* Bogdan Alexandru Stănescu, „Abraxas”, roman, Editura Polirom (tel. 0232/21.74.40), 614 p.
Pentru ca editurile să poată supraviețui, proprietarii lor sunt nevoiți să țină cont de legea cererii și a ofertei. Să fie adică și negustori, vizând profit. (Cunosc o singură, admirabilă, excepție: Editura Spandugino, care publică, în ediții de lux, scriitori români specializați în domenii savante ale umanioarelor, cărți adresate unui număr restrâns de studioși). De aceea, după 1990, piața de beletristică a fost dominată de traduceri din scriitori cu tiraje enorme vândute în Occident și/sau cu premii de prestigiu. Un marketing profesionist, uzând de toate canalele de comunicare, reușește să vândă nu doar așa-zisa literatură comercială, ci și cărți pentru un public cultivat și exigent, așa că toate categoriile de cititori au de unde alege. La noi, cu excepția clasicilor din programa școlară, trecuți pe liste cu „lecturi obligatorii” și a cărților de memorialistică, autorii români n-au prea avut căutare. Lucrurile au început să se schimbe însă când editurile mari, începând cu Polirom și continuând în ultimul deceniu cu Paralela 45, Nemira, Humanitas, Curtea Veche, și-au înființat propriile colecții de scriitori români contemporani, în care publică inclusiv debutanți. Însă, cum editorii nu au de unde să aloce bani și pentru publicitate, rămâne în seama autorilor să se laude singuri sau cu ajutorul prietenilor pe internet. Eu una n-am încredere în astfel de promovare, ci mai curând în recomandările unor prieteni pasionați și ei de citit, la curent cu noutățile. Și ei, și eu am putut observa că beletristica românească e într-o perioadă creativă înfloritoare, cu mulți autori talentați, originali și competitivi oriunde (dacă propaganda culturală n-ar fi pe mâini nevolnice). În lumea noastră literară sunt acum și câțiva oameni multiplu înzestrați, cu o miraculoasă putere de muncă. Își câștigă existența cu slujbe obositoare, traduc literatură străină, au rubrici de publicistică și doar ei știu cum mai găsesc timp să-și scrie și propriile cărți – poezie, proză, eseistică. Unul dintre aceștia e Bogdan Alexandru Stănescu. A coordonat vreo 14 ani colecția de literatură universală „Biblioteca Polirom”, a tradus din engleză mulți autori importanți, a publicat periodic cronici literare, acum e director editorial la Pandora M și coordonator al colecției „Anansi”, a cărei marcă a devenit un certificat de calitate. E și tată devotat pentru doi școlari. Anul trecut a publicat un volum de poeme, Adorabilii etrusci, și acum, acest roman gros. La curent prin natura slujbei cu tot ce apare remarcabil pe piața de carte din lume, deprins prin lecturi atente de redactor și prin traduceri cu tehnici și construcții narative variate, cu trenduri moderne în poezie și proză, acest profesionist nu se bazează doar pe știința căpătată astfel, ci are ceva foarte personal de spus (scris) despre experiențele generației sale născute în ultimul deceniu ceaușist, despre derivele și înțelesurile la care au căutat în van să ajungă. „Abraxas”, un titlu făcut să intrige, e – ni se spune pe coperta a IV-a – numele unui zeu „contradictoriu ce descuie porțile palatului de oglinzi deformante ale realității iluzorii”. Construcția sofisticată a romanului e realizată dintr-un amestec, în proporții diferite pe parcurs, de fibre naturale și fibre sintetice, care rezistă la temperaturi diferite. Naratorul, Michi Lucescu, își înalță structura palatului pe recuperarea din memorie a unor episoade din copilărie, adolescență și tinerețe, legate de Casa cu Lei, de mama dominatoare, de tatăl biologic și cel vitreg, de bunicii paterni și de tensiunile între cele trei generații biologice – reprezentative pentru societatea de tranziție. Lipsa de afecțiune și ciocnirile cu adulții din jur nasc în copilul sensibil demoni interiori care, mai târziu, nu pot fi potoliți decât cu alcool. Între capitolele cu epică fluctuantă intitulate „Casa cu Lei” se interpun încăperile altui edificiu, unde, în fiecare, rulează filme – povestiri separate – despre personaje reale, din epoci și țări diferite, toți având în comun destine eșuate datorită cruzimilor istoriei sau suferințelor psihice degenerate în nevroze și alcoolism. Pe ideea-pilon a ratării, „Abraxas” anvelopează în ficțiune și developează cu artă o lume familiară cititorului român.