„Săracă țară bogată…”

Că România s-a dezvoltat constant, mai cu sea­mă în ultimul deceniu, după aderarea la Uniu­nea Europeană, nu mai e demult o știre. Chiar și în ultima vreme, când crizele din jur au perturbat eco­nomia, România a avut indicatori macro­eco­nomici buni, raportat nu doar la țările din regiu­ne, ci chiar la zona UE. România a depășit, an după an, economii res­pectabile, cu o mult mai lungă ex­pe­riență de piață liberă, și a re­cu­pe­rat din decalajul care părea insur­montabil față de țările mari pu­teri. Cea mai bună dovadă o cons­tituie includerea României în diverse statistici girate de publicații respectabile sau de către instituții importante, în categoria „High Income States”, adică a țărilor dezvoltate. Statele Unite, Spania, Germania, Italia, Marea Britanie sau Japonia: iată o companie la care doar tân­jeam, cu 20-30 de ani în urmă, și care azi a deve­nit normalitate!

Nivelul de trai a crescut și el, în ultimii ani: e, iarăși, o realitate care nu poate fi negată, sub impresia ultimelor luni de inflație accentuată. Felul în care s-a redistribuit bogăția din ultimii ani e o discuție aparte – mulți dintre români con­ti­nuă să câștige mult sub nivelul salariilor din UE, în vreme ce o elită, vizibilă și cu ochiul li­ber, și în topurile revistelor economice, și în de­clarațiile de avere ale aleșilor, se bate de la egal la egal cu marii bogătași ai planetei. Dar, dincolo de cât de mult ne aduce fiecăruia, în cont sau în por­­tofel, accederea în grupul „High Income States”, între­barea de bază e următoarea: în ce mă­sură dez­voltarea aceasta se vede într-o viață mai bună, mai sigură și mai confortabilă pentru români?

În paralel cu vestea măgulitoare a includerii României printre cele mai respectate țări ale lumii, ultima statistică, prezentată la începutul săptămânii, de marea publicație americană „New York Times” e de natură să ne dea serios de gân­dit. Pentru că, citând date complexe, obținute de la Organizația Mondială a Sănătății (OMS), „New York Times” ajunge la concluzia că Ro­mânia e pe primul loc între țările dezvoltate la creșterea numărului de decese în anii pande­miei, 2020 și 2021. Creșterea din dreptul României e de 20%, dar, e drept, nici alte state dezvoltate – Polonia (19%), Statele Unite (15%) sau Italia sau Spania (12%) – nu stau grozav. La polul opus, Franța, Suedia și Canada au creșteri mai mici, de 10%, în timp ce în țări cu nivel mai slab de dez­vol­tare, situația e dezastruoasă: Peru – 97% de­ce­se în plus, Bolivia cu 49%, Rusia și Turcia, pes­te 30%.

Statisticile nu mint: ele arată situația delicată din sistemul medical românesc, în care, deși s-au pompat miliarde de euro pentru dotări și pentru salarizare, dezvoltarea macroeconomică nu se reflectă cum ar trebui. Așa cum nu se re­flectă nici în educație, unde, deși avem vârfuri la olimpiade, scoatem elevi tot mai slab pregătiți, lucru evidențiat de testele PISA. Despre armată ne e și frică să discutăm, în contextul războiului din regiune. Știm bine ce probleme avem cu MIG-urile, care cad pe timp de pace fără să fie amenințate de nimeni…

Dezvoltarea României e un lucru de care tre­buie să fim mândri, dar exigența noastră, ca cetățeni și ca votanți, trebuie să fie și mai mare în condițiile astea. Nu mai ajunge să dăm bine în statisticile macroeconomice, trebuie să vedem prosperitatea și pe drumurile pe care circulăm, și în calorifere, și în sistemul de sănătate, și în educația celor mici. Dacă nu o vedem – și dacă nu o vom vedea nici de acum înainte – e pentru că bogăția aceea despre care vorbesc statisticile e în buzunarele cui nu trebuie, și nu în viețile noastre. Și ne întoarcem la versuri din epoci pe care le consideram de-acum depășite: „Săracă țară bogată…”.