Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

„Mama are ateroscleroză cerebrală și tremor esențial”

Foto: Shutterstock

La începutul anului, mamei mele, în vârstă de 69 de ani, au înce­put să-i tremure mâinile. În urma investigațiilor, i s-a pus diagnosticul tremor esen­țial și atero­scle­roză cere­bra­lă. I s-a prescris tratament cu Tana­kan și Pro­pra­nolol, dar nu se vede vreo ameliorare. Nu-și mai poate ține echi­librul, amețește… Vă rog să ne dați un sfat. Cu mulțumiri,

DOINA –    Zalău

„Am probleme după ce mi-am fracturat piciorul”

Sunt Maria, am 59 de ani și vă scriu cu rugă­mintea de a mă îndruma încotro să mă în­drept, fiindcă sunt într-o situație imposibilă. Am avut la piciorul drept o fractură care mi-a fost tratată greșit. În loc să mi se pună piciorul în ghips, mi s-a dat să port o gheată ortopedică, care mi-a de­format piciorul. Du­cându-mă la alt doc­tor, acesta a hotărât să-mi pună piciorul în ghips. M-a trimis la far­ma­cie și am cumpărat de acolo o fașă specială, acoperită cu o com­poziție asemă­nătoare ipsosului. Și aceasta mi-a făcut rău: când mi-a fost scoasă, mi-a apărut un calus deasupra labei piciorului. Apoi, piciorul s-a umflat la gleznă, acolo unde am avut fractura și mă doare din când în când. La îndemnul unei doamne doctor de la recu­perare, am fost la medi­cul neuro­log. Acolo mi s-au făcut investi­gațiile necesare și mi s-a pus diag­nosticul de neuropatie pe fond diabetic. Lucrul ăsta m-a întristat mult și sunt disperată. Oare se mai poate face ceva ca să mă fac bine? Vă rog, sfătuiți-mă cum și ce să fac?

Mulțumesc din suflet tutu­ror ce­lor care îmi vor sări în ajutor cu un sfat folositor!

MARIA I. – Iași

„Am fost diagnosticat cu cistalgie”

Acum cinci ani, am fost diagnosticat cu cistal­gie (vezică iritabilă). Menționez că am dureri doar atunci când e frig, vara nu am probleme. Me­dicii mi-au recomandat Calmogen – un medi­ca­ment care dă dependență, pro­voacă som­nolență și am­nezie, așa că am încercat să-l reduc la ma­ximum. S-a tratat cineva cu alt medi­cament, cu mai puține efecte secundare? Îmi puteți reco­man­da un tratament natural pentru cistalgie? Încerc să rezolv problema până la iarnă, poate scap de dureri. Cu mulțu­miri,

RĂZVAN T. – jud. Vrancea

„Sufăr de astm alergic și tușesc întruna”

Bună ziua. Sunt un om simplu, muncitor, locuiesc la sat și mai toată ziua sunt pe câmp. În fiecare an mă confrunt cu o alergie care mă ține din primăvară până toamna târziu. Acum câțiva ani eram alergic numai la alune, dar acum fac alergie la praf, la po­len, mucegai și Dum­nezeu mai știe la ce. Mi s-a pus diagnos­ticul de astm alergic. Lucrând pe câmp, e greu să mă feresc de praf. Tușesc întruna, am o senzație de us­căciune în nări, fac crize de sufocare… Medicul mi-a spus să renunț la munca în agricultură, dar nu pot, pentru că am cinci copii de crescut. Iau niște pastile contra alergiei și am un spray cu cortizon, dar nu prea au efect. Dacă știe cineva un leac natural, îl rog să-mi scrie pe adresa revistei. Vă mul­țumesc. Cu respect,

VIOREL F.

„Se poate vindeca ruptura de perineu?”

Stimați cititori, vă rog să mă ajutați să mă vindec de ruptură de perineu. Când tușesc, stră­nut sau când încerc să ridic ceva, scap urină. Mi-e teamă să mă operez, mai ales că am auzit de cazuri cu femei care s-au ope­rat și tot nu au rezolvat problema. Se poate vin­de­ca ruptura de perineu printr-o metodă alternativă? Vă mulțumesc.

MARIA L. – București

„Caut un remediu pentru spondiloză cervicală”

Stimată redacție, am 78 de ani și sunt diagnosticat cu spondiloză cervicală, de foarte mult timp. Am amețeli, țiuituri în urechi, iar capul nu mi-l pot mișca, din cauză că am mai mereu ceafa înțepenită. Îi rog pe specialiștii și cititorii re­vistei „Formula AS” să binevo­iască să-mi recomande un trata­ment eficient, care le poate fi util și altor bolnavi. Numai eu am trei cu­noștințe care suferă de această boa­lă. Vă mulțumesc,

COSTEL P. – Craiova

„Tata suferă de artrită psoriazică”

Tatăl meu, în vârstă de 61 de ani, a fost la me­dic pentru că avea dureri la un umăr. A fost diag­nosticat cu artrită psoriazică, și de atunci face tra­tament cu Methotrexat și Arco­xia, dar nu poate scăpa de dureri. Mai mult, acum îl dor și genun­chii, și labele picioarelor. Degetele i s-au defor­mat atât de mult, încât fiecare pas e un chin. Vă rog să-mi recomandați un leac pentru ameliorarea durerilor. Vă mulțumesc.

DORIN S.

„În urma unei operații, am o cicatrice cheloidă”

Bună ziua. În urma unei intervenții chirur­gicale, am rămas cu o cicatrice cheloidă. M-am uns cu Contractubex, dar nu se vede niciun rezul­tat. Vă rog să îmi spuneți cum pot scăpa de aceas­tă cicatrice urâtă. Aștept cu nerăbdare un sfat. Vă doresc sănătate!

DIANA – Tg. Jiu

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian