MARIANA GÂJU (Primar PSD al comunei Cumpăna, jud. Constanța): „Și satele românești au dreptul la civilizație”

PRIMARII NOȘTRI

Aflată la doar câțiva kilometri de Cons­tan­ța, co­muna Cumpăna exersează și ea o „căl­cătură” mai mare, care să o apropie de oraș. În fruntea admi­nis­trației locale se află o fe­meie, primarul Mariana Gâ­ju, care ocupă    această funcție de 22 de ani. Con­tabilă de profesie, a câștigat alegerile din 2020, cu aproape 70 la sută din voturi, ceea ce spune mult despre ce a izbutit să realizeze, în­cepând din anul 2000, pentru comună. Ce a mai rămas de făcut și dacă e ușor să fii femeie primar în România aflați în interviul pe care ni l-a acordat.

„Ca femeie, trebuie să dovedești mereu că poți”

– Ce v-a îndemnat să renunțați la profesia de contabil, așa de căutată în ziua de azi, pentru funcția cu mult mai aventuroasă de primar în tran­ziția românească?

– O, Doamne! Încă din 1996, concetățenii mei m-au rugat să candidez, eram pe-atunci contabil-șef la cooperație. Mi s-a părut imposibil, la câte pro­ble­me erau: rețea de canalizare exista doar pe șoseaua principală, aducțiunea de apă trecea prin grădinile oamenilor, nu era asfalt, nu utilități, școala avea un singur corp de clădire și exista o singură grădiniță, am­bele vechi și deteriorate. Patru ani am fost con­silier local și eram nemulțumită, când vedeam că primarul, viceprimarul, consilierii nu erau deloc interesați de dezvoltarea de proiecte pentru comună, ce să mai vorbim despre o deschidere europeană… Mă tot plângeam bărbatului meu, și într-o zi mi-a spus să fac un pas înainte, dacă simt că pot realiza mai mult, pe scurt – să candidez la funcția de primar. Așa am pornit la drum.

– E greu pentru o femeie să pornească pe un astfel de drum? Să fii primar în România în­seamnă mai mult decât pricepere și hăr­ni­cie…

– Mare parte din re­ușita mea, ca primar, o datorez familiei. Fără acceptul și sprijinul fa­mi­liei, oricât de am­bi­țioasă ar fi, o femeie nu are cum să reușească, mai ales într-o funcție pu­blică. N-a fost nicio­dată ușor, nici acum nu e, deși au trecut 22 de ani. Trebuie să dove­dești permanent că și tu, ca femeie, poți face lu­cruri bune, dar și să faci față răutății oame­nilor, care acum pare a fi atins apogeul. Am mo­­mente în care mă întreb dacă tot ceea ce fac merită, dacă n-ar trebui să-mi văd de viață, că timpul nu stă pe loc, până la urmă bi­ruie însă gândul că mun­ca mea are în ea trăi­ni­cie, că roadele ei vor rămâne pentru generațiile vii­toare. Nu e de colo să pun umărul la viitor.

„150 de nașteri pe an”

– Lăudați-vă cu ce-ați realizat până acum…

– Cumpăna e o localitate vie. În primul meu man­dat, comuna avea 6530 de cetățeni, astăzi sun­tem peste 20.000. În ultimii 20 de ani s-au înre­gistrat anual 130-150 de nașteri. Comuna se extinde cu cartiere noi, care au nevoie de infrastructură, la fel ca și vechea vatră a satului. Am introdus anual su­prafețe de teren arabil în intravilan, pentru ca localnicii să poată să le vândă sau să le dea copiilor teren să-și ridice case, ca să rămână aici, să nu fie pribegi prin lume. Și datorită acestor demersuri, co­muna Cumpăna a întinerit. Evident, nevoile au crescut și ele, de la an la an, și nu se mai compară cu cele din anul 2000. Fiecare copil născut la Cum­păna a fost o provocare pentru noi, căci ne-a motivat să creăm și aici aceleași condiții cum au și cei de la oraș: am pus accent pe educație și pe sănătate. Avem 1369 elevi în învățământul primar, gimnazial și liceal, 500 de copii la grădiniță și 96 la creșă. Am ri­dicat de la zero un campus școlar, cu 29 săli de clasă, laboratoare, un internat cu 120 de locuri, o can­tină cu 200 de locuri și o sală de sport. Școala cea nouă din campus am construit-o în primul mandat, cu bani de la Banca Mondială și, tot atunci,    prima sală de sport, prin programul Guvernului Năstase, dar și primul centru de permanență medicală din mediul rural din județul Constanța, în 2004. În 2009, am inaugurat a doua sală de sport, iar în 2016, cea de-a treia. Sportul e un mod de viață la Cumpăna.

–  Cum așa?

– Avem un club sportiv și o asociație sportivă, „Victoria Cumpăna”, prin care am încheiat parte­ne­riate cu alte asociații și federații sportive. Dispunem de o bază bine pusă la punct, pentru toate discipli­nele sportive, avem campioni naționali și vice­cam­pioni internaționali la gimnastică ritmică, la lupte libere și la lupte greco-romane. Cumpăna a găzduit recent campionatul național de handbal gimnaziu băieți, dar și campionatul național de gimnastică rit­mică al României. Sportivii noștri sunt cei mai buni ambasadori ai comunei, căci oameni din toate col­țurile țării au ajuns să se întrebe de unde vin acești copii, unde e Cumpăna. Și datorită lor am pus co­muna pe o hartă bine conturată și suntem mândri de ei.

Prima școală de balet din mediul rural

– Realizări de-a dreptul uluitoare, pentru un sat…

– Și nu e tot! În 2001, printr-un parteneriat cu „World Vision Ro­ma­nia”, am amenajat în birourile fostului IAS prima gră­diniță cu pro­gram prelun­git din co­mună, un mic mu­zeu al satului și prima școa­lă de balet din me­diul rural. Deși aici pre­dau balet profesorii de la Teatrul de Balet Cons­tanța, la vremea aceea, mulți ne-au luat în râs, dar, datorită a­cestui pro­iect, mulți copii din co­mu­nă au ajuns elevi ai Liceului de Artă din Cons­tanța. Cu acest pro­iect am câștigat și con­cur­sul „Satul românesc-sat european”, unde am concurat cu alte 260 de comune din țară. Tot cu cei de la „World Vi­sion Romania” am ame­najat o cantină so­cială în curtea bisericii ortodoxe „Sf. Paras­che­va”, unde pri­mesc o masă caldă copiii din familii cu probleme sociale, dar și câțiva bătrâni fără apar­ținători. Avem 50 de copii în programul „After school”, care se des­fășoară într-o clădire construită cu fonduri europene.

– În calitatea dvs. de „profesionistă” a banului vă descurcați, probabil, și cu obținerea de in­ves­tiții…

– Prin programul SAPARD, am investit 3,5 mi­lioane de euro în rețeaua de apă și canalizare. Avem asfaltați 102 km de drumuri, asta însemnând aproape toate cele 182 de străzi ale comunei. Am construit primul bloc ANL încă din 2009, în 2015, un altul, cu 64 de apartamente, și tot atâtea mai avem acum în lucru. În 2008, printr-un parteneriat cu „Habitat for Humanity Romania” (HHR), am în­ființat „HHR Cumpăna” și așa am putut face peste 35 de case pen­tru familiile care nu aveau nici un acoperiș deasupra capului. Acum e în lucru un alt proiect de acest gen, pentru familiile monoparentale, mamă-copil. Ne do­rim să aducem civilizația în localitatea noastră. Cred că o comună devine bogată când are pe teritoriul ei oameni bogați, dar nu dintre cei cu lanțuri de aur atârnate la gât, ci dintre aceia cu mintea deschisă spre nou, spre curat.

Dialog de la om la om

– Pe cine contați în realizarea acestor proiecte? Sunt extrem de ambițioase! Pe lângă pricepere, ele presupun și entuziasm, motivație?

– În echipa mea nu sunt doar angajații din pri­mărie, ci fiecare om din comună. Nu poți face nimic fără sprijinul oamenilor, căci dacă te îndepărtezi de ei, nu poți realiza nimic. În sensul acesta misiunea primarului nu este doar de a sta în birou și de a aler­ga după fonduri europene sau guvernamentale, ci de a sta între oameni, de a fi permanent în contact cu ei. Ca primar, e fundamental să comunici nu cu dis­cursuri pompoase, ci cu dialog de la om la om, față în față. Asta dă încredere. Motivează. Sigur, impor­tantă este și munca funcționarilor din primărie. Nu tu ca primar ești buricul pământului, să le faci pe toate, munca e a echipei, a specialiștilor din primărie sau a celor plătiți cu bani grei pentru consultanță. Ne­plăcut este, că, uneori, unii dintre acești consul­tanți nu sunt serioși și se angajează în mult mai mul­te proiecte decât pot duce, ceea ce generează pro­bleme și întârzieri. Avem o mulțime de proiecte a căror rezolvare se lasă așteptată de ani buni. Fac și câte patru drumuri pe săptămână la București, tot în­cercând să rezolv, dar ni se pun piedici peste pie­dici.

„La București e plin de funcționari incapabili”

– Vă referiți la birocrație?

– La București, în ministere, e plin de funcționari incapabili să înțeleagă ce se întâmplă jos, la firul ierbii, și te plimbă cu dosarele de parcă ai veni la ei de peste drum, nu de la 250 km, cum merg eu, sau și mai mult, cum e cazul altor primari. Cer și cer și cer la hârtii, deși le-am dus de nu știu câte ori, niciodată nu știu să-ți spună de la început exact ce documente sunt necesare pentru finanțarea unui proiect, cu fonduri europene, mai ales. Te întrebi, uneori, dacă tragem la același car, dacă oamenii aceia sunt interesați cu adevărat de a aduce aceste fonduri în țară și apoi de a le împărți primăriilor. E și lipsă de pregătire la mijloc, dar și lipsă de interes. Ai zice că-i deranjezi câteodată… Iar între timp, oamenii își pierd încrederea în tine, ca primar, fără să știe câte piedici sunt până la realizarea unui pro­iect pe care ți l-ai propus. Să vă dau câteva exemple con­crete: ne-au trebuit 13 ani ca să recuperăm o su­prafață de șapte hectare de teren liber de sarcini (mun­ții de pământ rezultați în urma excavării Ca­nalului Dunăre-Marea Neagră), să le aduc înapoi, în patrimoniul comunei, căreia îi aparțineau de drept. De șapte ani avem în implementare un proiect de regularizare a unui fir de apă, cu bani de la Apele Române, și nu e finalizat nici acum. Pentru creșă, ze­ce ani a durat până am prins finanțare. Și comu­nele au dreptul la civilizație, și în comune există ma­me tinere care vor să-și lase copiii la creșă, să mear­gă liniștite la serviciu.

Credem în proiectele pe fonduri europene și cerem guvernului să ne ajute să le accesăm, să folosim fondurile acordate prin PNRR, spre binele oa­me­nilor, la fel cum le-am folosit pe cele din PNDL, care au fost aur curat pentru toate comunele din România.