HARRY ARAMPATZIS: „De România mă leagă o veche relație profesională”

– Este farmacist, cercetător, om de afaceri, inventator. Dar cel mai mult lui Harry Arampatzis îi place să se numească arhitect. Un „arhitect de produs”, care a adus laolaltă cei mai buni dermatologi, plasticieni, biologi și farmaciști ai lumii, pentru a reinventa noțiunea de cremă. Rezultatul? Un produs perso­na­lizat, făcut pe măsura și nevoile fiecărui cumpărător în parte, care revo­lu­ționează industria cosmetică. Recent, Universkin, compania fondată de el, și-a lansat aceste produse și pe piața din România. Prilej pentru a vorbi despre frumusețe, cu un as al acestei industrii, un specialist care s-a născut în Grecia, a studiat în Statele Unite, s-a îndrăgostit în România și a decis să trăiască la Nisa –

O cremă ca un joc de Lego

– Dați-mi voie ca, înainte să aflăm secretele cremelor create de dvs., să vă întreb cum se face că aveți un nume grecesc, dar locuiți în Franța.

– Sunt grec, dar am părăsit Grecia de foarte tânăr, când am plecat să-mi fac studiile în Statele Unite. Am stat opt ani peste Ocean, pentru că mi-am dorit să fac acolo și un doctorat în farmacologia pielii. La în­toarcere acasă, m-am gândit să mai fac o opri­re în Franța. Franța e, totuși, cel mai mare exportator de cosmetice din lume, iar eu îmi doream să urmez un master of science în cosmetologie acolo. Ce să fac? Am studiat mult, am început să lucrez târziu în viața asta. (râde) În Franța, La Roche Posay mi-a propus o poziție im­portantă în cadrul companiei. Așa a în­ceput aventura mea pe pământ francez. Așa am descoperit Nisa, care mi s-a părut un loc minunat și foarte apropiat de felul meu de a fi mediteranean. E un oraș cos­mopolit, internațional, cu un aeroport mare de unde pot accesa toate direcțiile. Și asta a contat mult, fiindcă aveam nevoie să că­lătoresc. Au fost perioade în via­ța mea când în fie­care luni luam avionul și mer­geam să lucrez la Paris. Apoi, o altă împrejurare a vieții a făcut să călătoresc în România și să o cu­nosc pe soția mea, Anca Lungu, care era prezen­ta­toare de știri atunci, cu care am un copil și cu care locuiesc acum la Nisa.

– Ei i se datorează prezența dvs. pe piața din România?

– Și ei, dar și faptului că de România mă leagă o veche re­lație profesională, care a devenit și relație de prietenie, cu medi­cul Constantin Stan. Am desco­perit în el nu doar un medic per­fecționist, ci și pe cineva extrem de pasionat de inovație, de teh­nologie, dornic să pună la dis­po­ziția pacienților lui tot ce apa­re mai bun în domeniu. Tocmai de aceea, cu Cronos Med, cli­nica lui, avem o relație exclu­sivă, bazată pe acest nivel foarte înalt de profesionalism.

– Iar acum vă lansați acest produs cosmetic de mare suc­ces și pe piața din țara noastră. E posibil, în ziua de azi, ca o cremă să fie 100% personalizată? Le puteți spu­ne cititorilor noștri ce este, de fapt, această formulă Universkin?

– Am plecat la drum încercând să ne imaginăm această cremă ca pe un joc de Lego. Miza a fost, îna­inte de toate, să găsim acele piese esențiale, acei activi care sunt cu­nos­cuți pentru efectul lor asu­pra pielii. Am ales 19 astfel de „cără­mizi” e­sen­­țiale, printre care retino­lul, niacinamida, su­peroxid dismu­taza, acidul azelaic și altele asemenea. Al doilea pas important a fost să îmbinăm foarte multe tehnologii exis­tente azi pe piață și să facem apel la inteligența artificială, pentru a crea un soft care scanează online fotografia fiecărui pacient, face o lectură dermatologică a pielii și prelucrează datele unui chestionar la care răs­pun­de fiecare. Este dez­voltat cu cei mai mari derma­tologi din lume, care întâi au testat și folosit ei înșiși produsele, apoi ne-au ajutat să digitalizăm produsul și să-l facem accesibil. La finalul acestei analize, softul alege combinația de activi necesari, din cei 19 disponibili, și dă naștere unui rezultat, unei rețete. Acești activi sunt adăugați într-un ser cu multi-peptide, și crema per­sonalizată e gata. După caz, ea poate fi coman­dată direct online și ajunge acasă. Sau poate fi ridicată personal de la centrele de estetică partenere. La final, cumpără­torul primește un produs care co­res­pun­de, în proporție de 90%,    ne­voilor rea­le ale pielii lui. Ca să răspund, deci, la în­trebare, da, grație roboticii și inteli­genței artifi­ciale, azi putem crea creme sur mesure, individualizate, și totuși le pu­tem produce la scară largă.

– Practic, un serviciu altădată de lux devine accesibil și publicului larg…

– La începuturile ei, revoluția tehnologică ne-a făcut să pierdem foarte multă calitate în favoarea cantității. Din fericire, tot revoluția tehnologică ne poate ajuta acum să facem disponibile pe scară largă niște lucruri care pe vremuri erau accesibile doar puținor oameni. Nu l-aș eticheta ca un serviciu de lux, deși sigur că prețul rămâne destul de ri­dicat. Însă continuăm să gândim strategii de orga­ni­zare a distribuției, de modificare a amba­la­jului, ca să ajun­gem să scădem și mai mult prețul, fără să scădem calitatea.

„Un produs ieftin înseamnă un preț de producție și mai ieftin și niște ingrediente foarte ieftine la rândul lor”

– V-am auzit spunând, în prezentarea ținută la București, că nu e cazul să ne facem iluzii: o cremă bu­nă pentru față nu e niciodată ieftină. Chiar așa?

– Există o vorbă veche despre avocați, care spune că „dacă nu costă mult, sigur nu-i bun, dar da­că costă mult, nu-i sigur că-i bun”. Cam așa se întâmplă și în cazul cremelor. Toată industria cos­metică funcționează după ace­lași principiu. Din prețul de la raft, doar un mic pro­cent e prețul de producție, restul sunt cheltu­ielile de marketing, de transport, de ambalaj etc. Deci un produs ieftin înseamnă un preț de produc­ție și mai ieftin și niște ingrediente foarte ieftine la rândul lor. Sunt fabricanți care preferă să in­vestească mai mult în ambalaje, să adauge mai mult plastic sau mai multă sticlă, fără să schimbe ce e înăuntru. Există, de pildă, un studiu care arată că, cu cât un borcănel de cremă e mai greu, cu atât consumatorii îl percep ca fiind un produs de lux. Ceea ce încercăm noi e să facem lucrurile cât mai corect, după principiile noastre, ca să fie în avantajul celui care cumpără.

– …și care de cele mai multe ori nu știe dacă o cremă e bună sau nu.

– Când cumperi de mâncare, te uiți cum arată, când cumperi o haină, o poți îmbrăca înainte. Până și parfumul se poate testa pe piele. Dar ce e în bor­canul cu cremă nu prea știi, dacă n-ai mai folo­sit-o. E de așa na­tură creată această indus­trie, că fe­meile nu cum­pă­ră o cremă, ci îna­inte de toate o pro­mi­siune, un am­­ba­laj. Și, deși ofer­ta e tot mai mare, în cele din urmă, cam toa­te produsele sunt la fel. Azi, din pă­cate, exis­tă foar­te multe creme și foar­te puține trata­men­te.

„Frumusețea înseamnă să fii natural”

– Tema discuției noastre este, de fapt, frumu­sețea. Ce înseamnă ea pentru dvs.?

– Cred că există două tipuri de frumusețe. E cea senzuală, instantanee, pe care o vedem și sim­țim imediat. Și mai este și cealaltă, care vine din personalitate, din ceea ce ești, din cum vorbești. Pe prima dintre ele, studiile ne de­mons­trează că suntem programați genetic să o recu­noaș­tem de când suntem mici. S-au făcut experimente cu bebeluși, cărora li s-au arătat fotografii cu oameni urâți și cu oameni frumoși. Bebelușii arătau în mod natural atracție spre oamenii frumoși. Stu­diile au mers și mai departe, până la a demonstra că, de fapt, toți oamenii frumoși au același raport al distanțelor, dimensiunilor, același tip de sime­trie. Ceea ce îi unește, deci, e un anumit echilibru. Sună cumva trist în cele din urmă, dar toți oamenii fru­moși seamănă între ei. Ca să revin însă la întrebare, pentru mine, frumusețea înseamnă să fii natural. Asta nu înseamnă să nu te machiezi sau să nu faci niciodată tratamente sau injecții pentru față. Asta înseamnă, pur și simplu, să fii tu însăți și să ai încredere în cine ești.

– Greu de pus în aplicare, când societatea te bombardează cu oferte, cu modele, cu pro­misiuni de mai bine. Nu cred ca vreodată femeile să fi avut mai multe creme ca acum, în trusele lor de frumusețe.

– În geanta fiecărei femei sunt enorm de multe creme. Și totuși, fiecare din ele trăiește cu senzația că nu are destul, că nu o are pe cea bună. Pe de-o parte, e adevărat că și tipurile de piele sunt foarte diferite, că mediul se degradează pe zi ce trece pe această planetă, iar asta se vede în primul rând pe calitatea pielii, care e interfața noastră cu lumea din jur. Pielea nu reușește mereu să se adapteze la acest mediu supraîncărcat și poluant. Și atunci, nevoile ei sunt tot mai nuanțate. Pe de altă parte, trebuie să rămânem conștienți că societatea de consum în care trăim creează și nevoi care nu există neapărat.

– Până la urmă, de câte creme pentru față avem nevoie?

– Avem nevoie de o rutină simplă, dar cu pro­duse de calitate. Protecție solară obligatoriu pe tim­pul zilei. Cremă hidratantă și nutritivă pe tim­pul nopții, ca să restaurăm bariera pielii. Iar acolo unde sunt probleme specifice, există diverși activi care pot fi adăugați.

„Româncele nu au încredere în ele să iasă din casă nemachiate”

– Ați trăit în mai multe țări, pe mai multe continente. Sunt româncele diferite, când vine vorba de îngrijirea pielii lor?

– În primul rând, trebuie să spun că tipurile de piele diferă de la țară la țară, iar obiceiurile fe­meilor sunt și ele diferite. Dar cele cărora le pasă de pielea lor au totuși ceva în comun, faptul că merg să vadă un medic estetician. Prin intermediul medicilor din lumea întreagă, colectăm date și vedem comportamente foarte diferite. Româncele, de pildă, au pe de-o parte probleme de acnee, sunt mai sensibile hormonal. Pe de alta, obișnuiesc să se machieze de foarte mici și rar folosesc machiaje de calitate. Am observat că româncele aproape că nu au încredere în ele să iasă din casă nemachiate, s-ar sim­ți expuse, de parcă ar ieși în pie­lea goală. În timp ce fran­țu­zoaicele se ma­chiază mult mai rar, folosesc mai des produse so­lare și, în gene­ral, merg spre esen­țial. Cum­pă­ră doar ce tre­buie. O franțu­zoaică e capabilă să investească într-o cremă bună câteva sute de euro și o va folosi doar pe aceea. O româncă va cum­păra mai multe creme, mai ieftine, care îm­preu­nă vor costa mai mult. Franțuzoaicele sunt de felul lor minimaliste. Au tendința să cumpere pu­țin și de bună calitate, ceea ce la final le for­mează un stil. Nu sunt atât de atrase de mărcile la vedere, ca rusoaicele, de pildă. Dincolo de asta, româncele sunt sofisticate din multe puncte de vedere. Și caută mult, se informează, mai ales pentru că nu au încredere în ce văd. M-am bucurat să observ că și în chirurgia estetică sunt mult mai atente să obțină rezultate naturale. Au înțeles că o procedură estetică e reușită atunci când nu devine evident că ți-ai făcut-o și că frumusețea nu are legătură nici cu machiajul, nici cu dimensiunile, ci, în primul rând, cu calitatea pielii.

– Harry, e greu să fii și cercetător, și om de afaceri? Cum împăcați cele două laturi?

– Nu e ușor, dar viața mi-a arătat că cei care reușesc să le împace pe amândouă sunt mai pu­ternici decât restul. Cei mai mari antreprenori ai lumii au fost mereu și foarte buni profesioniști în domeniile pe care le dezvoltau. E cazul lui Tho­mas Edison sau al lui Tesla, al multor mari medici, care au devenit antreprenori. E și cazul lui Elon Musk, care la origine e un genial inginer. În ce mă pri­vește, nu m-am apucat de business de dragul business-ului, ci pentru că am avut niște idei pe care mi-am dorit să le văd puse în practică. Am vrut să duc demersul meu până la capăt, să mă asi­gur că iese totul așa cum îmi doresc. Și asta a pre­su­pus foarte multă implicare în toate domeniile, mai ales în cel de vânzări, care e predominant în ziua de azi.

– În încheiere, vă propun să ne jucăm. Dacă ar trebui să vă preparați chiar dvs. o formulă magică personalizată, ce ingrediente ați adăuga, ca viața să capete mai multă culoare?

– Aș pune ceva mai multă încredere în ins­tincte, în animalul din noi. Viața mi-a arătat că rațio­nal nu iei întotdeauna cele mai bune decizii. Aș mai vrea un ingredient care să mă facă să nu regret niciodată nimic. Întotdeauna, după ce tim­pul trece, ajungem să înțelegem de ce am luat anu­mite decizii și nu altele. Și poate aș mai adăuga ceva care să mă ajute să mă ascult mai mult pe mine însumi. Când reu­șim să ne îndepărtăm un pic de ce­lelalte voci, știm foarte bine ce avem de făcut și cine suntem.