Dragoș Ștefan Mantoiu este manager la „Wildernes Research Conservation”. De dragul liliecilor, cărora le-a dedicat munca și timpul său, a devenit și el un nocturn. L-am găsit prin câmpiile Dobrogei, instalând echipamente sofisticate, iar povestea mi-a spus-o la miezul nopții, cu sunete de zburătoare pe fundalul conversației. Cercetător pasionat, specialist în lilieci, Dragoș este omul potrivit să ne introducă în fascinanta lume a acestor mamifere.
Nunta din Popești-Leordeni
A fost pasionat de biologie, de pe vremea în care frecventa cursurile Palatului Copiilor, un loc ce i-a deschis orizonturile. „Îmi amintesc de cursurile de hidrobiologie, unde aveam grijă de acvarii imense cu pești, luam probe din apă, ne uitam la microscop, o gașcă de puștani de 10 ani, conduși de o profesoară foarte dedicată, care mi-a insuflat pasiunea asta mare pentru biologie. Recomand din inimă aceste activități extrașcolare pentru copii. Eu mergeam și la limbi străine, pian, dansuri, ceramică, astronomie, era fascinant pentru un puști ca mine. Eram pierdut fără ele. Apoi, am trecut în altă perioadă a vieții, în care eram atras de munte, chiuleam de la Liceul Șincai și plecam cu 2 lei în buzunare, cu trenul, descopeream natura împreună cu prieteni pasionați, care mi-au devenit și colegi de facultate”. A dat examen la Geografie, unde a putut studia și biogeografia, domeniu în care și-a luat și licența. Asta înseamnă cartarea mișcărilor animalelor sălbatice, habitatele lor, folosind informații geografice, prin cercetări pe teren. Subiectul său a fost populația de lilieci dintr-un parc național proaspăt înființat atunci, Buila Vânturarița. Povestea cu liliecii începuse în primul an de facultate, când, pentru un ban în plus, Dragoș filma nunți. Ei bine, la o nuntă de romi din Popești-Leordeni, a întâlnit un fotograf care i-a spus „A, ești cu munții, îți place să umbli, te duc eu la niște prieteni speologi”. Așa a ajuns în peștera Polovragi, unde a descoperit liliecii, care aveau să devină pasiunea sa. „Nu l-am mai văzut de atunci pe fotograf, o întâlnire absolut accidentală, la momentul potrivit, într-o circumstanță ciudată, m-a adus pe acest drum, altfel, cine știe cu ce m-aș fi ocupat acum”. Dragoș a acumulat multă experiență din turele prin peșteri, alături de membrii clubului de speologie „Focul viu”. După aceea, împreună cu un coleg de facultate, a pornit pe cont propriu, să descopere peșteri prea puțin cunoscute. „Umblam pe coclauri și încercam să cartăm peșterile așa cum citiserăm noi în cărți, cu niște instrumente foarte modeste, pe care abia reușeam să le împrumutăm sau să le cumpărăm cu greu. Mergeam o săptămână, iarna, căram zeci de kilograme în rucsaci și mâncam pateuri cu biscuiți, dar descopeream zone superbe. Colegul era pe partea de geologie, eu pe biologie, încercam să aflu cum trăiesc liliecii în peșteri. Făceam lucrurile după capul nostru și nu ne dădeam seama de ce ieșea greșit, până ce am reușit să urmăm cursurile școlii de topografie subterană. Eram atât de săraci, încât am dat toți banii pentru a plăti cursurile. Dar am luat cele mai mari note, eram extrem de pasionați. Între timp, am ieșit din peșteri pentru a studia liliecii. Este o concepție greșită că ei trăiesc numai acolo, când, de fapt, doar 5% din liliecii din România sunt de găsit în peșteri, restul în scorburi, crăpături de stânci sau casele oamenilor, în poduri, acoperișuri, fante din pereți. Mi-au rămas la suflet liliecii de peșteră, dar am căutat o cale care să-mi permită să studiez toate speciile de lilieci din țară. Ei se găsesc în multe medii din jurul nostru, chiar și pe mare poți da peste lilieci care migrează”.
Îngeri căzuți?
„Liliecii sunt animale protejate în România. Unul dintre motive este că fac un sigur pui pe an. Mulți îi văd ca pe niște șoareci zburători, dar n-au nicio legătură cu rozătoarele. Liliecii au apărut mult mai devreme evolutiv, în comparație cu rozătoarele, aproximativ acum 65 de milioane de ani, din niște mamifere care glisau dintr-un copac în altul și deja erau bine adaptate acestui limbaj al ultrasunetelor. Contrar credințelor populare, liliecii nu sunt orbi, pot vedea cu ochii lor mici, însă și-au construit acest aparat de ecolocație, prin care emit ultrasunete, primesc înapoi răspunsul, în funcție de care decid ce să facă, să ocolească un obstacol, să vâneze o insectă. Când e lună plină, ei consumă mai puțină energie în căutarea hranei, pentru că își folosesc și vederea. Vânează noaptea din două motive. Atunci sunt active cele mai multe insecte și, dacă ar ieși ziua, imediat ar fi atacați de celelalte păsări. Nu ne-am dat seama încă de ce, dar există o râcă uriașă a păsărilor față de lilieci, o ură ancestrală. Cum prind unul, îl atacă, cea mai pașnică vrăbiuță devine feroce în cazul în care un liliac apare pe timp de zi. Nici oamenii nu-i iubesc prea tare, iar imaginea pe care le-a creionat-o religia nu-i ajută deloc, imaginea de demoni, îngeri căzuți, cărora li s-au tăiat aripile pentru păcatele lor. Din cauza asta, mulți oameni omoară lilieci și cred că fac o faptă bună. În lume există peste 1300 de specii de lilieci, se descoperă în fiecare an specii noi și dispar altele, afectate de procesul de industrializare a agriculturii, în special în zonele ecuatoriale, unde se taie multe păduri. Doar două din aceste 1300 de specii ling sânge, nu sug, ci fac o rană bovinelor mari și îl ling: lilieci din America de Sud. Foarte rar s-a întâmplat să aibă de-a face cu oameni, și atunci doar în cazul ciobanilor, ce dormeau lângă vaci. Datorită analizelor făcute salivei lor, s-a descoperit un anticoagulant foarte important în medicină, care a salvat deja milioane de vieți. Să ne obișnuim cu ideea că nu există animale rele, ci un ciclu natural ce trebuie înțeles, respectat și lăsat în pace. Atunci când el se perturbă, pot apărea probleme serioase. Cum ar fi pandemia, care probabil a pornit de la lilieci, pentru că ei pot transmite boli oamenilor, sunt un rezervor de coronaviruși ce au ajuns la om prin consumarea liliecilor, un lucru barbar și periculos. La noi, liliecii cântăresc 15-20 de grame, dar în alte zone ale lumii, unde liliecii ating alte dimensiuni, ei fac parte din meniul oamenilor.”
Amanți înfocați
„În România există 32 de specii de lilieci, care nu sunt foarte exact catalogate în funcție de habitatul lor. Adică, unii lilieci de peșteră pot trăi și în arbori, unii de stâncă, în clădiri etc. O parte din populațiile de lilieci de la noi migrează. Animalele pe timp de iarnă hibernează. În cărți scrie că hibernează toată iarna, dar realitatea este puțin diferită. Se trezesc când afară sunt peste 7 grade. Pe liliecii din peșteri nu e bine să-i deranjăm iarna, pentru că se trezesc, consumă din puțina hrană existentă, apoi pot muri de foame până la venirea primăverii, când femelele migrează spre zonele de maternitate, mai răcoroase un pic. Sunt printre puținele animale care mai migrează ca în trecut, pentru că rutele majorității animalelor ce migrau au fost modificate de activitățile umane, prin canale de irigații, eoliene, autostrăzi etc. Zboară, ajung în zonele de maternitate unde se adună în colonii formate exclusiv din femele, nasc un singur pui pe an, îl cresc acolo timp de două luni. Își recunosc puii dintr-un million de alți pui, iar dacă unul rămâne singur, poate fi crescut de o mamă-surogat. La început, mama zboară cu puiul în spate, apoi, când el mai crește, zboară singură după hrană. Mamele se întorc cu puii toamna, exact în locul din care au pornit, unde se împerechează cu masculii ce sunt mai degrabă sedentari. Migrează și ei, dar nu mult. Reproducerea se întâmplă diferit, de la o specie la alta, unii zboară împreună, au ritualuri de curtare, alții preferă haremurile. De pildă, chiar în București, într-o crăpătură a unui sistem de iluminat, se poate așeza un mascul. Începe să zbiere, trimite semnale sonore, parfumează cu mosc intrarea și astfel cheamă femele. Vin câte 20 de-odată. Se cuplează cu toate, alți masculi vin să îl concureze și se bat. Femelele se împerechează, și ele, cu mai mulți masculi, aleg sămânța cea mai bună, pe care o păstrează în corp pe timpul hibernării, apoi dau drumul procesului de fecundare. Din septembrie-octombrie, avem un show nocturn de sunete, ce se aud cu urechea liberă. Celelalte sunete ale lor, de orientare și de vânătoare, nu se aud, doar cele de joasă intensitate, prin care comunică între ei. Noi, oamenii, dacă am auzi ultrasunetele emise de lilieci, am asurzi, nu am putea dormi noaptea în oraș, sunt extrem de puternice, au 120 de decibeli putere. Ca idee, un avion decolează la 110 decibeli.
În România, avem cel puțin cinci specii de lilieci ce fac migrații de peste 2000 de kilometri. Au plecat deja spre Rusia, Ucraina, chiar în zonele afectate de război, avem emoții cu privire la soarta lor.”
Liliecii care șoptesc
„Liliecii nu au mulți dușmani naturali. Păsări de noapte, bufnițe mai mari, uneori șerpi, prin peșteră, jderi – sunt consumatori de lilieci, dar în general doar animalele slăbite le cad pradă. În România, hrana liliecilor e în proporție de 90% formată din insecte, nevertebrate, păianjeni, sunt și specii ce pot pescui pești mici, de pe suprafața apei, avem și o specie – liliacul mare de amurg, ce poate mânca și păsări. Este o specie foarte, foarte rară. El reprezintă una dintre cele mai importante indicatoare de păduri bătrâne. Se știu foarte puține despre acest animal, se hrănește și cu insecte, dar a fost fotografiat mâncând păsări de talie mică. Un alt aspect foarte interesant: sunt anumite specii de lilieci ce șoptesc, pentru a nu fi descoperiți de moliile pe care le vânează. Moliile și-au dezvoltat un sistem de interceptare a ultrasunetelor liliecilor, niște antenuțe speciale și, când simt ultrasunetele de vânătoare ale liliecilor, intră în picaj. Ei bine, anumite specii de lilieci s-au adaptat la evoluția moliilor și au început să șoptească. Moliile nu aud, și atunci le pot mânca. Dețin sisteme de recepție uluitoare. Ei emit sunetele pe gură, primesc ecourile prin urechi. La noi trăiesc cinci specii de lilieci cu nasul în formă de potcoavă, prin care pleacă ultrasunetele și își pot mișca independent urechile, pentru a capta orice perturbare a câmpului sonor emis, așa încât pot detecta și un picioruș de țânțar, la distanțe mici. Avem și specii ce zboară foarte sus și detectează insecte mari, fiecare specie cu nișele sale de vânătoare. Au un limbaj sofisticat, pe care încă nu l-am descifrat cu totul. Prin analiza ultrasunetelor, noi putem înțelege ce fac, dacă le e foame, dacă se simt vânați, dacă le e sete, dacă puii strigă după ajutor. Se întâmplă ca un liliac să țipe după ajutor și lilieci din alte specii să vină să-l salveze, roind în jurul lui pentru a scădea șansa de a fi vânat. Sunt ființe gregare, uneori o colonie conține exemplare din specii diferite, ce locuiesc împreună. Coloniile de lilieci sunt foarte fidele adăposturilor în care s-au născut și au hibernat, se întorc exact în același loc, după migrații de mii de kilometri. Am extras o colonie dintr-o clădire și s-a întors la un etaj mai jos. Încă nu înțelegem cum se orientează atât de exact. La păsări, s-a descoperit anul trecut că văd cu ochiul liber câmpurile electromagnetice, dar la lilieci, nu știm.”
„Haide, mă lași cu liliecii tăi?!”
„Orice activitate umană are un impact în natură. Dacă ridici un stâlp, o eoliană, mai devreme sau mai târziu, se va lovi o pasăre de el. Aceasta este dezvoltarea, nu o putem opri şi nici nu ne dorim asta, dar putem încerca să avem un impact distructiv cât mai mic, iar aici începe munca mea. Aceste măsuri nu sunt nici ușor de implementat, nici ieftine, dar foarte importante. Dacă pierdem biodiversitatea, ne va costa mult mai mult să reparăm ceea ce am stricat, decât dacă încercăm să conservăm. Multe lucruri nu mai pot fi readuse înapoi, oricât am încerca. Firma pe care am fondat-o studiază activitatea animalelor în teren, cum interacționează cu proiectele propuse de oameni și ce măsuri la nivel local și mondial pot diminua impactul asupra lor. De pildă, un impact mare asupra liliecilor îl au parcurile eoliene, ce omoară mulți lilieci, estimăm cam 50000 pe an doar în Dobrogea. S-a dat de multe ori vina pe organizații de protecția mediului, pentru nerealizarea unor proiecte, dar este fals. Banca Mondială nu-ți oferă finanțare pentru proiecte ce nu au făcute studii serioase de mediu. Noi mergem mereu pe teren, timp de un an de zile, cu echipamente specializate, cartăm zona, strângem cât mai multe date despre animale, apoi propunem modificări ale proiectului, cum ar fi repoziționarea unor turbine, poduri verzi pe marginea autostrăzilor, panouri de protecție, și continuăm monitorizarea și după construcție. Am lucrat 8-9 ani, săptămânal, la un parc eolian de 20 de turbine din Babadag, din păcate, amplasate prea aproape de habitate naturale. Am propus un plan de reducere a impactului turbinelor eoliene, i-am convins să le oprească atunci când vântul scade sub 6 m/s, iar asta a redus cu 80% impactul asupra liliecilor, în timp ce ei au pierdut ca energie sub 1%! În momentul în care se face anveloparea blocurilor, mii de animale ce trăiesc în crăpături, între care și liliecii, sunt prinse de vii acolo și mor, nu mai pot ieși. Noi am găsit o soluție tehnică și căutăm să o introducem în legislație. Până atunci, am fost huliți de autorități, inclusiv de noua administrație a Bucureștiului, pe care o credeam mult mai deschisă la astfel de abordări. «Plecați de aici cu prostiile astea, n-avem bani de așa ceva!». Consilierii au râs cu lacrimi când le-am expus problema, dar e o problemă ce poate genera un proces scump de infringement, din partea UE. Un consilier local ne-a numit «corupți ce vor să fure bani de la statul român». Asta, în timp ce am primit apeluri de la bucureșteni, oameni iubitori de animale, care ne-au cerut ajutorul, ne-au spus că le omoară liliecii și că ei îi vor în continuare acolo. Mulți și-au dat seama de beneficiile pe care le aduc aceste animale. Legi există în România, doar că Agenția Națională pentru Protecția Mediului și agențiile locale nu verifică aplicarea lor! N-au nici cea mai vagă idee despre ce se întâmplă, iar atitudinea lor e «Haide, mă lași cu liliecii tăi?!».
O altă problemă frecventă pentru lilieci este cea a insecticidelor folosite în orașe. Chiar dacă insecticidul nu-l omoară pe loc, îi poate ucide puii, produce dereglări în ciclul de naștere și acumulează toxine în corpul său, ceea ce-l face să trăiască mai puțin. Cam la fel se întâmplă și cu oamenii. De aceea, mi-ar plăcea ca Primăria Bucureștiului să ia mult mai în serios problema insecticideor și să folosească substanțe cât mai puțin toxice. Oricum, insectele devin rezistente, se pot adapta la noile substanțe folosite, iar soluția oamenilor, de a da cu o cantitate din ce în ce mai mare de insecticid, nu are sens. Noi avem și activitate de tip ONG, Centrul de reabilitare Visul Luanei, în care medici veterinari oferă gratuit servicii de salvare și reabilitare a animalelor sălbatice. Aici, în perioada în care se stropește în oraș, avem cei mai mulți lilieci. Un liliac consumă cam un kilogram de insecte pe an, echivalentul a 1400 de euro cheltuiți pentru insecticide, la care putem adăuga beneficiile aduse agriculturii și pomiculturii, prin înlăturarea unor insecte dăunătoare culturilor. În plus, o mare parte din aceste insecte au un potențial periculos, cum ar fi țânțarii, ce produc multe probleme de sănătate. Chiar și pentru acest aspect, ar trebui să privim altfel liliecii, să îi respectăm și să îi protejăm, pentru serviciile ce ni le oferă gratuit”.