Există o regulă de aur în capitalismul la care tot tânjim de 30 de ani încoace, fără a ajunge la el: respectul față de client, față de cel care te plătește – lucru valabil deopotrivă la stat și la privat. Cât preț se pune la noi pe serviciile oferite clienților, nu mai are rost să vorbim. Mamaia e un singur exemplu al disprețului față de plătitor, al discrepanței dintre serviciile oferite și prețul cerut la schimb. Învățată cu publicul captiv de pe vremea comunismului, fără drept să crâcnească, economia românească face greu pasul spre oferta concurențială, în care cel mai mic detaliu poate face diferența între faliment și succes. Ce să aștepți de la Tarom, când ani la rând, a fost singura variantă de transport rapid între marile orașe din România? Abia după ce au apărut câțiva operatori privați a început să lase mai jos prețurile prohibitive de acum 5-6 ani! Semne ceva mai bune dă în ultima vreme zona HoReCa, companii românești care știu să te trateze mai ceva ca în Occident. Succesul lor e cea mai bună demonstrație că se poate și altfel, că se pot obține profituri și zâmbindu-i clientului, gândindu-te la așteptările lui și renunțând la rapacitatea păguboasă a tranziției din care nu mai ieșim.
O zonă păguboasă, în care modele de succes întârzie să apară, este fotbalul românesc. Într-un moment în care rezultatele internaționale sunt mai rare ca oricând, anul acesta, fotbalul nostru s-a rebranduit și, împrumutând numele noului sponsor al competiției, a devenit SuperLigă. Promisiunea era că lucrurile se vor face mai bine decât până acum, inclusiv banii urmând să fie împărțiți echitabil între echipele combatante, cu bonusuri importante pentru formațiile care aduc cei mai mulți fani la stadion. Prezența lor în tribune a devenit o problemă. Apariția a câte două-trei echipe care se revendică de la același nume – cazurile CSA Steaua – FCSB, sau cele două Craiove, mai nou cele trei echipe Dinamo – au bulversat publicul și l-au îndepărtat de stadion. Indiscutabil, fotbalul nostru are nevoie în primul rând de spectacol și calitate ca să poată face mult-așteptatul pas în față, dar mai mulți spectatori înseamnă nu doar o recomandare de calitate a spectacolului fotbalistic, ci și resurse financiare pentru cluburi. Numai că noua SuperLigă a început catastrofal tocmai în privința respectului față de spectatori. Avide după audiență, televiziunile românești i-au impus Ligii Profesioniste de fotbal programarea unor meciuri la ore imposibile – 12, la prânz, respectiv la patru după-amiaza – taman în mijlocul caniculei care s-a abătut peste România. Ce spectacol să aștepți de la niște bieți fotbaliști care joacă la 50 de grade? Ce grijă dovedești față de jucătorii care își riscă, realmente, viața pe teren? Și, mai ales, ce respect arăți față de publicul pe care te bați cu pumnii în piept că vrei să-l readuci la stadion? Ce stadion? Unul pe care amatorul de fotbal să leșine de la caniculă? Dai bani ca să ajungi la spital? Până una-alta, SuperLiga a debutat cu o „super” gafă. Canicula trece cu o ploaie sănătoasă, de vară, dar lipsa de respect față de publicul plătitor de bilete, nu!
Romanian