Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

GĂRÂNA 2022 – Nopți reci, cu jazz fierbinte

Se poate dansa pe rupte și la jazz

În stânga brazi înalți, în dreapta brazi înalți, deasupra soarele, norii sau stelele, zborul rândunelelor sau cel nocturn al liliecilor. În față, scena pe care se perindă, de la an la an, cele mai mari nume ale jazz-ului mondial. Iar la mijloc, iubitorii de jazz, care vin la Gărâna, străbat ser­pen­tinele Munților Semenic, îndură ploaia sau frigul de zece grade, ascultă muzica îmbrobodiți în pă­turi, cu geci de iarnă, și căciuli pe cap, sau se ridică de pe buștenii aliniați în iarbă și dansează. La Gă­râna vin oameni ce fac câte 12 ore pe drum, dorm în cort, români ce trăiesc în Canada sau prin stră­inătățuri și își programează vacanțele în funcție de festivalul de jazz din inima Munților Semenic, vin părinți cu adolescenți care în urmă cu câțiva ani erau niște puștani și zburdau prin Poiana Lupului. Urcă la Gărâna pentru că se pot bucura de natură, știu că atmosfera e faină și vin oameni frumoși, și participă, împreună, la cel mai bun festival de jazz din România, ajuns anul acesta la a 26 a ediție. Iar artiștii acceptă invitația și revin, vară de vară, nu doar pentru a cânta, ci pentru că s-a creat un cerc al prieteniei și al încrederii între ei și organizatori, familia Giura. Anul acesta, chitaristul american Frank Gambale a declarat de pe scenă că a făcut 29 de ore pe drum, pentru a ajunge în Semenic. Un alt american, Charles Lloyd, a urcat muntele la 84 de ani, pentru a trece Gărâna pe harta ultimului turneu din cariera sa. Tot pentru a treia oară a re­venit la Gărâna și favoritul publicului, Magnus Os­trom, suedezul care a susținut un recital memorabil, cu toate că o parte din echipamentele sale de scenă fuseseră pierdute prin aeroporturi. A cântat cu un basist împrumutat de la altă formație.

Vă prezentăm, în continuare, poveștile câtorva dintre protagoniștii festivalului, aflați de cealaltă parte a scenei: spectatorii.

Laurențiu Garofeanu, regizor

„Ascult muzică bună, stau în natură, mă deconectez de oraș”

Charles Lloyd, în centru, alături de trupa The Marvels

„Vin pentru a treia oară la Gărâna, atras de muzica de jazz de aici, dar și de lipsa ei din Bucu­rești. Dacă nu am un loc recurent, un club în ca­re să am acces la jazz de calitate, caut eveni­men­tele mari din alte părți și atunci merită să străbat țara și să stau câteva nopți la cort. Am parte de atmos­feră de festival, cunosc oameni noi, stau în natură, mă deconectez de oraș. Avem nevoie de această apro­piere, întâlnire dintre oameni cu aceleași gusturi. Am locuit mai mult de zece ani în State, în New York și, mai târziu, în Londra, în ambele ca­zuri în cartiere artistice. Asta îmi lipsește foarte mult și cred că lipsește și culturii românești, ideea de co­mu­nitate. În New York sau Londra, barurile, cluburile aveau un specific, întâlneai oameni cu care intrai în vorbă, aflai o poveste interesantă, purtai o discuție ce îți ridica nivelul intelectual, nu erau prejudecăți, ca la noi, că dacă merge un băr­bat sau o femeie singură în bar, au venit la agățat. La ei, barurile sunt cluburi sociale, locuri în care intri pentru a te conecta cu comunitatea. La Gă­râna, vin mulți oameni cu o generație sau două pes­te a mea, nu suntem chiar pe aceeași lungime de undă, dar ceea ce-mi place este că pot discuta aici cu persoane ce nu se află în zona mea de con­fort, cu care în alt con­text nu m-aș fi îm­prie­tenit și nu aș fi stat ore în șir la povești. Imediat după ce mi-am instalat cortul, mi-am făcut prieteni, oameni foarte diferiți, cu care am mers la concerte și apoi am discutat în neștire.    Anul ăsta, venirea la Gărâna a coincis și cu un mo­ment important pentru mine, am primit o veste grozavă, legată de filmul la care lucrez. În plus, mu­zica e bună, sonorizarea perfectă, îmi place atitudinea oamenilor, ce dacă plouă, rămânem sub pelerine, folii de plastic și ascultăm, ne bucurăm de muzică. Nu e locul ăla ca la Neversea, Untold, unde spectatorii au nevoie de droguri, pentru a se bucura de moment, beau cockteiluri cu paiul și vin îmbrăcați ca de nuntă. La Gărâna e un loc în care oa­menii se simt liberi și își aduc și copiii, îi expun la cultură. Se vedea la unii dintre adolescenți, din­tre tineri, că nu sunt pentru prima oară aici, se vedea pe ei, în felul în care se comportau. Sau oa­meni în vârstă, care abia se mișcau, cu bastoane, câr­je. Nu sunt specialist în jazz, nu am fost expus la această muzică în adolescență, dar îmi place foarte mult, ascult acasă, iar în Londra și în New York, căutam aceste cluburi, în care se cânta jazz, sea­ră de seară, noaptea se strângeau muzicienii într-o cămăruță din spate și cântau până diminea­ță, doar pentru ei, abia atunci începea adevăratul show. Sunt discuri de jazz care mi-au rămas la suflet de la 20 de ani, muzici ce mi-au deschis zone necunoscute din mine, mă transportă într-o lume nouă și îmi deschid portițe”.

Cătălin Crețu, specialist IT

„Ce mă impresionează aici este că totul se desfășoară firesc, natural”

Public la Gărâna

„Știam de 20 de ani de festivalul de jazz de la Gărâna, ascult de mult    discu­rile celor ce au cân­tat acolo, dar de a­juns, a fost mai greu. Atât din cauza dis­tanței – am făcut 11 ore de la Iași -, cât și a faptului că pa­siu­nile mele se desfă­șoară în alte părți: în munți, la dru­meții sau căță­rări. Abia anul trecut am ajuns pentru pri­ma oară la Gărâna și atunci mi-am spus două lu­cruri: «Ce fraier am fost că n-am venit mai de­mult!». Și «De-acum încolo am să vin an de an». Și m-am ți­nut de cu­vânt: În 2021, am sim­țit fes­tivalul ca în­tr-o tran­să, în fie­care seară am trăit în timpul recitalu­ri­lor o stare de eva­da­re, de amal­gam de emoții, sen­timente greu de explicat, fără cuvinte patetice. Ce mă impresionează aici este că totul se desfășoară firesc, natural, nu ne întâlnim doar cu muzica acelor oameni, ci chiar cu ei. De pildă, pe tot parcursul festivalului, Magnus Ostrom, toboșarul meu preferat din jazzul contemporan, a rămas în public, pe câte o buturugă, ascultând recitalurile ca orice alt spectator, am și stat de vorbă! Mulți artiști, după ce și-au încheiat concertul, au rămas câte o oră, două, în public. Delimitarea a fost doar când au urcat pe scenă, nu a existat vreo formă de vedetism, din cele pe care le vezi în alte genuri de muzică. Eu încerc să vin pregătit, ascult înainte trupele ce vor cânta, asfel încât să absorb cât mai bine muzica lor. În plus, oboseala, acumularea orelor de nesomn, mă deschide cumva, mă face mai receptiv la muzică, poate într-o zonă de con­fort maxim nu aș gusta la fel ce se întâmplă acolo. Ce mi-a mai plăcut la ediția aceasta e că a avut curaj, au fost invitați și artiști pe care puriștii nu i-ar vedea pe o scenă de jazz. Dar jazzul înseamnă și funk, și soul și un pic de rock, atitudinea con­tează, nu încape într-o strictă definiție, iar la această ediție, am avut și un recital în care s-a dan­sat pe rupte în fața scenei, în chiar cea mai re­ce seară a festivalului. Sunt umblat prin munți, am dormit prin pereți, prin stânci, și pot spune că pentru o noapte de vară, a fost frig. Anul trecut am mers în gașcă, oameni, căței, am umplut o bucată de pădure cu corturile, iar anul ăsta am venit în doi, eu cu soția. Ce a fost fain, că am întâlnit câte­va persoane cunoscute anul trecut și am purtat dis­cuții lungi, de câte o oră, despre muzici. Probabil, oameni cu care mă văd doar la Gărâna, în altă parte nu avem unde. Mi-a plăcut și faptul că mulți au venit cu copiii, chiar dacă unii s-au plâns că sunt gălăgioși. Copiii ăia nu vor ajunge la un con­cert de jazz decât dacă-i duc părinții, ei trebuie ex­puși acolo, direct, nu acasă, în fața televizorului. La fața locului, poate se leagă ceva, e ne­voie de o fărâmă, de o mică legătură în co­pilărie, pentru a de­clanșa o pasiune de-o viață. E un festival în aer liber și nu un spec­tacol într-o sală, unde trebuie să auzi musca. Asta s-a în­tâmplat la concertele din bise­rica din Vă­liug, unde spectatorii au făcut liniște de­pli­nă. Un fapt inedit: pre­zența a doi câini din sat, între care un Husky plecat de aca­să. Câinii ăștia fac vreo 20 de kilo­metri în fiecare seară, ju­cându-se cu toţi câi­nii ce vin acolo cu stă­pânii lor. Sunt aco­lo an de an, cred că au văzut mai mulți ar­tiști celebri de jazz de­cât mulți dintre noi”.

Foto: AMARA IBANESCU

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian