Guvernul înmlăștinării

În faţa crizei economice, care se anunţă ca fiind extrem de dură, guvernul condus de generalul Nico­lae Ciucă pare paralizat. Cei doi piloni de bază ai ali­anţei ce îl susţine în Parlament, PSD-ul şi PNL-ul, îşi anihilează reciproc propunerile de rezolvare a situaţiei. PSD-ul vrea să acopere go­lurile din buget prin revenirea la impozitarea pro­gresivă a venitu­rilor, conform doctrinei lui, care vizează nivelarea socială: PNL-ul doreşte păstrarea cotei unice a impo­zitării, element esenţial din perspectiva „viziunii” sale în stimularea întreprin­derilor investiţionale. Politicienii din ambele gru­pări caută – afirmă ei – „ieşiri” prin care efectele sociale ale crizei (creşterea abruptă a preţurilor, inflaţia galopantă, stoparea in­vestiţiilor în infra­structura statului etc.) să fie antici­pate şi atenuate. Unii susţin plafonarea preţurilor şi ajutorarea prin diverse „vaucere” a consumatorilor; alţii propun re­ducerea sau chiar suprimarea (tem­porară) a TVA-ului la produsele de bază. Unii solici­tă „di­rijarea” fondurilor pentru investiții ale statului, spre fondurile de pensii şi salarii şi chiar renego­cierea destinaţiei fondurilor europene acordate Ro­mâniei prin PNRR; alţii afirmă că românii ar trebui să accepte „strângerea curelei”, aşteptând ca situaţia să se îndrepte. Toți au idei, strategii-minune, so­luţii de avarie sau planuri de viitor „sigure”. În fapt, atât alianţa la putere, cât şi componentele ei luate separat, PSD-ul şi PNL-ul (UDMR-ul pri­vește detaşat rezol­varea!), nu propun nimic, în afa­ră de vorbe goale. După ce s-au înţeles în privinţa „îm­părţirii plăcintei”, PSD-ul şi PNL-ul nu s-au mai în­grijit să conceapă un plan unic de guvernare, care să ofere, totuși, o linie directoare, pentru creș­terea economică a țării, obiectivul principal al tuturor guvernărilor lumii. Explozia preţurilor, in­flaţia cu două cifre, efectele de blo­care în cascadă a proce­selor productive, ce tre­buiau să fie prevă­zute şi pre­venite prin măsuri de „în­tâmpinare”, cum fac guver­nele responsabile, au fost explicate de liderii politici ai ţării prin criza in­ternațională creată de invazia rusească a Ucrainei. „Putin este de vină pentru de­clanşarea crizei econo­mice!”, a afirmat ritos preşe­din­tele Iohannis, pentru a exo­nera guvernul coaliţiei (puse la cale de el) de po­sibilele critici. Lăsând deoparte constatarea că „ar­gumentul surprizei” a fost folosit şi în cazul pan­de­miei (care a pus în lumină starea jalnică a siste­mului sanitar românesc, dar şi afacerile oneroase făcute de clientela politică pe seama lui), trebuie să observăm că semnale ale „războiului lui Putin” erau vizibile de mai mult timp, iar creşterea explo­zivă a preţurilor la energie a început încă înaintea declan­şării lui pro­priu-zise. Ca şi în cazul comba­terii efectelor pande­miei, nu s-a făcut nimic pentru ca ţara să întâmpine, mai sigură pe sine, furtuna anunţată.

Guvernul alianţei PSD-PNL-UDMR nu a miş­cat nici un deget pentru stoparea inflaţiei. De exemplu, ca deţinător majoritar al pachetelor de acţiuni ale companiilor energetice, statul nu a avut nicio obiec­ţie la creşterile de preţuri impuse de acestea consu­ma­torilor, care au declanşat lanţul scumpirilor la toate produsele, inclusiv falimentele în serie ale unor mici întreprinzători, care s-au confruntat cu măriri de taxe și accize. În plus, nu s-a făcut aproape nimic pentru ca dependența Ro­mâniei de importurile de energie să scadă, deşi ţara are resurse de gaze în apele teritoriale. Guvernul alianţei ar fi preferat, se pare, ca în locul creşterii producţiei energetice in­terne (asigurând astfel nu numai independenţa ţării pe acest plan, ci şi stabilitatea preţurilor la consumul de energie), să facă „mici cadouri” populaţiei (vau­ce­rele, măriri in­fime de salarii şi pensii, impuneri de preţuri maximale la produsele de bază etc.), păstrând în func­ţiune „sistemul” prin care îşi exercită admi­nistraţia. Măsurile sale paleative nu fac decât să amâne deznodământul, care nu este altul decât fali­mentarea economică a ţării. În loc să fie un gu­vern care să reformeze rapid administraţia, gon­flată, ine­ficientă şi coruptă, un guvern adaptabil la contextul internaţional, uneori, imprevizibil, „gu­vernul stabi­lităţii”, conceput de preşedintele Io­hannis, prin alianţa PSD- PNL -UDMR, se vădeşte a fi „guvernul imobilităţii”, al înmlăştinării ţării în subzistența de la o zi la alta. Consecinţele nu vor întârzia să se facă simţite.