foste săsești. În orașe cum ar fi Brașovul și Sibiul sau Sighișoara, organizațiile locale ale Forumului Democrat al Germanilor din România au o activitate intensă, edi­­tând cărți și alte pu­bli­cații, organizând confe­rințe, concerte, zile cultu­rale, prezentări de carte etc. Cel mai important eveniment este, bine­în­țeles, întâlnirea anuală a sașilor, care este organi­zată în fiecare an în câte-o altă localitate – de exem­plu, anul trecut a avut loc în cetatea de la Cristian, iar anul acesta va avea loc la Moșna. Dacă sașii se restabilesc în Ardeal este o întrebare tardivă. Din 1990 încoace, acest lucru se tot întâmplă, dar nu putem vorbi deja de un… trend. Pot doar să spun că de când România este membră UE, adică de 15 ani, sașii vin mai des în vizită decât înainte. Intere­sant de menționat este faptul că din 1990 încoace, mulți oameni din Germania, Austria sau Elveția, dar și din alte țări, s-au stabilit la Sibiu.

– Mai există în Sibiu viață culturală germană? Mai sunt scriitori de limbă germană, mu­zicieni? Teatrul German are pen­tru cine juca?

– Din fericire, viața culturală a Sibiului beneficiază și astăzi de partea germană care, trebuie s-o spun, a fost majoritară până în anul 1921… Aș avea nevoie de mai mult spațiu tipografic pentru a nota tot ce se întâmplă aici din punct de vedere cultural. Sunt și scriitoare și scriitori, sunt și mu­zi­ciene și muzicieni care ne în­cântă, dar toți colaborează cu al­ții, de alte naționalități – asta este valabil și la tea­tru. Aici, datorită Festivalului Internațional de Tea­tru, dar și a anului 2007, când Sibiul a fost Capitala Culturală Europeană alături de Marele Ducat al Luxemburgului, au venit la secția germană a Teatrului Național „Radu Stanca” actrițe și actori din Germania, Austria, Elveția sau Luxemburg. Unii au rămas, alții vin și pleacă. În orice caz, avem un public avizat care cunoaște limba ger­mană. Menționez că mai avem și un „Centru Cul­tu­ral German” care, pe lângă cursuri de limbă ger­mană, oferă prezentări de carte, întâlniri cu scriitori și scriitoare de limbă germană, activități cu copiii care cunosc sau învață limba germană. Pe scurt, nu ne putem plânge.

„Fără respect, nu se poate face nimic”

– Beatrice, cum arată Sibiul în luna Mai? Du-ne într-unul din locurile tale de suflet.

– Sibiul arată ca și alte orașe din țară în această lună. Pomii au înflorit, magnoliile s-au veștejit, dar emană un parfum inconfundabil… Unul din locu­rile mele de suflet este terasa de lângă Catedrala Evan­ghelică, de unde pot privi peisajul acope­ri­șurilor orașului vechi sau apusul soarelui și unde cântă la pian un olandez care s-a așezat aici de ani buni.

– Din ce-ți mai tragi pacea sufletească și bucuria?

– La un concert de orgă sau un concert sim­fonic, dar și când am timp să citesc o carte bună sau să mă întâlnesc cu oameni dragi. Sau la o plimbare prin Muzeul în aer liber al Complexului Național Muzeal Astra, din Dumbrava Sibiului.

– Ce-ți dorești cel mai mult și mai mult de la timpul pe care îl ai înainte?

– Pace între popoare, respect pentru ceilalți, pentru cei care sunt altfel. Fără respect, nu se poate face nimic. Iubirea poate să se transforme în ură dacă nu este reciprocă, toleranța poate să-l lase pe cel căzut acolo unde a că­zut… Respectul este la îndemâna oricui și este benefic pentru toată lumea, indife­rent de religie sau de limbă.

Foto: DAN ȘUȘA, CYNTIA PINTER, BEATRICE UNGAR