De ziua Sfinţilor Împaraţi Constantin şi Elena s-a înălţat spre ceruri cel care era considerat un adevărat patriarh al psihiatriei româneşti, profesorul Aurel Romilă, (10.08.1934 – 20.05.2022). Recunoscut unanim ca „doctorul fără de arginţi”, domnul profesor Aurel Romilă rămâne un mentor fără egal al generaţiilor de medici şi psihologi, al căror dascăl şi povăţuitor a fost. Stăpân absolut pe forţa argumentului ştiinţific, a iubit, la fel de profund, muzica și artele.
Un mare iluminat
Întâlnirea cu domnul profesor Romilă a fost un mare privilegiu pentru fiecare dintre noi, cei care l-am cunoscut, domnia sa fiind un adevărat model etic şi moral, care ne-a îndrumat cum să ne descurcăm în labirintul sufletului omenesc, ne-a luminat calea, dar ne-a şi iluminat. Era un înţelept, plin de har, lipsit de prejudecăţi. Înţelepciunea sa era dinamică, în ciuda unui calm atitudinal. O prezenţă activă, într-o perpetuă căutare, un spirit sclipitor cu o gândire liberă, cu un mental puternic, dublat de cunoştinţe pluridisciplinare. Un personaj care emana o libertate umană autentică şi o transmitea şi elevilor săi. Era într-un continuu maraton al minţii, prin diferite spaţii culturale şi spirituale, de la isihasm la indianism, de la gândirea tibetană la cea ortodoxă, un veşnic căutător al modelului de om ideal. Aşa se explică de ce a experimentat şi meditaţia transcedentală, pentru care, alături de alţi intelectuali ostracizaţi, a suportat consecinţele punitive al regimului comunist (1982).
Cu inima între Dobrogea și Ardeal
Avea o verticalitate şi o onestitate absolute, valori de referinţă şi pentru discipolii pe care îi îndruma cu bunătate şi prietenie sinceră. Dorinţa sa era să formeze continuatori care să-i ducă ideile mai departe. Idealurile sale aveau o puritate de tip ingenuu, asemeni Madonei lui Rafael, în faţa căreia a trăit o revelaţie divină, la Muzeul de Istorie a Artei din Viena, şi care l-a convertit spre credinţă totală, aşa cum ne-a povestit la curs. Avându-l ca idol pe marele psihiatru şi filosof francez Henry Ey, profesorul Romilă era nu doar un mare Mentor, ci şi un formator de Conştiinţe. Opera sa cuprinde peste 200 de lucrări științifice, dar şi tratate: Psihiatria (2004) – considerat de specialiștii în domeniu „cea mai importantă sinteză de psihiatrie elaborată vreodată la noi în țară”, „Psihopatologie și psihologie clinică” (2018), precum și „Expresia psihopatologică în pictură” (2019), iar prin modul său original de abordare se poate spune că profesorul Aurel Romilă a revoluţionat psihopatologia şi psihopatia din România. A fost psihiatru model la Spitalul de Psihiatrie „Alexandru Obregia” din Bucureşti (1962-2004), profesor de psihiatrie și psihopatologie, şef de catedră la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, în perioada 1994-2004, iar după pensionare, a condus doctorate, până la sfârşitul vieţii, ca profesor emerit. În 1990, înfiinţează Asociaţia Psihiatrilor Liberi din România (A.P.L.R), prin intermediul căreia promovează curentele gândirii internaţionale în domeniul psihiatriei şi ultimele cercetări şi abordări terapeutice. Dincolo de iniţiativele şi studiile în domeniul psihiatriei era ataşat sentimental de Dobrogea, ţinutul său natal, dar şi de Ardeal, unde a devenit medic cu adevărat. Iubea psihologia şi psihologii şi credea în eficienţa psihoterapiei. Era de părere că lumea modernă are nevoie de psihologi, întrucât mulţi dintre membrii societăţii în care trăim „derapează din ambiţii paranoide fără de măsură”, iar faptul că „în România performanţa se măsoară doar în putere, bani şi sex” era trăit ca o tragedie personală.
Colocvii „regale”
„Psihologilor le revine menirea să facă viaţa mai echilibrată, mai voioasă, mai uşoară. Psihologul nu trebuie să profite, ci să ajute, să se dăruiască asexuat celuilalt”. Insista ca noi, discipolii, să dialogăm, să argumentăm, să explicăm, dar mai ales să spunem deschis ce gândim. Conceptul său testamentar transmis înainte de a închide ochii, după cum ne-a mărturisit fiica domniei sale, distinsa muziciană Fernanda Romilă, a fost sintagma „conexiune”. Aşa se explică faptul că ne invita cu mare bucurie să-l însoţim la muzee, case memoriale, spectacole, concerte, locuri istorice cu semnificaţie memorabilă, în vizite de lucru la spitalele din capitală şi din ţară, chiar şi în deplasări spre enclave originale, precum Vama Veche, dorind să observe noi atitudini comportamentale şi opţiuni de viaţă estivală. Ne stimula să participăm la simpozioane şi dezbateri colegiale, din ţară şi din străinătate. Colocviile lunare pe care le-a iniţiat pe diverse teme de psiho-filosofie erau un regal, acestea au continuat online, chiar şi în perioada pandemiei. La aceste dezbateri erau invitaţi să participe studenţi, doctoranzi, pacienţi, dar şi personalităţi ale vieţii medicale, şi ne spunea, neîncetat, că orice fiinţă umană, indiferent de patologie, are propria individualitate şi demnitate şi merită respectul nostru şi înţelegerea cuvenită, dincolo de orice prejudecată.
Cărţile şi tratatele de psihiatrie publicate rămân instrumente teoretice de bază pentru medici şi psihologi. Specialiştii pot găsi în ele informaţii despre magia formativă, dar şi curativă a muzicii, picturii, literaturii şi artelor, în general, ca forme de autocunoaştere, în tratamentul bolnavilor.
O minoritate normală, condusă de psihopați
A avut curajul să denunţe public adevărul despre realitatea vieţii sociale de la noi. Referindu-se la problemele de sănătate mentală din România, Aurel Romilă opinează că, de un secol, societatea românească este într-un război social care nu permite dezvoltarea persoanei. „Or, o societate care nu permite dezvoltarea armonioasă a personalităţii indivizilor săi este o societate slabă, în care apar discrepanţe între ce am putea deveni şi ce ajungem de fapt, iar blocarea prematură a destinelor duce la tulburări psihice şi ratare”. Concluzia profesorului este că deasupra minorităţii de persoane normale, tronează nişte incapabili, psihopaţi care pun piedici continuu şi duc la neîmplinirea destinelor.
Caracteristic pentru psihiatrul Aurel Romilă e abordarea pluridisciplinară în tratamentul psihiatric, pe care a aplicat-o în „Pavilionul de Resocializare”, pe care l-a construit cu 14 ateliere cu profile diferite, în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Alexandru Obregia”, unde a fost medic din 1962 şi până în 2004. A demonstrat că în cazul persoanelor cu dizabilitate mentală există un restant funcţional, un potenţial care nu trebuie subapreciat sau ignorat, ci stimulat prin varii metode ocupaţionale şi artistice.
Din perspectiva istoriei medicinii româneşti, dar mai ales a gândirii socio-filosofice din România, psihiatrul Aurel Romilă poate fi considerat o rara avis în receptarea şi tratarea psihicului uman.
Modestia şi generozitatea profesorului au fost atipice. Era cunoscut ca „doctorul fără de arginţi” care oferea el ” arginţi” sau omagii la persoană, ca răsplată pentru pacienţii care, de bunăvoie, participau la dezbateri, oferindu-se să fie material didactic viu, pentru detalierea unor simptome sau sindroame. Cu siguranţă că acest „doctor fără de arginţi” a trecut vămile văzduhului fără nici o plată, întrucât, spre binele semenilor, a achitat cu prisosinţă totul, aici, pe pământ.
OLGA JORA