Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

O poveste minunată cu lilieci

Dragoș Ștefan Mantoiu este manager la „Wildernes Research Conservation”. De dragul liliecilor, cărora le-a de­dicat munca și timpul său, a devenit și el un noc­turn. L-am găsit prin câmpiile Dobrogei, instalând echi­pamente sofisticate, iar povestea mi-a spus-o la miezul nopții, cu sunete de zburătoare pe fun­dalul conversației. Cercetător pasionat, specialist în lilieci, Dragoș este omul po­tri­vit să ne intro­ducă în fascinanta lume a acestor mami­fere.

Nunta din Popești-Leordeni

Foto: Shutterstock – 2

A fost pasionat de bio­logie, de pe vremea în care frec­venta cursurile Palatului Copiilor, un loc ce i-a deschis orizonturile. „Îmi amintesc de cursurile de hidro­bio­logie, unde aveam grijă de acvarii imense cu pești, luam probe din apă, ne uitam la mi­croscop, o gașcă de puștani de 10 ani, conduși de o profesoară foarte dedicată, care mi-a insuflat pa­siunea asta mare pen­tru bio­logie. Recomand din inimă aceste activități extrașcolare pentru co­pii. Eu mergeam și la limbi străine, pian, dansuri, ceramică, astronomie, era fascinant pentru un puști ca mine. Eram pierdut fără ele. Apoi, am trecut în altă perioadă a vieții, în care eram atras de munte, chiuleam de la Liceul Șincai și plecam cu 2 lei în buzu­nare, cu trenul, descopeream natu­ra îm­preună cu prieteni pasionați, care mi-au de­venit și colegi de facultate”. A dat exa­men la Geografie, unde a putut studia și biogeografia, domeniu în care și-a luat și licența. Asta înseamnă cartarea mișcărilor animalelor sălbatice, habitatele lor, folo­sind informații geografice, prin cercetări pe teren. Subiectul său a fost populația de lilieci dintr-un parc național proaspăt în­fiin­țat atunci, Buila Vânturarița. Povestea cu liliecii începuse în primul an de facul­tate, când, pentru un ban în plus, Dragoș filma nunți. Ei bine, la o nuntă de romi din Po­pești-Leordeni, a întâlnit un fotograf care i-a spus „A, ești cu munții, îți place să umbli, te duc eu la niște prieteni speologi”. Așa a ajuns în peștera Polovragi, unde a descoperit liliecii, care aveau să devină pasiunea sa. „Nu l-am mai văzut de atunci pe fotograf, o întâlnire absolut acci­den­tală, la momentul potrivit, într-o circumstanță ciu­dată, m-a adus pe acest drum, altfel, cine știe cu ce m-aș fi ocupat acum”. Dragoș a acumulat multă ex­periență din turele prin peșteri, alături de mem­brii clubului de speologie „Focul viu”. După aceea, împreună cu un coleg de facultate, a pornit pe cont propriu, să descopere peș­teri prea puțin cunoscute. „Umblam pe co­cla­uri și în­cercam să car­tăm peșterile așa cum citi­serăm noi în cărți, cu niște instrumente foarte modeste, pe care abia reușeam să le împru­mutăm sau să le cum­părăm cu greu. Mer­geam o săptă­mână, iarna, căram zeci de kilograme în rucsaci și mâncam pateuri cu biscuiți, dar descopeream zone superbe. Colegul era pe partea de geologie, eu pe biologie, încer­cam să aflu cum trăiesc li­liecii în peșteri. Făceam lucrurile după capul nos­tru și nu ne dădeam seama de ce ieșea greșit, până ce am reușit să ur­măm cursurile școlii de topo­grafie subterană. Eram atât de săraci, încât am dat toți banii pentru a plăti cursurile. Dar am luat cele mai mari note, eram extrem de pasionați. În­tre timp, am ieșit din peșteri pentru a studia lilie­cii. Este o concepție greșită că ei trăiesc numai acolo, când, de fapt, doar 5% din liliecii din Ro­mânia sunt de găsit în peșteri, restul în scorburi, crăpături de stânci sau casele oamenilor, în poduri, acoperișuri, fante din pereți. Mi-au rămas la suflet liliecii de peșteră, dar am căutat o cale care să-mi permită să studiez toate speciile de lilieci din țară. Ei se găsesc în multe medii din jurul nostru, chiar și pe mare poți da peste lilieci care migrează”.

Îngeri căzuți?

Fotogenie nocturnă

„Liliecii sunt animale protejate în România. Unul dintre motive este că fac un sigur pui pe an. Mulți îi văd ca pe niște șoareci zburători, dar n-au nicio legătură cu rozătoarele. Liliecii au apărut mult mai devreme evolutiv, în comparație cu rozătoarele, aproximativ acum 65 de milioane de ani, din niște mamifere care glisau dintr-un copac în altul și deja erau bine adaptate acestui limbaj al ultrasunetelor. Contrar credințelor populare, lilie­cii nu sunt orbi, pot vedea cu ochii lor mici, însă și-au construit acest aparat de ecolocație, prin care emit ultrasunete, primesc înapoi răspunsul, în funcție de care decid ce să facă, să ocolească un obstacol, să vâneze o insectă. Când e lună plină, ei consumă mai puțină energie în căutarea hranei, pentru că își folosesc și vederea. Vânează noaptea din două motive. Atunci sunt active cele mai multe insecte și, dacă ar ieși ziua, imediat ar fi atacați de celelalte păsări. Nu ne-am dat seama încă de ce, dar există o râcă uriașă a păsărilor față de lilieci, o ură ancestrală. Cum prind unul, îl atacă, cea mai pașnică vrăbiuță devine feroce în cazul în care un liliac apare pe timp de zi.    Nici oamenii nu-i iubesc prea tare, iar imaginea pe care le-a creionat-o religia nu-i ajută deloc, imaginea de demoni, îngeri căzuți, cărora li s-au tăiat aripile pentru păcatele lor. Din cauza asta, mulți oameni omoară lilieci și cred că fac o faptă bună. În lume există peste 1300 de specii de lilieci, se descoperă în fiecare an specii noi și dispar altele, afectate de pro­cesul de industrializare a agriculturii, în spe­cial în zonele ecuatoriale, unde se taie multe păduri. Doar două din aceste 1300 de specii    ling sânge, nu sug, ci fac o rană bovinelor mari și îl ling: lilieci din America de Sud. Foarte rar s-a întâmplat să aibă de-a face cu oameni, și atunci doar în cazul ciobanilor, ce dormeau lângă vaci. Datorită analizelor făcute salivei lor, s-a descoperit un antico­agu­lant foarte important în medicină, care a salvat deja milioane de vieți. Să ne obișnuim cu ideea că nu există animale rele, ci un ciclu natural ce trebuie înțeles, respectat și lăsat în pace. Atunci când el se perturbă, pot apărea probleme serioase. Cum ar fi pande­mia, care probabil a pornit de la lilieci, pen­tru că ei pot transmite boli oamenilor, sunt un rezervor de coronaviruși ce au ajuns la om prin consumarea liliecilor, un lucru bar­bar și periculos. La noi, liliecii cântăresc 15-20    de grame, dar în alte zone ale lumii, unde lilie­cii ating alte dimensiuni, ei fac parte din meniul oamenilor.”

Amanți înfocați

La datorie

„În România există 32 de specii de lilieci, care nu sunt foarte exact catalogate în funcție de ha­bitatul lor. Adică, unii lilieci de peșteră pot trăi și în arbori, unii de stâncă, în clădiri etc. O parte din populațiile de lilieci de la noi migrează. Animalele pe timp de iarnă hibernează. În cărți scrie că hi­bernează toată iarna, dar realitatea este puțin dife­rită. Se trezesc când afară sunt peste 7 grade. Pe liliecii din peșteri nu e bine să-i deranjăm iarna, pentru că se trezesc, consumă din puțina hrană existentă, apoi pot muri de foame până la venirea primăverii, când femelele migrea­ză spre zonele de maternitate, mai răcoroase un pic. Sunt printre puținele animale care mai migrează ca în trecut, pentru că rutele majorității animalelor ce migrau au fost modi­ficate de activitățile umane, prin canale de irigații, eoliene, autostrăzi etc. Zboară, ajung în zonele de maternitate unde se adună în co­lonii formate exclusiv din femele, nasc un sin­gur pui pe an, îl cresc acolo timp de două luni. Își recunosc puii dintr-un million de alți pui, iar dacă unul rămâne singur, poate fi crescut de o mamă-surogat. La început, mama zboară cu puiul în spa­te, apoi, când el mai crește, zboară singură după hrană. Mamele se întorc cu puii toamna, exact în locul din care au pornit, unde se îm­pere­chează cu masculii ce sunt mai degrabă sedentari. Migrează și ei, dar nu mult. Reproducerea se întâmplă dife­rit, de la o specie la alta, unii zboară împreună, au ri­tualuri de curtare, alții preferă haremurile. De pil­dă, chiar în București, într-o crăpătură a unui sis­tem de iluminat, se poate așeza un mascul. În­cepe să zbiere, tri­mite semnale sonore, parfumea­ză cu mosc intrarea și astfel cheamă femele. Vin câte 20 de-odată. Se cuplează cu toate,    alți mas­culi vin să îl concureze și se bat. Femelele se împere­chea­ză, și ele, cu mai mulți mas­culi, aleg sămânța cea mai bună, pe care o păstrează în corp pe timpul hibernării, apoi dau drumul procesului de fecundare. Din septem­brie-octombrie, avem un show nocturn de sunete, ce se aud cu urechea liberă. Ce­lelalte sunete ale lor, de orientare și de vânătoare, nu se aud, doar cele de joasă intensitate, prin care co­mu­nică între ei. Noi, oamenii, dacă am auzi ultrasunetele emise de lilieci, am asurzi, nu am putea dormi noaptea în oraș, sunt extrem de pu­ter­nice, au 120 de decibeli putere. Ca idee, un avion decolează la 110 decibeli.

În România, avem cel puțin cinci specii de lilieci ce fac migrații de peste 2000 de kilometri. Au plecat deja spre Rusia, Ucraina, chiar în zonele afectate de război, avem emoții cu pri­vire la soarta lor.”

Liliecii care șoptesc

Liliacul șoptitor

„Liliecii nu au mulți dușmani natu­rali. Păsări de noap­te, buf­nițe mai mari, une­ori șerpi, prin peșteră, jderi – sunt consu­matori de li­li­eci, dar în general doar animalele slă­bite le cad pradă. În România, hrana li­lie­­cilor e în proporție de 90% formată din in­secte, nevertebrate, păianjeni, sunt și specii ce pot pescui pești mici, de pe suprafața apei, avem și o specie – liliacul mare de amurg, ce poate mânca și păsări. Este o specie foarte, foarte rară. El repre­zintă una dintre cele mai importante indicatoare de păduri bătrâne. Se știu foarte puține despre acest animal, se hrănește și cu insecte, dar a fost fo­tografiat mân­când    păsări de talie mică. Un alt aspect foarte interesant: sunt anumite specii de lilieci ce șoptesc, pentru a nu fi descoperiți de moliile pe care le vânează. Moliile și-au dez­voltat un sistem de interceptare a ultra­sunetelor lilie­ci­lor, niște antenuțe speciale și, când simt ul­tra­sunetele de vânătoare ale li­liecilor, intră în picaj.    Ei bine, anumite specii de lilieci s-au adaptat la evoluția moliilor și au început să șop­tească. Moliile nu aud, și atunci le pot mânca. Dețin sisteme de recep­ție uluitoare. Ei emit sunetele pe gură, pri­mesc ecourile prin urechi. La noi trăiesc cinci specii de li­lieci cu nasul în formă de pot­coavă, prin care pleacă ultrasunetele și își pot mișca inde­pen­dent urechile, pentru a cap­ta orice perturbare a câmpului sonor emis, așa încât pot detecta și un picioruș de țânțar, la distanțe mici. Avem și specii ce zboară foarte sus și detec­tează insecte mari, fiecare specie cu nișele sale de vânătoare. Au un limbaj sofisticat, pe care încă nu l-am desci­frat cu totul. Prin ana­liza ultrasunetelor, noi putem înțelege ce fac, dacă le e foame, dacă se simt vânați, dacă le e sete, dacă puii strigă după ajutor. Se întâmplă ca un liliac să țipe după ajutor și lilieci din alte specii să vină să-l salveze, roind în jurul lui pentru a scădea șansa de a fi vânat. Sunt ființe gregare, une­ori o colo­nie conține exemplare din specii diferite, ce locuiesc împreu­nă. Co­lo­niile de lilieci sunt foarte fi­dele adăposturilor în care s-au năs­cut și au hibernat, se întorc exact în ace­lași loc, după migrații de mii de ki­lo­metri. Am extras o colonie din­tr-o clădire și s-a întors la un etaj mai jos. Încă nu înțelegem cum se orientează atât de exact. La păsări, s-a descoperit anul trecut că văd cu ochiul liber câmpurile electro­mag­netice, dar la lilieci, nu știm.”

„Haide, mă lași cu liliecii tăi?!”

Liliacul de amurg

„Orice activitate umană are un impact în natură. Dacă ridici un stâlp, o eoliană, mai devreme sau mai târziu, se va lovi o pasăre de el. Aceasta este dezvoltarea, nu o putem opri şi nici nu ne dorim asta, dar putem încerca să avem un impact distructiv cât mai mic, iar aici începe munca mea. Aceste mă­suri nu sunt nici ușor de imple­men­tat, nici ieftine, dar foarte impor­tante. Dacă pierdem biodiver­si­tatea, ne va costa mult mai mult să reparăm ceea ce am stricat, decât dacă încercăm să conser­văm. Multe lucruri nu mai pot fi readuse înapoi, oricât am încerca. Firma pe care am fondat-o stu­diază acti­vi­tatea anima­lelor în teren, cum in­terac­ționează cu pro­iec­tele propuse de oa­meni și ce măsuri la nivel local și mondial pot dimi­nua im­pactul asupra lor. De pil­dă, un impact mare asu­pra liliecilor îl au parcu­­rile eoliene, ce omoa­ră mulți lilieci, estimăm cam 50000 pe an doar în Do­brogea. S-a dat de multe ori vina pe organizații de protecția mediului, pentru nerealizarea unor pro­iecte, dar este fals. Banca Mondială nu-ți oferă fi­nanțare pentru pro­iecte ce nu au făcute studii se­rioase de mediu. Noi mergem mereu pe teren, timp de un an de zile, cu echipamente specializate, car­tăm zona, strân­gem cât mai multe date despre ani­male, apoi propunem modificări ale proiectului, cum ar fi repoziționarea unor turbine, poduri verzi pe marginea auto­străzilor, panouri de protecție, și continuăm moni­torizarea și după construcție. Am lucrat 8-9 ani, săptămânal, la un parc eolian de 20 de turbine din Babadag, din păcate, amplasate prea aproape de habitate naturale. Am propus un plan de reducere a impactului turbinelor eoliene, i-am convins să le oprească atunci când vântul scade sub 6 m/s, iar asta a redus cu 80% impactul asupra liliecilor, în timp ce ei au pierdut ca energie sub 1%!    În mo­mentul în care se face anveloparea blocu­­rilor, mii de animale ce trăiesc în crăpături, între care și liliecii, sunt prinse de vii acolo și mor, nu mai pot ieși. Noi am găsit o soluție tehnică și că­utăm să o introducem în legislație. Până atunci, am fost huliți de autorități, inclusiv de noua ad­mi­nistrație a Bucu­reștiului, pe care o credeam mult mai des­chisă la astfel de abordări.    «Plecați de aici cu pros­tiile astea, n-avem bani de așa ceva!». Con­silierii au râs cu lacrimi când le-am expus pro­blema, dar e o problemă ce poate genera un proces scump de infringement, din partea UE. Un consi­lier local ne-a numit    «corupți ce vor să fure bani de la statul român». Asta, în timp ce am pri­mit ape­­luri de la bucureșteni, oameni iubitori de ani­male, care ne-au cerut ajutorul, ne-au spus că le omoară liliecii și că ei îi vor în continuare acolo. Mulți și-au dat seama de beneficiile pe care le aduc aceste animale. Legi există în România, doar că Agenția Națională pentru Protecția Mediu­lui și agențiile locale nu verifică aplicarea lor! N-au nici cea mai vagă idee despre ce se întâmplă, iar atitu­dinea lor e «Haide, mă lași cu liliecii tăi?!».

Coregrafie perfectă

O altă problemă frecventă pentru lilieci este cea a insec­ticidelor folosite în orașe. Chiar dacă insecticidul nu-l omoară pe loc, îi poate ucide puii, produce dereglări în ciclul de naștere și acumu­lează toxine în corpul său, ceea ce-l face să tră­iască mai puțin. Cam la fel se întâmplă și cu oa­menii. De aceea, mi-ar plăcea ca Primăria Bucu­reștiului să ia mult mai în serios problema insec­ti­cideor și să folo­sească substanțe cât mai puțin toxice. Oricum, insectele devin rezistente, se pot adapta la noile substanțe folosite, iar soluția oa­menilor, de a da cu o cantitate din ce în ce mai mare de insecticid, nu are sens. Noi avem și acti­vitate de tip ONG, Cen­trul de reabilitare Visul Lua­nei, în care medici ve­terinari oferă gratuit ser­vicii de salvare și reabi­litare a animalelor sălba­tice. Aici, în perioada în ca­re se stropește în oraș, avem cei mai mulți li­lieci. Un liliac consumă cam un kilogram de in­sec­te pe an, echivalentul a 1400 de euro cheltuiți pentru insecticide, la care putem adă­uga benefi­ciile aduse agriculturii și pomicul­tu­rii, prin înlătu­rarea unor insecte dăunătoare cul­tu­rilor.    În plus, o mare parte din aceste insecte au un potențial peri­culos, cum ar fi țânțarii, ce produc multe probleme de sănătate. Chiar și pen­tru acest aspect, ar trebui să privim altfel li­liecii, să îi res­pec­tăm și să îi protejăm, pentru serviciile ce ni le oferă gratuit”.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian