Farmacia cu flori de fân

– Utilizarea fânului în proceduri destinate alinării unor suferințe trupești și a stărilor de nervozitate are o îndelungată tradiție în medicina populară. Ea a fost reactualizată cu succes de către adep­ții terapiilor alternative –

Când vorbim despre fân, gândul reînvie imagini idilice dintr-o copilărie trăită într-un sătuc de munte, sau din vacan­țele de vară, petrecute în gospodăria bunicilor. Revedem cu ochii minții unduirea ierburilor înalte, culcate la pământ sub tăișul coasei, apoi lă­sate să se usuce zile întregi, întoarse, din când în când, cu grebla, și adu­nate pe vreme bună, înainte să se abată asupra lor vreo vân­toasă ori șuvoaiele ploii. Ne aducem aminte și cum mer­geam agale, spre casă, în vârful carului plin de fân, după ce soarele asfințise și seara se lăsa ca un văl al­băstriu peste sat. Pe jumă­tate adormiți, îmbătați de aromele ierburilor proaspăt cosite, stăteam întinși în fân, cu fața în sus, și pri­veam printre gene stelele, așa cum nu le mai văzusem și nici n-aveam să le mai vedem vreodată: niște glo­buri strălucitoare, mari cât pumnul bunicului, care păreau bătute ca niște ținte în cer. Nu ne-am fi mirat nicio clipă, dacă vreuna din ele ar fi căzut drept în fânul din car, la fel cum cum cădeau merele coapte de pe crengile pomilor, în livadă.

Acum, însă, toate acestea sunt mai degrabă fotografii păstrate în albumul cu amintiri. Cu mici excepții, în zilele noastre, recoltarea fânului se face mecanizat. Iarba tăiată este presată direct în baloturi voluminoase, uscate accelerat. Și în loc să fie depozitate, ca odinioară, în podul șurii, um­plând văzduhul cu miresme de fân cosit, au ca destinație finală silozurile, unde sunt supuse unui proces de fermentare, pentru a servi ulterior la furajarea animalelor.

Amatorii de tratamente cu plante preferă, însă, fânul cosit manual, de la care folosesc florile scu­turate. Este un procedeu extrem de simplu, totuși există anumite reguli care se cer respectate. Flo­rile trebuie colectate cât mai curând după ce ierburile s-au uscat, atâta timp cât își mențin încă prospețimea, fiindcă altfel riscă să se scuture de la sine, ori să se altereze și să-și piardă, cel puțin parțial, calitățile terapeutice. Din același motiv, este mai avantajos ca florile să fie valorificate în decurs de numai un an după recoltare, deoarece în timp, concentrația principiilor active conținute în ele va scădea progresiv.

De asemenea, cunoscătorii tratamentelor cu plante medicinale fac deosebirea dintre poten­țialul curativ al fânului strâns după prima cosire și otava obținută după al doilea cosit. Cel dintâi contribuie îndeosebi la detoxifiere, întărirea imunității, regenerare și întinerire, pe când al doilea ajută la tratarea infecțiilor, a răceliilor și gripelor, a diverselor afecțiuni ale aparatului res­pirator, a bolilor reumatice, precum și a celor de rinichi. În plus, se consideră că nu este lipsită de însemnătate nici zona unde au crescut plantele. Cele luate din locuri cu multă umezeală și umbră vor fi de folos în special la com­baterea unor „boli umede”, sufe­rințe favorizate de viața într-un me­diu umed, cu temperaturi scăzute, în vreme ce ierburile care au avut privilegiul de a se bucura din plin de lumina și căldura soarelui se folosesc la „bolile uscate”, pentru a susține capacitatea de autoapă­rare a corpului în fața agresiunilor externe, fiind utile și ca ingrediente pentru o serie de preparate cosme­tice.

Medicamente de pajiște

Ceea ce numim, cu un nume generic „flori de fân”, reprezintă de fapt un amestec compus din aproa­pe 80 de specii diferite de plante. Multe din ele le sunt familiare doar botaniștilor, însă câteva se numără printre remediile fitoterapeutice utilizate frecvent și elogiate pentru eficiența lor. Prețuită ca un ex­celent calmant și antidepresiv natural, Sunătoarea poate înlocui cu bune rezultate medicamentele de sinteză (dacă este administrată în doze con­sistente). Prescrisă adesea contra formelor ușoare de depresie, ea îmbu­nătățește starea de spirit, combate triste­țea, anxietatea și tul­burările de somn. În același timp, reduce in­tensitatea reacțiilor alergice și este un mi­nunat drenor hepatic. Pătlagina am întâl­nit-o deseori ca principală componentă într-o se­rie de siropuri pentru calmarea tusei și a durerilor în gât, însă la fel de cunoscută este și acțiunea ei de neutra­lizare a hiperacidității gastrice. În aplicații ex­terne, ea are efecte antiinflamatoare și antiseptice, elimină senzațiile de mâncărime și arsură și grăbește cicatrizarea leziunilor cutanate. Trifoiul roșu este celebru pentru conținutul său de fitoestrogeni, datorită că­rora izbutește să atenueze bufeurile, transpirațiile abundente, asociate menopauzei, ba chiar și can­cerul. Totodată, el previne crizele de astm, reduce inflamațiile mucoaselor, combate bolile renale, reumatismul și guta. Cu aroma ei pronunțată și gustul plăcut, răcoritor, Menta este un remediu consacrat pentru stoparea diareei și îmbunătățirea digestiei, fiind administrată în egală măsură și ca dezinfectant al căilor respiratorii superioare. Florile și frunzele de Fragi sunt o sursă de prin­cipii active care determină, printre altele, o redu­cere a inflamațiilor gingivale.

Iar în spatele acestor „vedete” ale fânețelor, se aliniază un masiv eșalon doi, ce reunește prezențe mai modeste, arareori aduse în lumina reflec­toarelor, dar cu merite de netăgăduit în rezolvarea problemelor noastre de sănătate. De pildă, se re­găsește aici Drobița, un energic detoxifiant, că­ruia suntem datori să-i recunoaștem o contribuție decisivă la ameliorarea afecțiunilor renale și la recuperarea funcționalității unui organ atât de important cum este tiroida. Să nu uităm nici Brân­ca-ursului, planta cu proprietăți de stimulare erotică, antitumorală, capabilă să exercite o influență benefică și în privința atenuării simpto­melor sclerozei multiple. Sau Piciorul-cocoșului, un adversar consecvent al durerii în diferitele ei forme: dureri reumatice, dureri de spate, nevral­gii. De aceea, nu exagerăm câtuși de puțin, dacă spunem că florile de fân constituie de fapt o întreagă farmacie verde. Forța lor tămăduitoare este susținută de numeroșii compuși vegetali se­cundari pe care îi dețin, precum și de concentrația înaltă de minerale și oligoelemente. Compresele sau cataplasmele cu flori de fân încălzite pe baie de aburi sunt un leac tradițional, cu eficacitate dovedită, pentru crizele de lumbago, reumatism și gută, durerile de articulații și cele de spate, contracturile și durerile musculare. Însă fânul este de asemenea un ajutor prețios contra colicilor abdominale, a cefaleei și migrenelor. Iar fitoes­trogenii, prezenți nu numai în Trifoiul roșu, pe care l-am numit deja, ci și în Salvie, Lucernă, Drobiță, Schinduf, In, fac din acest conglomerat de plante un remediu salvator pentru simptomele chinuitoare ale sindromului premenstrual, ca și pentru bufeuri, tulburări de somn și stări de ner­vozitate accentuată, ce însoțesc menopauza.

În multe părți ale lumii există, în prezent, o preocupare constantă de a redescoperi și valo­rifica știința străveche a vindecătorilor populari. Un exemplu    pentru modul cum această întoar­cere la tradiția satelor poate fi pusă de acord, cu exigențele de confort ale omului modern, îl găsim la hotelurile din Munții Alpi, unde li se oferă tu­riștilor, în cadrul unor programe de sănătate, băi, împachetări sau masaje cu flori de fân.

Rețete

Ceai din flori de fân – dureri premenstruale și dureri de stomac

Infuzia are efect antispastic. Două lingurițe de flori se lasă 10 minute, într-un vas acoperit, cu 250 ml de apă clocotită. Se bea fierbinte, cu în­ghi­țituri mici. Dar, atenție: unele din florile de fân sunt toxice, de aceea n-ar trebui să le folosiți pen­tru prepararea ceaiului decât pe cele sigure pentru consum, procurate din surse autorizate.

Comprese și cataplasme – dureri de cap, afecțiuni respiratorii

Pot fi de ajutor compresele cu o infuzie căl­duță de flori de fân (pregătită după indicațiile de mai sus). La durerile de colecist, splină și rinichi, compresele tre­buie să fie mai calde și se vor aplica repetat, până când durerea cedează. Pentru cataplasme, aveți nevoie de un săculeț de in, bumbac sau tifon, în care puneți 2 pumni de flori de fân. Așezat într-o sită, el se încăl­zește pe o baie de aburi, apoi se aplică pe locul dureros, se mai pune deasupra un prosop, și se    lasă să acționeze de seara până di­mineața.

Inhalații – răceli, viroze, tuse

Dacă ați contractat o viroză în plină vară, vă pot fi de ajutor inhalațiile cu fân. Puneți într-un li­ghean 2 linguri de sare, 2 pumni de flori de fân, și turnați peste ele apă clocotită. Apoi acoperiți ligheanul și capul cu un prosop și inspirați abu­rii, iar după 15 respirații, faceți o pauză. Inha­lația n-ar trebui să dureze mai mult de 10 minute. În cazul când vă doare gâtul sau tușiți, ar fi indi­cat să faceți și gargară cu o infuzie de flori de fân.

Relaxare musculară

Acțiunea combinată a căldurii și a ingre­dien­telor speciale conținute în florile de fân rela­xează de minune întreaga musculatură a cor­pului. Pentru aceasta, va trebui să ames­tecați florile cu nămol, să le încălziți împreună până la tem­peratura de aproximativ 45°C și să apli­cați pasta respectivă, întinzând-o într-un strat gros pe toată suprafața corpului. Compușii vege­tali din florile de fân vor amplifica efec­tele pro­duse de sub­stanțele din com­poziția nămolului, iar rezul­tatul îl veți constata sin­guri.

Băi generale cu flori de fân – calmant pentru dureri musculare și nevralgii

O baie caldă cu flori de fân este foarte rela­xantă. Și nu numai. Ea are, în același timp, un efect de stimulare blândă a nervilor periferici, reușind să calmeze nevralgiile și durerile mus­culare. Se pregătește mai întâi un extract com­plet, pentru care se pun 7-10 pumni de fân în 5 litri de apă, se lasă la în­muiat de seara până dimineața, apoi se strecoară. La florile rămase după macerare se adaugă încă 3-4 pumni de flori proaspete, care se fierb timp de 2 minute în 5 litri de apă, după care se infuzează 20-30 de minute și se combină cu maceratul rece, preparat inițial. Se umple cada cu apă caldă la 39-41°C și se ames­tecă în ea 5 litri de extract complet. Metoda optimă este să întin­deți o folie peste cadă, în așa fel încât să vă ră­mână doar capul și gâtul afa­ră. Se fac băi cu durata de 30 de mi­nute, de 2-3 ori pe săp­tămână. Cei care suferă de hiper­ten­siune arte­rială, trom­boflebită sau epilepsie trebuie să aibă mare grijă ca apa din cadă să nu depă­șească tem­pe­ratura re­co­man­dată.

Leac pentru durerile de șale

Mulți oameni de la țară obișnuiau să recurgă instinctiv la acest „tratament” după munca grea a câmpului, deși nu-i cunoșteau valențele curati­ve, ci îl priveau doar ca pe un mod de a-și odihni șalele obosite și săgetate de dureri. Se culcau, pur și simplu, pe grămada de fân proaspăt și trăgeau un pui de somn. Pentru specialiștii din zilele noastre, aceasta este însă o veritabilă procedură terapeutică, pe care au nu­mit-o „baie uscată” și căreia au reușit să-i găsească și o explicație știin­țifică. Ei spun că fânul conține cumarină – o sub­stanță aromatică (pre­zentă și în scorțișoară, de pildă), ce devine toxică dacă este ingerată sau inhalată în cantități mari. Cumarina re­duce capacitatea de coa­gulare a sângelui și, implicit, stimulează irigația sangvină a țesuturilor. Astfel, ea ame­liorează durerile reumatice, precum și pe cele provocate de crizele de gută sau lum­bago.

Pernă cu fân – pentru un somn liniștit

Cine n-are posibilitatea să înnop­teze într-o șură poate aduce fânul la el în pat. Faceți o în­cercare: înlocuiți per­na cu un săculeț din pânză de in, pe care mai întâi îl umpleți cu un amestec din 2 părți flori de fân și o parte Roi­niță, Lavandă și Cimbru. Apoi încăl­ziți-l pe baie de aburi, după care îl înfă­șurați într-un prosop de bumbac, adăugând dea­supra și un șal de lână. Ve­rificați temperatura, ca să evitați pericolul de a vă opări, iar pentru a proteja cearceaful și salteaua, așe­zați dedesubtul săculețului fier­binte și umed încă un prosop gros, eventual unul de plajă, împăturit de mai multe ori. Rămâneți cu ca­pul pe perna cu plante, pâ­nă când simțiți că s-a răcit.

Masaj cu un săculeț special – dureri la nivelul aparatului locomotor

Masajul cu fân, exe­cu­tat cu săculețul de forma unui buzdugan, poate ameliora durerile înche­ieturilor. În același timp, aromele degajate de plante vor pătrunde în nări, ajungând la sistemul nervos central. Astfel, s-ar putea ca la relaxarea musculară să se adauge și o amintire plăcută din copilărie.

Mărunțiți atent plantele, pentru ca niciun fragment din tulpinile uscate să nu ajungă în să­culețul de masaj. Apoi așezați-le în mijlocul unei pânze pătrate de bumbac moale și răsuciți-o, până când faceți din ea un săculeț rotund, suficient de tare, cu capete din care va rezulta un mâner. Înfășurați strâns o sfoară în jurul mânerului, ca să vă asigurați că va fi destul de rezistent. Încălziți săculețul pe o baie de aburi, puneți pe el 10 pi­cături de ulei esențial de Lavandă și frământați-l cu putere, pentru ca uleiul să se răspândească pe suprafața lui și să pătrundă în interior (pentru „rafinați”, recomandăm Uleiul esențial 31 de plante Lady Venezia de la producătorul italian Myluna sau, dacă doriți neapărat un ulei de flori de fân, îl puteți procura de pe Amazon). Masați locul dureros cu mișcări circulare blânde. Creșteți treptat presiunea, apoi reveniți la masajul mân­gâietor de la început.